Vina Colectiva

0 | 3/11/2015

Vina Colectiva

Poate si pentru ca personal nu reusesc sa-mi dau seama de unde incepe si unde se termina vina noastra a tuturor. Pentru ca toti suntem vinovati de tragedia de vineri seara. Nu in egala masura, dar fiecare dintre noi intr-un moment din viata noastra am pus o caramida la monumentul ignorantei romanesti.

Sa-mi fie iertata incoerenta cronologica a evenimentelor
Nu e vorba de soarta, de destin, nu e o coincidenta nefericita
Sunt furios pana la ultima celula din corp
De trei ori mai multe case de rugaciune decat spitale sau scoli
Respect voua...
Spatiul virtual a devenit o putere de luat in seama

Sa-mi fie iertata incoerenta cronologica a evenimentelor

Poate si pentru ca personal nu reusesc sa-mi dau seama de unde incepe si unde se termina vina noastra a tuturor. Pentru ca toti suntem vinovati de tragedia de vineri seara. Nu in egala masura, dar fiecare dintre noi intr-un moment din viata noastra am pus o caramida la monumentul ignorantei romanesti. Facute cu buna stiinta sau fara sa ne dam seama, cu intentii bune sau din rautate vadita, din invidie, lacomie, apatie, tolerenta interesata, superficialitate, micile fapte in care am renuntat la moralitate si corectitudine ne-au adus pe toti in pragul disperarii zilele trecute. Suntem dispusi, crezand nefondat intr-o izbavire ulterioara a sufletelor, in goana zilnica pentru supravietuire, pentru imbogatire peste noapte cu orice pret si indiferent de consecinte, pentru atingerea unui statul social care sa ne permita sa-i privim de sus pe ceilalti, sa calcam pe cadavre pentru a ne indeplini scopurile. In viata de zi cu zi suntem meschini si ipocriti, lipsiti de scrupule si empatie.

Libertatea si desprinderea din jugul la care am tras 40 de ani ca natiune, baza care s-ar fi vrut solida peste care sa contruim o viata noua, sansa la un nou inceput oferit cu sacrificii in iarna lui ‘89 pot fi inregistrate clar in “Hall of shame” ul istoriei umanitatii. Ne-am batut joc si nu parem sa ne oprim, ci din contra, de dimineata democratiei romanesti. Si ziua pare sa continue din ce in ce mai negru. Ne indreptam grabiti catre intuneric. Suntem hotarati parca sa ne autodistrugem.

Nu e vorba de soarta, de destin, nu e o coincidenta nefericita

E urmarea unei atitudini nepotrivite, a unei viziuni nesanatoase asupra vietii, o consecinta a anilor de nepasare colectiva.

Politicieni corupti pana-n maduva oaselor, primari spagari dar “acoperiti” de hartii, patroni dezinteresati si abuzatori, neoameni care apar zilnic pe televizor aruncand cu laturi unii in altii, nesimtiti in toate formele, violenta verbala si fizica, in acest caz norme de minima siguranta incalcate cu girul autoritatilor partinitoare, toate concura si duc la producerea de tragedii ca cea de vineri noaptea.

Urmarim ingroziti valurile de stiri care curg la televiziuni, citim in ziare, in publicatii online, pe Facebook, ne punem intrebari la care nu stim daca vom primi vreodata vreun raspuns, discutam in jurul dozatorului de apa la birou, injuram guvernul si primaria, blestemam clipa ticaloasa. Ne gandim la noptile petrecute de fiecare dintre noi in maghernitele din subsolurile centrului istoric. Daca eram acolo? Daca la noaptea de betie cutare din Fire, Expirat sau Club A, unde conditiile sunt identice cu cele din Colectiv, s-ar fi intamplat? Daca? Si avem dreptate s-o facem. S-ar fi putut intampla oricui, oricand. Efectul ar fi fost acelasi.

Sunt furios pana la ultima celula din corp

Neputincios imi stapanesc cu greu niste lacrimi pe care poate ar trebui sa le eliberez. Simt un gol imens in stomac, sunt coplesit de suferinta victimelor si a membrilor familiilor lor, imi vine sa urlu de disperare. Simt parca arsurile severe pe pielea mea si ma inec in fumul cu cianuri. Sunt convis ca cel putin 12.000 de oameni simt aceasi lucru. Pot garanta pentru inca alte mii pe care le-am intalnit pe strada aceste zile. Privirea lor spune tot. Capete plecate, haine negre, buchete razlete de flori. Mii de candele aprinse la locul tragediei, cozi kilometrice la centrele de donare de sange. Tristetea e cuvantul de ordine, jalea e starea de spirit. Dovezi de solidaritate de peste tot.

Vor aparea in viitorul apropiat incercari izolate de reparatie morala, daca mai poate fi vorba despre asa ceva. E de respectat, nu de admirat, pozitia patronului Expirat. In al doispelea ceas si-a luat inima in dinti si a facut ce avea de facut la infiintarea clubului. L-a inchis pe motiv de nerespectare a masurilor de siguranta. Nici nu e nevoie de o ancheta amanuntita la toate celelate stabilimente, nu numai din centrul vechi, in tot Bucurestiul, sa ne dam seama ca marea majoritate a lor nu indeplinesc nici una din conditiile de functionare dar din punct de vedere legal sunt numai bune de primit oaspeti si autorizatia de functionare e atranata pe perete la loc de cinste s-o vada toata lumea. Sa speram ca lucrurile se vor schimba. Macar putin maine. Si inca putin ziua urmatoare. Si tot asa sezonul de vara viitor. Doamne-ajuta!

De trei ori mai multe case de rugaciune decat spitale sau scoli

Inca ceva, care vine ca o ghioaga naucitoare, si total nepotrivita in contextual actual: intr-o tara fervent bisericoasa unde avem de trei ori mai multe case de rugaciune decat spitale sau scoli, niciun reprezentant al preotimii nu a fost prezent sa aline sufletele suferinzilor. Dar, poate fiind reprezentantii Domnului pe pamant, au fost prezenti in spirit. Iertata fie-mi blasfemia, celor care o considerati astfel. Sper sa nu fie adevarat si sa fi fost doar ocupati cu enoriasii proprilor parohii, dar lipsa lor de la locul parjolului pare sa fie mana insusi Prefericitului care nu e fericit deloc cu manifestarile noastre diavolesti din iadul urban modern.

NIci Gigi Becali, din cate am citit, nu pare prea multumit de tinerii de azi (motiv poate pentru care a desfiintat echipele de juniori). In delirul personal, si mai grav, mediatic, ne-a trimis pe toti in focurile Gheenei pentru a noastra vesnica suferinta. Si noua ne e mila de dumneavoastra Domnule Becali. Poate viitoarea vizita la muntele Athos va va readuce sanatatea mentala. Ma trec fiorii. Sinistru!

Marsurile, teledonurile, bancile da sange, lacrimile noastre sunt menite sa domoleasca durerea, sa astampere furia, sa compenseze moral, sa imbarbatam pe cei care au pierdut persoane dragi, sa le spunem ca lumea nu s-a sfarsit, ca viata merita traita in continuare, ca spectacolul trebuie sa continue. Lege a fizicii, precum gravitatia.

Respect voua...

Respect voua cadrelor medicale, eroi ai mainilor usoare, ca alinati durerile atroce prin care trec victimele. Respect pompierilor, politistilor prezenti la eveniment. Va multumim pentru implicare. Va multumim pentru ajutor. Elogiu celor doi supereroi care chiar daca au reusit initial sa iasa din flacari s-au intors sa ajute pe altii. Nu va vom uita niciodata. Ma inclin in fata voastra.

In curand se va asterne linistea peste Bucuresti, peste tara. Dupa momentele de panica generala, dupa strigatele infricosatoare de ajutor, dupa sirenele salvarilor, dupa fluviul de cernela reala si virtuala care a curs si va mai curge, in cele trei zile de doliu national, in tacerea de la capatul mormintelor care se vor sapa peste tot in tara, poate gasim timp sa ne reevaluam prioritatile, sa ne regandim viata, sa ne rascolim sufletele, poate vom mai gasi o farama de umanitate.

Spatiul virtual a devenit o putere de luat in seama

Vreau sa reamintesc guvernului, parlamentului, primariilor, autoritatilor in general ca nu vom uita momentele traite aici, acum. Ca au ramas intiparite in mintile si sufletele noastre. Ca nu-i vom mai lasa sa-si bata joc de tara. Ca spatiul virtual a devenit o putere de luat in seama odata cu mobilizarea pentru Rosia Montana si confirmata ca formator de opinie la alegerile prezidentiale din toamna. Ca internetul a devenit ferestrele inimilor noastre. Ca suntem in pragul disperarii si ca poate daca ne vom mai enerva o data nu vom alege sa plecam din tara, ci vom alege sa ne intalnim la Universitate si sa ne strigam cu patima nevoile. Cine stie?!

Nu uitati:

Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii
Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim!

“Goodbye to Gravity, 30.10.2015”

Site-ul nostru iubeste viata si o sarbatoreste inca din momentul conceptiei. Suntem la un click distanta cu experientele noastre, cu gandurile noastre, cu sfaturi acolo unde credem noi ca ne pricepem. Cu totii suntem copii mici sau mari, cu totii suntem sau vom fi la randul nostru la un moment dat parinti.

Plangem impreuna moartea prietenilor si copiilor nostri. In clipele grele cu ochii inlacrimati, ii asiguram ca din inima noastra nu vor pleca niciodata. Oferim condoleantele noastre familiilor victimelor.

Odihneasca-se in pace!

Despre meseria de tata mai cititi

Cititi acest articol aici

Depresiile proaspatului tatic: de la fericire la oboseala si depresie sau de ce barbatii devin mai sensibili cand devin tatici

Chiar dacă Desprecopii.com acordă o mare atenție, și pe bună dreptate, depresiei postnatale a tinerelor mămici, studiile de peste hotare demonstrează că…

Cititi acest articol aici

Impresii de tatic, la foarte cald

Iarna nu-i ca vara. Clar. Tradus in limbaj apolitic: Viata fara copil nu-i ca viata cu copil. Fact: am nascut. Nu eu, nevasta-mea, dar cam tot aia e :))

Cititi acest articol aici

Viata + 1 sau cum senzationalul de odinioara are astazi alta definitie - jurnal de tata

Cliseul romanesc din nou pus la treaba. Crononologic si firesc, viata de baiatul mamei, viata de unul singur plin de hormoni si posesor rusinat de acnee, viata de adolescent capiat si indragostit,…

FORUMUL TATICILOR moderni