Prima sarcină a fost atat de traumatizantă incât am crezut că e ultima - pâna cand testul de sarcina a iesit din nou pozitiv - confesiuni

TEMA: Sarcina cu risc | 0 | 29/12/2021

Prima sarcina a fost atat de traumatizanta incat am crezut ca e ultima - pana cand testul de sarcina a iesit din nou pozitiv - confesiuni

Prima sarcina a fost o experienta cumplita. Am fost nevoită să stau la pat patru luni și m-am simțit neliniștită, frustrată și îngrozită.

Odată ce gemenii s-au născut, am crezut că familia noastră este completă. Și atunci s-a întâmplat asta...

- vei citi:
Problemele unei sarcini gemelare
Copiii mei au fost la mila trupului meu
Repaus la pat în spital timp de șase săptămâni
Este dificil să exprimi frustrarea acelor șase săptămâni
În cinci ore, am avut doi copii frumoși, sănătoși
Dar nu am scăpat de sentimentele persistente de frustrare, eșec și dezamăgire
După șapte ani: sunt în camera mea de baie, uitându-mă la un test de sarcină pozitiv
În primele șase luni, anxietatea mea a fost aproape constantă
Am născut un băiețel frumos și sănătos

Problemele unei sarcini gemelare

Există putine momente în viață care sunt la fel de speciale ca prima ta sarcină, iar a mea a fost extra-specială: purtam gemeni. Am citit toate cărțile despre sarcia pe care puneam mâna, am găsit forumul de sarcina de la Desprecopii si chiar si pe cel de mamici de gemeni, astfel încât să pot discuta cu alte mămici de gemeni, am cumpărat mai multe haine de maternitate decât orice femeie ar putea avea vreodată nevoie... Cu alte cuvinte, am făcut tot ce trebuia să faci într-o primă sarcină #laprimulbebe.

Forumul de sarcina - cel mai complet forum despre sarcina.

Stiam ca o sarcina gemelara avea un risc mai mare, dar eram sănătoasă și bebelușii creșteau normal. Poate tocmai de aceea, ecografia mea de la 24 de săptămâni a fost atât de șocantă: a fost o întâlnire de rutină și, sincer, m-am enervat că trebuie să-mi iau mai mult timp liber de la muncă pentru o altă întâlnire.

"Sunt ingrijorata de colul uterin", a spus medicul. „Este mai scurt decât ne dorim să vedem în acest moment în sarcină si creste mult riscul nasterii premature”. În următoarele trei luni, am aflat mai multe despre funcțiile colului uterin decât am vrut vreodată să știu. În esență, dacă se scurtează prea devreme, crește șansele de a se dilata prea curând, ceea ce poate duce la nașterea prematură. Aveam doar șase luni de sarcină și corpul meu părea să se pregătească să nască.

Citeste Sarcina gemelara (cu gemeni), ingrijiri la dublu

Copiii mei au fost la mila trupului meu

M-am întors acasă, amețită. Am fost pusă la odihnă, ceea ce însemna că nu trebuia să mă dau jos din pat, decât pentru a folosi toaleta. De ce nu știam că ceva nu e în regulă? Nu trebuia o mamă să simtă aceste lucruri? Eram îngrozită. Nu mi-am putut controla corpul și nu puteam controla ce s-ar întâmpla în următoarele trei luni. Nu puteam controla nimic. Copiii mei au fost la mila trupului meu.

Timp de două săptămâni, am urmat instrucțiunile medicului la virgulă. M-am plictisit groaznic, dar eram ascultătoare. Am stat în pat și am mers doar câțiva metri până la baie. Orele erau lungi... Nu puteam să citesc niciuna dintre cărțile mele pentru copii și nici măcar să mă gândesc la numele copiilor - nu prea aveam de făcut altceva decât să stau și să îmi fac griji.

