Cum îi facem pe copii să ni se destăinuie cu încredere - sfatul psihologului

TEMA: Meseria de parinte | 0 | 18/6/2024

Cum ii facem pe copii sa ni se destainuie cu incredere - sfatul psihologului

O iubesc pe mama și am simțit întotdeauna că suntem apropiate, dar nu i-am spus niciodată lucrurile sensibile pe care mi le spune fiica mea. Mama nu știa multe și asta pentru că nu doream eu să știe.

Nimic nu este mai prețios pentru mine decât discuțiile pe care le am cu fiicele mele, care au acum 17 și 22 de ani. După ce am păstrat atâtea secrete față de propria mamă, acest element al relației noastre a fost o surpriză imensă. Iată ce cred eu că a făcut posibilă această relație între mine și fiicele mele:

- veți citi:
Comunicare și respect din prima zi
Empatie, înțelegere, limite fără rușine
Fără a lua partea cuiva sau a critica
Răbdare. Lasă copilul să ia iniţiativa

Comunicare și respect din prima zi cu bebelusul tau

Te poți simți ciudat să vorbești cu vocea ta de adult despre lucruri reale cu un bebeluș. Dar dacă facem acest pas, rezultatele sunt deopotrivă fascinante și pline de satisfacții. Prin implicarea verbală cu bebelușul nostru despre probleme pertinente, cum ar fi: „Vrei să te ridic acum?”, în timp ce observi și asculți răspunsul său, vei descoperi curând acest minunat adevăr: bebelușii pot (și vor) să înceapă să returneze favoarea, împărtășind cu noi punctele lor de vedere unice. Acest dialog timpuriu poate fi o piatră de temelie a unei viitoare relații sănătoase.

Empatie, înțelegere, limite fără rușine

Empatia este esențială pentru ca copiii să simtă iubirea și acceptarea noastră necondiționată. Fără aceste elemente, nu există încrederea necesară pentru onestitate și destăinuire. Copiii trebuie să se simtă în siguranță în cunoașterea faptului că nu vedem niciunul dintre sentimentele și dorințele lor că fiind greșite, rușinoase sau dincolo de înțelegerea noastră.

Asta nu înseamnă că renunțăm la autoritatea noastră, deoarece copiii sunt pierduți și nesiguri fără conducerea noastră. Înseamnă să recunoaștem în continuare sentimentele și perspectivele copiilor noștri, în timp ce clarificăm așteptările și prevenim un comportament inacceptabil.

Cu alte cuvinte, lăsăm să știe că este în regulă să dorească 50 de conuri de înghețată sau să simtă că vrea să-și lovească sora, dar că nu vom permite ca aceste lucruri să se întâmple. Dacă nu ajungem acolo la timp și inevitabilul se întâmplă, rămânem liniștiți, în timp ce ne afirmăm definitiv așteptările. Chiar și atunci, rămânem deschiși să auzim sentimentele și punctul de vedere al copilului. Dacă ar exista o mantră pentru favorizarea comunicării cu copiii, aceasta ar fi: rămâneți deschiși, rămâneți deschiși, rămâneți deschiși!

Pedepsele ar putea părea o cale mai rapidă și mai ușoară către predarea controlului impulsurilor și a comportamentului „bun”, dar creează o atmosferă de rușine care îi pune pe copii în gardă. La copiii mici, pedeapsa tinde să-i convingă că sunt răi (mai degrabă decât comportamentul) și, prin urmare, trebuie să ascundă părți ale lor, ceea ce nu va favoriza comunicarea deschisă, nici acum, nici în viitor.

Fără a lua partea cuiva sau a critica

Nu luați niciodată partea unui copil, chiar daca este al vostru. Când judecăm un frate/soră sau un prieten, suntem percepuți ca niște critici și confidenți mai puțin de încredere. Nu pare corect, dar este adevărat.

Ascultăm și recunoaştem, nu remediem. Oferim sfaturi numai atunci când ni se cere.

Părinții din fire vor să rezolve totul, așa că a asculta fără a repara este mult mai ușor de spus decât de făcut, dar crucial. Este important doar să fii acolo în timp ce copilul tău plânge decât să încerci să il mângâi cu „va fi în regulă”. Nu încercați să umpleți tăcerea. Copiii nu se deschid decât dacă le oferim o ureche atentă și un spațiu acceptabil deschis, larg deschis.

Ad-Extra3:

Răbdare. Lasă copilul să ia iniţiativa

Cele mai de succes discuții pe care le-am avut au fost inițiate de copii. Presiunea ucide intimitatea. Adolescenții, în special, tind să fie foarte discreți și nu își doresc părinți detectivi. Dacă avem noroc, ei se vor simți suficient de siguri pentru a-și împărtăși gândurile și viețile lor private, dar, de obicei, ei vor lua iniţiativa.

Tot ceea ce putem face este să îi lăsăm pe copii să știe, prin cuvintele și acțiunile noastre, că suntem acolo pentru ei, fără judecată, oricând au nevoie. Și apoi fiți pregătiți să renunțați la tot și să fiți pe deplin prezenți atunci când vi se oferă privilegiul de a fi "necesari" copiilor.