Dupa cezariana am realizat ca am facut cel mai important lucru din viata mea: o nastere cu multa frica si lacrimi - experienta mea

TEMA: Am nascut prin cezariana: povestea mea | 1 | 21/2/2022

Pe 8 februarie incheiam 40 de saptamani si cu cateva zile inainte ma rugam la Dumnezeu sa inceapa contractile, sa debuteze travaliul si sa nasc usor.

Sunt mica si toata lumea se indoia ca o sa nasc normal, numai eu visam la un travaliu scurt si la o nastere usoara. N-a fost sa fie insa asa...Doctorul imi face o monitorizare, un eco….si o aud ca zice: “iubito….azi pleci acasa si joi vii pregatita sufleteste ca facem cezariana”

nasterea prin cezariana

Acum, multumesc lui Dumnezeu, in primul rand, pentru ca azi scriu “Povestea nasterii domnisoarei Pipetzica”! Nu a fost un bebelus planificat, dar este un bebelus de care ne bucuram chiar din prima clipa a existentei sale. Dupa o prietenie de 12 ani, si o casnicie de 2…am aflat ca vom fi parintzi. Nici acum nu uit prima ameteala urmata de primul (si singurul) test de sarcina...

Ameteala fericirii testului pozitiv de sarcina

Dupa o prietenie de 12 ani, si o casnicie de 2…am aflat ca vom fi parintzi. Nici acum nu uit prima ameteala urmata de primul (si singurul) test de sarcina.

Sarcina a fost asa usoara incat mi s’a parut ca a trecut intr’o clipa. Ce a urmat, in schimb, a fost greu.

Pe 8 februarie incheiam 40 de saptamani si cu cateva zile inainte ma rugam la Dumnezeu sa inceapa contractile, sa debuteze travaliul si sa nasc usor. Sunt mica si toata lumea se indoia ca o sa nasc normal, numai eu visam la un travaliu scurt si la o nastere usoara. N’a fost sa fie insa.

Pe 7, pe 8 si pe 11 am plecat de acasa cu bagajul facut ( pijama si papuci)…sa nasc…si ajungeam in cateva ore acasa….fara sa nasc.

Pe 12 dimineata Doc m’a chemat iar cu bagajul….a fost prima dimineata cand simteam o frustrare imensa….nu mai stiam ce sa “ma mint” pe mine ca sa mai rezist la emotii. Sa ma incurajez ca nasc, gata si scap de cosmare? Sau sa ma incurajez ca ajung in cateva ore acasa???

Habar nu aveam ce urmeaza…

A fost prima dimineata in care sotul mergea cu mine….eram terminata IAR de frica. Habar nu aveam ce urmeaza…si asta ma distrugea. Toata noaptea imi pregatisem capsorul pentru o nastere…fie ea si cezariana.

Ajungem la spital, facem internarea trecem si o luam pe mama de la ea din cabinet si…direct la et. 8 aterizam. Doctorul imi face o monitorizare, un eco….si o aud ca zice: “iubito….azi pleci acasa si joi vii pregatita sufleteste ca facem cezariana”

A inceput sa se invarta tavanul cu mine cum stateam pe patul de la eco….si am izbucnit in lacrimi. Mi-am luat inima in dintzi si I’am zis: Doc, daca tot e sa imi faci cezariana, fa’mi azi ca nu mai rezist sa mai plec acasa, sa mai petrec cel putin o noapte de cosmar cu gandul….maine nasc, nu nasc, mor, nu mor. Te rog!

Doc se uita asa nu f convinsa si imi zice…hai sa vedem colul, ca mie nu’mi place sa fac cezariana asa la rece.

A fost prima data in viatza cand abia asteptam sa ma urc pe masa aia odioasa…si prima data in 9 luni cand ma rugam sa imi gaseasca “col deschis”.

In timpul controlului aud ca’i zice unui coleg: esti de garda? N’am auzit ce I s’a raspuns….imi zice doar…”hai ca’i bine…o facem acum”.

Doamne…nu’mi venea sac red. Ma ia cu tremurat…incep sa realizez gravitatea faptului, imi ziceam in sinea mea…doamne mi’o fac cu mana mea, cine ma pune sa nu mai astept pana joi? E 14 feb…Valentine’s…poate e mai bine. Dar cui sa mai spun?? Cine ma mai asculta?

Nasc AZI

Pun mana pe telefon si incep sa sun….ma vede doc si ma pune sa ies la usa blocului operator si sa las telefoanele la sotz si sa’l anuntz ca nasc AZI.

Ies pe hol, unde are loc un moment lacrimogen de cateva minute ( si acum ma ia plansul cand ma gandesc ce era in sufletul meu)…ii zic ca poate mor, el ma incurajaza….ii zic sa sune pe Irinouka sau Creatza sa le zica in mare ce se petrece cu noi. Reusesc sa pastrez in buzunarul halatului al2lea tel de pe care sa mai vbesc cu el pana ma baga in sala.

Imi amintesc ca in el am numarul LaureiDimitris (pe forumul Desprecopii). Ii dau sms ca plangeam si nu ne’am fi inteles altfel. O rog sa anunte ea pe forum. Imi era teama ca sotul se pierduse de tot.

In 10 minute cred ma iau doua asistente la analize. Io care plangeam si matzaiam si la o intepatura in deget…incerc sa ma calmez.

Imi monteaza branula si ma duc in anticamera salii de operatzii intr’un pat cu o perfuzie in vena. In sala tocmai se incheia o operatie. Sta mama langa mine.
Fac frison de la perfuzie, si le spun ca simt miscarile bblusei sus sub coaste. Curios, in ultimele zile o simteam numai jos …la “iesire”.

Dupa jumatate de ora ma baga in sala. Pe o targa…paralela cu masa de operatzii pecare urma sa stau io…e o doamna, inca sub anestezie. Intreb speriata daca ramane acolo cand ma opereaza pe mine. Mi se spune ca da…asteapta sa se trezeasca, a fost intubata si dureaza mai mult “somul”.

Doamneeee…..incep sa imi fac griji sa nu se trezeasca si sa se sperie de ce vede….sa moara de inima.

Io care’s fricoasa fricoaselor, sunt si rusinoasa rusinoaselor. Toata viatza m’am dezbracat numai la Doc a mea…cand intru in sala….sala plina Doc mana 1, doc mana2, 2 asistente, anestezista, si vreo 3,4 rezidenti…printer care si barbatzii….simt ca mor de rusine.

Ma pune pe marginea mesei in sezut…si imi face Rahi anestezia.

Doare putin mai tare sau la fel ca o injective in funduletz. Numai ca ma sperii de ac si tresar putzin. Anestezista zice ca am scapat milimetric sa nu ma intzepe a2a oara din cauza asta.
Nu apuca sa imi faca injectia bine, ca simt cald la picioare si abia le mai pot misca. Ma ajuta asistenta sa urc pe masa.

Vbesc cu Doc si ii spun ca cel mai tare imi doresc sa supravietuim io si bblusa. Rad de mine si imi spun ca cezariana e fleac pe langa ce urmeaza.

In stanga am perfuzie si la dreapta imi ia o domnisoara tensiunea non stop.

O aud dupa cateva minute …probabil incepusera operatzia…ca striga “are tensiunea 7”. Instantaneu cred ca am facut’o 6 de frica. Vad anestezista ca imi baga ceva pe vena…am crezut pt prima data pe masa ca mor. II intreb daca e totul in regula. II spun lu’ Doc ca nu vreau sa stiu nimik de ce fac ei pe acolo, nici daca taie sau nu doar de bebe sa imi spuna.
Nu trec 2,3 minute de la faza cu tensiunea ca aud pe doc a mea ca striga la asistente si la asestezista: “impingeti ca s’a retras in stanga sus” …dupa tonul ei mi-am dat seama ca nu e de’a buna.

Si au inceput 2 asistente si anestezista sa ma impinge pe abdomen, piept nu stiu unde…in partea dreapta. Doc le striga : nu e bineeee…hai acum…. Simteam ca misca masa de operatzii cu mine. Le strig la un moment dat “Doamnelor….va rog, cade masa cu noi” nu apuc sa termin si aud un “waaa” scurt si destul de incet. Pauza apoi.

Ad-Extra3:

Astept ….nu stiu cat, poate un minut si intreb…de ce nu plange???

Imi spun ca nu mai e in sala. Incep sa plang….eram suparata in sinea mea ca nu mi’au aratat’o. Nu intelegeam de ce sa nu mi’o arate. Trebuia sa fiu prima care o vede.
Incepe sa mi se faca rau…ma ia senzatie de voma…sete….imi umezesc buzele cu apa…imi baga ceva pt voma si fac frison...de imi clantzaneau dintzii in gura. Am trait atunci cele mai urate clipe din viatza….mi’era rau de moarte. Simteam o durere in piept combinata cu o ameteala teribila. Abia reusam sa le explic ce simt.

Asta….pana au adus pe Pipetzica infashata in ceva alb…cu doua buci umflatzele….si o piele…noua noutza.

Mi’o dau sa o pup….o pup o data si’i rog sa ma mai lase sa o pup o data. Apoi pleaca cu ea. Ma pun pe un plans……de nu m’am mai oprit decat la finalul operatiei.
Atunci am realizat ca tocmai am facut cel mai important lucru din viata mea.

Sa va spun ce sa intamplat afara?

Pe sotzul meu l’au bagat in blocul operator sa vada bebelusa….dar inainte sa o spele…cu sange si alte chestii pe ea….si aproape a lesinat.

Dupa 20 de ore de la operatie m’am ridicat si am mers…iar dupa 3 zile ne’am externat.
Totul a decurs normal dureri la alaptat, nopti nedormite…..numai ca povestea pe care o traim toti 3 acum….e mai presus de orice cuvinte. Asta stiti si voi…ca ati simtit déjà!

Am inca proaspat in minte toata spaima operatziei, durerile de dupa, spaima ca plange si nu stiu ce sa’I fac…. Incat cred acum, ca nu vom mai avea alt bebe inafara domnisoarei Pipetzica. Suntem hotarați sa avem grija de ea, sa o iubim si sa ne bucuram de ea cat pentru zece.

Multumesc fetelor de pe forum pentru ca fara informatiile culese de la ele nu stiu ce faceam! Odiseea Zuzelor

Pipetzica cu mami si tati

autor: Shose, membra a comunitatii Desprecopii.com - Desprecopii.com - urmariti reactiile la acest topic >>

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!