Raluca Moianu: Mamă de fată!

Acasa > Comunitatea DC

Tema: Vedete la Desprecopii.com | 0 | 5/11/2007

Raluca Moianu - Mamă de fată!

• Raluca Moianu este mămică de ianuarie 2005. Fetiţa ei, Mara Ilinca, are doi ani şi nouă luni şi tocmai a început grădiniţa. Raluca şi-a dorit întotdeauna o fetiţă. Şi ea şi soţul ei, Mario, când au discutat despre copii, s-au gândit la o fetiţă. Dacă o întrebi care este cea mai mare dorinţă a ei, Raluca va spune: “să fiu prietenă cu fetiţa mea, când va creşte.” În curând, Raluca Moianu va lansa o carte audio intitulată “Poveşti pentru Mara”. Dar nu-şi doreşte o lansare la mall, printre camere de luat vederi şi jurnalişti “de monden”. Cartea va fi lansată în câteva grădiniţe care o vor primi cadou.

Ati văzut-o la tv. E doamna aceea drăguţă, care încearcă să dreagă busuiocul între mulţi oameni supăraţi din mai nimic. Are o echipă ce duce ici – colo buchete de flori şi spune în numele celor ce au greşit în vreun fel, cuvintele ce pot fi cele mai grele din lume: “Iartă-mă”. Mai vorbeşte şi la Radio, dar e posibil să îi auziţi vocea mai des pe unul dintre cd-urile cu cântecele pentru copii, pe care sigur le-aveţi în casă. Chiar dacă nu toate cerurile vieţii ei au fost senine, Raluca spune că 2005 a fost un an senzaţional!

Acum e mai uşor să spun ce mi s-a întâmplat. Atunci nu am vrut să vorbesc despre asta. Am pierdut o sarcină în 2004. A fost un copil pe care mi l-am dorit dar n-a fost să fie… Sarcina n-a evoluat şi la două luni şi ceva s-a întrerupt. Am crezut atunci că n-o să mai am copii, credeam că eu sunt vinovată, că eu am ceva… Doctorul meu mi-a explicat că se întâmplă de multe ori la prima sarcină aşa. Am rămas gravidă în anul următor, fără să îmi dau seama… Îmi doream un copil dar nu mai voiam să-l planific pentru că atunci când l-am planificat, când mi l-am dorit din tot sufletul, când l-am vrut neapărat, n-a fost să fie.

Q: Cum a apărut pe lume Ilinca. Mara Ilinca!

A: Într-o seară am ieşit la un restaurant cu Vlad Enăchescu şi cu soţia lui, Dani. Ei ne-au povestit că nu întâmplător ne-am întâlnit şi nu e doar aşa o masă între prieteni ci au ceva să ne comunice: or să fie părinţi. Ne-am bucurat pentru ei, ne-am gândit ia uite… ce drăguţ, prietenii noştri or să aibă un copil… Ni s-a părut nemaipomenit.Când am plecat de la restaurant, m-a fulgerat un gând si i-am zis soţului meu:
- Ce-ar fi să-mi cumperi şi mie un test de sarcină?
- Da?? Ţi-l cumpăr şi-acum!.

Mama a fost foarte fericita, emotionata, iar intrebarea urmatoare a venit firesc Când ai aflat? Acum?
- Nu, acum patru luni.
- Vai şi nu mi-ai spus!
- Uite, mama, nu ţi-am spus pentru că ţi-ai fi făcut griji, dacă plecam în Egipt în condiţiile acestea, gravidă fiind, sigur nu ai fi fost de acord, te-ai fi supărat, ţi-ai fi făcut griji…
- Da, ai dreptate, mai bine că nu mi-ai spus. Spune-mi cum e copilul, spune-mi dacă e în regulă!
- Da, este totul în regulă, o să aflăm în curând dacă e fetiţă sau băiat.
 Noi întotdeauna am crezut că o sa avem o fetiţă.Numele îl aveam de foarte mult timp, copilul nostru urma să se numească Ilinca, din admiraţie pentru Ilinca Tomoroveanu.

Am adaugat si prenumele Mara pt ca eu am o prietenă foarte bună pe care o cheamă Mara. De fiecare dată când am auzit vorbindu-se despre o fata cu prenumele acesta sau am întâlnit o astfel de persoană, am avut imaginea unei femei frumoase si deştepte. I-am zis lui mario: ce-ar fi să-i spunem Mara Ilinca?. A zis: e un nume românesc, imi place, da, rămâne Mara Ilinca. Acum toată lumea îi spune Mara, dar pe ea o cheamă Mara Ilinca. După ce s-a născut, toată lumea a zis aaa Mara, de la MArio şi RAluca. Dar noi nu ne-am gândit nici o clipă la asocierea asta.
 
Când poţi să muţi munţii din loc…

Am avut o sarcină extraordinară. Doctorul meu, Radu Vlădăreanu de la Elias, este un medic senzaţional.Am fost o gravida linistita pentru ca stiam ca sunt pe maini bune.Este foarte important sa ai incredere in medicul care urmareste sarcina. Mai in gluma, mai in serios doctorul mi-a spus atunci că pot să mai fac o grămadă de copii, uite ce bine îmi stă şi ce bine îmi vine. Ştiam numai poveşti îngrozitoare despre sarcini care te dărâmă,  asa ca de fiecare data cand ma prezentam la consultatie il întrebam: “Domnule doctor, eu sunt normală că mă simt atât de bine? Sau e ceva în neregulă cu mine şi cu sarcina mea?” El mi-a explicat că nu toate femeile se simt rău, unele se simt chiar nemaipomenit. Eu am făcut parte din categoria asta, a celor norocoase. Am avut o sarcină foarte uşoară, m-am dus la lucru până în ultimul minut. Mara s-a născut în vacanţa între două sezoane de “Iartă-mă”. Totul s-a întâmplat ca şi cum ar fi fost planificat, cred că Dumnezeu le-a aşezat aşa. Altfel nu pot să-mi explic cum a mers atât de bine.  Puteam să mut munţii din loc la un  moment dat.
 
Q: A trecut sentimentul ăsta, că puteţi muta munţii din loc?

A: Acum pentru Mara sunt în stare să mut mai mulţi munţi din loc decât atunci
 
Q: Cum e să fii mamă de fată?

A: E frumos, e ca şi cum ai avea o păpuşă  vie care seara îţi spune “mamă, te iubesc”. Soţul meu zice că e tot ce şi-a dorit şi că i-am făcut cel mai frumos cadou din lumea asta.

Q: Cum e Mara?

A: Mara e o năzdrăvană si o răsfăţată.Eu o răsfăţ cel mai tare şi îmi doresc din tot sufletul meu ca Mara să-mi fie prietenă. Eu vreau ca relaţia asta între noi două să fie de prietenie.O iubesc ca pe ochii din cap şi îmi doresc cel mai mult de la viaţă să îmi fie prietenă şi când va fi mare să zică: “mama, hai să-ţi dau o cafea, că eşti cool!”.
 
Q: Cum este o mamă cool?

A: O mamă cool se comportă ca o prietenă nu ca o figură autoritară, care le ştie pe toate. E o mamă care se joacă, se pune la mintea ei…mai bine zis o mama care o trateaza ca pe un egal
 
Q: De-a ce vă jucaţi cel mai des?

Acum facem puzzle, desenăm, avem o căsuţă cu nişte personaje: o pisică, un căţel, un papagal, două fetiţe, un iepuraş – cu ei ne jucăm, ne imaginăm tot felul de situaţii, facem cunoştinţă, mergem la serviciu, ne uităm în oglindă etc
 
 “Am pâns puţin”
 
Q: Cum a fost prima zi de grădiniţă?

A:  Eu am tot pregătit-o pe Mara pentru momentul ăsta, i-am povestit ce se întâmplă acolo, am încercat să-i explic că nu o las acolo, că nu e o formă de abandon, că e o modalitate ca ea să se împrietenească şi cu alţi copii, e o joacă, un loc unde o să înveţe lucruri frumoase şi unde oamenii or să aibă grijă de ea şi o să-şi facă mult mai mulţi prieteni decât  are acum.

Q: A plâns?

A: A plâns şi mai plânge şi-acum. Are zile când îmi spune “Am pâns puţin!”

Şi-n dimineaţa asta când a plecat i-am zis: “Să nu plângi la grădiniţă, că nu ai de ce, te duci să te joci şi vine buni să te ia…” Iar ea mi-a zis: “Pâng un pic şi gata!”

Q: Dar mami a plâns când a lăsat-o la grădiniţă în prima zi?

A: Nu, a plâns Dani, soţia lui Vlad Enăchescu. Ea aşteaptă încă un copil şi probabil că e mult mai emotivă decât noi celelalte mămici… Nati plângea foarte tare (Nati e colegă de grădiniţă cu Mara).

Q: N-aţi avut nici măcar o strângere de inimă?

Mi-am dat seama că nu am de ce să plâng. Aşa e normal,trebuie sa mearga la gradinita, e cel mai bine pentru ea. Chiar în prima zi, Mara mi-a spus că ea s-a gândit la propunerea mea de a merge la gradinita, ştie despre ce e vorba şi nu se mai duce. I-am zis:
- Bine, vrei să fii mare?
- Da!
- Cam ce-ţi place ţie la mami?
- Când o să fiu mare o să am pantofi ca tine.
- Cu toc?
- Cu toc. Şi haine frumoase
- Păi şi acum ai haine frumoase.
- Da, dar ca ale tale.
- Ca ale mele. Ca să te faci mare trebuie să te duci întâi la grădiniţă, după aceea la şcoală, apoi la liceu şi dacă o să vrei pe urmă, la facultate. Abia atunci o să fii într-adevăr mare.
- Bine, hai să mergem la grădiniţă.
 
Q: E vreo diferenţă între mamele de fete şi mamele de băieţi?

A: De multe ori m-am gândit dacă nu cumva sunt invidioasă pe mamele de băieţi. Băieţii sunt mai lipiţi de mama decât fetele. Se zice ca mamele de baieti sunt posesive, dar nu cred că e mare diferenţă între mamele de fete şi cele de băieţi.
 
Q:  Bine, dar mamele de fete îşi fac gânduri când se gândesc aşa, în viitor…

A: Eu încerc să mă autoeduc, să mă stăpânesc, când soţul meu spune: “ce ştiu eu cu cine apare la uşă? Îmi iau puşcă!” Am zis mai în glumă, mai în serios, o să pun la uşă o tăbliţă cu “Tată rău”.

Încerc să-mi spun că ea are viaţa ei, că e vorba despre o altă fiinţă care trebuie să-şi croiască singură drumul în viaţă. Sigur, eu am s-o ajut dar nu-i voi dicta ce să facă.
 
Q:  Hai să presupunem că Mara, la 16 ani vine acasă cu un cercel în limbă… Cum reacţionează mami?

A: “Nu te-a durut?” Am să o las, voi încerca să-i explic daca o sa am alta parere decat a ei,dar sper ca o să am puterea să ma adaptez momentului şi o să înţeleg prin ce trece… Eu sper să o înţeleg, vreau sac red despre mine ca sunt un om care se adaptează uşor.
 
Q: A propos de adaptare… cum reuşiţi să vă stăpâniţi lacrimile la emisiunile pe care le faceţi? “Iartă-mă” e una dintre cele mai emoţionante emisiuni de pe micul ecran…

A: In anumite momente emotionante am un nod în gât pe care nu-l vede nimeni. Am mai plâns şi eu. Uneori nu mă pot abţine dar încerc să nu plângă toată lumea.Emoţiile sunt atât de puternice, uneori nu se vede dincolo de sticlă, dar ceea ce simt eu în platou este incredibil. Sunt emoţii pe care nu le poţi descrie în cuvinte. Sunt unele situaţii greu de descris şi momente absolut copleşitoare.
 
Q: Vi s-a întâmplat vreodată să vreţi să fugiţi acasă să vă luaţi copilul în braţe după vreo asemenea emisiune?

A: Am dus-o pe Mara în burtică la emisiune. Mă gândeam că de-aia stă cu mânuţele pe cap la ecografie, de câte a auzit… Mă gândesc tot timpul la ea, dar am puterea să mă concentrez la ceea ce fac. Dar după emisiuni nu ştiu cum să ajung mai iute acasă. Am plecat odată cu microfonul pe rochie, când încă o alăptam. 
 

Mara, comoara Ralucai

Q: Cum aţi împăcat emisiunile cu alăptatul? A: N-a fost foarte greu pentru mine pentru că nu erau decât două înregistrări pe săptămână  O alăptam înainte să plec şi atunci când mă întorceam de la filmare. Colegii mei ştiau că înregistrarea respectivă trebuie să dureze un anumit număr de ore, în aşa fel încât eu să mă pot întoarce acasă la timp. Trăgeam în regim de emisiune live ca să mă pot ocupa şi de copilul meu.. Q: Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de când o aveţi pe Mara? A: De când o avem pe Mara ea este centrul universului şi toate lucrurile se fac în funcţie de ea şi de programul ei.   Q: Aţi simţit vreodată vreo presiune asupra copilului, pentru că mami este persoană publică? A: Nu. Se întâmplă să mergem pe stradă şi să-si doreasca oamenii s-o privească mai de-aproape, sa-si doreasca sa interactioneze cu noi.Eu, ca părinte, ma bucur atunci când cineva se uita cu drag la copilul meu.

Mara este sociabila si destul de curajoasă. Când am fost în primăvară la lansarea Cutiuţei Muzicale, un proiect în care am fost alături de Ioana Moldovan, Olivia Steer şi Nadia Comăneci,  i-am zis:
- Uite Mara, mami o să cânte pe scenă.Dacă vrei vii şi tu cu mami să cântăm împreună unul din cântecele. Sau măcar să dansăm împreună.
- Mami nu! Mara!
Am urcat împreună pe scenă, dar cred că s-ar fi simţit foarte bine şi fără mami. E o curajoasă, îi place să fie multă lume.
II place scena.Vrea sa fie mereu in centru atentiei.Acasă, avem scene improvizate.Fiecare covor e o scenă. Cântăm împreună, facem turnee…
 
Q:  Care este hitul săptămânii?

A: Un cântecel pe care l-am găsit pe internet şi se cheamă Veo Veo , un cântecel în spaniolă:
 “Veo veo que ves una cosita y que cosita es empieza con la "A", que sera, que sera, que sera…”…

E un cântecel despre litere. Am să o învăţ spaniolă. Spaniola şi engleza vreau să înveţe neapărat. Dacă o să luăm decizia să meargă la şcoala franceză, poate o să aibă acelaşi parcurs pe care l-am avut şi eu.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️