NU AM AVUT COPILĂRIE: tatăl meu alcoolic m-a lăsat făra sentimente - confesiuni

TEMA: Familie | 0 | 12/2/2023

Nu am avut copilarie - tatal meu alcoolic m-a lasat fara sentimente - confesiuni

Nu am avut copilarie. Da - voi fi cat se poate de sincera si nu imi voi infrana sentimentele legate de aceasta tema. Tatal meu, bea de cand il stiu. In alta ordine de cuvinte, eu nu l-am vazut niciodata treaz, fara sa fi baut nimic.
Asadar....povestea copilariei mele este CRANCENA! De fapt, exista doar termenul de copilarie, eu NU AM AVUT COPILARIE!!!

As vrea sa imi spun durerea

As vrea sa imi spun durerea - spune Angelina pe forumul Desprecopii

Imi fac si eu loc printre voi si vreau neaparat sa particip si eu la discutie si sa-mi spun puctul de vedere:
Tin sa precizez inca de la inceput, ca, exista mai multe tipuri de alcoolici. Tatal meu face parte din categoria care bea zi si noapte fara pauza si, tot ceea ce voi scrie mai jos, face referinta DOAR la acest tip.

Si eu am un TATA ALCOOLIC

Eu voi fi cat se poate de sincera si nu imi voi infrana sentimentele legate de aceasta tema. Tatal meu, bea de cand il stiu. In alta ordine de cuvinte, eu nu l-am vazut niciodata treaz, fara sa fi baut nimic.
Asadar....povestea copilariei mele este CRANCENA! De fapt, exista doar termenul de copilarie, eu NU AM AVUT COPILARIE!!!

Pana la sase ani am locuit la bunicii mei. Nu eram ferita de scene neplacute, pentru ca desi, bunicii mei sunt oameni grozavi, unchiul meu este alcoolic si a avut el grija sa mentina atmosfera de alcool in casa...

La sase ani a murit bunica, mama a plecat din tară si am aterizat la tatal meu care era divortat de mama de mult si locuia singur intr-o garsoniera.
Primii trei ani de locuit singura cu tata au fost amarnici. Ma batea in fiecare zi: venea acasa beat de la serviciu, inchidea usa de la intrare, apoi pe cea de la camera, scotea cureaua si fara motiv...evident, ma batea pana ma tavaleam pe jos de plans si durere.
Precizez ca am fost un copil normal, cu rezultate bune la scoala si cu un educatie buna, de la bunici.

Apoi s-a hotarat nemernicul sa se casatoreasca. Femeia, deosebit de buna, gospodina, iubitoare, avea o fetita dintr-o casatorie precedenta (fetita de asemenea, un copil bun).

Ce-a urmat?

Scandaluri NENUMARATE, BATAI, frica, SARACIE, lipsa de orice URMA DE AFECTIUNE, durere, etc etc.
Tatal meu, a continuat sa bea, din ce in ce mai mult. Atat de mult incat, uneori cand nu-i dadea mama vitrega bani, ne bea spirtul medicinal din casa.
Ca bine ziceti, care ati zis, au aparut si crizele astea de epilepsie, Doamne!

Prima pe care a avut-o a facut-o in toiul noptii: a urlat ingrozitor si cand am trecut inspre hol si l-am vazut asa pe jos cu spume la gura....horcaind...Doamne fereste sa luati parte la asa ceva. Eu eram inca copil, nici nu stiam ce se intampla, am fost singura din casa care era in stare sa sune la salvare si am spus ca tata e in ...coma alcoolica, fiindca credeam ca moare, asa urat facea.

Toti copii dorm la ora 4 noaptea, eu insa ii imploram de zor pe cei de pe salvare sa il ia pe tata cu ei (ca imi spusesera ca sunt destui alcoolici si ca nu are loc pt ei la urgente).
Cu chiu cu vai l-au luat si am mers cu el, ca nici numele si nici adresa sau varsta nu le mai stia. L-am internat la spitalul de nebuni, la dezalcoolizare.

Si uite asa la 5 dimineata eram in curtea bisericii si, din cat il uram, i-am jurat lui Dumnezeu ca ma voi schimba, ca voi incerca sa vorbesc mai mult cu el si sa il sprijin si sa-l ajut sa treaca peste.
La 6 dimineata alergam la niste prieteni de familie sa cerem bani imprumut!
Si la 7, la scoala!

Ei bine, tatal meu, a fost atat de rau alcoolizat (diagnosticul de internare: intoxicatie pe creier cu alcool, delirium tremens si criza inaugurala de epilepsie), ca dupa doua zile de stat in perfuzii, i-a raspuns deabia organismul la medicamente.

La o luna dupa dezalcoolizare (care a durat tot o luna) am descoperit ca incepuse sa bea din nou pe ascuns. Si uite asa a continuat calvarul.

Toate fetele au avut dreptate in ceea ce priveste vointa, motivatia, etc. De cate ori am discutat cu el si mi-am batut capul sa gasesc o solutie, si la urma raspundea pe un ton sictirit: "Ia vezi-ti tu de treaba ta."
Ei bine, mi-am vazut. Pentru ca eu ajunsesem la capat cu nervii. Eu am facut liceul cu o singura pereche de pantaloni si pantofi.

Eu n-am stiut ce inseamna sa iesi in oras cu colegii, sa mananci o prajitura, sa te imbraci frumos, sa ai incredere in tine.
Tot ce auzeam de la el era ca nu sunt in stare de nimic si ca ma vor manca cainii.

Pe deasupra am inceput sa fac crize de panica si nu mai puteam dormi noaptea de frica, se trezea nenorocitul noaptea si venea langa patul unde dormeam cu sora mea si se holba la noi. Apoi mergea in sufragerie si o scula pe biata mama mea vitrega sa-i faca scandal la 3 noaptea, pe te miri ce motive.

Se certa cu televizorul, lipsea de la serviciu, ca sa poata bea cat mai mult si cate si mai cate.

Si am decis sa plec, cu ajutorul mamei vitrege, am intrat la facultate la Sibiu si cu ajutorul mamei mele naturale, mi-am terminat facultatea.
Pe acasa nici nu am mai dat, decat sa-mi vizitez sora si mama.

Morala: un alcoolic ramane alcoolic.

Eu nu mi-as mai bate capul absolut deloc sa-l schimb sau sa-l ajut.
Pe ei nu-i intereseaza ABSOLUT NIMIC in afara de sticlele de alcool.

Eu, am avut probleme mari si am ramas cu sechele. Multa vreme mi-a fost frica sa dorm singura in camera, ce sa mai zic de casa.

Uneori nu puteam inghiti cand mancam, uneori ma trezeam noaptea exact la ora la care a avut nenorocitul criza si nu mai puteam adormi de frica pana cand rasarea soarele.
Am avut mari probleme cu prietenul meu cu care sunt impreuna de 4 ani si pe care l-am vazut de doua ori beat si am vrut sa ma despart imediat.
Nu pot sa vad oameni beti, piliti, ametiti sau cum or mai fi. Nu am nici un pic de toleranta si nu ma simt bine in prezenta lor.

Ei, ce ziceti? le dam o sansa bietilor alcoolici, ca sa ne DISTRUGA VIETILE, ca sa ne MANANCE INIMILE, ca sa ne ROADA NERVII!
Ah, pe toti i-as lega si i-as arde de vii!
Pfui! Nici sa n-aud!

Dupa atatia ani de investigatii: de ce si cum...stiu ca de fapt in majoritatea cazurilor, monstrii astia nu au nici un motiv.

Finalul povestirii mele: mama mea vitrega (bolnava de ulcer si dependenta de calmante) a divortat de tatal meu si curand se va muta cu sora mea vitrega (s-a lasat de facultate). Tatal meu s-a lasat de lucru, nu a fost dat afara, din contra, au incercat sa-l convinga sa nu plece (era tehnician si avea pe atunci un salariu in jur de 16 milioane lei), dar paranoia deja era in stare avansata la el, continuu avea impresia ca cei din jur il saboteaza.

Iar eu, imi duc viata mai departe, departe de cel care, pe langa toate cele care le-a facut, mi-a distrus si cea mai mica farama de intelegere si toleranta din mine.
Pe mama mea vitrega nu o voi uita cat traiesc, datorita ei am avut paine in casa si am putut merge la scoala.

Imi pare rau...asta este povestea mea. Si este cat se poate de reala...si pe scurt. As putea scrie un roman....
Ideea e, sa va tineti departe de acesti oameni. Ei sunt ca parazitii....mananca tot din tine si iti pun viata in pericol, de asta sa nu mai vorbim, cate si mai cate s-au intamplat....pai, sa puna ziare pe mama ta si sa-i dea foc in timp ce doarme.....mai!

Inclusiv psihiatrul mi-a spus ca cea mai buna solutie in astfel de cazuri e sa-i lasam si sa ne vedem de viata.
Cati oameni nevinovati au murit din cauza acestor inconstienti si ei traiesc mai departe bine merci si beau in continuare?

Si cati dintre noi mai au de tras si de suferit?

Va rog sa ma iertati, dar, eu, dupa toate cele traite, nu mai am sentimente!
Nu vreau as mai aud de el cat traiesc!
Si stiu ca lumea asta ar fi fost una mai buna daca el nu ar fi existat!

Inca ceva: pt. toate cele care sunteti casatorite cu un alcoolic: mi se rupe inima pt voi, dar, si mai tare imi este mila de copiii vostri, care, in timp, vor ajunge sa va urasca, pt. ca i-ati supus la o astfel de viata!

In loc sa va ganditi ce este de facut cu putregaiurile, mai bine ganditi-va ce sa faceti cu viata voastra, pt. ca pe ei de mult nu-i mai intereseaza si pt. ca voi oricum nu-i veti putea ajuta!

Aveti grija de voi!

Povestire relatata pe forumul Desprecopii la Subiectul: Ce ne facem cu alcolistii

♦ Citeste si O copilarie in întuneric: Experientele copiilor care au crescut cu părinți alcoolici

Ad-Extra3: