Cum m-a schimbat maternitatea și in ce directie mi s-a schimbat viața - confesiuni de mamă

TEMA: Meseria de mama | 0 | 15/9/2021

Cum m-a schimbat maternitatea si in ce directie mi s-a schimbat viata - confesiuni de mama

Daca ar fi sa-i crezi pe parinti, momentul în care li s-a nascut odorul este punctul zero al existentei lor. Printr-o stranie amnezie, nu-si mai amintesc ce faceau cu viata lor inainte de venirea bebelusului. Cum leneveau weekendurile in pat pana inspre pranz. Cum dormeau nopti intregi, fara ca asta sa li se para ceva exceptional. Cum mergeau noptile in cluburi, unde dansau non-stop pana la 3 dimineata. Cum faceau dragoste...

DAR... probabil ca experientele personale sunt cele mai semnificative, și singurele, de fapt. Nu poti extrapola asta la toti parintii, pentru ca, deși exista destui numitori comuni, experientele fiecaruia în materie de parenting sunt sensibil influentate de multi factori: influente din copilaria fiecaruia, nivel de educatie și de cultura, mediu social, varsta. Cu atat mai nedreapta este acuza ca ”daca nu ești parinte, nu poti știi”. Am ”n” exemple de oameni fara copii care relationeaza perfect cu cei mici, sunt teribil de empatici, constituie modele pentru ei. Și da, am și contraexemplele aferente din partea parintilor. Iata cum m-a schimbat maternitateape mine si in ce directie mi s-a schimbat viata - confesiuni de mama

Punctul zero al existentei
Nu poti sa știi asta daca nu ești mama / tata
Cum ti se schimba viata cand devii parinte
Despre meseria de mama

Punctul zero al existentei

Daca ar fi sa-i crezi pe parinti, momentul în care li s-a nascut odorul este punctul zero al existentei lor. Printr-o stranie amnezie, nu-și mai amintesc ce faceau cu viata lor înainte de venirea bebelușului. Cum leneveau weekendurile în pat pana înspre pranz. Cum dormeau nopti întregi, fara ca asta sa li se para ceva exceptional. Cum mergeau noptile în cluburi, unde dansau non-stop pana la 3 dimineata. Cum faceau dragoste la orice moment din zi sau din noapte doreau. În contrapartida, nu-și amintesc nici sa fi iubit pe cineva sau ceva cu atata incredibila forta. Și nici o fericire mai profunda decat sa-l vada pe cel mic fericit și sanatos nu-și amintesc sa fi simtit.

Într-un cuvant, toata viata parintilor se împarte în doua perioade clar delimitate de nașterea copilului: înainte de copil (perioada confuza și tot mai îndepartata) și dupa copil, la care se raporteaza acum toate actiunile, gandurile și sentimentele parintilor. Iar cand pentru proaspetii parinti vine inevitabila întrebare ”ei, zi, cum e sa fii mama / tata?” este extrem de greu spre imposibil sa rezumi, într-o fraza (serios, cine pune întrebarea așteptand cu adevarat un raspuns?) toata complexitatea transformarii vietii tale. Și atunci, raspunzi în consecinta, prin clișeele care de fapt se așteapta de la tine: ”e minunat”, ”sunt fericit/a”, ”vei vedea tu”, ”nu poti sa știi asta daca nu ești mama / tata.”

mamica de bebelus

Nu poti sa știi asta daca nu ești mama / tata

Ultima fraza, în special, ma irita teribil înainte sa devin parinte. Dincolo de condescendenta aferenta tonului, expresia îmi producea viziunea unei societati împartite în caste: parintii și ceilalti. Primii, detinatori ai unor nebanuite tezaure de sentimente și experiente, bucurandu-se de o fericire nepermisa outsiderilor, în timp ce ceilalti nu aveau la dispozitie decat nadejdea ca, odata, doua liniute pe un test de sarcina le vor permite accesul mult-ravnit în casta superioara.

Nu am nici cea mai mica intentie de a continua acest tip de etichetare. În primul rand, pentru ca am înteles demult ca acești ceilalti, din care am facut parte cea mai mare parte din viata, nu sunt parinti pentru ca nu pot, pentru ca nu vor, pentru ca nu au ocazia sau pur și simplu pentru ca își gasesc în altceva împlinirea pe care noi toti o cautam în viata. Și am mai înteles ca a emite judecati de acest tip asupra unei alte persoane este o indiscretie, o lipsa de tact și de respect sau chiar o cruzime.

Probabil ca experientele personale sunt cele mai semnificative, și singurele, de fapt. Nu poti extrapola asta la toti parintii, pentru ca, deși exista destui numitori comuni, experientele fiecaruia în materie de parenting sunt sensibil influentate de multi factori: influente din copilaria fiecaruia, nivel de educatie și de cultura, mediu social, varsta. Cu atat mai nedreapta este acuza ca ”daca nu ești parinte, nu poti știi”. Am ”n” exemple de oameni fara copii care relationeaza perfect cu cei mici, sunt teribil de empatici, constituie modele pentru ei. Și da, am și contraexemplele aferente din partea parintilor.

Cum ti se schimba viata cand devii parinte

Și, pentru ca din toata lunga expunere de motive de mai sus nu-mi permit sa elaborez o lista exhaustiva continand felurile în care ti se schimba viata cand devii parinte, iata o mica parte din felul în care mi s-a schimbat mie.

Ad-Extra3:

Am devenit extrem de vulnerabila

Daca ”înainte” îmi era oarecum indiferent daca peste 50 de ani se vor termina nu-știu-ce resurse, acum nu-mi mai e. Ma înspaimanta încalzirea globala, perspectiva a noi și noi conflicte militare în zone mai mult sau mai putin îndepartate, epidemii de boli ciudate care se raspandesc cu repeziciune. Mi-e teama ori de cate ori calatoresc cu avionul: nu pentru mine. Am un nod în gat cand citesc despre previziuni economice sumbre, despre problemele generatiilor viitoare, despre creșterea nivelului infractionalitatii, despre coruptia generalizata. Nu mai sunt probleme teoretice pentru mine. Îl ameninta, în viitor, pe fiul meu. Și asta m-a facut mai activa, mai implicata, mai prezenta.

Mi-am înteles meseria mai bine

Și – sper – am reușit sa o și practic mai bine. Mi-au placut copiii întotdeauna; întrebarile ”ce vrei sa fii cand crești mare” aveau, la mine, un singur raspuns: profesoara. Și totuși, doar dupa ce l-am nascut pe fiul meu am simtit la adevarata sa valoare un adevar dealtfel simplu: ca, așa cum eu îl iubesc pe el mai mult decat se poate spune vreodata în cuvinte, fiecare din cei 20-30 de prichindei erau, la randul lor, lumina ochilor cuiva. Aveam în mana mea sufletul oamenilor. Și depindea și de mine sa le fac sa creasca frumos. N-am sa cred niciodata ca exista vreo forta mai puternica în lumea asta decat mana unui dascal, și sufletele tinere pe care le poate modela.

Maternitatea m-a vindecat de frica de moarte

Aceea ancestrala, frica de aruncarea în gol. Nu e aruncare în gol. Indiferent ce e ”dincolo”, ”dincoace” va exista o alta inima de-a mea care va continua sa bata. Și pe urma altele, și altele. Și totul va fi bine cu lumea, atat cu cea de-aici cat și cu cea de dincolo.

M-a facut mai toleranta

Nu știu daca toleranta aceasta n-ar fi venit oricum, ca o anexa fireasca a varstei și experientei. Cert e ca, odata ce am devenit mama, am capatat mai multa întelegere pentru orice fapt de viata. Pentru oameni, pentru (din fericire) imensele diferente dintre ei, pentru copii, mai ales pentru copii. Pentru animale, pentru natura în general. Pentru ideile pe care le aud, pentru parerile cu care nu sunt de acord. Pentru ca știu ca, indiferent ce ar face fiul meu în viata asta și indiferent de deciziile sale, m-aș bucura sa traiasca într-o lume care sa includa, și nu sa respinga.

Mi-a redefinit prioritatile brusc

Cred ca m-a readus la instinct, la esenta, la ceea ce a însemnat mereu sa fii mama: sa ai grija de puiul tau. Și, peste noapte, cea mai tare realizare profesionala din toata cariera mea, cea mai muncita și apreciata diploma au devenit nimic fata de succesul puiului meu: a reușit sa suga. I-a ieșit caninul. A renuntat la suzeta. A facut pipi la olita. A spus ”mama”. Bravo, puiule. Magna cum laudae.

Ne-a dat directie

Resping cu putere ideea ca un copil ”consolideaza o casnicie”. Eu cred ca un copil trage de o casnicie din toate puterile, ca de un elastic. Îl intinde la maximum și putin peste limite. Și cred ca o relatie care se bazeaza pe un copil sa-i redea romantismul și pasiunea are toate șansele sa se distruga. Ce pasiune poate fi în lungile luni fara sex, în trezitul de zeci de ori pe noapte nu în scopuri amoroase, ci pentru a hrani, schimba, legana și tine în brate ore în șir o mogaldeata plangacioasa? Ce romantism cand sotia ta e cu burta mare, cu sani brazdati de vergeturi și picurand lapte prin toata casa, cu celulita pe coapse, plange din orice și nu vede nimic altceva în afara de prunc? Adevarat. Dar dupa ce se atenueaza șocul și greutatile primei perioade, am regasit împreuna în mogaldeata mai sus-mentionata un amestec de el-și-eu de la care a pornit lumea noastra, din nou, pentru totdeauna.

Ar mai fi, desigur, iubirea: însa, daca am stabilit ca vorbesc strict în nume personal, trebuie sa marturisesc ca niciodata n-am putut descrie în cuvinte iubirea pe care fiul meu mi-a adus-o. Și atunci, ar trebui sa recurg la clișee: ”E minunat”. ”Sunt fericita”. ”Vei vedea tu”.