Minciunile părinților: Protejăm sau inducem în eroare copiii despre realitate?
Există situații în care realitatea poate fi prea dură pentru un copil. Anumite detalii îl pot copleși, iar pentru a-l proteja, părinții recurg uneori la mici minciuni. Totuși, unde se află granița dintre protecție și crearea unei lumi ireale?
Ce minciuni spun părinții copiilor și de ce?
Un exemplu concret: Unul dintre bunici este grav bolnav, internat în spital. Copilul, aflat în vizită, întreabă: "Buni va muri?" Cei mai mulți părinți, pentru a evita o discuție dureroasă, ar spune: "Buni este bine." Dar ce se întâmplă în mintea copilului când realitatea nu se potrivește cu ceea ce i se spune?
Să cred ce mi-a spus tata sau ceea ce am văzut?
Această situație pune copilul într-o dilemă emoțională. Pe de o parte, are încredere în părintele său, dar pe de altă parte, propriile sale simțuri îi spun altceva. Dacă acceptă ce spune tatăl său, trebuie să nege ceea ce a văzut și simțit. Dacă dă crezare propriilor percepții, poate ajunge să creadă că tatăl lui nu este sincer. Această contradicție poate genera confuzie, neîncredere și, pe termen lung, poate afecta relația copilului cu realitatea și cu părinții.
Validarea experienței copilului
Psihologii consideră că este esențial să validăm emoțiile și experiențele copilului. În loc să ascundem realitatea, putem să recunoaștem sentimentele sale: "Înțeleg că îți este frică și ești trist pentru buni. Și mie îmi este greu." Această abordare începe prin a recunoaște trăirile copilului, ceea ce îl ajută să aibă încredere în propriile percepții și emoții.
Adevărul spus în mod adaptat vârstei copilului
Realitatea poate fi dificilă, dar nu trebuie expusă într-un mod copleșitor. Părinții pot spune adevărul într-un mod potrivit pentru vârsta copilului. De exemplu, în loc de "Buni va muri curând", se poate spune: "Buni este foarte bolnavă și doctorii fac tot ce pot pentru a o ajuta." Acest răspuns oferă o explicație sinceră, fără a introduce detalii care ar putea fi prea greu de procesat.
Protecția nu înseamnă negarea realității
Minciunile spuse cu intenții bune pot avea efecte negative pe termen lung. Copiii au nevoie de un echilibru între protecție și adevăr, pentru a dezvolta un sentiment sigur al realității. Construirea încrederii între părinți și copii se bazează pe sinceritate, empatie și capacitatea de a aborda subiectele dificile într-un mod adecvat vârstei copilului.
Astfel, părinții pot ghida copiii prin provocările vieții, oferindu-le sprijin emoțional fără a le crea o lume falsă. Un copil care învață să aibă încredere în propriile trăiri și care primește explicații sincere va deveni un adult echilibrat, capabil să facă față realității cu maturitate și curaj.
Minciunile pe care le spunem copiilor
Chiar si cei mai buni dintre noi le spun uneori minciuni copiilor. Sunt doar niste minciuni nevinovate care nu fac nici un rau, nu-i asa? Acest lucru este valabil pentru minciunile "de dezvoltare" care ajuta copiii sa renunte la obiceiurile rele ("daca nu incetezi sa-ti sugi degetul, in cele din urma va cadea!").
De fapt, uneori, coafarea adevarului este cel mai responsabil lucru care poate fi facut. Iata sfatul de la Desprecopii
Mai multe despre psihologia copilului aici >
Forumuri dedicate psihologiei copilului
Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII