Medierea este solutia pasnica in caz de conflict - iata sfatul specialistului
Ne aflăm în plină criză generată de pandemia de coronavirus. O criză definită prin izolare care, deși aparent este plină de conotații negative, privită cu atenție poate aduce o mulțime de elemente pozitive în viața noastră pentru că izolarea la domiciliu ne oferă timp!
Un factor căruia i-am cam pierdut controlul în aceasta lume agitată ce se desfășoară într-un ritm tot mai alert.
- vei citi:
Medierea. O alternativă pașnică la instanța de judecată
De ce a apărut medierea?
Dacă merg la mediator înseamnă că sunt obligat să mă împac?
Ce obțin prin mediere?
Mediatorul ≠ judecător
Dacă mediatorul nu decide o soluție, de ce să apelez la mediere?
Ce este, deci, medierea?
Haideți să folosim acest timp pentru noi!
Iată ca acum beneficiem de o pauză de la agitația căreia îi faceam față din ce în ce mai greu și din cauza căreia am lăsat atâtea idei, dorințe și planuri în asteptare. Haideți să folosim acest timp pentru noi! Pentru a ne reconecta cu cei dragi, dar și cu noi! Putem folosi acest timp ce ne-a fost dat pentru a cunoaște și înțelege noi modalități de a acționa și a conviețui odată ce această criză va lua sfârșit!
Medierea. O alternativă pașnică la instanța de judecată
Iată de ce, în acest timp, vom încerca prin mai multe articole să oferim informații clare și corecte despre o alternativă la procesul din instanță care, știm cu toții cât de nociv poate fi atât în termeni de timp și cheltuieli, dar, mai ales, în termeni de stres, consum emoțional și afectare a propriei vieți.
În acest prim articol vom arăta căror nevoi răspunde medierea, de ce a apărut și ce se poate obține prin mediere, spre deosebire de un proces în instanța de judecată, pentru a putea înțelege ce este, de fapt, medierea urmând ca în articolele viitoare să explicăm care sunt beneficiile medierii, cum se desfășoară o mediere, în ce situații conflictuale este benefică, care sunt implicațiile avocaților și de ce procesul în instanță este bine să rămână ultima soluție pentru rezolvarea unui conflict.
De ce a apărut medierea?
Din păcate, conflictul face parte din viața noastră indiferent de cât de pașnici ne dorim să fim. De asemenea, cu cât luptăm mai mult pentru ceea ce credem, pentru valorile noastre sau pur și simplu pentru ceea ce considerăm a fi corect intrăm în conflict cu ceilalți. Uneori, reușim să rezolvăm singuri aceste disensiuni; alteori alegem să renunțăm să mai ducem o bătălie fie pentru că subiectul nu este atât de important pentru noi, fie pentru că ne gândim că, nereușind singuri să-l rezolvăm, apelarea la alte mijloace precum instanța de judecată nu va face decât să amplifice conflictul, afectând în mod iremediabil relația și scăzând, astfel, șansele ca rezolvarea să fie cum ne-am dori; iar alteori alegem direct calea judecății fără să știm că există și altă metodă de a rezolva lucrurile mai repede, mai puțin costisitor și cu un consum emoțional minim.
Uneori, aceste alegeri ne sunt confortabile, le facem asumat si le putem accepta. Alteori, însă, ele ne creează frustrări deoarece ne-am fi dorit o soluționare și nu o renunțare ori o rezolvare amiabilă și nu un adevărat razboi... și iată cum pentru a răspunde acestor nevoi a apărut medierea! Mai exact, procedura de mediere oferă soluții conflictelor ce se doresc a fi rezolvate și care se află în zona în care părțile implicate nu le pot soluționa singure, dar nici nu-și doresc o amplificare a conflictului ajungând în instanță!
Ad-Extra3:
Dacă merg la mediator înseamnă că sunt obligat să mă împac?
Prin mediere părțile implicate într-un conflict/neînțelegere/dispută pot ajunge la o soluție mulțumitoare cu ajutorul mediatorului. Medierea nu înseamnă o împăcare impusă, ci o căutare de soluții cu care fiecare parte implicată să se poată conforma. Uneori aceste soluții pot însemna o împăcare dacă părțile reușesc prin mediere să se înțeleagă reciproc și ajung să-și dorească aceasta împăcare, iar alteori aceste soluții pot însemna găsirea unei variante comune de a regla lucrurile în noile condiții în care părțile implicate nu se mai pot înțelege.
Ce obțin prin mediere?
Medierea este benefică în caz de conflict/neînțelegere/dispută deoarece prin aceasta procedură lucrurile au toate șansele să se liniștească. În mediere, sub atenta supraveghere a mediatorului părțile reușesc să comunice, cel puțin cu privire la situația conflictuală. Cu ajutorul mediatorului, părțile reușesc să înțeleagă și altă perspectivă, să se pună și în locul celuilalt și să accepte că exista si o variantă diferită a lucrurilor. Nu înseamnă că trebuie să fie de acord cu ea, ci să accepte că există motive pentru care cealaltă parte vede lucrurile diferit. Odată ce părțile ajung în acest punct, mediatorul, prin tehnici și metode specifice, le va sprijini în căutarea și găsirea de soluții care să pună capăt conflictului.
Mediatorul ≠ judecător
Ce este important de înțeles în mediere este faptul că mediatorul nu este un judecător și de aceea nu impune o soluție gândită de el. Mediatorul susține părțile în a-și găsi singure soluția de stopare a situației conflictuale care să le mulțumească.
Dacă mediatorul nu decide o soluție, de ce să apelez la mediere?
Sigur că acum urmează întrebarea firească: Dacă părțile își găsesc singure soluția în mediere de ce ar reuși mediatorul ceea ce părțile nu au reușit tot singure înainte de mediere? Pentru că ele își găsesc singure soluția, dar nu sunt singure! În tot acest proces, ele sunt îndrumate, supravegheate și ajutate de mediator și acest sprijin permanent al unui specialist care știe cum, când și cât să intervină este diferența esențială care face din mediere o procedură de succes! Pentru a înțelege mai ușor să ne gândim de ce reușeste un psiholog ceea ce omul singur nu poate? Ori de ce un antrenor reușește să ne ducă la kilogramele dorite deși am încercat și singuri înainte să facem exerciții acasă? Răspunsurile ce vin la aceste întrebări sunt valabile și în cazul medierii: chiar dacă tu singur ajungi la rezultate, acestea vin în urma unor îndrumări, a susținerii și a unor întrebări și motivări ce ți se oferă la momentul potrivit. Poate lipsa de voință, în unele cazuri, ori lipsa de timp pentru a ne implica în ducerea la bun sfârșit a unei sarcini, în alte situații, sau pur și simplu nepriceperea de a face susținut și într-un anume fel, profesionist, lucrurile face ca existența unui expert să modifice esențial lucrurile care, aparent, pot fi făcute și în lipsa acestuia.
Ce este, deci, medierea?
Așadar, medierea este o modalitate de rezolvare pașnică, amiabilă a conflictelor cu ajutorului unui expert, mediatorul. Părțile apelează la mediere atunci când singure nu au reușit să ajungă la o rezolvare a conflictului, dar, dispunând de maturitate emoțională și relațională, își doresc o rezolvare care să țină cont de părerea și dorințele lor. Medierea este soluția optimă atunci când părțile înțeleg că e mai important pentru o viață de calitate să găsească o rezolvare pentru a pune punct conflictului decât să caute răzbunare sau să-și astâmpere dorința de a demonstra că au avut dreptate, ceea ce într-un proces poate fi atinsă, dar la fel de bine poate să nu se întâmple, deoarece în instanță, indiferent cât de bun este avocatul sau cât de solide sunt dovezile, totuși, decizia finală ține de cum a văzut și înțeles întreaga situație judecătorul! În mediere, părțile nu sunt nevoite să renunțe la propria voință, lăsând un terț să decidă pentru ele, așa cum se întâmplă în cazului unui proces în instanță.
La finalul unei medieri se poate ajunge la un acord cu privire la modul de rezolvare a conflictului, un acord care nu este impus (cum se întâmplă în instanță), ci căutat și găsit de părțile implicate care își păstreză posibilitatea de a decide pentru ele.
Despre drepturile legal a tinerei mamici, mai citeste
Legislatia gravidelor si a proaspetelor mamici
Documente necesare gravidutelor si proaspetelor mamici aflate in CIC
Tipuri de concedii pentru cresterea copilului
Forumuri de discutii - cu multe sfaturi si multa sustinere
Probleme legislative - forum de intrebari si raspunsuri.
Legi, drepturile gravidelor, indemnizatia de maternitate si crestere a copilului, sau alte probleme de natura juridica.
autor: dna. Dana Barbu, Mediator,in exclusivitate pentru Desprecopii - contact office@db-mediators.ro
Toate drepturile rezervate (c) Desprecopii.com 2020
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII