O zi din viața unei mămici care lucrează de acasă: Andra și istețul Sebi

TEMA: Meseria de mama | 0 | 29/9/2021

O zi din viata unei mamici care lucreaza de acasa

V-ați dorit vreodată să aruncați o privire în viața altor oameni? În ultima vreme, am fost curioasă despre cum ar trebui să arate un program de serviciu pentru o mămică ce lucrează de acasă, mai ales că fac și eu parte din acest grup.

Urmează și alte mămici un program similar cu al meu? Ce facem la fel sau diferit? Ce putem face mai bine? În timp ce îmi dau seama de răspunsurile la întrebările mele despre ce fac alte mămici, m-am gândit să arunc o mică privire la viața mea de mămică, ce lucrează de acasă. În felul acesta, poate mai multe dintre noi ne putem împărtăși poveștile și vom găsi sfaturi pentru a face totul să funcționeze (mai bine).

Deoarece serviciul meu este chiar în camera de zi, practic am echilibru zero între muncă și viața de zi cu zi. Cumva, totuși funcționează!

O zi din viața Andrei, mămică și redactor la Desprecopii

Pentru început, să mă cunoașteți puțin mai bine: sunt o mămică fericită, am un băiețel în vârstă de 5 ani care este în ultimul său an de grădiniță (deci suntem în pregătiri intense pentru școală) și lucrez online, de acasă, mai exact sunt redactor la bine cunoscutul site Desprecopii.com - care îmi este alături de 11 ani mari și lați. Pot să zic că prin intermediul muncii mele pe site de-a lungul anilor, am învățat enorm de multe lucruri despre copii și nu numai, lucruri care cu siguranță m-au pregătit pentru sarcină și mai ales pentru meseria de mamă (care este una dintre cele mai neprevăzătoare, solicitante dar și minunate meserii). Eu pregatesc zilnic subiecte si teme de discutie, scriu, citesc si comunic cu alti membri ai echipei noastre.

O zi tipică din viața mea este destul de banală, dar plină și de neprevăzut

Chiar dacă lucrez de acasă, din confortul propriei sufragerii :), ca și orice altă mămică trebuie să pun în ordine treburile casnice, să fac mâncare, să pregătesc și să duc copilul la grădiniță, să fac cumpărături, să lucrez, să iau copilul de la grădiniță după un telefon urgent că are febră în miez de zi în timp ce sunt în mijlocul unui proiect important, să îmi fac timp să îl duc la medic, din nou acasă, muncă, mâncare, curățenie, trezit în miez de noapte cu tuse, febră, plânsete și terori nocturne...

Dar, cu toate că episoadele de îmbolnăvire sunt ceva mai rare decât în anii precedenți, tot apar când când îți este lumea mai dragă :)

Zilele de muncă în timp ce copilul este la grădiniță sunt ceva mai ușoare, însă curând începe vacanța de iarnă și de abia atunci programul meu va fi mega încărcat.

Dar, să revenim la o zi tipică de muncă pentru mine:

6:45am - Sună alarma. Mă ridic din pat (deși m-am trezit de ceva timp) și șoptesc o rugăciune tăcută în care mă rog ca astăzi să fie ziua în care nu se trezește mofturos și vom trece peste orele dimineții cu bine, fără lacrimi de crocodil.

7:00am - Realizez că astăzi nu este acea zi... Începutul zilei este dificil pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru cei mici. Urmează bineînțeles o repriză de plâns că îi este somnic (și îl cred - cu toate că în weekend se trezește la ora 6 cu zâmbetul pe buze...). Încerc să dreg problema, ne calmăm și facem eforturi maaaari de a ne scoate năsucul de sub plapumă.

7:20am - Prima oprire este la baie: spălat, schimbat, povești și discuții care mai de care.

7:30am - Ok, acum după ce copilul este cât de cât calm și treaz, mă duc să îi pregătesc micul dejun. Cu toate că la grădiniță are program prelungit cu mic dejun, prânz (felul 1 și 2), fructe, gustare de după-amiază, nu îl pot duce fără să mănânce dimineața acasă. Uneori mănâncă o simplă tartină, alterori preferă oul fiert cu roșii sau nu se dă plecat până nu își termină mărul de ronțăit (lucru ce mă bucura enorm, evident!).

Cât timp el mănâncă, îmi pun repede niște haine pe mine și o notă de machiaj (asta însemnând deseori un simplu rimel sau dermatograf), apoi fug să mă asigur că a terminat micul dejun.

7:45am - Urmează dichisitul copilului: spălat pe dințișori, pe față și manuțe din nou, curățat și pregătit ochelarii, ocluzorul (deoarece pe timpul zilei trebuie să stea cu ochisorul drept acoperit 6 ore), îmbrăcat și suntem gata de plecare.

8:00am - Suntem deja ieșiți pe ușă. Până la grădiniță facem puțin, maxim 10 minute de mers pe jos. Cu toate că este un drum scurt, nu ne scutește de a jongla printre cățeii "adoptați" de locuitorii blocului sau cei mai mari și furioși din curțile caselor - care deși nu fac altceva decât să latre (puternic), este suficient ca Sebi să se sperie de fiecare dată și să urmeze câteva reprize de plâns.

8:10am - Ajunși la grădiniță, ne schimbăm de haine și papucei, punem nelipsitul ursuleț pe cuierul din baie (fiindcă fără el nu există liniște și pace), lăsăm ochelarii de schimb pe etajera din clasă, ne pupăm de 3 ori și ne îmbrățișăm lung (acesta fiind ritualul de care nu ne putem despărți dimineața), ne luăm rămas bun și mă pregătesc să îmi încep ziua de muncă.

8:30am - O dată ce copilul este la grădiniță și eu ajunsă acasă, primul lucru pe care îl fac este să îmi pregătesc o ceașcă de cafea. Hmmmmmmm cafea. O degust puțin câte puțin, bucurându-mă de liniștea dimineții, în timp ce îmi fac planul pentru ziua în curs.

Ad-Extra3:

Cât timp Sebi este la grădiniță, rutina este aceeași

Cât timp Sebi este la grădiniță, rutina este aceeași: îmi pregătesc cafeaua, fac rapid puțină ordine, încropesc un mic dejun și mă așez la "biroul" din sufragerie. După ce mi se pare mie ca fiind o perioadă scurtă de timp, de fapt, mă trezesc brusc că este după-amiază! Arunc câteva haine în mașina de spălat plus altele pe mine, fug la cumpărături, plătesc câteva facturi și mă grăbesc înapoi spre casă, pentru a pregăti cina.

Cât timp mâncarea este pe foc, mă așez din nou în fața laptop-ului pentru a verifica mail-urile și a termina anumite lucruri. Mai fac câteva drumuri la bucătărie și înapoi, drumuri în care tot găsesc obiecte ce trebuie așezate la locul lor, o ceașcă ce trebuie spălată sau pisica ce vrea ba în casă ba afară.

Când cina este și ea gata, realizez că afară deja se întunecă, iar acesta este semnalul că mai am jumate de oră să termin ce aveam deja început și să plec la grădiniță.

5:00pm - Ajung la grădiniță și deja este noapte. Partea bună este că lui Sebi îi place enorm de mult să se plimbe prin intruneric, deci ... acord o bilă albă iernii de această dată (de obicei sunt toate negre :)) ). În timp ce îmi povestește pe scurt din ziua lui la grădiniță, îmi aduc aminte că am uitat să cumpăr ceva... așa că fugim la magazinul din apropiere și rezolvăm problema, dar evident, nu fără a ieși de acolo și cu ceva bun :) Iar primul loc în care se oprește Sebi este vitrina cu iaurtele Danonino, preferatele lui - dar și singurul desert pe care i-l permit fără vreo umbră de îndoială sau regret.

5:30pm - Suntem acasă! Tuturor le este foame, inclusiv pisicii care mereu este prima - nu știu cum se face, dar dacă nu își primește pliculețul de mâncare ACUM, e grav (spre amuzamentul lui Sebi, care o iubește enorm de mult).

Imediat după ce ajungem acasă ne schimbăm, ne spălăm bine pe mâini și ne pregătim de masă (care între timp s-a răcit, dar o reîncalzim, nu-i problemă).

După câteva nazuri și mofturi la masă pe motiv că nu îi place carnea sau anumite legume, trecem un pic la joacă savurând desertul lui favorit și mult așteptat (iaurtelul Danonino proaspăt cumpărat), ca apoi să ne ocupăm și de câteva teme (nimic obligatoriu din partea grădiniței ci din plăcerea lui de a lucra pe caiete).

7:45pm - Și uite așa zboară timpul. Începem ușor pregătirea pentru ora de culcare în timp ce aleg hainele pentru a doua zi de grădiniță (dacă nu este weekend) și negociez cu Sebi câte cărți vom citi în această seară. Dar, nu înainte de a-și manifesta dorința de a mânca un măr. Da, îi place mult merele și bananele. Și chiar dacă uneori este târziu sau e deja în pat, îi fac pe plac și îl las să mănânce fructul :) Pentru că nimic nu este mai important pentru mine decât o alimentație bogată în fructe și legume.

După spălatul pe dinți și pregătirea pentru somnic, ne punem în pat și începem să citim

După multe întreruperi, întrebări și nelămuriri, terminăm și cartea. Dar nu se încheie aici seara :) Urmează o lungă serie de mini-povestiri ale lui Sebi, din care aflu cu adevărat ce a făcut la grădiniță, cu cine s-a jucat, cine nu a fost cuminte, care fetiță i-a picat cu tronc... lucruri care de altfel nu le-aș afla, pentru ca nu mi le povestește în cursul zilei, ci doar seara... și ajung să mă gândesc la noi modalități nebunești de a descrie cât de mult îl iubesc pe acest copil minunat (mai tare decât toate țipetele de pe toate roller coaster-ele din lume, combinate!).

După o rundă de îmbrățișări, cocoloșeli și sărutări de noaptea bună, el continuă să-și mai amintească lucruri și să povestească din nou ... Cu toate acestea, nu mi-aș dori să îmi petrec altfel serile cu el. Este momentul nostru de 1:1, în care îi acord pe deplin atenția și dragostea mea. Ne bucurăm de aceste clipe, le savurăm pe lumină difuză și înfundați cu nasul în povești, apoi visăm cu ochii deschiși povestind vrute și nevrute.

9:00pm - Copilul doarme, dar este timpul să termin treburile ce încă sunt on hold... călcat și împăturit hainele, spălat vasele, făcut ordine în camera de zi și prin bucătărie, plus multe alte lucrușoare mărunte care uite așa îți mănâncă și ultimele ore din zi.

10:30pm - Intru rapid pe laptop pentru a mai verifica o dată mail-urile și alte task-uri, dar încep să-mi pierd privirea într-un gol de ceață în timp ce privesc ecranul și decid că este momentul să închei și eu încet ziua.

11:15pm - Sunt epuizată, da, dar mulțumită! Așezându-mă în pat nu realizez cât de repede mă ia somnul, însă nu am timp să mă bucur prea mult de vise și asta "datorită" terorilor nocturne ale lui Sebi. Sau în cel mai rău caz din cauza durerilor în gât, febrei, tusei...

Una dintre cele mai mari provocări ca mamă ce lucrează de acasă, este greutatea de a defini granițe clare între muncă și familie

Nu reușesc mereu să mă deconectez emoțional de la serviciu în niciun moment al zilei, deoarece știu că mă voi întoarce curând în fața laptop-ului. În plus, sunt momente când mă simt vinovată că nu petrec atât de mult timp cu copilul meu când este acasă (în timpul vacanțelor de exemplu).

Dar știu că aceste lupte nu sunt unice pentru mine - dacă lucrați în afara casei, este greu să echilibrați responsabilitățile de serviciu și responsabilitățile de familie când vă aduceți munca acasă, nu? Dacă sunteți în schimb o mamă care lucrează de acasă, nu vă părăsiți niciodată locul de muncă. Și cu toate simțim uneori vinovăția, deoarece face parte din meseria de mamă.

Dar, în ciuda acestui fapt, nu aș schimba nimic!

Îmi place flexibilitatea, îmi place că ritmul vieții este mai lent și îmi place că sunt prezentă la toate momentele mai mult sau mai puțin importante din viața sa, pe care le-aș fi ratat dacă nu aș fi fost acasă.

Munca de acasă prezintă provocări, sigur, dar și multe beneficii. Deocamdată, acest stil de viață funcționează pentru familia noastră, și cu toate că este posibil să nu iubesc fiecare minut din ceea ce fac, le ador pe cele mai multe, care merită cu adevărat.

Numai mamele pot intelege: 6 Lucruri pe care nu vreau sa le uit niciodata

Se spune ca uitarea este binecuvantare. Si cred ca asa este, probabil mama natura a randuit uitarea in mintea oamenilor pentru a-i ajuta sa treaca peste experiente dureroase, pentru a le regenera spiritul si a le face loc pentru noi amintiri. Insa exista lucruri pe care nu vreau sa le uit, indiferent de anii pe care-i voi mai aduna...

Motivul pentru care amintirile acestea mi s-au lipit de cele mai intime structuri ale memoriei mele, de unde n-ar putea fi vreodată înlăturate fără daune ireversibile, ține de mai mulți factori. Pe de o parte, sunt amintiri pe care nu le pot uita la modul obiectiv, așa cum n-ai putea vreodată uita să te trezești dimineața. Sunt momente de viață care mi-au fundamentat noua identitate de mamă, care au format, într-o țesătură complicată și nebănuită, big-bangul care a dus la nașterea universului meu matern.

Dar poate ca numai mamele pot intelege asta. Citeste 6 Lucruri pe care nu vreau sa le uit niciodata...