Sindromul Femeii Frumoase: pentru mamicile care vor sa isi faca copilul fotomodel

Sindromul Femeii Frumoase -  pentru mamicile care vor sa isi faca copilul fotomodel

Sindromul Femeii Frumoase: pentru mamicile care vor sa isi faca copilul fotomodel

Poate visezi si tu, mămico, să iti faci fetita sau baietelul fotomodel. Sigur, copilul tău e cel mai frumos din lume şi ştim asta. Ce te aşteaptă insa pe acest drum? Cât de bună e cariera de fotomodel pentru o fată? La ce vârstă începe şi la ce vârstă se termină? Şi când nu va mai putea fi frumoasă şi atât, ce va putea face fetiţa ta?

Desprecopii.com a pus toate aceste întrebări patroanei unei agenţii de fotomodele.

Mame care urmaresc realizarea unui vis personal...

Exista multe, chiar prea multe mamici care sacrifica timpul pretios al copilariei propriului copil pentru un vis personal, irealizat (sau irealizabil) al propriei copilarii, adolescente sau tinereti... Exista multe mamici obsedate de faptul ca frumusetea (doar ea) ... aduce bani si bunastare, fara a realiza ca educatia si inteligenta pot realiza mai repede visul financiar al oricarui om.

Este o emisiune pe Discovery Travel&Living, "Toddlers and Tiaras", care mie mi se pare exprimarea directa a frustrarilor unor parinti complexati (majoritatea depasesc 100kg/pers., cei care nu...arata jalnic) si care ar trebui sa aduca in atentia autoritatilor "relele tratamente aplicate minorilor"...efectiv este strigator la cer sa-ti cosmetizezi copilul in asemenea hal, sa-l prezinti unui "juriu" carea apreciaza mastile si daca acel copil pierde sa ajunga un adolescent mai complexat decat parintii sai ca nu a fost mai bun decat alti copii.

Cumva asta vreti si de la copiii vostri? Intr-adevar, toti parintii isi vad puii ca fiind cei mai cei, dar n-ar fi mai putin traumatizant pt un copilas sa-i faceti un album profesional, la un studio, sau in natura, loc de joaca, etc. cu o echipa profi de fotografi, filmulete, postate de voi pe site-uri si daca ar fi cazul, ar fi si ales. Informati-va, oameni buni, inainte de toate, ca informatia e singura care nu costa nici financiar, dar mai ales, nici PSIHIC!!! 
- spune Miruna, mamica de la Desprecopii

În urmă cu zece ani, mătuşa mea îşi plimba pe faleză fetiţa îmbrăcată toată în danteluţe, cu părul prins într-o coafură complicată şi zâmbetul până la urechi. Patricia aveam 4 ani şi jumătate şi era o păpuşă vie: blondă cu ochi albaştri, înaltă pentru vârsta ei, subţirică şi cu o faţă foarte expresivă. Agentul unei şcoli de fotomodele s-a apropiat de mama Patriciei şi a întrebat-o:

 -Doamnă, nu aţi vrea să o înscrieţi pe fetiţa dumneavoastră în baza noastră de date?
 -Despre ce bază de date e vorba?
 -Ştiţi, eu reprezint şcoala de fotomodele X din Bucureşti. Căutăm copii frumoşi pe care să îi putem folosi pentru reclame. Dacă vă înscrieţi în baza de date, îi facem un portofoliu pe care îl punem la dispoziţia companiilor care au nevoie de modele pentru reclamă şi la cum o văd eu pe fetiţa dumneavoastră sigur va fi aleasă. Nu v-ar plăcea să o vedeţi pe panourile stradale mari sau prin reviste?
 -Credeţi că are şanse?
 -Sigur are şanse!
 -Bine, dar noi suntem din Cluj!
 -N-are importanţă, veniţi la Bucureşti pentru şedinţa foto şi apoi vă chemăm noi dacă e cazul să mergeţi la vreo filmare. Să ştiţi că merită efortul financiar, din publicitate se câştigă extrem de bine… ar fi păcat, e o frumuseţe de copil, de ce să nu puneţi un ban deoparte pentru studii sau pentru o călătorie în Europa… Ia zi, puiule, n-ai vrea să mergi cu mami la Disneyland?

Patricia nu ştia ce e ăla Disneyland. Dar mama ei ştia. Ea însăşi o femeie extrem de frumoasă, înaltă, blondă, tipul de frumuseţe scandinavă, începea deja să şi-o imagineze pe Patricia pe podiumul marilor spectacole de modă. Patricia făcea balet, avea graţie, ştia să pozeze, era frumoasă deci, punând toate aceste date cap la cap, avea şanse. Doar îi spusese şi agentul şcolii de manechine…

La sfârşitul verii au venit la Bucureşti, pentru o şedinţă foto profesionistă. Şedinţa a durat cam şase ore în care fetiţa a schimbat mai multe rochiţe (toate croite special de mamă pentru această ocazie), a fost pieptănată în fel şi chip şi nu a făcut mare scandal, nici n-a dat semne de oboseală, deci poate chiar avea în sânge predispoziţia pentru acest gen de activitate. Au achitat şedinţa foto (câteva milioane de lei) şi după şase săptămâni au primit prin poştă un exemplar din portofoliul Patriciei.

Au trecut de atunci zece ani. Patricia a studiat în continuare baletul, a intrat la şcoala germană, apoi, în 2004 a emigrat, împreună cu mama ei, în Noua Zeelandă. Niciodată n-au mai auzit vreo veste de la şcoala de fotomodele. Dar agenţii şcolii încă merg pe plajele din România şi racolează clienţi pentru reclame care nu se fac niciodată…

Poate vei fi şi tu tentată, mămico, să mergi cu fetiţa ori băieţelul tău la o astfel de şcoală. Sigur, copilul tău e cel mai frumos din lume şi ştim asta.

Ce te aşteaptă acolo? Cât de bună e cariera de fotomodel pentru o fată?

La ce vârstă începe şi la ce vârstă se termină? Şi când nu va mai putea fi frumoasă şi atât, ce va putea face fetiţa ta? Desprecopii.com a pus toate aceste întrebări patroanei unei agenţii de fotomodele. 

 

Cum vă recrutaţi manechinele?

 Dacă nu au acordul părinţilor nu lucrez cu ele. Le chem la birou şi le spun: dacă nu ai 18 ani vii cu părinţii de mână ca să nu avem discuţii mai târziu. La întâlnirea cu părinţii şi cu fata le spun care sunt atu-urile şi care sunt dezavantajele, cam unde ar putea să lucreze, dacă trebuie să mai înveţe o limbă străină, dacă trebuie să mai slăbească sau să se mai îngraşe, ce ar putea să lucreze.

Nu le spun: de mâine vei fi model internaţional, sunt foarte puţine fete care ajung acolo, trebuie să ai o şansă şi momente de care trebuie să profiţi. De multe ori nu ţine de frumuseţea fizică, ţine de cât de plăcută eşti, cât de sociabilă eşti, cât de charismatică eşti. Dacă ai 1.78 şi mărimea 34-36, asta nu înseamnă că gata, eşti fotomodel. Se caută atitudine, personalitate puternică, să ştii când să te opreşti.
 

Cât de greu este să fii fotomodel în România?

 Trebuie să te maturizezi foarte devreme. E o meserie grea, sunt puţini care înţeleg lucrul ăsta. La 14 –16 ani munceşti, câştigi bani, uneori mulţi, dar de multe ori puţini, stai în picioare, trebuie să ai un regim de viaţă sănătos, să nu pierzi nopţile pentru că ţi se strică tenul, ai ochii tulburi şi nu mai ştii să mergi şi să vorbeşti şi să fii coerentă… să nu întârzii la repetiţii, la evenimente…
 

Ad-Extra3:

Ce credeţi că le atrage pe fete atât de mult la această meserie?

 Foarte multe fete nu vin să câştige bani, vin să arate mamei şi tatălui sau colegilor de şcoală ce frumoase şi deosebite sunt ele. Sunt unele care vin şi pentru bani dar sunt şi unele care provin din familii foarte înstărite şi nu ar avea nevoie de nici un ban. Tocmai acestea sunt foarte conştiincioase, nu întârzie la muncă, sunt foarte serioase. Însă majoritatea se gândesc că e uşor şi se câştigă bine…
 

Ce părere aveţi despre şcolile care recrutează manechine de la 4-5 ani?

 M-am săturat de şcoli. Eu le-aş spune mamelor acestor copii aşa:
Uită-te puţin la copilul tău. La 6-7 ani chiar vrei să-l foloseşti să câştigi nişte bani de pe urma lui? Dai bani pe un album foto? Du-te, domnule, la un fotograf profesionist sau ia legătura cu o agenţie şi spune-i: am un copil care pentru mine reprezintă totul şi vreau să-i fac un album foto, nu ca să ajungă fotomodel ci pentru ca peste 20 de ani să am nişte fotografii profesioniste.

Dar nu crede că al tău o să ajungă marele model! La 5-6-7 ani, copilul abia se ţine pe picioare, abia ştie să vorbească… e adevărat că sunt unii precoce şi sunt deosebiţi dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Sunt doar câţiva care prind o reclamă la ceva… dar la astfel de vârste să-l pui să muncească este un pic cam mult. În România se pot câştiga bani frumoşi, ştiu un caz în care un copil a prins un rol într-un film şi a câştigat câteva sute de mii de euro dar este un singur caz, e vorba de un rol principal într-un film făcut în străinătate… dar a fost o şansă. 

Care este vârsta optimă pentru a începe o carieră de fotomodel?

 Am văzut fete de 13 –14 ani care încep să lucreze. Sunt ţări care primesc modele de 14 ani altele nu. Copilul trebuie să fie matur, să aibă o coloană vertebrală, să înţeleagă ce i se cere, să renunţe la anumite lucruri pentru că îşi doreşte nu pentru că este obligat, să i se spună ce poate dobândi după o anumită perioadă. Dar în momentul în care la 15 ani eşti descoperită şi lucrezi în Franţa, Spania, Italia, State… te duci la Paris, la Milano, ai prezentări, te îmbraci în ultimele apariţii, eşti coafată şi machiată tot timpul, primeşti foarte mulţi bani, bani pe care în ţară nu ai putea să-i scoţi niciodată, te cam ia valul. Poţi să o faci pentru câţiva ani dar e complicat, trebuie să te întreţii. 

Ca să poţi să ai o carieră cât mai lungă trebuie să arăţi într-un anumit fel, să te întreţii. Să mergi la sală, să ai grijă ce mănânc, să citeşti o carte, să alergi în parc… să nu devii un robot, să nu te sălbăticeşti. E foarte important să ai personalitate şi cuvânt. Nu ducem lipsă de fete frumoase şi inteligente, ducem lipsă de oameni parolişti. 

Câţi ani poţi face această meserie?

 Este o meserie în care dacă nu pui pasiune nu faci nimic. Eu 9 ani, am luat-o foarte în serios. De când eram model, m-am întreţinut în facultate, apoi mi-am ţinut familia, m-am ţinut pe mine şi am reuşit să rămân atât pe piaţă pentru că am fost serioasă. Am renunţat pe la 23 de ani, pentru că nu mai aveam răbdare. Mie mi s-a părut că atunci ar fi timpul să pun punct. Vedeam fete de 16-17 ani, mă duceam la interviuri şi le vedeam lângă mine şi îmi spuneam: fata asta e mai tânără decât sora mea. Nu mai puteam.

Cariera de model se termină pe la 22-23 de ani. După 23 de ani, nu prea mai apari prin reviste, te duci mai mult la târguri şi expoziţii. Nu prea mai faci reclame şi şedinţe foto.  

Care este cel mai mare dezavantaj al carierei de manechin?

 Inevitabil te îmbolnăveşti de Sindromul femeii frumoase. Cât timp eşti frumoasă, primeşti totul pe tavă, oamenii sunt foarte amabili cu tine, sunt foarte serviabili, te ajută, sunt săritori, zâmbesc… Câştigi bani uşor. În mod normal ai munci pentru acei bani 10-12 ore pe zi, poate n-ai avea sâmbătă şi duminică, ai sta peste program şi ar trebui să ai o funcţie de management de nivel mediu…

Te obişnuieşti să primeşti totul pe tavă. Sunt foarte mulţi bărbaţi care îţi oferă diverse lucruri, te curtează, îţi aduc buchete de flori sperând că le oferi măcar atenţie. Te duci la probe şi porţi hăinuţe frumoase, care îţi rămân, primeşti pantofiori frumoşi, cadouri, eşti machiată şi coafată nu mai dai bani pe anumite lucruri.

Te trezeşti că după ce termini cariera de model te duci să te angajezi şi ţi se pune întrebarea: ce experienţă aveţi dumneavoastră, domnişoară? Ce ştiţi să faceţi? Ştiu să zâmbesc, să fiu înaltă şi frumoasă. Altceva ce mai ştiţi? Puţine dintre ele ajung să lucreze la o revistă sau la televiziuni… cele mai bune, cele care se pricep, care au afinităţi. Celelalte rămân pe dinafară. Nu ţine la nesfârşit. Te trezeşti la 23 de ani că esti necalificată în adevăratul sens al cuvântului, n-ai experienţă, ai fost obişnuită cu mulţi bani şi un program lejer… şi trezirea la realitate este cruntă.

Aşadar, dacă visaţi pentru fiica dumneavoastră cariera de fotomodel, puneţi în balanţă tot ce aţi aflat şi ajutaţi-o să ia decizia corectă. Cele mai bune decizii se iau atunci când eşti avizat.

Despre meseria de parinte, merita citit si:

Părintii laudarosi: cum reactionăm? Iată cum ne putem descurca

Părintii laudarosi: cum reactionăm? Iată cum ne putem descurca

Da, părinții laudăroși pot fi iritanți pentru mulți dintre noi. Presiunea de a compara performanțele copiilor poate aduce o atmosferă tensionată în…

Ce fel de mamă ești? Fiecare mamă este UNICĂ. Imbrățișează stilul tău de parenting și amintește-ți că ești o MAMĂ BUNĂ

Ce fel de mamă ești? Fiecare mamă este UNICĂ. Imbrățișează stilul tău de parenting și amintește-ți că ești o MAMĂ BUNĂ

Ce fel de mamă ești? Una dintre cele mai mari frustrări pe care o mama le poate simti este ne-increderea in abilitatile ei ca părinte, drept urmare poti trăi cu un mare semn…

Mame echilibrate sau despre toleranța și indulgența - o listă cu 10 indulgențe necesare

Mame echilibrate sau despre toleranța și indulgența - o listă cu 10 indulgențe necesare

Toate mamele au momente - sau chiar zile întregi - când simt că nu mai pot spăla încă o mână lipicioasă, ridică o grămadă de lucruri de…

 

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

 autor: Andreea Demirgian. Redactor Desprecopii.com, Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com 2017 - 2020

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 5 comentarii

  1. iana
    ianatrimis la 17/8/2017

    sunt iana am 12 ani imi place sa ma fotografeti si sunt destul de frumosa

    Raspunde la acest comentariu
  2. gradinaru antoanela
    gradinaru antoanelatrimis la 14/4/2016

    am o fetita foarte isteata si destul de draguta ,zic eu. si are varsta de 9 ani

    Raspunde la acest comentariu
  3. DUMITRU IONELA
    DUMITRU IONELAtrimis la 15/12/2011

    buna ziua ,sa stiti ca eu am doua fetite 7 respectiv 6 ani si vreau sa spun ca cea mica e incintata sa devina peste ani model are talent si vad asta in ea zi de zi imi tot arata si imi spune ca si-ar dori sa fie model,bine eu mereu o intrb ce vrea sa devina cind se va face mare bineinteles ,,FOTOMODEL,,in primul rind la noi este problema banilor tocmai de aceea va rog un pic seriozitate nu sa va bateti joc de oameni cu suflet care vad ceva frumos la copilul ei si nu are posibilitatea de a implini dorita fetitei probabil in romania sunt multe cazuri de genul acesta si bani fac in asa fel ca copilul pur si simplu in multe cazuri doar cu opt clase se aleg datorita ca nu sunt bani eu una va rog din sufletptr. fetita mea sa-i fie mai bine mai tirziu contactati-ma daca exista cineva acolo sus si ptr ea sa i arate calea fericiri cu respect .IONELA PH

    Raspunde la acest comentariu
  4. naty
    natytrimis la 13/10/2010

    am un baietel frumos si as vrea sa gasesc ceva pt el in modeling si mai mult de atat ar vrea si el e f incantat de idee

    Raspunde la acest comentariu
  5. GEORGIANA
    GEORGIANAtrimis la 10/5/2010

    am un baietel frumos si destept doresc cefa pentru el il cresc singura si sint mindra de el

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII