Arta de a face daruri
Pesemne oricui i s-a întâmplat măcar o dată să primească un cadou care l-a dezamăgit: căni de cafea mici și foarte alunecoase, un CD cu muzică pe care nu o putea digera, o carte complet neinteresantă, un parfum imposibil de mirosit sau, chiar mai rău, un tub de cremă de ras pe jumătate golit...
Dar... un lucru este sigur, arta de a face daruri nu este deloc legată de grosimea portofelului, ci este mai curând o (pre)dispoziție sufletească, condimentată de un strop de îndemânare.
- veti citi:
Cand primesti un cadou care te dezamageste...
Bucuria de a face un dar
Gestul conteaza?
Tu ce-ti doresti de Craciun mamico?
Cadouri de Craciun pentru o viata intreaga!
Cand primesti un cadou care te dezamageste...
Pesemne oricui i s-a întâmplat macar o data sa primeasca un cadou care l-a dezamagit: cesti de cafea cu toarte mici si foarte alunecoase, un CD cu muzica pe care n-o putea digera, un parfum imposibil de mirosit, sau chiar mai rau, un tub de crema de ras pe jumatate golit. E limpede ca amintirea “donatorului” nu e din cele mai placute, sau persoana în culpa ramane vesnic cu o eticheta malitioasa (X, care mi-a adus cravata aia veche si patata !).
Uneori se fac auzite si texte de genul “Stiu ca nu folosesti fond de ten, dar m-am gândit ca poate, totusi...” Exista chiar un fel de circuit al cadourilor,obiecte primite, care n-au placut sau n-au folosit, si care aterizeaza la alt destinatar; astfel risti ca într-o buna zi sa capeti în dar ceva ce chiar tu ai daruit cândva! Unii s-ar indigna: “Vai, dar asa ceva nu se cade !”, uitând ca ce nu se cade se face totusi adesea. Ei, dar astea sunt mici istorii, cu mici pagubasi.
Bucuria de a face un dar
Si fiindca tot vorbim de pagubasi: Ce câstigi de fapt, zgârcindu-te când e vorba de un dar? Nu e mai consistenta bucuria de a face o bucurie? Hai sa vedem ce ne spun avizatii. Concret, am vizitat câteva magazine bucurestene, în mod deliberat nu super-magazine, ci mici firme specializate în vânzarea de cadouri, unde gazdele s-au aratat cunoscatoare “la om “, care e “sub vremi”.
Doriana e sefa unui astfel de magazin si ne povesteste cum se aleg cadourile BANDA: ”Depinde mai ales de buget. Se cumpara deci ceva care sa fie în primul rând util. Noi avem clientii nostri, le cunoastem si sotiile sau prietenele, deci stim cum sa-i sfatuim, încât obiectul sa li se potriveasca. Dar si femeile fac cu placere cadouri. Noi avem si lucruri hazlii, de exemplu lenjerie excentrica, cu fermoare si plasa, dar acestea sunt lucruri de scena. Daca mi se spune Da, sunt dragute, dar nu-l vad pe prietenul meu cu asa ceva devin serioasa si-i arat lucruri clasice, o camasa, un tricou, o cravata sau o curea.” Doriana spune ca lucrurile hazlii sunt menite sa destinda atmosfera, si ca cine e bine dispus alege mai usor.
Pentru ea arta de a face daruri e strâns legata de bucuria de a face cuiva drag o placere.Aceasta e de fapt si motivatia ideala când alegi un cadou, sa anticipezi bucuria pe care o faci, chiar daca e vorba de o obligatie.Claudia Stefanescu e patroana unei firme de moda pentru copii si tineri si ne spune ca lumea cere constant lucruri bune, dar convenabile ca pret. Chiar persoane cu portofelul doldora se orienteaza la “reduceri”, când e vorba de un cadou, dar nu asta e regula. Cei mai pusi pe cheltuiala sunt însa îndragostitii de ambe sexe, cu capul printre “norisorii roz” si cu baierele pungii larg deschise.
Claudia însasi e experta în arta cadourilor: ”Îmi place foarte mult sa fac daruri. Ador zilele onomastice, si de obicei fac un dar care sa reprezinte persoana. Adica daca are gusturi clasice sau traznite. În ce ma priveste, stiu sa pretuiesc orice dar, cât de neînsemnat.“
Gestul conteaza?
Asadar un cuvânt revine des: bucuria cu care trebuie facut (dar si primit) un dar, indiferent de valoarea sa. Caci spune o vorba “Gestul conteaza”, si am adauga noi, conteaza si cine îl face. Angelica observa cum s-au schimbat timpurile: ”În ziua de azi nu prea se mai fac daruri, adica ceva pe care sa-l dai , fara sa primesti ceva în schimb. Eu nu mai apuc nici sa dau, nici sa primesc, decât poate la ocazii mari: zilele copiilor, Craciunul...Cea mai mare bucurie am trait-o când baiatul meu cel mic mi-a construit o casuta din plastilina si mi-a zis “mami, asta-i palatul tau!”
Cu copiii e o alta poveste, caci s-a observat usor cum prea multe cadouri, dupa lozinca “Ce-si visa noaptea, avea a doua zi”, duc la blazare, plictis si dezvolta un caracter dificil. Parinti înstariti, unii dintre ei lipsiti în propria copilarie, încearca un soi de recuperare, sufocându-si odraslele cu jucarii de-a valma, cu efecte psihologice si educative derizorii. Darul cel mai pretios pentru un copil este timpul petrecut cu el; parintele primeste mai târziu “darul” unui copil echilibrat si multumit.
“Calul de dar nu se cauta la dinti“ zice o vorba veche, totusi cum sa fii sigur ca “adresantul” se bucura într-adevar, si nu se mângâie cu zicala amintita ? Piata ofera aparent tot ce-ti pofteste inima, dar când e la o adica...pici în bizare nostalgii, spune Mihai : “Pentru mine e un chin când trebuie sa cumpar ceva, pentru ca ma tot întreb daca am nimerit cadoul potrivit. Înainte de 89, n-aveai încotro, luai “la negru” tigari fine, ciocolata sau deodorante, le împachetai în pungile de plastic, tot de “la negru” si erai sigur ca oricine se bucura. Acum e altfel, gasesti de toate, dar nu prea mai ai timp sa cauti. La noi în firma, când e ziua cuiva, facem noi toate pregatirile, iar sarbatoritul îsi cumpara singur ce-i place, din fondurile astfel eliberate.” Mda, chestie de organizare, simt practic si la urma toata lumea e multumita.Tratatia se comanda la o firma de catering si cheful se încinge, dupa program! Fireste, ceva din farmecul surprizei se pierde, spune Mihai, dar e o formula care functioneaza. Mai exista si formula în care darul se ofera direct sub forma banilor, dar asta presupune întelegerea comuna, pentru ca nimeni sa nu se simta ofensat. Ileana si Dan sunt casatoriti de peste 20 de ani, si au un fond comun din bugetul familiei.
Ileana povesteste: ”Noi avem un plic în care punem amândoi câte ceva la fiecare leafa. Când vine o aniversare, avem voie sa cheltuim tot ce-i acolo, dupa cum avem chef. Iar pentru fata noastra evident punem si ceva în plus. Asa suntem siguri ca nu gresim. În martie, flori si martisoare, cumpara el singur, pentru toate femeile familiei.” Asta da, egalitate! În plus, armonia casei nu se tulbura, caci nimeni nu triseaza, umblând la plicul magic înainte de termen. Mai sunt unii care detesta aniversarile si orice date festive, dar acestia sunt originalii care fac daruri fara un motiv anume. Mai sunt si cei care nu fac deloc daruri, pentru ca ar fi o inutila complicare a existentei, dar în schimb le primesc ca pe ceva ce li se cuvine. Un lucru e sigur- arta de a face daruri nu e legata deloc de grosimea portofelului, ci e mai curând o (pre)dispozitie sufleteasca, condimentata de un strop de îndemânare.
Noi va dorim sa primiti mereu daruri si sa le oferiti cu placere…
Ad-Extra3:
Tu ce-ti doresti de Craciun mamico?
Anul acesta, ca niciodata, am terminat mai devreme cumparaturile pentru Craciun. Nu stiu daca asta s-a intamplat pentru ca am avut mai mult timp liber decat in alti ani sau pentru ca anul acesta am fost mai eficienta in comunicarea mea cu Mosul. Cert este ca sacul e deja plin si asteapta sa fie golit sub brad citeste ce isi doresc mamicile aici.
Mai cititi si: Cadouri de Craciun pentru viitoare mamici\
Cadouri de Craciun pentru o viata intreaga!
Cadourile de Craciun trebuie sa fie intotdeauna speciale. SI nu materialiste asa cum ne invata comerciantii (ca sa isi umple pungile cu bani). Ai trecut deja pe lista ce daruri de Craciun ii vei face copilului tau? Poate ca va fi o carte noua, ultimul joc pentru computer, sau niste haine noi? Incearca sa te intorci putin in trecut si sa-ti amintesti de Craciunul copilariei tale. De ce era acea perioada atat de speciala, ce iti amintesti in mod deosebit despre ea? Citeste mai departe AICI
autor: Desprecopii.com - toate drepturile rezervate (c)2023
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII