veti citi
Nu prea stiu cum sa incep povestea, nu am nici talent scriitoricesc asa ca va rog sa-mi iertati stangaciile.
Totul bine si frumos, nu aveam contractii, nu simteam nimic decat o mare emotie si bucurie in suflet ca azi va fi marea intalnire cu bebelul meu drag.
Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai dureroase.
Monica, imi pare rau dar nu se poate face nimic...
SI eu totusi DE CE NU PLANG???
Ne intoarcem la spital unde am nascut sperand la niste raspunsuri. Am primit doar ridicari din umeri.
Acum mi-e teama sa raman din nou insarcinata dar in acelasi timp dorinta de a se intampla din nou ma tine in viata
A TRECUT UN AN DE ATUNCI
Au urmat 36 de saptamani si 6 zile grele dar minunate.
Ajung la terapie intensiva
Si-am ajuns acasa, totul s-a terminat cu bine de data asta.

Nu prea stiu cum sa incep povestea, nu am nici talent scriitoricesc asa ca va rog sa-mi iertati stangaciile.

Nu vreau sa plictisesc pe nimeni dar sufletul meu considera ca isi merita si el povestea povestea spusa iar minunea de anul acesta s-a intamplat ca o continuare a luptei pe care am inceput-o atunci.

Asta este ce am scris atunci, la o luna dupa tragedia din viata mea (26 sept):  M-am hotarat cu greu sa incep sa povestesc ce mi s-a intamplat.
A trecut o luna, luna care-mi pare un an, luna care-mi pare ca nu a trecut, ca e ireala, ca eu inca am burtica si bebe al meu urmeaza sa se nasca... bebe al meu Andrei Sebastian

Povestea mea incepe in decembrie cand m-am decis ca vreau un bebe. Si a durat un an pa na sa mi se implineasca visul si sa vad minunatele liniute roz. Pe 9 ianuarie am vazut dublu in fata ochilor. Au urmat 37 de saptamani minunate, o sarcina atat de usoara incat mi s-a parut totul ireal de frumos si s-a sfarsit ireal de tragic. Nu am avut greturi, dureri, toate analizele mi-au fost perfecte, ecografiile la fel, anuntau un bebe mare si sanatos gata sa ne umple vietile de bucurie. Si totusi... a sosit ziua de 24 august.

Cam de pe data de 11 incepusem sa ma umflu, sa am greturi, dureri de spate, contractii,miscari slabe ale copilului, nu puteam manca mai nimic si aveam mancarimi... toata lumea imi spunea ca e normal in ultima luna. Ca ne umflam pt ca retinem apa, ca avem greturi si nu putem manca pt ca bebe ne apasa pe stomac iar mancarimile le-am pus pe seama celor 40 de grade de afara. Inconstienta? Nu. Doctorul m-a asigurat ca totul e ok, ca e normal sa pierd din greutate din cauza caldurii, bebe la eco e o si e in grafic. Stam foarte linistiti.

Pe 23 august mergem la padure sa sarbatorim o prietena. Nu pot manca nimic... caldura de afara nu ma lasa. Seara mergem sa facem pe babysitterii cu nepotelul. Ne plimbam prin parc cu inca doi prieteni. La despartire le spun "poate va dau telefon la noapte sa veniti sa-mi faceti galerie".

Cand se intorc cumnatii acasa ii rog sa-mi dea niste manusi pt bebe ca sa nu se zgarie pe fata ca cine stie daca ne mai vedem pana nasc. (Eram ferm convinsa inca de la inceputul saricinii ca nu ma va apuca 1 septembrie). Ne culcam pe la ora 2 noaptea. La 6 ma trezesc pt ca am arsuri, iau un Rennie si ma bag in pat. Nu termin de supt pastila ca mi se rupe apa... trezesc sotul si hai la spital.

Totul bine si frumos, nu aveam contractii, nu simteam nimic decat o mare emotie si bucurie in suflet ca azi va fi marea intalnire cu bebelul meu drag.

La spital ajungem la 7. Doctorul meu era in concediu in Grecia urma sa se intoarca in seara aceea. Spun celor de la garda pacienta cui sunt ca poate o conta (doctorul meu e seful clinicii ... neimportant aveam sa aflu mai tarziu). Ma suie pe masa doctorul de garda si moasa, ma controleaza ... eu vomit... suparati ma intreaba pe cine sa cheme in locul doctorului meu. Rezerva e si ea in concediu iar rezerva nr doi nu a vrut sa vina. Sunt trimisa sus la pretravaliu. Vin doua moase sa ma ia in primire si sa asculte bataile fetale. Surpriza... nu le gaseste cu Dopplerul. Buun, hai cu palnia ca e mai sigur ca ele fac meseria de zeci de ani... pauza... cheama colega... parca parca ceva, dar se pot confunda cu ale mele. Eu deja intru in panica. Sunt chemati doctorii, altii doi.

Mergem la ecograf. Nu pot vedea monitorul, se pare ca inima bate, mergem inapoi sus si suntem pusi la monitorizare. Se schimba garda, alt doctor vine si ma controleaza (seful garzii), apare si rezidenta ( care este de altfel si rezerva nr 3 pe lista) care intreaba de ce nu am anuntat-o (de parca io ma mai gandeam la ea dupa ce s-a facut atata tevatura in jurul meu ca bebe nu are cord).

Mi se pune perfuzie cu oxitocina iar doctorii isi vad de treaba lor (adica de cezarienele lor programate de dinainte, nu stiu de ce m-am hotarat si eu sa nasc taman in ziua aceea???) urmand sa fie anuntati de moase daca ma dilat prea tare. Moasa ma "linisteste" ca la prima nastere travaliul dureaza cam 10-12 ore. Sotul da plicul si este lasat sa intre sa ma vada putin. Ma intreaba cu cine nasc...??? NU STIU!!! Toti doctorii sunt in cezariene si nu are cu cine vorbi (ca sa stabileasca tarfiful nu de alta).

Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai dureroase.

Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai dureroase. Chem moasa si ii spun ca vreau epidurala. Cum cer epidurala apare doctorul si anestezista. Doctorul ma intreaba "cam de sus" daca stiu ca trebuie sa platesc daca vreau epidurala. II raspund la fel de sus ca "evident sunt constienta de asta si sa-mi spuna cat". Cand vede ca sunt dispusa sa platesc ma ia din nou la control. Dilatatie 3-4, e ok putem face epidurala. Anestezista imi pune cateva intrebari si mi se ia sange (va fi prima si ultima data cand o vad).

Mai trece putin timp cu contractii din ce in ce mai rele. Apare rezidenta si ma controleaza din nou, se pare ca mai poate face o cezariana pana nasc eu. MAi trece ceva timp si am deja contractii fara pauza. Tip dupa moasa, vine imediat (ca primise plicul de la sot) si zice gata hai pe masa ca nasti. Eu incep si zbier ca unde-i un doctor. Ea imi spune foarte senina ca sa stau linistita ca mai bine nasc cu ea ca are mai multa experienta decat doctora, ea o sa vina in ultimile 5 minute.

A aparut insa imediat si doctora si cam 5 minute a durat pana am nascut. Urlau la mine sa imping si moasele ma apasau pe burta de am crezut ca mi-au rupt coastele. Horrorr!!!! Iese bebe, un sentiment de usurare si implinire intr-o fractiune de secunda pana sa vad fata doctorei. Balmajeste ceva si nu inteleg. Bebe nu tipa, de ce????? Doctora se uita spre masa unde e dus bebe. E inmarmurita. Si totusi ce se intampla???

MA intorc in stanga unde neonatologul incearca sa-l resusciteze, ii face masaj cardiac, ii baga o sonda prin gurita... nimic... si aud cuvintele "nu avem ce sa ii facem, daca ar fi avut macar o bataie poate puteam sa-l resuscitam, dar asa... are si ficatul cat tot abdomenul, nici nu are rost". Nu-mi vine sa cred, toata camera se invarte cu mine, sunt muta, nu pot spune absolut nimic.

Monica, imi pare rau dar nu se poate face nimic...

Doctora tace, o intreb ce se intampla. Imi spune "Monica, imi pare rau dar nu se poate face nimic... " continuarea nu o mai aud. Le rog sa mi-l dea. Nu vor. Le implor. Mi se spune ca "nu, e mai bine asa". Le spun ca e copilul meu si eu stiu cum e mai bine. Si totusi nu mi-l dau. Pleaca cu el in timp ce mie mi se pun tot felul de substante in perfuzie. Lesin. Ma trezesc. Iar lesin.

Lesin si cand vor sa ma dea jos dupa masa. Moasa ma trage de un sfarc atat de tare incat imi revin si tip la ea de durere (metoda cam de evul mediu dupa parerea mea dar se pare ca a avut efect). Nu ma pot duce decat pana la patul din sala de travaliu adica un metru mai incolo pt ca mi-e foarte rau. Intra sotul la mine... plange. Intra si tata care imi sfasie sufletul, dar NU POT SA PLANG!! DE ce? Ca doar mi-a murit copilul.

Sunt mutata dupa multe chinuri si lesinuri in sala de pretravaliu pentru ca mai departe nu pot ajunge. Urmeaza o noapte de cosmar in care vomit tot ce mananc, nu pot dormi de frica sa nu mor. Vizite peste vizite. EU totusi fac glume cu toti si ii dau afara pe cei care incep sa planga.

SI eu totusi DE CE NU PLANG???

SI eu totusi DE CE NU PLANG??? CA doar era copilul meu nu al lor. A doua zi toata lumea incearca sa scape de mine de la pretravaliu pentru ca vin gravide si nu au paturi (desi erau vreo 8 paturi si doar eu si inca o gravida in 28 de saptamani). Vine si doctorul meu dar nu se sinchiseste sa urce la mine sunt eu dusa jos la el. Cand sunt ridicata din pat lesin din nou. Ajung intr-un final la doctor jos care ma asteapta cu analizele. Se uita pe ele si nu zice nimic, stam putin de vorba si ma consoleaza. Atata tot.

Analizele le lasa pe masa si pleaca. Mama le ia. Se uita pe ele si se ingrozeste. Sunt dusa inapoi la pretravaliu pana se va hotara unde sa merg. Vine o doctora care intreaba ce mai caut acolo daca am nascut. O vede pe mama cu analizele in mana si o intreaba ce cauta la ea. Se uita pe ele si se socheaza. O cheama pe doctora cu care am nascut care era interesata sa semnam pentru incinerare si nu de altceva. Analizele mele sunt praf. Toate date peste cap, leucocite 46000 in loc de 10000 cat e normal. Toate snt de N ori mai mari sau mai mici decat normal. Doctora aceea face scandal si alarmeaza toti doctorii din spital.
In fine, long story short.

Urmeaza cateva zile in care sunt intoarsa pe toate partile. 20 de doctori se uita la mine si nu stiu ce am. Cu analizele alea nu ar trebui sa mai traiesc. Mi se fac ecografii, radiografii, EKG etc. Norocul meu se numeste DInu Popescu Baran, seful sectiei de Terapie Intensiva care intuieste ceva si imi face perfusii cu sange, ma baga pe antibiotic, are grija sa mananc, sa ies afara, imi comanda plasma etc. Nu apuca sa imi faca plasa pentru ca ma "fura" ceilalti 19 doctori si ma duc la Babes la infectioase. Pe ei ii depaseste deja situatia si o recunosc toti cu nonsalanta. Acolo ingerul meu pazitor se numeste Valentina Simion care in 8 zile ma pune pe picioare.

Ne intoarcem la spital unde am nascut sperand la niste raspunsuri. Am primit doar ridicari din umeri.

Este greu de descris in cuvinte prin ce-am trecut. Este ingrozitor sa-ti vezi copilul mort si sa nu poti face nimic. Te simti atat de neputincios si de vinovat pentru ca te gandesti ca poate ai gresit tu cu ceva.Nu stiu sa va spun exact de ce a murit bebe. Nu am primit un diagnostic. Am doar parerea a 3 doctori care mi-au spus acelasi lucru: Ficat gras de sarcina. Tind sa-i cred pentru ca citind pe net dupa, aceasta boala se manifesta exact cu simptomele pe care le-am avut eu plus analizele date peste cap. Este una din cele trei boli de ficat ce apar in sarcina.

Puteam fi salvati doar daca faceam niste analize banale de sange si as fi avut un doctor care sa-si dea interesul si nu sa-mi spuna "ah, e normal in ultima luna". Povestea este mult mai lunga, nu are rost sa mai spun cum am fost data de colo colo si cum au incercat mama si sotul sa se lupte cu morile de vant prin spital. Pentru ca daca nu vedea mama analizele, lasate de izbeliste pe o masa intr-o camera de control, nu mai eram azi aici sa povestesc.

Am ramas doar cu amintirea nasucului in vant pe care am apucat sa-l vad. AM ramas cu gustul amar al sistemului sanitar din Romania cu neputinta si slabele cunostinte ale doctorilor (nu generalizez, sunt doctori si doctori).Am ramas cu multe sechele fizice dupa nastere. Am ramas cu un gol in suflet pe care nu mi-l poate umple nimeni. Am ramas cu speranta ca poate, totusi, intr-o zi, voi auzi un scancet si cineva imi va spune "mama".

Acum mi-e teama sa raman din nou insarcinata dar in acelasi timp dorinta de a se intampla din nou ma tine in viata

Acum mi-e teama sa raman din nou insarcinata dar in acelasi timp dorinta de a se intampla din nou ma tine in viata. Sentimentele si gandurile mele inca sunt contradictorii. Nu stiu ce voi face mai departe. Stiu doar ca trebuie sa fiu optimista si sa merg mai departe pentru ca altfel as innebuni. Eu de felul meu sunt o optimista incurabila si nu cred ca trebuie sa ma schimb tocmai acum.

Inca mai plang, mai putin si chiar ma simt oarecum vinovata ca nu plang mai mult. Dar stau si ma gandesc totusi ca daca nu plang fizic, asta nu inseamna ca sufletul meu nu plange. Plange, si probabil va plange toata viata dupa bebe Andrei. Este primul meu copil si nu-l voi uita niciodata. Va exista mereu in sufletul si in viata noastra.
Cred ca as putea sa scriu romane intregi cu sentimentele si gandurile pe care le am, cu lucrurile care mi s-au intamplat in 10 zile cat am stat prin spitale si cu ce am citit si am aflat dupa externare si pana acum.

Important este sa invatam urmatoarele din povestea mea: daca in sarcina va supara ceva, mergeti imediat la doctor. Daca va spune ca sunteti paranoica, schimbati doctorul, mergeti la cineva care vrea si e dispus sa va asculte. Nu acceptati diagnostice de genul "e normal in sarcina".

Voi sunteti MAMELE si simtiti cel mai bine atunci cand ceva nu e in regula cu voi sau cu puiul vostru. Eu din pacate am acceptat acest "e normal" desi as fi putut merge la alt doctor. E adevarat ca ce am avut eu este un caz la 15000 si poate ca nici altcineva nu si-ar fi dat seama, sau poate da. Nu stiu si nu voi sti niciodata.

A TRECUT UN AN DE ATUNCI...

A trecut un an de atunci& un an greu dar si frumos iar de pe 26 august (coincidenta sau nu, la un an si 2 zile diferenta, desi termenul era 17 septembrie& azi) imi tin minunea mica in brate, aceasta minune mica ce peste cateva luni imi va spune  MAMA .

Cum am reusit? Nici eu nu stiu, sau stiu& mi-am adunat toate puterile si am hotarat sa merg mai departe. In prima luna am plans de ajunsesem de nerecunoscut. Mi se parea inuman si incorrect ca orice femeie sa treaca prin asa o tragedie. DE necaz si suparare, de frica sau nu stiu de ce ajunsesem la concluzia ca eu nu voi mai face niciodata copil. Mi-a trecut repede.

Am mers foarte des la medic (l-am schimbat evident) din august de cand am nascut, datorita  complicatiilor mergeam cam la 2-3 saptamani la control gynecologic. M-am facut bine, iar dupa primul ciclu menstrual doctora mi-a dat unda verde la bebe. Corpul meu s-a refacut extraordinary.

Menstruatia mi-a venit abia in noiembrie, moment in care am hotarat sa merg la Fundeni pentru analizele de hematologie si la clinica pentru toate celelalte analize necesare pentru o sarcina. Tot in noiembrie m-a anuntat cumnata mea ca este insarcinata cu bebe doi. In acel moment am simtit ca pica cerul pe mine. DEsi m-am bucurat enorm pentru ea, pentru ca isi dorea foarte mult inca un bebe, am simtit cum parca cineva mi-a infipt un cutit in inima. Am plans o saptamana, de bucurie pentru ea si de necaz pentru mine. Simteam ca zilele trec cu incetinitorul, ca nu mai vine o data luna viitoare& dar a venit cu menstruatie pe 11 decembrie.. ultima

Pe 27 decembrie am fost la control la doc. Ne-am uitat la eco sa vedem daca ovulez. Ovulasem, se vedea corp galben.. Doamne ajuta& luam Utrogestan preventiv , cate 6 pe zi. DE Revelion fac un test. Nimic. Sunt dezamagita desi era fooooarte devreme. Mai rezist cateva zile si de Sf Ion am un feeling. SUnt la munca. Zic ca ma duc sa-mi iau ceva de mancare si dau fuga la farmacia de vis-a vis. CUmpar 2 teste barza. Ajung in birou fara mancare si fuga la baie. Fac primul test. Stau vreo 10 minute in baie& nimic. Il bag in buzunar si plec dezamagita in birou. Il arunc pe sestache in geanta. Ma suna soatza ca vine sa-mi aduca ceva. Cut in geanta pachetul de tigari sa ies la un fum cu baietii si mai arunchi un ochi la test  Stupoare & .  A aparut si a doua liniuta, pala, aproapte invizibila dar e acolo. Il bag in buzunar. MA duc si fumez doua tigari cu pofta. Ce sa cred?? Apare soatza, i-l arat si lui. Nu stie cum sa reactioneze. Poa sa tipe? Zic, nu, ca sunt la munca si oricum e test Barza asta da reteuri, stai sa vedem, plus ca e tare pala liniuta. Ma duc in birou si il fac si pe al doilea. Se intampla la fel& hmmm totusi barza barza da chiar doua sa dea rateu???

In drum spre casa cumpar un surecheck si un germanmed. Fac germanmed-ul cand ajung acasa& apare si la el dar paaaal rau& a doua zi dimineata surecheck-ul. Apare linia 2 destul de clara.  SUNT INSARCINATA!!!!!!!! Nu imi vine sa cred, imi vine sa plang, sa tip, sa urlu& visul meu va deveni realitate.. oare???? Intru in panica si incep sa plang& daca se repeta istoria??? Oare e bine ce-am facut? Au trecut doar 4 luni?? Si totusi, analizele sunt bune, am doctor bun& dar& tragedia e inca vie in mintea mea& imaginile.. nasucul&

Nu ma pot abtine si-I spun cumnatei, ea ii spune doctorei. DAca totusi e de la Utrogestan? POate influenta?? NU!! STai cuminte, nu fugim, nu sarim, nu  nu NIMIC pana la confirmare si 6 Utro pe zi!!!! Uuuoochei!!
Pana la 7 saptamani cand am fost la primul control am facut 15 teste de sarcina. La 7 sapt si o zi am vazut o inimioara palpaind& DOamne ajuta-ne sa ne nastem sanatosi. O sa fie baietel. Sunt sigura, ingerasul meu mi-a trimis un fratior pe care sa-l iubesc la dublu. O sa fiu o mama exagerata. Si ce daca???

Long story short, au urmat 36 de saptamani si 6 zile grele dar minunate.

Am ras, am plans, m-am bucurat, m-am intristat. AM mers lunar la Fundeni la analize, lunat la doctor la ginecologie. La 13 saptamani la nenea Iosup a venit confirmare. Are CUC  !!! SI e perfect sanatos. La 22 la fel, toate bune si frumoase. Mami face tratament cu Clexane si Aspenter, fluxuri mari, analize asa si asa. Totul in limite, nicio panica momentan. La 32 de saptamani nenea Iosup ne asigura a avem un baietel perfect sanatos, ne doreste nastere usoara (naturala, I wish& ) sis a ne vedem cu bine la fetitza  (dream on& ). Mergem acum o saptamana la Fundeni, o saptamana la doc& ne omoara drumurile, caldura& dar pentru bebe& ORICE.
Analizele incep sa urce& doctora de la FUndeni zice ca pe la 35-36 sa ne intalnim deja cu bebe, doc zice ca e prea devreme, e pacat ca nu da semen ca i-ar fi rau. Hotaram totusi data de 19 august sa nastem. REnuntam ca bebe e bine si sa nu ne complicam la 36 de saptamani, mai stam una sa fie plamanii maturati. Stam in spital sub monitorizare atenta. MOnitorizam zilnic bataile. Suntem putin tahicardici dar nu ne panicam, bebe e bine si mereu cu 2 saptamani mai mare. Pe 26 august va fi marea intalnire

Trecem cu bine peste ziua de 24, vine multa lume la mine, vin fetele de pe Desprecopii.com (DC) de la fosta odisee . Plang in camera, sa nu ma vada lumea, am dreptul sa plang. Ca doar ar fi facut bebe un an& greu  Rezistam pentru bebedoi. Am contractii, nu se opresc nici la perfuzii, la injectii. Trec pana la urma de la sine. O zi da, una ba.

Vine ziua cea mare& cezariana va fi seara, tarziu, doc e de garda, sefa garzii e o doctora in care are ea incredere mare (s-o astepta la vreo nefacuta de la mine??) Imi este frica de mor de cezariana. Undeva in capul meu simt ca daca adorm nu o sa ma mai trezesc (sunt patita la operatia de apendicita cu hemoragie si o saptama la reanimare) Doc imi promite inca de la inceputul sarcinii ca totul va fi bine . Am incredere in ea, e o draguta si o profesionista, a pus suflet mult.

La 3 ma ia la clisma, eu haladuiam prin curte cu ai mei si o prietena. Ma ia pe sus, facem treaba urata si hai in sala de travaliu. Incep contractii dese si dureroase. Poate totusi natural& ?? DA Doamne. Nu, nu e bine, nu se stie daca bebe va rezista. Vine anestezista, imi explica ce si cum. Ok  Rahi. La 8 jumate intram in sala, pe picioare . Doc are o rochita roz cu floricele si o bonetica la fel, ma face sa rad rochita ei si ma umple de veselie si optimism. N-am mai vazut asa doctor . Intru in sala, tzac pac, anestezia, amortesc, ma intend.

NIste senzatii caudate rau ma trec& incep sa ma hatzane, sa ma zguduie, doctorii fac misto de mine ca nasc intr-o zi atat de importanta, ca doar e concertul Madonnei, elicopterele sunt pe sus& mi-e frig, ba mi-e cald, ba ma apuca tremuratul, am tensiune??? Nu! Incerc sa ma uit la aparat, nu ma lasa. DA de ce ma simt asa ciudat. Nu imi pot controla mana care tremura de nebuna. Ce se intampla? Iese bebe. Nu tipa, de ce? O sa tipe, ai rabdare& si incepe si urla.. huh (emoticon care-si sterge naduful) Il curate, il impacheteaza si mi-l aduc sa-l pup, tace.. e asa de fin. De ce tace?? Ca te-a simtit pe tine. Pleaca cu el urland . Era 20,50 cand l-au scos.

Doc incepe sa ma inchida, hmm ceva nu e in regula, o cheama pe sefa garzii. Ce s-a intamplat? Nimic, dormi. Cum sa dorm??? Asistente imi tot fac injectii. Hai Monica, incearca sa dormi. Nu intelegeti ca nu mi-e somn??? Nu dorm, tremur. S-a intamplat ceva? Nu, totul e ok. Ale naibii fire, ce proaste sunt& hmm ce-or avea cu firele?? Ies si eu pe la 10 si ceva din operatie. DE ce o fi durat asa mult? STiam ca dureaza maxim 45 de minute, o ora. De ce 2 aproape? Dar n-am dormit. Pe hol ma asteapta sotza, mama, tata, prieteni, galerie mare, ce sa mai. Io si cei cu fuste  ce mai avem asa galerie. [punk] PEste doua zile aveam sa aflu ca din cauza problemelor mele cu coagularea, nu se inchideau vasele de sange si am facut hemoragie si pe ultima suta de metri mi-au salvat uterul (voi mai putea face copii? E riscant, nu se stie& ) Important este ca se asteptau si au actionat rapid si cu folos ..

Ajung la terapie intensiva

Vine sotul, ma pupa, zice ca bebe seamana cu mine ca juma din fatza e gura.. ha ha& si ce daca, lass a urle numa sa fie sanatos. NU pot sa dorm nici la terapie, astept ziua de maine sa o petrec cu bebe . Doc ma controleaza din ora in ora. Doar pe mine& sunt ok& vine dimineata. Celelalte 3 fete pleaca la saloane la etaju 3. Io merg la 2. De ce?? Bebe e la Terapie Intensiva. De ce????????? E premature, e ok, da n-are plamanii maturati. Ajung in salon. Ma ridic de parka n-as fi operata. Il vreau pe bebeeeee!! NU se poate, maine. Cum maine?? Hai la el. Ma ridic. MErg la el. E cu masca de oxygen, are branule peste tot  NU SE POATE!!! Toata lumea zice ca-I ok da ca e preventive acolo avand in vedere antecedentele. Hai serios, m-am nascut azi oare???

Intr-un final aflu ca are inca plamanii  uzi si drei I se pare ca ar avea un suflu la inimioara. I se vor face investigatii.. cad in depresie. NU vreau sa vorbesc cu nimeni sis a vad pe nimeni. Doar sotz si mama. Restul INTERZIS. Plang non-stop, nu ma pot abtine. Ma cheama asistentele la muls sad au colostru de la mine lu bebe. Ok, ma duc, dati-mi pompa. NUuuu cu mana. Cum cu mana?? Da ce-s io, vaca?? N-avem pompe. DA alea doua ce sunt? Si in plus am io acasa. NU e voie.. mama voastra de comuniste teroriste, ia si mulge-ma!!. SI m-au muls.

Vaai ce durere  E pentru bebe. La 2 jumate si la 8 il pot vedea. Ii duc laptic, putin, cat iese, si plang cand il vad acolo. Dupa 2 zile il baga in incubator. DE ce? E pasul urmator, adica e mai bine. E hranit prin gavaj ca nu vrea cu seringa  Off. Invat sa ma mulg, curge din ce in ce mai mult, sunt fericita. (Sa nu uit sa trec in CV la alte indeletniciri.. mulgatoare avansata& ) Vorbeste in sfarsit o doctora cu mine, ma intreba cate-n luna si in stele, imi explica ca bebe chiar e ok dar trebuie urmarit, i-au facut toate analizele, radiografie, ecografie etc si n-are nimic.

Luni.. tre sa luam sange sa ducem la Fundeni.

Se chinuie asistentele de la 7 jumate pana la 9 jumate si nu prea reusesc. Se coaguleaza, fug venele.. vine Hitler in usa asistentelor si urla ca de ce nu m-am dus sa-mi hranesc copilu, ca il lasa sa moara de foame pana la 11 la urmatoarea masa, ca sa ma duc sa-I dau san. Femeie& esti cu capu ??? incep sa plang, da nu esti in toate mintile?? Plang de nu stiu cate zile pe aici, mi l-am dorit atat sit u vii si-mi spui ca nu vreau sa-mi hranesc copilu??? Ia mai dute-n& bip. Ah, ma scuzati, va asteptam la 11 sa-l punem la san. La san??? ??? AM auzit bine??? Si m-am dus, si ne-am stangacit putin, dar ne-am privit in ochi& n-am papat. S-a nascut o dragoste nemuritoare& Doamne ce sentiment minunat. Nu credeam ca o sa apuc ziua asta. A doua zi mi l-au dat in salon, miercuri am plecat acasa. Suntem mari, avem o saptamana ...

Si-am ajuns acasa, totul s-a terminat cu bine de data asta.

Sincer, nu stiu daca as fi reusit fara realul suport din partea tuturor. Incepand cu sotul, familia, prietenelede pe Desprecopii si nu in ultimul rand al doctorei care a fosdt trup si suflet alaturi de mine.

Acum bebe doarme si pentru ca azi as fi avut DPN-ul m-am hotarat sa rup din timpul petrecut cu el si sa-I scriu povestea. Nu ma mai satur sa-l privesc si sa-l tin in brate si la san. Nu-mi vine sac red ca s-a incheiat acest cosmar care a durat un an de zile, inca nu realizez ce minune am langa mine. Desi urlam de foame, si nu dormim noaptea, si plangem si radem impreuna ne iubim enorm. Si pana la urma ce mai conteaza?

Cineva o sa imi spuna MAMA...

autor: Monica, membra a comunitatii Desprecopii.com 

Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic >>

Publicat initial pe forumul de nasteri de la Desprecopii: NASTEREA UNEI STELE

Alte povestiri remarcabile despre nastere

Nasterea in timp de pandemie - jurnal de nastere

Nașterea la dentist - și nici nu a știut ca este insărcinată

Când soarele răsare in miez de noapte. Devenisem mama și tot universul meu începea atunci - jurnal de nastere

Când nașterea nu e cum ți-ai planificat-o - povești de naștere

Nașterea fetiței mele a fost intr-adevar o aventură cu multe personaje panicate

Am nascut la Suceava si sunt norocoasa ca am scapat cu bine - jurnal de sarcina

Nasterea naturala. Ar fi cazul sa impingi - jurnal de nastere

Ai nascut de curand si vrei sa ne povesti povestea nasterii? Trimite povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele ale nasterii.   Daca povestea nasterii tale va fi publicata, iti vom trimite gratuit - o Geanta Bebelusului.

Desprecopii.com 2024 © Toate drepturile rezervate

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️