Ce efecte are aceasta dorinta exagerata de a proteja?
Grija fata de siguranta copilului - un sentiment firesc
Tehnologia si controlul parental
Supravegherea exagerata si efectele ei negative
Favorizarea comportamentelor interzise
Subminarea autonomiei copilului
Inhibarea creativitatii
Supravegherea exagerata
Tu in ce categorie te situezi?

A proteja copiii de pericolele lumii in care traim este un lucru firesc pentru orice parinte. Siguranta propriului copil este mai presus de orice, intr-o lume in care pericolele de toate felurile se inmultesc cu fiecare zi care trece, dandu-ne adesea un sentiment cumplit de neputinta in fata lor. 
 
Speriati de viteza cu care evolueaza tehnologia si de schimbarile inevitabile pe care aceasta le produce in vietile oamenilor sau pur si simplu dornici sa-si protejeze copiii in absolut orice situatie, foarte multi parinti sunt gata sa apeleze la orice metoda pentru a-si putea urmari pas cu pas copiii. Tehnica le vine in ajutor parintilor prin tot felul de programe si dispozitive de urmarire a activitatii celor mici in cele mai variate imprejurarari. Ce efecte are insa aceasta dorinta exagerata de a proteja asupra relatiei dintre parinti si copil si asupra evolutiei emotionale a unui copil? Poate deveni protejarea excesiva si daunatoare? Pana unde ar trebui sa mearga limitele supravegherii copiilor? - Iata intrebari la care ar trebui sa reflectam, ca parinti, inainte de a ne lasa luati de val atunci cand dorim cu ardoare sa ne protejam copiii de pericolele iminente care-i inconjoara la tot pasul.

Grija fata de siguranta copilului - un sentiment firesc

S-a intors in siguranta de la scoala? Are un anturaj potrivit? Este in siguranta pe net? Unde se duce cand iese cu prietenii? - astfel de intrebari isi pune fiecare parinte la un moment dat. Sunt absolut firesti si chiar daca raspunsurile sunt linistitoare, teama exista in permanenta, pentru ca in orice moment anturajul se poate schimba, pe net poate aparea un pericol nou, la fel cum pe strada se poate intampla ceva neprevazut. Asta nu ar trebui totusi sa ne transforme in niste parinti paranoici. Dorinta de a ne proteja copiii ar trebui sa fie corelata cu o comunicare adecvata cu acestia si cu pregatirea lor pentru a infrunta singuri, la un moment dat, orice pericol, indiferent de natura lui. In fond, copiii cresc si noi, ca parinti, avem datoria de a-i pregati pentru viata, asta implicand  si dezvoltarea capacitatii de a se descurca singuri.

 Dorinta de a proteja copilul / adolescentul e una; dorinta de putere si control e alta. Le avem cu totii si pe una si pe alta; ideea e sa n-o lasam pe a doua sa fie mai puternica. Si sa nu ne pacalim ca facem raiduri si controale din dorinta de a “proteja” pe cineva care nu se poate proteja singur. Cred ca atata vreme cat suntem constienti de dorinta noastra de control, lucrurile sunt "sub control".(Micaelca)

 Unde se termina autoritatea parinteasca a cuiva si unde incepe demnitatea, spatiul privat al copilului, nu ca bot de om de dimensiuni reduse, ci ca persoana unica, adult in devenire?  (Julia SM)

Tehnologia si controlul parental

Cu ani in urma, cand internetul era ceva de domeniul SF, iar telefoanele mobile existau doar in filme, modurile in care un parinte isi putea controla copilul din dorinta de a-l sti in siguranta erau cu siguranta mai limitate. Citirea jurnalului, a oracolelor sau a scrisorilor pe ascuns, urmarirea comportamentului prin intermediul vreunei cunostinte par azi clisee desprinse dintr-o carte veche de educatie. Astazi jurnalele s-au transformat in bloguri, oracolele in conturi de facebook, iar scrisorile in sms-uri si conversatii interminabile online. Ca parinti, ne simtim adesea depasiti de o astfel de evolutie rapida a lucrurilor, care favorizeaza contactul copiilor nostri cu dimensiuni noi ale lumii, impingandu-l adesea spre zone periculoase, in care nimic nu mai poate fi protejat. Poate ca de aceea, lucrurile o iau adesea razna. Iar tehnologia vine in sprijinul acestei dorinte exagerate de protectie, care risca sa devina maladiva la un moment dat. Webcamuri mascate, aplicatii pentru iPhone prin care pot fi localizate persoanele, programe de urmaririi a paginii de Facebook etc. - toate aceste instrumente oferite parintilor in scopuri care se vor a fi nobile nu fac adesea decat sa-i transforme pe adulti in adevarati spioni ai propriilor copii. Argumentul imbatabil - pericolele care-i pandesc pe copii sunt din ce in ce mai numeroase si pot fi dezastruoase. Pana unde poate merge insa aceasta supraveghere, astfel incat sa nu se transforme ea insasi intr-un pericol pentru educatia si pentru evolutia emotionala a copiilor?

 A fi atent la ce face copilul este si o forma de protectie si de preventie. Copiii sunt uneori/deseori agresati verbal pe FB, si e nevoie de parinti pentru a sesiza asta... Ar fi grav daca am sta, bine mersi, si ne-am baza pe ce spune copilul, in virtutea increderii si a perfectei comunicari, pentru ca ne-am putea trezi prea tarziu. Un parinte poate, de asemenea, simti un pericol, poate vedea derapajele de limbaj ale celorlalti copii. Poti macar sa fii atent la ce se intampla. (...) Apoi, deseori, copilul este "un altul" cand e in anturajul altor copii / prieteni. Pericole sunt la tot pasul - si sunt mult mai mari si mai grave decat cand eram noi adolescenti. (desprecopii)

Supravegherea exagerata si efectele ei negative

Psihologii avertizeaza ca dorinta exagerata a parintilor de a-si proteja copiii se poate transforma intr-o piedica in calea dezvoltarii acestora, efectele negative ale unui astfel de comportament din partea parintilor fiind multiple.

 Cititul jurnalelor pe ascuns, urmaritul copilului pe FB si alte tertipuri din astea mie personal mi se pare ca reflecta faptul ca in relatia parinte-copil exista o lacuna in comunicare, o lipsa de incredere.(mihaela_s)

Favorizarea comportamentelor interzise - Este cel mai frecvent efect nedorit al supravegherii exagerate. Atunci cand parintii sunt prea insistenti in legatura cu ceea ce face copilul la fiecare pas, instaurand un climat paranoic in relatia parinte-copil, copiii cauta strategii de evadare care pot merge foarte departe. Pericolul la care se expun uneori inconstient este trecut cu vederea, pornirea de a brava facand ceea ce le este interzis fiind mult mai puternica in astfel de situatii ce pot fi evitate prin educarea copiilor in ceea ce priveste pericolele. Daca prezentarea pericolelor este facuta intr-un mod convingator si adecvat, copilul va sti sa le recunoasca si sa se fereasca de ele. Parintii trebuie si ei sa invete sa aiba incredere in propriii copii si sa stabileasca un climat de dialog eficent, astfel incat copiii sa nu fie tentati sa le ascunda anumite lucruri.

Lucrurile sunt foarte simple: o relatie excelenta cu copilul nu pune parintele la adapost de o adolescenta tumultoasa. Insa o poate indulci. Daca odrasla e obisnuita sa se destainuiasca vei afla una alta, daca nu, in nestiinta vei ramane definitiv. Vei afla una, alta de la altii, sau cand e prea tarziu.

 Asta e motivul principal pentru care am un pact cu ea: imi spui toate tampeniile pe care le faci, atunci cand le faci, eu nu te cert nu te pdepsesc. Acuma fiecare procedeaza dupa cum stie ca functioneaza propriul copil, dupa personalitatea si temperamentul lui. Mai mult, cearta si pedeapsa nu sunt sinonime cu consecintele. (viviana)

Subminarea autonomiei copilului - Unul dintre riscurile supravegherii exagerate este acela de a-i crea copilului un sentiment de sufocare si senzatia ca nu este capabil sa se descurce niciodata fara ajutor din partea parintilor. Pentru a evita o astfel de situatie, atunci cand isi supravegheaza copiii, parintii ar trebui sa ii trateze ca pe niste parteneri si nu care pe niste suspecti. Altfel spus, parintii ar trebui sa isi aminteasca mereu ca educatia nu inseamna indrumarea si protejarea continua a unui copil, ci mai degraba inseamna a-l face sa se descurce si sa se protejeze singur. Pentru a-i ajuta sa capete incredere in ei, copiii au nevoie sa fie lasati sa si greseasca.  Nu degeaba se spune ca omul din greseli invata. Regulile trebuie sa fie insotite intotdeauna de explicatii, la fel ca si urmarile nerespectarii acestora.

 La varsta adolescentei inca au nevoie de noi, de parinti, dar nu pe post de juriu care da note sau verdicte, ci pe post de vasla in plus cand ii ia curentul si nu mai biruiesc sa iasa la liman… In dragoste si in razboi orice e permis (OanaRusu)

 Eu merg pe incredere si am incercat sa ii insuflu copilului meu increderea ca indiferent ce face sa nu ii fie frica sa vina sa imi spuna.  Toti gresim si asta face parte din evolutia noastra, dar supravegherea copilului pe toate caile face parte dintr-o inchisoare virtuala. (a_alinta)

Inhibarea creativitatii - Desi ar putea parea o consecinta secundara, inhibarea creativitatii are urmari grave asupra dezvoltarii personalitatii unui copil. Pentru a se transforma in adulti responsabili, copiii trebuie sa-si traiasca propriile experiente. Si asta implica creativitatea. Daca parintii sunt mereu in spatele lor, pentru a-i directiona si a-i proteja, imaginatia lor nu se va dezvolta. In schimb, un copil a carui intimitate este respectata va fi mereu mandru sa le arate parintilor sai propriile descoperiri. Altfel spus, o supraveghere mai lejera a copilului va permite implicit un dialog mult mai deschis si mai sincer.

Adolescenta e o varsta pe cat de frumoasa, pe atat de dificila. Nu toti trec cu seninatate peste acest tavalug de sentimente si schimbari cu seninatate. Si daca si parintii nu stiu cum sa faca fata schimbarilor care pun stapanire pe copil, va fi un esec. Multi parinti iau revolta aceea adolescentina ca pe un razboi personal. Si in loc sa-i fie un aliat in descoperirea universului, de fapt devin inamici. Si de aici apar secretele, planurile de razbunare. (sanziana 27)

Supravegherea exagerata - o problema a parintilor si nu a copiilor

Felul in care fiecare parinte alege sa-si protejeze copiii depinde de numeroase circumstante particulare si asta nu da nimanui dreptul sa intervina mai mult decat se cuvinte in strategia educativa adoptata de un parinte sau altul. Specialistii sustin ca supravegherea unui copil ar trebui sa fie moderata, sa aiba limitele ei, astfel incat sa nu se indeparteze de la scopul ei initial, acela de a-i oferi acestuia protectia de care are nevoie pana la un moment dat. In practica insa, moderatia nu este intotdeauna solutia adoptata de majoritatea parintilor.

 Eu fac parte din parintii care isi vor spiona copiii, prin orice mijloace... ca o sa fie cont pe facebook, twitter, citit bloguri, jurnale... nu stiu, orice, voi face orice, invat orice, incerc sa stau la curent cu orice
Ce imi propun insa, este sa spionez cu intelepciune, adica sa o fac fara ca ei sa afle, nici macar sa nu simta... nu imi doresc sa le arat ca inca depind de mine (desi e adevarat), ca iau decizii proaste venite din naivitate (ca asta e o certitudine)... tot ce imi doresc este sa fiu cu un pas in fata lor, sa pot evalua eventuala trauma si eventual sa fiu pe langa, sa stiu cum sa reactionez, sa fiu imformata, sa amortizez consecintele... si, nu in ultimul rand, sa ma linistesc pe mine, sa ma ia cat mai putine lucruri prin surprindere. Si sunt dispusa sa le accept dispretul in folosul sigurantei... sperand ca la maturitate sa imi inteleaga pozitia. (buflea)

 Fac parte din categoria paritilor care daca ar putea i-ar pune copilului un "cip" cu camera online inclusa... si le-am spus-o. Se amuza teribil de ideea asta. Intr-un fel, au acceptat aceasta intruziune stiind ca o facem din grija pentru ele, ca ne pasa de ele. Poate ca le si creeaza un usor sentiment de siguranta. Nu am pretentia sa inteleaga grija parintelui, este ca si cum le as vorbi despre pensie. (tora97)

 Din dorinta de a face bine propriilor copii, multi parinti aluneca usor spre extreme. Unii le lasa o libertate totala copiilor, considerand ca aceasta este modalitatea cea mai buna de a comunica cu ei, in timp ce altii isi transforma instinctul protector intr-un adevarat serviciu de spionaj. Despre acestia din urma, psihologii afirma ca au o problema de comunicare cu copiii si, mai mult, o lipsa de incredere in capacitatea de a-si asuma rolul de parinte. Parintii care-si spioneaza copiii in permanenta dau dovada de neincredere in propria capacitate de a gestiona o problema, transferandu-si lipsa de incredere in propria persoana in lipsa de incredere fata de propriii copii.Oricum e delicata ideea. Si dificila. Si mentalitatile sunt diferite, si experientele si felul de a fi... greu sa tragi o linie sa spui "asa e mai bine".(marius)

Tu in care categorie te situezi? Te invitam sa-ti exprimi opinia in cadrul comunitatii DC, in TOPICUL in care parintii dezbat aceasta problema cu care, sub o forma sau alta, ne confruntam cu totii la un moment dat.

Va recomandam sa mai cititi si urmatoarele:

 Comunitate, Forumuri recomandate

	Parintii intreaba, parintii raspund! In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)
	In floarea copilariei (4-12 ani) Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.

autor: redactor Desprecopii.com Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate (c) 2013

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️