Mituri false despre diete

Mituri false despre diete

Mituri false despre diete

  • Exista mituri despre diete in care credem fara a sti de ce o facem si care sunt total false, la fel cum exista obiceiuri alimentare sanatoase care neavind statutul de mit sunt considerate depasite. Iata cateva dintre cele mai cunoscute mituri false despre diete:
Miturile despre mancaruri au capatat in secolul in care traim o importanta covarsitoare in viata oricarei supereve. Nenumaratele diete si alimente miraculoase care ajuta la mentinerea organismului intr-o forma maxima ne-au invadat pur si simplu viata, uneori fara sa ne dam seama. In fiecare moment apar studii facute de diversi specialisti care incearca sa dovedeasca lucruri mai mult sau mai putin obisnuite despre ceea ce mancam.

Parerile sunt uneori atat de variate, incat in momentul de fata oricui ii este aproape imposibil sa determine cu exactitate daca regimul alimentar pe care il urmeaza este sau nu unul sanatos.
Exista mituri despre diete in care credem fara a sti de ce o facem si care sunt total false, la fel cum exista obiceiuri alimentare sanatoase care neavind statutul de mit sunt considerate depasite. Iata cateva dintre cele mai cunoscute mituri false despre diete:

Mancatul sanatos costa mult : FALS

Foarte multa lume considera ca a manca sanatos, “ca la carte”, este mult mai scump decat a manca neglijent, fara prea multe pretentii. Si asta se datoreaza mai ales conceptiei pe care incearca sa o impuna anumite spoturi publicitare care influenteaza in mod negativ multe persoane. Ideea ca este mai simplu si mai ieftin sa cumperi mancare semipreparata sau gatita s-a impus rapid, cu ajutorul publicitatii, in lumea capitalista in care traim. Cu toate acestea studii de piata si studii nutritioniste confirma faptul ca este mai ieftin si mai sanatos sa mancam alimente proaspete, gatite in casa.

Exista alimente cu “calorii negative” : NU

Ideea ca exista alimente cu asa-zise “calorii negative”, cum ar fi telina, este foarte larg raspandita. De fapt, caloriile negative nu exista. Acest mit se datoreaza faptului ca alimentele respective au, in genere, un numar redus de calorii si, in plus, sunt greu digerabile, continand mai putine calorii decat minimul necesar digerarii lor.
 

Mesele nocturne pondereaza kilogramele in plus

In realitate, nu conteaza ora la care mancati, pentru ca atata timp cat consumati mai multe calorii decat este in stare sa arda organismul vostru va veti ingrasa oricum si oricand.
 

Untul contine mai multa grasime decat margarina

Foarte multe persoane cred in acest mit. Adevarul este insa ca untul si margarina contin grasimi diferite (untul contine grasime animala, in timp ce margarina contine grasime vegetala), insa cantitatea este aceeasi.
 

Fructele de avocado sunt nesanatoase

Este adevarat ca fructele de avocado contin mult mai multe grasimi decat alte fructe si legume in general, insa partea buna este ca acestea sunt grasimi monosaturate care, de fapt, ajuta la scaderea nivelului de colesterol. Prin urmare, nu aveti niciun motiv sa nu mancati acest fruct.


Toate cocktailurile de fructe sunt sanatoase

In general cocktailurile de fructe proaspete, cunoscute si sub denumirea de “smoothies”, sunt intr-adevar sanatoase pentru ca au un aport mare de vitamine. Cu toate acestea, atentie la adaosul de zahar pe care il au unele dintre ele! De asemenea, cantitatea de acid pe care o au unele fructe este daunatoare pentru dantura. De aceea, dupa ce consumati cocktailuri de fructe, clatiti-va gura cu apa sau beti un pahar de lapte.

Bauturile dietetice nu ataca dintii

Chiar daca majoritatea bauturilor dietetice nu contin zahar, ele pot fi daunatoare danturii din cauza acidului. Este de preferat sa consumati cat mai rar astfel de bauturi si atunci cand o faceti sa beti apa dupa ele. 
 