La următoarea ecografie, inima îmi tremura în timp ce stăteam pe masă și așteptam verdictul. Chiar și acum, nouă ani mai târziu, îmi amintesc felul în care medicul s-a încruntat puțin când s-a uitat la ecran. "S-a scurtat din nou...", a spus ea. "Trebuie să mergi la spital. Acum."

Repaus la pat în spital timp de șase săptămâni

Am așteptat în sectia de nastere ore întregi. Eram amorțită. Tot ce am putut face a fost să privesc perdeaua din fața mea și să-l aștept pe doctor. Puteau opri acest lucru? Urma să dau naștere bebelușilor mei prea mici în acea zi? Nu am avut răspunsurile...

Medicul obstetrician de gardă a venit în cele din urmă și mi-a spus că vor trebui să mă transfere la un alt spital - la două ore distanță. El se aștepta că voi naște în următoarele două săptămâni (la doar 28 de săptămâni) și bebelușii mei vor avea nevoie de o unitate de terapie intensivă neonatală de nivel 3, pe care spitalul meu local nu o avea.

Dar, în ciuda faptului că niciunul dintre medicii pe care i-am văzut nu se așteptau să trec de următoarele două săptămâni, nimic nu s-a schimbat. Fără contracții, fără dilatație, nimic. A fost o veste bună, dar a însemnat, de asemenea, că eram pe repaus la pat în spital timp de șase săptămâni.

Ad-Extra3:

Este dificil să exprimi frustrarea celor șase săptămâni

Au urmat momente multe in care am fost dezamagita pe mine insami - corpul meu mă lăsase baltă. În loc să-mi petrec al treilea trimestru acasă, să port haine de maternitate drăguțe și să varuiesc camera puilor mei, mă uitam pe fereastra spitalului și mâncam cereale la micul dejun. M-am simțit înșelată...

De ce corpul meu nu putea face asta? Ca orice mamă, am petrecut mult timp întrebându-mă dacă aș fi putut face ceva pentru a preveni acest lucru.

În cinci ore, am avut doi copii frumoși, sănătoși

Fără semne de travaliu iminent, am fost trimisă acasă la 32 de săptămâni. Șase săptămâni mai târziu, am ajuns din nou la spital împreună cu soțul meu pentru a-mi fi indus travaliul - am reușit. Travaliul a fost relativ ușor, iar în cinci ore, am avut doi copii frumoși, sănătoși. Un final fericit.

Citeste Travaliul de la A la Z: ghid complet

Dar nu am scăpat de sentimentele persistente de frustrare, eșec și dezamăgire

Am avut bebelușii acasă cu mine, dar tot nu am putut să dau drumul resentimentelor din jurul sarcinii mele. Corpul meu imi jucase o festa.

Dupa doi ani, un avort la câțiva ani mai târziu părea să confirme asta: corpul meu nu a fost creat pentru asta. Mi-am donat toate hainele de maternitate, am dat îmbrăcămintea pentru bebeluși de îndată ce gemenilor le-au rămas mici, iar soțul meu și cu mine am lăsat acea parte a vieții noastre în spatele nostru. Era foarte puțin probabil să nu mai reușesc să rămân însărcinată fără vreun fel de intervenție medicală și, după ce am suportat atât de mult stres în jurul sarcinii, niciunul dintre noi nu a fost nerăbdător să o facă din nou.

După șapte ani: sunt în baie, uitându-mă la un test de sarcină pozitiv

Acum... dau pe repede înainte șapte ani: sunt în camera mea de baie, uitându-mă la un test de sarcină. Care e pozitiv. L-am cumparat asa dintr-o doara- mai ales pentru a putea elimina simptomele ciudate pe care le întâmpinam.

Am câțiva prieteni care au experimentat același sentiment de șoc și neîncredere în timpul unei sarcini neașteptate. În cele mai multe cazuri, acel șoc s-a transformat rapid în bucurie și emoție. Pentru mine, șocul a dat drumul la teamă și o mare anxietate.

Testul a fost pozitiv. Nu mi-am permis să cred că este real decât după aproximativ 13 săptămâni, după două ecografii care au confirmat că există un copil în burtica mea.

Orice femeie care rămâne însărcinată în urma unui avort spontan înțelege cât de dificil este să creadă că această sarcină va progresa... Nu mi-am permis să cred că aceasta sarcina va merge pana la capat. Dar a rezultat cu un copil - un singur copil sănătos. Și odată ce a devenit clar că îl vom avea cu adevărat în familia noastră, mintea mea s-a îndreptat către amintirile primei mele sarcini și m-am îngrozit.

În primele șase luni, anxietatea mea a fost aproape constantă

Am petrecut ore întregi încercând să găsesc statistici cu privire la probabilitatea scurtării colului uterin, din nou. Nu puteam dormi, încercând să-mi dau seama cum ar funcționa dacă aș ajunge din nou în repaus la pat - aveam gemeni în vârstă de șapte ani și doi copii adoptivi la acea vreme. Am supraestimat fiecare sentiment ciudat.

În ciuda tuturor acestor lucruri, copilul a crescut bine, iar ecografiile au arătat că este fericit și sănătos. Am avut multă energie și lucrurile mergeau bine, dar așteptam cu teamă veștile că trupul meu avea să dea din nou greș.

Am cerut în sfârșit medicului meu o ecografie pentru a verifica lungimea colului. Eram atât de îngrozită. Știam că nu voi afla rezultatele în acea zi - medicul mi-a spus că, dacă există nelămuriri, mă vor anunța. De fiecare dată când suna telefonul, am simțeam că stomacul îmi cade pe degetele de la picioare. Dar totul a fost bine. Colul meu a fost chiar mai lung decât trebuia - nu era nimic de îngrijorat. Mi se părea o libertate nouă, ca o greutate ridicată de pe umeri. Îmi amintesc că am condus acasă, gândindu-mă că în sfârșit aș putea accepta că această sarcină va fi diferită și că va fi în regulă.

A fost un moment de cotitură pentru mine. Am simțit că aș putea respira din nou, știind că nu va mai exista odihnă la pat, nici programări suplimentare, nici o îngrijorare crescută. Cu această cunoaștere a venit o mai bună înțelegere și apreciere pentru prima mea sarcină. Corpul meu nu a funcționat defectuos și nu am făcut nimic rău. Sarcina este o muncă grea, și transportul a doi bebeluși este dificil. A doua sarcină m-a ajutat să conștientizez că nu am putut face nimic pentru a preveni toate aceste provocări prima dată.

Am născut un băiețel frumos și sănătos

Am născut un băiețel frumos și sănătos, în octombrie anul trecut, după o sarcină perfect tipică. Această sarcină s-a dovedit a fi un cadou neașteptat. Mi-a permis nu doar să-mi eliberez amărăciunea și resentimentele, dar și să înțeleg că, doar pentru că prima mea sarcină a fost dificilă nu înseamnă că nu a fost frumoasă în felul său.

Mi s-a oferit darul unei a doua șanse - o ocazie de a vedea că corpul meu nu a funcționat defectuos. Nu mi-a fost rușine de nimic. Dar nu cred că aș fi realizat vreodată dacă nu mi s-ar fi dat șansa să o fac din nou. Această sarcină mi-a oferit nu numai frumosul meu copil, ci și fericirea completa.

Despre gemeni: de la surpriza ecografiei la o viata cu griji si bucurii la dublu

Esti insarcinata si mergi la prima ecografie. Deodata, medicul exclama,"Aveti gemeni!" In acest moment, cei mai multi parinti sunt surprinsi, au reactii diferite, ca uimire, neincredere, emotie, unii rad, altii sunt infricosati. Este vorba de "socul gemenilor". Parasiti cabinetul doctorului coplesiti si uneori chiar ingroziti... mai departe AICI