Lecțiile și Întrebările Unei Glume Proaste pe Facebook - confesiunile unei mame de adolescent

TEMA: Hartuiala si bullying | 1 | 14/8/2024

Lectiile si intrebarile unei glume glume proaste pe Facebook - confesiunile unei mame de adolescent

În era digitală, rețelele de socializare au devenit o parte integrantă din viețile noastre și, mai ales, din viețile copiilor noștri. Facebook, Instagram, TikTok – toate aceste platforme oferă un spațiu în care copiii și adolescenții își petrec o mare parte din timp, interacționând, împărtășind experiențe și, uneori, făcând glume.

Dar ce se întâmplă atunci când o simplă glumă online scapă de sub control și devine o sursă de confuzie și îngrijorare pentru părinți? Cum gestionăm, ca părinți, impactul acestor „glume” care, deși par inofensive la prima vedere, pot avea consecințe serioase - fiind de fapt forme de bullying....

Această poveste este despre o astfel de experiență a unei mame – una care a început cu o glumă proastă pe Facebook, dar care a ridicat întrebări profunde despre intimitate, comunicare și responsabilitatea parentală în lumea digitală.

Lectiile si intrebarile unei glume glume rroaste pe Facebook - confesiunile unei mame de adolescent

Facebook-ul are importanța pe care tu însuți i-o acorzi, fie ea mică sau imensă...

Ce este Facebook, până la urmă? Hmmm, răspunsul la această întrebare variază în funcție de persoana căreia îi este adresată. Pentru unii, este o vitrină pentru curioși, un loc plin de necesitatea altora de a-și etala viața; pentru alții, o carte de vizită pentru angajatori sau chiar un teren pentru glume proaste. Pentru mine, o mamă subiectivă, este un borcan.

O categorie aparte căreia îi adresez această întrebare este cea a mamelor ai căror copii/adolescenți sunt activi pe Facebook. Răspunsul meu este simplu: am cont pe Facebook doar pentru a putea urmări dinamica copilului meu pe rețea. Interacțiunile cu prietenii, pozele cu colegii de clasă, eventualele semne de hărțuire - toate acestea sunt lucruri de care vreau să fiu conștientă, din pură curiozitate maternă.

Facebook-ul are importanța pe care tu însuți i-o acorzi, fie ea mică sau imensă. Despre asta este vorba în această întâmplare, care ar putea să se întâmple oricărei mame care supraveghează activitatea copilului ei pe rețea.

Aseară, în timp ce parcurgeam postările prietenilor, printre multe postări nerelevante și exhibitioniste (ceea ce mă face să mă gândesc de fiecare dată să elimin unii prieteni), am văzut o postare simplă a băiatului meu, aflat în acel moment în vizită la un prieten. Am privit mai atent pentru a mă asigura că nu este o iluzie optică... Postarea, veche de doar 30 de minute, spunea sec: „Trebuie să recunosc, sunt gay.”

În acel moment, ca mamă, te simți șocată, perplexă și te încearcă un sentiment de tristețe incertă. De ce tu nu stii???

În acel moment, ca mamă, te simți șocată, perplexă și te încearcă un sentiment de tristețe incertă. De ce tu nu stii??? În același timp, observ că unii deja iau în serios postarea și dau like... Adulți, profesori chiar (de ce sunt totuși prieteni pe Facebook cu copilul meu?!).

În acele momente, mi-au trecut prin minte câteva gânduri legate de corectitudinea politică despre homosexualitate - la urma urmei, și asta i se poate întâmpla unei mame, și e nevoie de tact. Apoi, te întrebi brusc: „Cum de nu am observat acest lucru la copilul meu? Ce naiba se întâmplă?”

Urmează partea a doua a revoltei interioare, mult mai dureroasă și care se transformă încet în amărăciune: „Dacă a simțit nevoia să scrie asta pe Facebook, de ce nu mi-a spus mai întâi? Unde am greșit eu, ca mamă, în acest proces educațional? Cât de naiv poate fi să facă o astfel de dezvăluire în fața 'prietenilor' de pe Facebook, care sunt mult prea mulți... în jur de 280. Mult prea mulți.”

Lipsa de comunicare și acest fulger din senin mă fac să realizez că mă simt rănită ca mamă, pentru că iată, aflu ceva care îmi pune grav la îndoială calitățile de părinte. Cu alte cuvinte, nu comunicăm eficient, nu? Și eu credeam exact invers.

Tensiunea mea crește... și îl sun pe tatăl lui Andrei, aflat în drum spre casa colegului lui Andrei, pentru a-l aduce acasă. Îi spun ce am citit, și recunoaște că este șocat. Îmi iau inima în dinți și îl sun pe băiatul meu... „Ce s-a întâmplat, Andrei? De ce ai postat asta pe Facebook? Nu trebuia să discutăm mai întâi?”

Andrei îmi răspunde vesel: „Hei, mamă, e o glumă – Daniel (prietenul) mi-a luat telefonul și a postat pe Facebook în locul meu...”

„Ce? Cum așa? Telefonul tău are o parolă!” „Da, mamă, dar toți prietenii ne cunoaștem parolele... și ne facem glume de genul ăsta, se întâmplă la toți...”

Închid telefonul, buimacă, și cad într-un nou proces de introspecție. Mă gândesc serios la naivitatea copilului meu. E clar că nu înțelege nimic despre intimitate în acest „borcan” și nici despre implicațiile pe care le poate avea această neglijență.

Cât de naiv poți fi să te expui glumelor de proastă calitate? Și unde am greșit eu?

Poate că nu l-am învățat suficient de serios că orice glumă poate fi interpretată diferit de cei care o văd... poate că nu i-am explicat cât de periculos poate fi acest Facebook și cât de mult poate răni. Da, vitrina este deschisă curioșilor de tot felul: jubilanților, hater-ilor, celor fără umor, celor de altă vârstă și din alt univers...

Și apoi, dacă urmează alte glume proaste? Dacă următoarea postare „glumă proastă” este despre cum pleacă în lume, că se droghează sau se aruncă de pe un bloc? Șocant, nu-i așa? E clar cât de mult te poate afecta o glumă proastă, ca mamă care supraveghează Facebook-ul copilului tău. Te poate îmbolnăvi de inimă...

Andrei ajunge acasă și șterge postarea. Desigur, are parte de o lecție. O lecție dură despre ce furtuni poate stârni o glumă proastă și despre importanța intimității.

Am vrut să scriu despre aceste întrebări și lecții din furtuna unui „borcan cu apă” populat de piranha.

Ad-Extra3:

Morala pentru orice părinte:

- Învață-ți copilul că smartphone-ul trebuie protejat.
- Învață-ți copilul că lumea nu este întotdeauna așa cum o vede el.
- Orice postare pe Facebook poate fi interpretată diferit de fiecare persoană.
- Nu pierde din vedere „peștii piranha”... ei sunt peste tot.