Unele alimente ard grasimile

Diete celebre cum sunt cura de grapefruit sau dieta cu supa de varza nu fac decat sa infometeze organismul. O dieta echilibrata, bazata pe alimente variate este mult mai sanatoasa. De fapt, nu exista alimente minune care sa arda grasimile, la fel cum nu exista alimente care sa modifice semnificativ metabolismul. Este mult mai indicat sa cautati metode simple si eficiente (cum ar fi exercitiile zilnice) prin care sa ardeti mai multe calorii decat consumati.


Carnea rosie (de vita sau de miel) contine multe grasimi

Este adevarat ca anumite parti de carne rosie sunt mai bogate in grasimi decat altele (antricotul si muschiul de vita, de exemplu, sunt mai grase decat fileul), insa, in general, carnea rosie are un continut destul de mic de grasimi. In schimb, este bogata in proteine, fier si zinc.

Alimentele cu un continut scazut de grasimi sunt sanatoase

Chiar daca este important sa monitorizati nivelul de grasime din organismul vostru, aceasta nu inseamna ca o dieta bazata numai pe alimente cu un continut redus de grasimi este si sanatoasa. Adesea aceste alimente contin o cantitate mai mare de zahar sau de alte substante nocive pentru organism, de aceea acordati importanta tuturor detaliilor atunci cand cumparati un produs alimentar.
 

Carbohidratii sunt daunatori

Este o idee pe care foarte multe persoane o considera adevarata, mai ales din cauza celebrelor diete bazate pe un continut scazut de carbohidrati. Cu toate acestea, studiile medicale arata ca, de fapt, carbohidratii sunt foarte importanti pentru sanatatea organismului, mai ales in cazul persoanelor care fac mult sport.
 

Fructele congelate nu sunt sanatoase

Fructele si legumele incep sa isi piarda din elementele nutritive imediat dupa ce sunt recoltate. Departe de a distruge aceste elemente nutritive, inghetarea fructelor poate, dimpotriva, sa opreasca pierderea unor vitamine, antioxidanti sau minerale. Este oricum de preferat sa cumparati fructe inghetate decat fructe asa-zis proaspete, care au facut inconjurul lumii pana sa ajunga in supermarket.
 

Fructele uscate sunt mai putin sanatoase

Este un mit la fel de fals ca si cel despre fructele inghetate. Este adevarat ca fructele proaspete sunt o excelenta modalitate de a va mentine o dieta sanatoasa, insa cercetarile arata ca, de fapt, fructele uscate contin mai multe elemente nutritive, mai multe fibre si antioxidanti.
 

Dietele vegetariene sunt mai sanatoase

Vegetarienii considera adesea ca regimul lor alimentar este mai sanatos decat cel obisnuit, deoarece contine mai putine grasimi si mai multe vitamine. Cu toate acestea, exista feluri de mancare vegetariene care au la fel de multe grasimi ca si meniurile obisnuite, la fel cum exista suficiente meniuri bazate pe carne de pui sau peste care sunt, in mod cert, o optiune mai sanatoasa decat alimentele vegetale. 

Ouale maresc colesterolul

Desi se stie ca ouale sunt bogate in grasimi, exista putine dovezi ca un cosum usor crescut de oua are neaparat un efect negativ asupra colesterolului din organism.
 

Lactatele ingrasa

Chiar daca branza si alte produse lactate au un continut ridicat de grasimi, nu exista niciun motiv sa nu le consumati, cu moderatie. Lactatele sunt, de asemenea, o sursa importanta de calciu. Laptele degresat sau branza slaba sunt alimente care nu afecteaza cu nimic o dieta.
 

Chiar daca sunteti sau nu de acord cu aceste mituri despre diete, care de multe ori se dovedesc a fi false, exista un lucru pe care nu trebuie sa il uitati niciodata atunci cand va preocupa sanatatea propriului organism – miscarea. Amintiti-va intotdeauna ca singura problema de care trebuie sa tineti cont cu adevarat este raportul dintre caloriile consumate si cele arse.

7 diete cu rezultat garantat recomandate de Supereva.ro


  Forum unde comentam cu placere si ne sustinem

 Diete si iar Diete ...

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII