Cum sa-ti scoti copiii din casa dimineata – minighid pentru parinti disperati
- Trezitul dimineaţa, urmat de rutina zilnică a pregatirii pentru scoala sau pentru gradinita este, pentru majoritatea parintilor, o adevarata provocare. O spun din proprie experienta de mamica ce incearca in fiecare dimineata sa inceapa ziua fara stres, cu doi copii minunati pe care trebuie sa ii lase la scoala, respectiv la gradinita, la ore fixe, dupa care trebuie sa ajunga ea insasi la serviciu in timp util.
Baga copiii in pat cat mai devreme!
Culca-te devreme!
Castiga timp!
Pregateste ceea ce poti de seara!
Asigura-te ca petreci cate 5 minute cu fiecare copil la trezire!
Rutina placuta face ca tranzitia să fie mai usoara!
Accepta faptul ca un copil are nevoie de ajutor pentru a face fata rutinei matinale!
Simplifica rutina!
Lasa-ti copilul sa aleaga!
Trezitul dimineaţa, urmat de rutina zilnică a pregatirii pentru scoala sau pentru gradinita este, pentru majoritatea parintilor, o adevarata provocare. O spun din proprie experienta de mamica ce incearca in fiecare dimineata sa inceapa ziua fara stres, cu doi copii minunati pe care trebuie sa ii lase la scoala, respectiv la gradinita, la ore fixe, dupa care trebuie sa ajunga ea insasi la serviciu in timp util.
Se întâmplă însă adesea ca oricât de devreme mă trezesc şi oricâte trucuri aş pune în aplicare, stresul generat de imposibilitatea incadrarii in timp sa isi puna amprenta asupra inceputului de zi. Va suna cunoascut scenariul? Ce e de facut, asadar, pentru ca diminetile parintilor cu copii de scoala sau de gradinita sa fie mai putin agitate?
Solutia este una de ansamblu, care presupune o regandire in totalitate a rutinei matinale, astfel incat copilul sa aiba timp sa faca tranzitia de la somn la programul de zi fara sa te puna pe jar in privinta incadrarii in timp. Iata cateva sfaturi utile pentru remodelarea rutinei matinale, care te vor ajuta sa faci fata mai usor provocarii cotidiene de a-ti scoate copilul din casa:
Baga copiii in pat cat mai devreme!
Copiii au nevoie de somn pentru a se dezvolta armonios. Asigura-te ca dorm suficient si ca trezitul devreme este compensat de un culcat devreme. Imagineaza-ti ca fiecare ora de somn pierduta ii face sa se comporte ca si cum ar fi cu un an mai mici ca varsta atunci cand se trezesc.
Culca-te devreme!
Si adultii au nevoie de un anumit numar de ore de somn pentru ca organismul lor sa functioneze normal. Daca ai nevoie de alarma ca sa te trezesti dimineata, inseamna ca organismul tau nu este suficient de odihnit. In mod normal, rutina zilnica face ca un adult sa se trezeasca la o anumita ora fara sa fie nevoie de ceas. Pentru a-i motiva pe copii, trebuie sa fii tu insuti odihnit!
Castiga timp!
Cum? Simplu... Trezeşte-te inaintea copiilor si imbraca-te inainte de a-i trezi, astfel incat sa fii degajat emotional cand interactionezi cu ei. Planifica-ti rutina astfel incat sa pornesti spre serviciu cu 15 minute mai devreme decat este nevoie. Aceste 15 minute iti vor permite sa intarzii fara sa fii, de fapt, in intarziere.
Pregateste ceea ce poti de seara!
Servieta, pachetelul cu mancare, hainele, ibricul de cafea, lista de mic dejun, toate acestea pot fi pregatite de seara, cu un minim efort. Copiii pot fi antrenati in aceste pregatiri care va vor usura diminetile in mod considerabil.
Asigura-te ca petreci cate 5 minute cu fiecare copil la trezire!
Suna aproape imposibil, insa nu e atat de greu de pus in practica. Secretul este sa iti rezolvi toate treburile in timp util, astfel incat sa iti poti permite 5 minute de odihna, in care sa iti ajuti copilul sa treaca de la somn la trezire. Imbratisarea ta calda e cea mai buna motivatie pentru el de a se dezlipi de patul cald pentru a-si incepe activitatile de zi.
Rutina placuta face ca tranzitia să fie mai usoara!
Pregatirile matinale implica numeroase tranzitii de la o stare la alta, asa ca este bine ca rutina pe care o instalezi sa contina si momente placute, care sa faca aceste tranzitii mai usoare. Pupicii, competitiile de tipul „cine termina primul sa se imbrace...”, imbratisarile la despartire sunt rutine care fac ca pregatirile matinale sa para mai simple si sa fie mai usor de pus in practica. Totul este sa stii sa le aplici in momente oportune.
Accepta faptul ca un copil are nevoie de ajutor pentru a face fata rutinei matinale!
Nu le pretinde copiilor sa faca singuri totul si nici nu avea pretentia sa se descurce fara greseala. Copiii sunt copii, nu adulti! Retine asta! Ajuta-i, chiar daca ei nu iti cer ajutorul si incearca sa nu ii critici prea mult, pentru ca nimanui nu ii place sa isi inceapa ziua astfel. Invata sa le apreciezi alegerile in materie de vestimentatie, iar atunci cand sunt total nepotrivite, in loc sa te enervezi, fa sugestii constructive.
Simplifica rutina!
Ca parinti, ne dorim dimineti perfecte pentru copiii nostri, insa trebuie sa acceptam ca nu intotdeauna totul este perfect. Chiar daca nu avem timp pentru un mic dejun cald, ar trebui sa ne obisnuim cu gandul ca un sandvis mancat in masina poate fi adesea chiar mai sanatos. Nu te crampona de reguli rigide si nu transforma faptul ca uneori sari peste spalatul pe dinti sau peste facutul patului intr-o tragedie. Se poate intampla oricui si cel mai important este ca ziua sa inceapa frumos, fara stres inutil!
Lasa-ti copilul sa aleaga!
Vrea sa se spele mai intai pe dinti si dupa aceea sa se imbrace? Prefera sa isi faca patul inainte de a iesi din casa? Prefera sa ia micul dejun in pijama? Incearca sa nu faci armata cu copiii, pentru ca nimanui nu ii place asta. Important este sa va incadrati in timp si lucrurile sa fie facute in parametri normali, asa incat incearca sa dai dovada de flexibilitate in privinta ordinii in care sunt indeplinite diversele sarcini matinale.
Viata cotidiana din epoca moderna genereaza adesea o presiune extraordinara atat asupra parintilor, cat si asupra copiilor. Viteza cu care ne desfasuram activitatile zilnice, al caror numar este din ce in ce mai mare pe zi ce trece, ne face adesea sa uitam esentialul si anume faptul ca viata nu este o goana nebuna dupa lucruri efemere, ci ar trebui sa fie ceva mai mult. Comunicarea, firescul, relaxarea sunt ingredientele care ne pot transforma diminetile in clipe minunate petrecute alaturi de copiii nostri.
Despre meseria de parinte merita de citit si:
Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor
Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII