Sa fii mama nu e la fel de usor ca in reclamele zambitoare din pauzele dintre filme

TEMA: Meseria de mama | 0 | 8/8/2024

Însă este fericire, acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Atât doar că, uneori, fericirea nu te izbește în față, ci se ascunde printre rufele de pus la spălat și în coșul cu jucării.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Nope. Nu. Nada. N-ai să vezi
Nu zic că nu poate fi și așa
1. Nu tot ce e natural e și cel mai bun
2. Depresia post-partum nu e un moft, nu e o fiță, nu e o alegere
3. Un copil nu sudează o căsnicie, ci o testează și trage de ea din toate părțile și cu toată puterea
4. Bebelușul se naște cu reflexul de supt
5. Somnul, sau mai bine zis, lipsa lui, pe perioadă îndelungată
6. Suprapunerile din planul professional
7. Bolile micii copilării
8. Alegerile în ce privește creșterea și educația
9. În legătură cu aspectul anterior
10. Mi-a fost și îmi este în continuare greu să accept schimbarea

Să fii mamă nu e mereu la fel de ușor ca în reclamele zâmbitoare din pauzele dintre filme

Să fii mamă nu e mereu la fel de ușor ca în reclamele zâmbitoare din pauzele dintre filme. Văzută din exterior, ambalată etanș în sclipiciul stereotipurilor promovate la televizor și prin reviste, părinteala e așa, o chestie funny și cool în care te plimbi cu copilul prin parc sau vă creați un univers familial diafan în bucătării sclipind de curățenie sau în sufragerii în care toate lucrurile sunt la locul lor clar stabilit.

Nope. Nu. Nada. N-ai să vezi

Bucătării sclipitoare, când ai copil mic, vezi doar dacă aluneci pe o coajă de banană lăsată de cel mic pe podea și vezi steluțele aferente. Iar sufragerii cu toate lucrurile în ordine există timp de zece minute după ce ai terminat curățenia. După care revin la starea care, de când a apărut juniorul, a devenit firească: hăinuțe peste tot, uscătorul de haine tronând în spatele fotoliilor, jucăriile celui mic în ghiveciul cu flori și resturi de pufuleți îndesați după canapea.

Mi se pare că toată imaginea asta a maternității pictate în culorile cele mai luminoase este o mare gogoașă umflată din toate părțile, menită să le ascundă viitoarelor mame, din varii motive, întreaga imagine în tot realismul ei. Graviditatea este zugrăvită ca o dulce așteptare, nașterea se presupune că o uiți în zece minute, odată ce ți se pune în brațe moștenitorul, îți recapeți silueta cam în vreo săptămână, iar tot universul tău matern e o pace imensă inundată de iubire, acorduri de pian și norișori roz-bonbon pe care plutești într-o cotidiană fericire.

Nu zic că nu poate fi și așa

Și în niciun caz nu vreau să spun că să ai un copil nu e o fericire supremă și o experiență de neegalat. Însă maternitatea - și paternitatea în egală măsură, desigur – presupun, dincolo de tabloul de fericire familială de mai sus, și o luptă continuă, și o lecție ce trebuie constant învățată. Iar lecțiile sunt absolut individuale. Probabil că din acest motiv este foarte ușor să găsești punctele comune ce însumează conceptul de fericire maternă – el fiind constituit din mai mult sau mai puțin aceleași variabile – însă e mai complicat să descrii provocările. Acestea sunt legate de experiențele subiective ale fiecăruia și de maniera proprie de a le face față.

Neputând, așadar, să vorbesc în termeni generali despre probleme care sunt pur subiective, iată lista mea – nicidecum completă - de momente de cumpănă, de îndoieli, de crize. De lucruri care-au fost alfel sau mult mai dificile decât m-au făcut să cred articolele din reviste, experiențele altor mămici și suma de stereotipuri ce guvernează universul prematernal. Unele grave și serioase, unele de care îmi amintesc acum cu un zâmbet pe buze.

Ad-Extra3:

1. Nu tot ce e natural e și cel mai bun

Nu mi-am propus niciodată să nasc altfel decât natural; respingeam cezariana nu din spirit de frondă, ci prin prisma faptului că eram sănătoasă, în formă bună, nu-mi era teamă (foarte mare) de dureri și nu vedeam, așadar, niciun motiv serios pentru care să fi apelat la această intervenție. Acum sunt recunoscătoare că trăiesc într-un secol în care am această posibilitate. Pentru că există elementul neprevăzut în orice naștere. Iar dacă ar fi trebuit să mai nasc de trei ori, de trei ori aș fi ales aceeași procedură.

2. Depresia post-partum nu e un moft, nu e o fiță, nu e o alegere

Depresia post-partum e o boală pe care nu-ți propui să o faci, așa cum nu-ți propui să faci varicelă. Spre deosebire de varicelă, care este evidentă și recunoscută atunci când apare, depresia poate să te afecteze fără ca tu să fii conștientă de existența ei. E un dușman insidios, perfid, crud.

meseria de mama bebe

3. Un copil nu sudează o căsnicie, ci o testează și trage de ea din toate părțile și cu toată puterea

O căsnicie care scârțâie nu se ”repară” cu un copil. Dimpotrivă. Apariția copilului te face să cobori de pe norișor și să te confrunți cu toate, dar absolut toate părțile negative pe care poate că le reprimai inconștient în căsnicia ta. Ți le aduce pe tapet și te poftește să le faci față, într-un fel sau altul.

4. Bebelușul se naște cu reflexul de supt

Dar, supriza! Asta nu înseamnă că îl pui la sân și suge. Învățarea alăptării e un proces de durată și extenuant. Norocul meu a constat în răbdarea și priceperea asistentelor de la neonatologie și în voința mea de a alăpta.

5. Somnul, sau mai bine zis, lipsa lui, pe perioadă îndelungată

Sigur că depinde de fiecare mamă în parte ce rezistență are la oboseală. Când timp de doi ani de zile nu ai mai mult de patru-cinci ore legate de somn, nu prea ai cum să zîmbești ziua cu toți dinții și să semeni cu mama strălucitoare din reclame.

6. Suprapunerile din planul profesional

Mi-a fost imposibil să mă detașez de toate corvoadele profesiei în perioada concediului de maternitate. Poate că nu sunt singura mămică ce a fost nevoită să sacrifice din timpul și energia oricum limitate pentru a face față provocărilor carierei. A fost, cu siguranță, o alegere asumată, care însă și-a pus amprenta asupra echilibrului meu oricum precar de atunci și asupra nivelului de extenuare acumulată.

7. Bolile micii copilării

Frica aceea de necontrolat atunci când știi, vezi că ceva nu e în ordine și nu-i poți da de capăt. Sau când copilul plânge de durere și nu poate să-ți spună motivul. Drumurile la spital. Coșmarul internărilor. Sentimentul de neputință și frustrare.

8. Alegerile în ce privește creșterea și educația

Nu cred că am aplicat un anume stil de parenting, în mod conștient. Mai degrabă cred că am acționat din instinct, poate din mult-invocatul instinct matern care se manifestă la modul pur subiectiv. Am trecut acest aspect la categoria ”momente grele” pentru că nu am nicio certitudine că ceea ce fac e bine. În afară, bineînțeles, de reacțiile imediate ale copilului. Dar probabil că maternitatea trebuie asumată simplu, fără termene și scopuri precis conturate și, mai ales, în lipsa oricăror garanții.

9. În legătură cu aspectul anterior

... mi s-a părut și mi se pare în continuare extrem de dificil să păstrez un echilibru, să trasez niște coordonate corecte și rezonabile fără a cădea în nicio extremă. Consider asta principala provocare și responsabilitate a unui părinte, să creeze pentru copilul său un mediu echilibrat în care să crească. Să-i fii prieten fără să uiți că-i ești în primul rând mamă sau tată, să-i impui limite fără să-i îngrădești spiritul liber înseamnă să navighezi într-un teritoriu îngust și vulnerabil în care derapajele au loc foarte ușor.

10. Mi-a fost și îmi este în continuare greu să accept schimbarea

Poate din dorința de a-l avea lângă mine cât mai mult timp, sau de a face timpul să treacă mai încet... Îmi vine să-i spun în continuare povești, îl rog să-mi dea mâna pe stradă, îl dădăcesc mai mult decât o cere vârsta lui. Realizez cât de disonantă e atitudinea mea când își lasă mâna într-a mea doar o secundă, să nu mă supere, după care și-o retrage rapid și o vâră în buzunar ca să-și explice gestul, ”știi, mami, e frig, vreau să mă-ncălzesc”.

Dincolo de toate problemele, încercările și greutățile pe care le aduce la pachet maternitatea, un lucru este însă clar. N-o fi ea fericirea aia artificială din reclame. E un drum cu suișuri, coborâșuri, lecții învățate uneori dureros, progrese lente, conflicte mocnite sau deschise, împăcări glorioase. Însă este fericire, acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Atât doar că, uneori, fericirea nu te izbește în față, ci se ascunde printre rufele de pus la spălat și în coșul cu jucării. <<

Bucura-te de fiecare clipa cu copilul tau mamico pentru ca fericirea unei mame vine din lucrurile simple

”Bucura-te de fiecare clipa cu copilul tau, cresc atat de repede...” spun toti prietenii cu copii mai mari inca de cand l-ai adus acasa pentru prima oara. Doamne, ce dreptate aveau. Pe de o parte, cu oboseala, stresul și tăvălugul emoțional al primelor săptămâni, simți că niciodată nu-ți vei aparține tu ție din nou cu adevărat. Că niciodată nu vei mai merge la toaletă fără spectatori. Că niciodată nu vei mai dormi patru ore legate. Că sânii tăi nu vor mai fi niciodată altceva decât sursă de hrană. Timpul trece leneș, în aceeași rutină care te obosește, te transformă într-un roboțel care nu face altceva toată ziua decât să alăpteze, să schimbe funduri de bebeluș, să legene prunci semiadormiți și să cânte, până la senzația de saturație maximă, ”bate vântul frunzele” ... articolul complet AICI