Scoala, din perspectiva unui profesor

Tema: La scoala | 0 | 14/5/2014

Experienta Copilului cu scoala este limitata. Din prima zi de gradinita, cand le-a cucerit iremediabil pe educatoare cu vorba lui peltica si sfatoasa, si pana in prezent, la sfarsitul clasei pregatitoare (hm... dar oare se termina ea vreodata?!) scoala este un loc unde trebuie sa mergem, vrem sau nu...

Cine sunt educatoarele?
Decalogul aducatorului
Un singur cuvant: aducatoare

Experienta Copilului cu scoala este limitata. Din prima zi de gradinita, cand le-a cucerit iremediabil pe educatoare cu vorba lui peltica si sfatoasa, si pana in prezent, la sfarsitul clasei pregatitoare (hm... dar oare se termina ea vreodata?!) scoala este un loc unde trebuie sa mergem, vrem sau nu, care ne da bucurii nebanuite, mai ales in pauze, cand ii intrecem pe ceilalti copii la campionatul de bay-blade, dar si inerentele frustrari, atunci cand nu e foarte clar inspre ce directie se formeaza bucla lui ”d” si cea a lui ”b”.

Cine sunt educatoarele?

Dar nu despre diversitatea vietii de scolar doresc sa vorbesc acum. Ci despre ele, ”aducatoarele”. Cine sunt ele? Povestea lor incepe in prima saptamana de gradinita a Copilului, cand au mers ei frumos, incolonati, la teatrul de papusi. Dupa ce a raspuns la toate intrebarile de genul ”ce spectacol ai vazut?” sau ”de cine ti-a placut cel mai mult”, l-am intrebat: ”Cine v-a adus inapoi la gradinita”? Iar raspunsul a venit imediat, uimit de atata lipsa de perspicacitate din partea mea: ”Cum tine?! Aducatoalele”.

Iar raspunsul Copilului a marcat, pentru mine, rezolvarea unei dileme de ani indelungati de profesorat, timp in care am citit/asimilat/respins diverse acceptiuni savante ale rolului dascalului in viata copiilor. De la inocenta varstei sale de trei anisori, Copilul a surprins, din joaca si din jocul cuvintelor, esenta profesoratului, dincolo de orice teorie stiintifica. Si a rezumat intr-un cuvant, aducatoare, un intreg tratat de pedagogie. Da, educatorul, invatatorul, profesorul sunt toti niste aducatori, iar daca iti stabilesti acest scop in viata ta profesionala, daca iti asumi aceasta identitate, nu poti rata, nu ai cum sa ratezi. E atat de simplu; sa nu uiti sa fii acolo, sa oferi, sa aduci.

Decalogul aducatorului

Incepand din acel moment, mi-am cristalizat niste idei si niste conduite care m-au caracterizat mereu, dar carora nu puteam pana atunci sa le dau o forma atat de plastica precum cea data de Copil. Iar decalogul aducatorului, cel in care cred, in pofida atator contraargumente de la televizor sau din lumea reala, legile care ma tin cu capul deasupra apei si criteriile care ma asigura ca totul e (inca) bine cu lumea, ar fi:

1. Adu asemanarea. Fii egalul copilului, nu superiorul lui - ceea ce va uneste – esenta umana - este mai important decat ceea ce va separa – varsta si pregatirea. Niciodata sa nu permiti diferentelor sa treaca inaintea esentei.
2. Adu protectia. Sa nu ucizi spiritul inascut al copiilor, curiozitatea lor fireasca, dorinta de a sti. Ocroteste-l si cultiva-l ca pe cea mai mare comoara incredintata tie. Viitorul lumii este in mainile tale, iar puterea ta este imensa.
3. Adu sinceritatea. Sa nu-ti fie frica sa spui ”nu stiu”. Niciodata nu vei avea toate raspunsurile, iar recunoasterea limitelor este o calitate, nu un defect.
4. Adu intelepciunea. Sa ii inveti pe copii ca lupta nu e cu ceilalti, ci cu ei insisi.
5. Adu perspectiva. Invata-i pe copii lectii pentru viitor, nu pentru ora urmatoare. Dezvolta-le imaginatia, creativitatea si inteligenta practica, nu memoria pe termen scurt.
6. Adu magia. Nu le spune copiilor ca nu exista povesti. Dar spune-le ca, pentru a le indeplini, trebuie sa se lupte cu zmeii. si ascute-le armele pentru lupta.
7. Adu intelegerea. Asculta-i pe copii. Au si ei de spus, de marturisit, de cutezat, de visat ceva. Fii cuibul din care vor invata zborul.
8. Adu delicatetea. Daca nu poti face bine, nu fa rau. Nu jigni, nu rani. Comporta-te cu copilul asa cum ai vrea ca el sa se comporte cu tine. intotdeauna raporteaza-te la comanda intai.
9. Adu cunoasterea. Arata-le ca lumea e suficient de mare pentru a o strabate o viata intreaga, dar si suficient de mica pentru a o tine in podul palmei.
10. Adu iubirea. Pentru ca, daca nu-i iubesti, nu li te asemeni, nu-i poti proteja, nu poti fi sincer, nici intelept, nu le poti arata viitorul, povestile nu-ti vor fi la indemana, nu-i vei intelege, nu le vei ghida zborul si nici nu-i vei cunoaste vreodata.

Un singur cuvant: aducatoare

Probabil ca lucrurile acestea se invata, sau se constientizeaza pe parcurs. Iar drumul nu se termina niciodata, pentru ca mereu mai e ceva de invatat, de ambele parti, mereu aducem, mereu primim. In acelasi timp. E un drum cu dublu sens, iar raportul este unul direct proportional. Aduci, primesti. Nu aduci, i-ai pierdut. Te-ai pierdut.

Eu inca sunt, dupa multi ani de invatamant, la nivelul in care de multe ori ma surprind pe mine uimita ca trebuie sa merg la catedra, si nu in banca, langa ei. Sau, inca ma mai uit peste umar cand sunt apelata cu ”doamna profesoara”. Inca am emotii la fiecare nou curs, la fiecare noua generatie. Prima intalnire, prima luare de contact, prima privire ochi in ochi. Voi reusi sa mai aduc? Dar stiu ca teama aceasta de debut este un sentiment firesc, la fel cum aberant ne gandim, uneori, cum ar fi daca am sari, intr-un an, peste un anotimp. si atunci imi scutur gandul rau cu un zambet si incepem, inca o data, sa ne cunoastem, sa ne recunoastem, sa aducem, sa primim.

Intr-o iluzorie fisa de evaluare a intregii mele activitati didactice, dupa multe alte generatii care vor urma si multe aripi carora le voi fi ajutat macar putin zborul, in loc de orice calificativ, mi-as dori sa fie scris un singur cuvant: aducatoare. .