Parenting calm sau despre cum devenim părinti care știu să iși gestioneze propriile emoții
Parenting calm sau despre cum devenim părinti care știu să iși gestioneze propriile emoții
Parentingul calm este metoda prin care părinții experimentează în mod constant situații în care răspund calm și răbdător iar în loc să strige / zbiere sau să se supere, simt un sentiment de abilitare și control al situațiilor care le permit să avanseze și să rezolve conflictele rational, mai degrabă decât să răspundă emoțional (ceea ce le-ar face mai intense, mai intense si mai haotice).
A fi un parinte calm - sau a practica parentingul calm este o abilitate extrem de utilă pentru orice parinte si inseamnă capacitatea de a-ți gestiona propriile emoții.
- veți citi:
Ce este parentingul calm ?
Un corp calm este o minte calmă
Alegerea Vs. Structura
Suprasolicitare și anxietate
Frici șoptite
Nu mai țipa! Fii o mămica ZEN!
Despre parentingul calm mai poti citi
Ce este parentingul calm ?
A fi un parinte calm - sau a practica parentingul calm este o abilitate extrem de utilă pentru orice parinte si inseamna capacitatea de a-ți gestiona propriile emoții.
Pentru ca, dacă ne putem ajuta să ne liniștim în situații dificile, avem mai multe șanse să răspundem în mod proactiv, iar copiii noștri vor învăța cum să regleze emoțiile lor și prin modelarea răspunsurilor noastre.
Da, vor exista momente în care comportamentele copiilor tăi te vor conduce în pragul unei crize de nervi dar atunci va trebui sa stii sa apesi pe butonul potrivit pentru a reactiona calm si in control, evitand un spectacol de furie si frustrare - din care copiii nu invata nimic.
A avea astfel de emoții, deși inconfortabil, este normal și arată că ești om. Cu toate acestea, poti decide cum să iti exprimi acele emoții prin răspunsurile tale si ai puterea de a conduce o situație într-o direcție mai pozitivă pentru toți cei implicați. Odată ce părinții experimentează în mod constant situații în care răspund calm și răbdător în loc să strige sau să se supere, simt un sentiment de abilitare și control al situațiilor care le permit să avanseze și să rezolve conflictele gânditor, mai degrabă decât să răspundă emoțional pentru a le face mai intense și mai intense haotic.
Calmul este acel sentiment intern de a fi în control și încrezător, care ne permite să funcționăm la maximul abilităților noastre. Este starea ideală a creierului, susținută de un corp complet aliat cu acesta, permițându-ne să ne valorificăm puterile cognitive, menținând în același timp un echilibru cu emoțiile noastre. Când ești calm, te afli în zona ta, neperturbat de distrageri sau de suferință.
Creierul are sisteme complexe de relaxare și calm pentru a-și contracara mecanismele de alertă și anxietate. Aceste sisteme viscerale bazate pe corp nu se află în lobii noștri frontali, creierul nostru rațional superior, scaunul logicii și al gândirii, ci în creierul nostru central, care ne controlează emoțiile și impulsurile, și vastul senzor de mediu care este corpul nostru.
Un corp calm este o minte calmă
Nu invers, așa cum cred majoritatea oamenilor. Când o mamă îi spune fiului său: „Alex, te rog să te calmezi”, folosește o abordare de sus în jos pentru a-și calma copilul - cerându-i să folosească un proces rațional, conștient, pentru a se linișți. Pe de altă parte, dacă o mamă spune unui copil care țipă: „Ești pedepsit!” și îl așează pe un scaun orientat spre un perete, aceasta folosește o abordare de jos în sus - liniștindu-și corpul pentru a obține un sentiment de calm.
Alegerea Vs. Structura
Într-o cafenea recent, am observat o mamă cu fiul ei cel mic, care avea în jur de 5 ani. Au intrat la micul dejun într-o duminică dimineață aglomerată și au găsit o masă de colț pentru patru persoane.
- Unde vrei să stai, scumpule? Întrebă mama, arătând spre cele patru scaune.
- Nu știu, mamă. Oriunde, a răspuns băiatul, cu vocea încă grea de somn.
- Poți să te așezi lângă perete; sau poți sta în colț. Sau poți sta lângă mami, chiar aici. A spus mama sa, ignorându-i indiferența. Dacă stai lângă perete, poți vedea oameni venind și plecând. Ce vrei să faci?
- Mamă, nu-mi pasă! a spus fiul, începând să plângă.
- Bine, dar nu plânge din cauza asta; a avertizat mama.
- Nu ai vrut să desenezi cu creioanele?
- Uh, bine. Aici? Fiul făcu un gest către scaunul din colț.
- Bine; a spus mama sa, arătând mulțumită că a luat o decizie. - Acum, ce ți-ar plăcea la micul dejun?
În momentul în care au părăsit cafeneaua, acest tânăr de 5 ani trebuia să ia atâtea decizii, de care eram eu epuizată. Uneori am crezut că mama mea este prea strictă, dar urmărind această tristă dramă de duminică dimineața, m-am bucurat că a pus o farfurie în fața mea pentru micul dejun în fiecare dimineață și că am mâncat ce era pe ea.
Ad-Extra3:
Suprasolicitare și anxietate
În lumea din ce în ce mai supra-stimulată care este mediul copilului urban modern, există prea multe jucării, prea multă tehnologie și prea multe opțiuni. Unul din lucrurile pe care copiii nu-l au suficient, în opinia mea, este comunitatea. Și asta este ceea ce le cere creierul principal. Copiii au nevoie de abilitățile obținute din trăirea în comunități pentru a-i ajuta să empatizeze și să comunice eficient, ceea ce este deosebit de important pentru calm.
Încărcarea programului copiilor, în cursa spre o universitate bună, care începe de la concepție... lasă puțin timp pentru jocul improvizat cu copiii din cartier și alte delicii cerebrale care dau naștere nu doar calmului, ci și unei vârste adulte sănătoase și productive. Cercetătorii au descoperit că, cu cât sunt programate mai multe activități pentru copii, cu atât sunt mai mari șansele de suferință, de stres și anxietate.
Ceea ce însoțeste un program încărcat frenetic este nevoia constantă de vigilență. O pacientă mi-a povestit despre nepoata ei de 10 ani care locuiește într-o clădire de apartamente din New York. Deși clădirea are un portar care monitorizează toți vizitatorii, nu este neobișnuit ca părinții să-și monitorizeze copiii care merg pe hol pentru a vizita apartamentul unui alt copil. Ce pericol ar putea apărea pe hol? Acest tip de neliniște pentru pericolele nevăzute are cu siguranță un impact asupra creierelor impresionante ale copiilor mici.
Frici șoptite
O copilărie plină de vigilență excesivă, chiar și pe mâna părinților bine intenționați, poate afecta capacitatea unuia de a se autoapăra, de a se auto-proteja. Mergând pe Madison Avenue din New York în urmă cu câteva săptămâni, am auzit o mamă spunându-i copilului ei de 2 ani care se strecoară în căruciorul său: „Aaron, închide ochii, iese soarele!” Și micul Aaron închidea obedient ochii, pentru a se protejaț de o zi glorioasă cu soare, deoarece mama lui a crezut că soarele îi va dăuna...
Acest exemplu este amuzant în absurdul său, dar nu este o glumă faptul că mulți copii sunt astăzi victime nesfârșite ale fobiei și supra-igienizării părinților lor - a copiilor și a copilăriei. Adevărul este că expunerea la un număr rezonabil de agenți patogeni la o vârstă fragedă este utilă în dezvoltarea imunității la o serie de boli la vârsta adultă. Prevenirea acestei expuneri poate seta stadiul susceptibilității ulterioare la boli. Și supraprotejarea poate stimula acele temeri nenumite și nerefuzate care rezonează prin casă, șoptind în urechea unui copil, „Ferește-te!”
Legat de supra-vigilență și lipsa comunității este proliferarea tehnologiei, care îi afectează în continuare pe copii în căutarea calmului. Jocurile pe calculator care solicită o concentrare electronică strânsă, compromit în continuare comunitatea și calmul creierului central. La fel și mesajele scrise constant de copii pe telefon, ceea ce l afectează abilitățile. În timp ce un băiat care flirtează cu o fată prin intermediul unui mesaj, mi-a spus-o în disperare: „Nu știu dacă ea mă va place în viața reală!”
Nu pretind că sunt expertă când vine vorba de copii și doar fiica mea poate spune cât de calmă sunt ca mamă. Dar mi se pare că înțelegerea neuroștiinței creierului unui copil îi va ajuta pe părinți să crească copii calmi. Lecțiile de șah și pian sunt foarte bune. Dar un creier calm este cel mai mare cadou.
Nu mai țipa! Fii o mămica ZEN!
Oare nu tipi prea mult? Intre micul dejun si cina, trecand prin imbracatul pentru scoala sau gradinita, teme, cumparaturi, baie, curatenie si alte activitati care te tin in priza intreaga zi, ai, de cele mai multe ori sentimentul ca abia reusesti sa respiri si uneori iti iesi din fire pentru ca pur si simplu nu mai rezisti acestui program inventat parca anume ca sa-ti puna nervii la incercare....citeste aici daca nu cumva tipi (zbieri) prea mult la copilul tau.
Despre parenting calm, mai poți citi
Cand tipi la copilul tau: ce efecte are asupra copilul si de ce nu rezolvi nimic bun
9 strategii cand iti vine sa tipi la copil
Cum sa te abtii de la a tipa la copii chiar si atunci cand simti ca innebunesti
Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte
autor: Milena Sadova, Redactor Principal Desprecopii.com
Milena este si psihoterateut sistemic cuplu și familie, copii, adolescenți.
referinte: sursa: Extras din A CALM BRAIN © 2012 de Gayatri Devi. Publicat de Dutton, membru al Penguin Group (SUA) Inc. Extras cu permisiunea editorului
Stop Yelling and Love Me More, Please Mom!" Positive Parenting Is Easier Than You Think scrisa de Jennifer N. Smith.
Desprecopii.com - toate drepturile rezervate 2023
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII