Copilul supradotat. Un ghid special pentru parinti si 13 intrebari si raspunsuri de la psihologul specialist

TEMA: Copilul supradotat | 0 | 11/3/2025

Cum recunoaștem un copil supradotat? Un ghid esențial pentru părinți

În comunitatea Desprecopii primim frecvent întrebări de la părinți care observă abilități remarcabile la copiii lor și se întreabă dacă aceștia ar putea fi supradotați. Ce înseamnă, de fapt, supradotarea? Este suficient un scor IQ ridicat sau sunt și alte aspecte de luat în considerare? Cum își pot susține părinții copilul fără a pune presiune asupra lui și cum pot preveni demotivarea sau izolarea socială?

Pentru a răspunde acestor întrebări, am realizat acest ghid împreună cu un specialist psiholog - dna Monica Bolocan, oferind criterii clare de identificare a copiilor supradotați, semnele timpurii care pot indica un potențial intelectual peste medie, dar și provocările cu care se pot confrunta acești copii. În plus, discutăm despre importanța echilibrului emoțional și despre strategii eficiente pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a unui copil cu abilități excepționale.

1. Cum identificăm un copil supradotat?

Pentru a fi încadrat în categoria de supradotat, un copil trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

🔸În primul rând, să obțină un scor foarte înalt, peste 130, și, mai sigur, peste 145, la o baterie de testare a IQ, mai exact WISC IV, disponibilă și în Romania, care include 10 teste de bază și măsoară mai multe aspecte ale inteligenței începand cu vârsta de 6 ani. Acesta este un instrument complex de evaluare care este deținut, cu licență, doar de psihologi acreditați.

🔸În al doilea rând, trebuie să existe un istoric de caracteristici personale vizibile încă de la vârstă mică (2-3 ani) care să demonstreze precocitatea copilului din punct de vedere al achiziției limbajului, al maturizării socio-emoționale și a capacității de asimilare de cunoștinte variate, sau o înclinație puternică pentru un anumit domeniu care să ducă la performanțe înalte. Este important de făcut distincția între talent și supradotare.

Un copil poate fi talentat (spre exemplu, în arte, sport, literatură etc) fără a fi supradotat. Supradotarea presupune în primul rând un IQ foarte ridicat și este, de obicei, asociată cu performanțe școlare sau academice înalte.

🔸În al treilea rând, este important profilul psihologic rezultat în urma unei evaluari psihologice standardizate de către un psiholog specializat în evaluarea copiilor. Este nevoie de o observație calitativă foarte fină a maturizării socio-emoționale a copilului și a abilităților sale funcționale (mai exact relaționarea socială, adaptarea la schimbare, autonomia personală). Există un număr mare de copii care, deși obțin scoruri înalte la testele de IQ, nu pot fi considerați a fi supradotați pentru că, din punct de vedere socio-emoțional, au mari lacune, iar abilitățile lor funcționale sunt scăzute.

Spre exemplu, copiii cu forme subtile sau atipice de autism înalt funcțional au scoruri excepționale la testele IQ dar au mari dificultăți de adaptare funcțională. În concluzie, doar valoarea IQ nu este suficientă pentru a cataloga un copil ca supradotat.

2. Ce semne timpurii pot indica faptul că un copil are un potențial intelectual peste medie?

În primul rând, complexitatea limbajului și abilitățile de comunicare, curiozitatea, adaptarea facilă la schimbare, rapiditatea în a asimila cunoștinte variate dar și utilizarea acestor cunostințe pentru a face inferențe logice și a construi idei cu ajutorul lor. Numai asimilarea cantitativă de informații nu reprezintă un indicator suficient pentru supradotare. Spre exemplu, faptul că un copil mic știe pe de rost toate planetele, toate speciile de dinozauri, date istorice sau geografice, sau a învățat singur să citească sau să socotească, nu este suficient.

Din punct de vedere neuropsihologic, acestea sunt doar vârfuri de abilități specifice (și poartă numele de hipermnezie, hiperlexie, hipercalculie) și reprezintă adesea semne ale unei maturizări neuronale inegale. De aceea, este bine să fim precauți când observăm aceste abilități specficice foarte înalte la un copil mic, și să cerem părerea unui psiholog avizat.

3. Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă copiii supradotați?

Cea mai mare provocare este sistemul educațional, care nu este pregătit să recunoască și, mai ales, să fructifice potențialul acestor copii. În timp ce mulți copii supradotați reușesc să se adapteze și să performeze în sistemul educațional clasic, alții se pierd, fiind măcinați de frustrări și devenind demotivați. Aici intervin multe variabile precum personalitatea copilului, suportul familiei și al cadrelor didactice, resursele materiale de care dispune familia pentru a-și ajuta copilul.

O altă provocare, la vârsta mică, este relaționarea socială. Cel puțin până pe la 10-12 ani, copiii supradotați își găsesc mai greu prieteni cu care să comunice la nivelul lor de complexitate cognitivă.

4. Se spune adesea că acești copii au dificultăți emoționale sau sociale. Este adevărat? Cum le pot veni părinții în ajutor?

Este parțial adevărat, mai ales la vârstă mică. Totuși, supradotarea presupune și o maturizare socio-emotională foarte bună, deci după vârsta de 10-12 ani copiii supradotați nu ar mai trebui sa aibă probleme de relaționare sau, mai degrabă, ar trebui sa fie capabili să le gestioneze într-un mod eficient. Felul în care părinții ar trebui să ii ajute diferă în funcție de temperamentul, interesele și caracteristicile psiho-emoționale ale copilului și aici intervine importanța unei evaluări psihologice complexe și corecte, care să evidențieze atât punctele tari cât și pe cele slabe din toate perspectivele, dar mai ales cea socio-emoțional.

6. Este suficient ca un copil supradotat să învețe în sistemul de educație clasic sau are nevoie de un mediu specializat?

In multe țări cu sisteme educaționale avansate, precum SUA, UK, Spania, există programe speciale pentru acești copii. Ei pot parcurge accelerat anii de studiu sau pot fi incluși în clase speciale unde aprofundează anumite materii la nivel avansat, precum matematica sau informatica. Scopul este ca inteligența lor excepțională – care este o resursă umană valoroasă – să fie rapid identificată, cultivată și fructificată pentru binele societății și progresul științei și al omenirii. Acesta este, până la urmă, scopul final. Doar identificarea ca și supradotat a unei persoane, fără a reflecta acest lucru într-un rezultat palpabil, o realizare, nu înseamnă nimic.

Identificarea precoce, adaptarea programelor de studiu, crearea de oportunități de aprofundare, valorificarea resurselor lor excepționale. Aceasta presupune adaptări curriculare, clase speciale.

7. Ce rol joacă familia în dezvoltarea echilibrată a unui copil supradotat?

Familia joacă rolul principal în dezvoltarea copilului. Este foarte important ca părinții să înteleagă corect care este profilul cognitiv și, mai ales, socio-emotional al copilului lor, cu puncte tari si slabe, și să se sfătuiasca cu un specialist pentru a stabili direcțiile de dezvoltare.

Din păcate, prin evaluări incorecte sau incomplete, mulți copii sunt catalogati drept supradotați fara a fi, de fapt, supradotați, aspect ce generează așteptări false din partea parinților și, adesea, presiuni nejustificate asupra copilor pentru a excela. Și când acest lucru nu se întâmplă, apar frustrările și dezamăgirea și obținem exact opusul a ceea ce ne-am dorit să obținem.

8. Cum pot părinții susține copilul fără să pună prea multă presiune asupra lui?

Atât timp cât copilul își dorește sa facă un lucru, manifestă curioziate și găsește bucurie pentru a face acel lucru, nu se poate vorbi de presiune. Presiunea apare când copilul este pus să facă ceea ce cred sau își doresc părinții că ar trebui să facă. Sau când copilul este dus la concursuri și competiții deși nu își dorește acest lucru. Aici apare ruptura.

9. Cum evităm riscul ca un copil supradotat să devină demotivat sau să se plictisească la școală?

Există strategii eficiente pentru a menține interesul și curiozitatea acestor copii?
Copilului i se pot da sarcini cu nivel crescut de complexitate, poate fi implicat în proiecte educaționale împreună cu copii mai mari sau cu alți copii cu abilități înalte, poate fi solicitat să ajute alți copii sau să-si prezinte ideile în fața clasei, poate fi implicat în a ajuta cadrul didactic prin culegereea de informații si pregătirea activităților la clasă, etc

10. Există o legătură între supradotare și anxietate sau alte dificultăți emoționale?

Da și nu. Copiii supradotați se pot simți neînteleși, pot avea dificultăți de integrare în colectivitate la vârste mici, și acest lucru poate duce la anxietate. Însă nu este o regulă. Cauzele dificultăților emoționale și ale anxietății sunt multiple și nu pot fi exclusiv asociate cu supradotarea cognitivă. Este, câteodată, o scuză pentru a justifica dificultățile sociale ale unui copil cu IQ înalt sau ale unui copil neuroatipic sau neurodivergent. Cum spuneam, un IQ înalt nu este egal cu supradotarea.

11. Cum pot fi ajutați acești copii să gestioneze emoțiile intense și perfecționismul?

Este oarecum un mit că, obligatoriu, dacă un copil este supradotat, atunci are un minus pe parte emoțională. Nimic mai fals! Cum spuneam, maturizarea socio-emoțională este unul dintre criteriile pentru supradotare. Așa că un copil supradotat ar trebui să își poata gestiona emoțiile. Dacă un copil supradotat are probleme de gestionare a emoțiilor sau este perfecționist, el ar trebui abordat ca orice alt copil care are aceste probleme, și anume prin psihoterapie și ajustarea stilului parental.

12. Cât de importantă este inteligența emoțională pentru copiii supradotați? Se dezvoltă natural sau trebuie cultivată în mod special?

Aș spune că inteligența emoțională este factorul cheie pentru succesul copiilor supradotați, și, de fapt, pentru succesul oricui în viață. Doar IQ mare fără EQ, adică inteligența emoțională, nu garantează succesul și fericirea. EQ se poate evalua cu teste psihologice foarte bune începând cu vârsta de 10 ani, și, deși este în primul rând determinat genetic, ca și IQ, poate fi dezvoltat prin activități specifice și, mai ales, prin încurajarea dezvoltării abilităților de viață, de autonomie personală și de relaționare socială.

13. Ce sfat ați oferi părinților care descoperă că au un copil supradotat? Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe și să le aplice în relația cu el?

Cel mai important sfat este să nu se grăbeasca să concluzioneze că au un copil supradotat numai pentru faptul că acesta a obținut un scor IQ peste 130 la un test de inteligență. Este greșeala cea mai frecventă și cea mai periculoasă. Crează așteptări false și dezamăgiri mari. A doua greșeală este de a-și proiecta propriile dorințe sau neîmpliniri asupra copilului, planificând mult prea devreme ca acesta va deveni un mare matematician, informatician sau om de știință sau altceva, ce își doresc ei.

Viața are multe întorsături și surprize și nu întotdeauna decurge așa cum am sperat noi, iar copiii au dreptul să își aleagă singuri viitorul atunci când devin capabili să înțeleagă ce își doresc cu adevărat și pot lua decizii. Rolul parinților este de a le pune la dispoziție tot suportul emoțional și resursele pentru a-i ajuta să își ia singuri propriile decizii la momentul potrivit.