O naștere prin cezariană deloc banală și un chist care mi-a dat multe gânduri negre - o experiență intensă la nașterea fetiței mele

Acasa > S-a mai nascut o stea - experiente de la nastere povestite de mamici - ghid pe judetele Romaniei

TEMA: Am nascut prin cezariana: povestea mea | 3 | 6/3/2024

O naștere prin cezariană deloc banală și un chist care mi-a dat multe gânduri negre - o experiență intensă la nașterea fetiței mele

La sfârșit, în timp ce mă coseau, mi-am luat inima în dinți și am întrebat clar ce s-a întâmplat... 😓

Mi s-a explicat că pe anexa stânga erau niște chisturi ciudate, pline de sânge, ceva ce nu au mai văzut până acum, ca atare mi-au scos și trompa și ovarul, deci să așteptăm rezultatul la biopsie. M-a luat cu leșin când am auzit cuvântul asta, degeaba îmi tot zicea doctor că trebuie să așteptăm, că nu e cazul încă să ne facem griji… Singurul gând liniștitor era că fata mea e bine, sănătoasă, micuță dar puternică. 🙏

Atât operația în sine cât și recuperarea și statul în spital au fost traumatizante pentru mine. A treia zi după operație am făcut o hemoragie pe dren cumplită, am bagat în sperieți un spital întreg. Am stat jumătate de zi în incertitudine, nu se știa dacă mă mai operează încă o dată sau nu. Am reușit "performanța" de a avea 12 medici într-o zi la vizita de dimineață obișnuită. Doctorul meu s-a purtat exemplar. Mi-a fost alături, m-a susținut, nu s-a luat după gurile rele care insistau să mă opereze din nou. Nu mai intru în amănunte, căci aș mai scrie vreo 2 pagini despre statul în spital... 😓

O naștere prin cezariană deloc banală și un chist care mi-a dat multe emoții - o experiență intensă la nașterea fetiței mele. ❤️

veti citi
Dorința de Revelion - sa ne trimita Doamne Doamne o fetiță
Un test de sarcină...luat in drum spre casă
Si au trecut cele 9 luni de sarcină
Am inceput sa fac bagajele, urma să nasc in București
Nici macar cezariana in sine n-a fost banală
La sfarsit, in timp ce ma coseau, mi-am luat inima in dinti si-am intrebat clar ce s-a intamplat
Ziua in care am plecat acasa a fost cea mai fericită zi
 

nasterea prin cezariana

Dorința de Revelion - sa ne trimita Doamne Doamne o fetiță

Ne-am hotarat sa ne petrecem Revelionul cu prietenii nostri… Ce altceva poate sa fie mai frumos la trecerea dintre ani decat sa fii alaturi de prietenii dragi? Am plecat de la Buzau spre Bucuresti cu gandul la zilele ce urmau sa vina, alaturi de prieteni. Abia asteptam o sueta cu fetele mele dragi, o sedinta de cosmetica, o barfa mica la o cafea fierbinte. N-aveam nici un regret ca mi-am lasat copilul de 2 ani acasa, era in siguranta, rasfatzat pana peste cap de bunici...

Am ajuns, ne-am bucurat ca ne-am revazut, am facut pregatirile pentru petrecerea de Revelion. La miezul noptii am vrut neaparat sa iesim pe strazi, sa vedem artificiile. Era o nebunie. Artificii, aburi de sampanie, blitzuri de la aparatele foto, concertul din Piata Revolutiei, veselie, efervescenta, tipete, strangeri in brate, se numara, 3, 2, 1, La multi ani !!! Cu lacrimi in ochi mi-am strans soztul in brate si mi-am pus o dorinta: sa ne trimita Doamne-Doamne o fetitza…

Cred ca era primul revelion cand imi puneam o dorinta la miezul noptii. Se facuse cam un an de cand tot exersam, in speranta ca vom reusi sa concepem si pe bebe2. Minunea de acasa era prea minuntata ca sa ne oprim doar la un copil. Am dat putin apa la soricei, ne-am pupat cu totii, ne-am urat ce-am stiut noi mai frumos, am plecat sa continuam petrecerea, s-a terminat petrecerea, ne-am retras spre paturi calde, primitoare si imbietoare. Imbietoare nu numai la somn.

Zilele minunate alaturi de prieteni s-au terminat, au trecut si sarbatorile, ne-am reintors la rutina zilnica dar linistitoare: casa, servici, copil, casa, servici, copil.

Un test de sarcină...luat in drum spre casă

Pe la sfarsitul lunii ianuarie, nu-mi amintesc din ce motiv, iar ne-am pus picioarele pe spinare si am plecat la Bucuresti. Iar intalniri cu prietenii, momente de relaxare. Stateam pe messenger cu una dintre fete asteptand sa treaca timpul si sa vina de la servici, cred ca era intr-o vineri. Si nu stiu ce-mi vine si-i zic: “ia si mie un test de sarcina in drum spre casa”. Nu aveam nici o zi de intarziere a rushilor, urmau sa vina a doua zi cred.

Aici fac o paranteza: in toata viata mea de 29 de ani n-am facut decat 3 teste de sarcina. Unul la sarcina cu Luk si doua la a doua sarcina. Deci pur si simplu mi-a venit asa, o pasarica, si i-am zis fetii sa-mi ia testul de sarcina. A venit Simona mea cu testul de sarcina in dinti, cred ca era mai emotionata ca mine biata de ea… Am stat la povesti, am baut un vin, ma tot imbiau sa beau lichide, ca mie nu-mi venea deloc sa fac un pipi. Iote ca au avut succes, caut repede testul de sarcina, o iau pe Simona de mana si-i zic ca asta-i momentul, hai sa fecm testul. De parca ar fi fost copilul meu si-al ei, nu al meu si-al sotului.⁣⁣

Stateam amandoua pe vine, intr-o baie micutza, micutza si eram cand cu ochii pe ceas, cand cu ochii pe test. Din living se auzea galagie, imi faceau galerie cei mai dragi oameni. Evident, a doua liniutza a aparut cat ai zice peste, eu si Simona ne-am uitat una la alta, era clar. Ilinca era pe vine.

Paranteza: cand am ramas insarcinata cu Luk, inca de la inceput, am simtit ca o sa fie baiat. Acum stiam eu ca o sa fie o fetitza, ca doar asa stabilisem cu Doamne Doamne, sa-mi dea o fata. Am iesit cu o fatza lunga si-am spus ca avem doua liniutze. Singurul nedumerit era cumnatul meu care habar n-avea ce-s alea 2 II pe un test de sarcina. Dupa ce s-a lamurit si el au inceput felicitarile, lacrimile, gandurile mele ca m-a ascultat Doamne-Doamne in noaptea dintre ani…

Si au trecut cele 9 luni de sarcină…

La primul control la dr (unul din Buzau, nu dr meu a carui pacienta eram de ani de zile) mi s-a spus ca am un chist mare, se vedea ceva ciudat la eco, mi-a recomandat in prima instanta o intrerupere de sarcina, apoi o a doua opinie. Griji, lacrimi, nervi, dezamagire.

Tocmai ce incepuse si puiul meu de-o schioapa sa inteleaga ca Doamne-Doamne ne-a trimis un bebe care sta la mami in burtica. Cum ar fi fost sa-l dezamagesc si sa-i spun ca nu mai e bebe acolo? Am plecat val-vartej dupa 2 zile la Bucuresti din nou, la medicul meu de la Spitalul Militar. Aveam inima cat un purice, asteptand pe hol sa intru la eco.

Verdictul lui a fost ca e ceva ciudat pe-acolo, un chist, dar hai sa ducem sarcina pana la capat, vedem noi mai tarziu ce-i cu chistul ala.

Am crezut ca s-a terminat cu grijile si cu problemele. Da’ de unde… Din sapt 12 de sarcina cred am inceput cu o alta belea: Hipertensiune indusa de sarcina. Tensiune mare, 18-19, disperare, tratament. Sapt. 20 de sarcina: iar tensiune mare, lacrimi, tratament sporit. Sapt. 22 de sarcina ajung la cardiologie din acelasi motiv. Alt tratament. Doamne ajuta sa fie bine pana la capat! Sapt. 32, tensiunea mea iar o ia razna. Sapt. 35, dupa eco, verdictul ca bebe incepe sa nu mai creasca, mai stam o sapt si gata, tre sa-l scoatem pe bebe. Din pacate prin cezariana, ca tensiunea mea mare nu prea se pupa cu nasterea naturala pe care mi-o doream extrem de mult. Prima oara am nascut natural, a fost suficient de usor cat sa-mi doresc sa mai fac asta o data.

Prin luna a cincea, cand sa merg eu la control, medicul meu in concediu. Zic: hai sa ma duc aici, in Buzau, sa-mi fac o eco, sa stau linistita. Si poate primesc si confirmarea intuitilor mele ca bebe e fata. Cand mi-a spus dr ca e fata mi s-a parut asa de normal sa fie asa incat nici nu m-am mai bucurat. Cred ca mai tare s-au bucurat ceilalti din jurul meu…

Si uite asa, intre dozari de anticorpi (Rh negativ eu), verificari de 2 ori pe zi a tensiunii (mi se face rau cand vad un tensiometru in fata ochilor, ce sa mai zic de mama care era responsabila cu verificatul…), servici, ocupat la maxim de copilul Luk, greturi la inceput de sarcina, drumuri la Bucuresti regulate, nopti de insomnii, bufnitat cu fetele pe forumul Desprecopii, maini amortite si dureroase, o curatenie generala in ultimile 3 sapt de sarcina, 30 de kg in plus, am ajuns in sapt 36 la ultima eco inainte de marea intalnire cu Ilinca.

Am inceput sa fac bagajele, urma să nasc in București.

Luk ne-a vazut impachetand si m-a intrebat: unde plecam, mami? I-am explicat ca el ramane acasa, mami si cu tati merg la Bucuresti sa se intalneasca cu nenea dr, s-o scoata pe Ilica din burtica. Era nelamurit bietul de el, ca Ilinca nu mai era “mica, mica cat o pisicutza”, dupa cum ii explicasem eu in ultima vreme. Ilinca crescuse suficient de mult cat sa poata mami sa i-o aduca acasa, sa aiba si el o surioara ca prietena lui Oana.

Despartirea de Luk a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Mi se rupea sufletul stiind ca n-am sa-l mai vad aproximativ doua saptamani. Va rog sa ma credeti ca si acum mi se umplu ochii de lacrimi cand ma gandesc cat de tare l-am strans in brate cand am plecat… Si cat era el de incantat ca mami o sa vina acasa cu surioara lui, care surioara o sa-i aduca un cadou mare si frumos, un tren cu locomotiva, sina si vagoane.

La control dr mi-a spus clar: bebe nu mai creste, placenta are un grad de imbatrainire peste maxima existenta , gata, se impute treaba, putrezeste casa fetii, deci hai s-o scoatem.

Era intr-o joi, pe 24 august. Ok zic. Numa ca am niste probleme: nu pot sa nasc maine ca nu-s epilata , sambata, duminica iar nu, sa nu va stric weekendul si nici luni ca-i ziua mea si nu vreau sa avem amandoua aceeasi zi de nastere. Dintr-un rationament absolut morbid, n-am vrut s-o nasc de ziua mea, am zis in gand ca dupa ce mor eu ea sa nu se poata bucura fata de ziua ei pentru ca era si ziua mamei… Dr zice: bine draga, marti e bine? Ai timp si poti sa nasti?  Eu zic da si gata, plec sa-mi savurez ultimile zile de burtica. Plec la prieteni, sa ma rasfetze ei. Ca acasa printre galetzi cu var si vopsea n-avea cine sa ma rasfetze. Ultimile zile au fost un dolce far niente. Epilat, mancare buna si multa, un paharel de ziua mea, o intalnire cu fetele de pe forum…

Am stabilit clar si ce nume avea sa poarte fata: Ilinca Ioana. S-a potrivit sa se nasca in ziua Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul. Ca toata sarcina am negociat al doilea nume: ba Maria, ba Smaranda, ba chiar si Ana. Nimic nu-mi convenea…

In ziua cu pricina avea numai gandurii si sentimente contradictorii. Dar cel mai tare mi-era dor de Luk. Aveam sa aflu mai tarziu ca dorul asta poate sa si doara uneori…

Nici macar cezariana in sine n-a fost banală

M-am internat pe la pranz, l-am asteptat pe dr sa vina la ceas de seara, asa cum mi-a promis, am bantuit prin sala de travaliu, prin curtea spitalului, pe holuri, incercam sa-mi amintesc cum a fost in urma cu 3 ani cand l-am nascut pe Luk, in acelasi spital, cu acelasi dr. A venit dr, am mai stat de povesti, m-a chemat in sala de nasteri, In prostia mea m-am dus cu chilotii pe mine, uitasem sa-i dau jos si sa fac un pipi. Toata lumea ma astepta in sala aia frigiroasa si neprimitoare, cand sa ma urc pe masa imi aimntesc de chilotzi si de pipi, fug repede la baie, imi pup sotzul in fuga si sus pe masa.

Inainte sa ma urc pe masa am batut palma cu dr sa-mi lege trompele, daca e totul ok cu fata mea. Avea el inima cam indoita, parca nu vroia sa faca asta, dar pana la urma n-a mai scapat de gura mea. Pentru ca n-am putut sa evit cezariana m-am rugat macar sa mi se faca rahianestezie, sa aud repede fata si sa ma conving ca e totul ok. Si de data asta Dumnezeu m-a ascultat, mi s-a facut rahi. Tensiunea mea o luase razna, era 20. A inceput operatia, eram cu ochii doar pe tensiometru, si nu numai eu… In cateva minute am auzit cum Ilinca mea mica-mica cat o pisicutza avea niste plamani puternici, puternici. 

Nici n-a apucat s-o scoata dr de tot si a si inceput sa urle. Am apucat s-o vad pe fuga, era chiar mica, aveam sa aflu mai tarziu ca asa era. Doar 2 kile 600 si 47 de cm la 36 de sapt si 2 zile. Cand sa ma relaxez ca e totul ok dr m-a intrebat pe ce parte se tot vazuze chistul ala la primele ecografii. Zic: pe stanga. N-am auzit decat un “Mda…”.

Deodata parca s-a tensionat atmosfera aia relaxata din sala de nasteri, auzeam ca prin vis: uite pe trompa dreapta o endometrioza. Ia uite ce-i pe stanga… Am tacut malc si-am asteptat sa se termine. Banala mea cezariana a durat aproape 2 ore…

La sfarsit, in timp ce ma coseau, mi-am luat inima in dinti si-am intrebat clar ce s-a intamplat

Mi s-a explicat ca pe anexa stanga erau niste chisturi ciudate, pline de sange, ceva ce n-au mai vazut pana acum, ca atare mi-au scos si trompa si ovarul, deci sa asteptam rezultatul la biopsie. M-a luat cu lesin cand am auzit cuvantul asta, degeaba imi tot zicea dr ca tre sa asteptam, ca nu e cazul inca sa ne facem griji… Singurul gand linistitor era ca fata mea e bine, sanatoasa, micutza dar puternica.

Atat operatia in sine cat si recuperarea si statul in spital au fost traumatizante pentru mine. A treia zi dupa operatie am facut o hemoragie pe dren cumplita, am bagat in sperieti un spital intreg. Am stat juma de zi in incertitudine, nu se stia daca ma mai opereaza inca o data sau nu. Am reusit “performanta” de a avea 12 medici intr-o zi la vizita de dimineata obisnuita. Dr meu s-a purtat exemplar. Mi-a fost alaturi, m-a sustinut, nu s-a luat dupa gurile rele care insistau sa ma opereze din nou. Nu mai intru in amanunte, ca as mai scrie vreo 2 pagini despre statul in spital…

Am facut si-un pui de depresie cu gandul la puiul meu de acasa, parca n-o puteam iubi pe Ilinca suficient de tare pentru ca o invinovateam oarecum ca-s despartita de Luk. Atunci am aflat ca dorul chiar poate sa doara... La nici unul din copii sentimentele materne nu m-au navalit imediar ce-am nascut, au venit cu timpul.  Si nu ma sfiesc sa recunosc asta.

Ziua in care am plecat acasa a fost cea mai fericită zi…

Nu pentru ca urma sa scap de-un spital deprimant, ci pentru ca urma sa-mi revad odorul cel mare. Revederea a fost lacrimogena de partea mea, si nedumerita oarecum din partea lui Luk. Lacrimogena e putin spus, am plans de-a sarit camasa de pe mine  , nu alta. L-am gasit schimbat, mi se parea foarte mare si mai matur… Nu puteam sa-mi desprind privirea de la el, nu puteam sa-i dau drumul din brate, nu puteam sa ma opresc din plans cand il vedeam cum se tine dupa mine si-mi spunea sa nu mai pleam niciodata fara el… Uite, zau ca plang si acum cand ma gandesc la momentul revederii… A primit-o nesperat de bine pe Ilinca, s-a bucurat de ea, dar mai ales de cadoul de la ea, un tren pe sine, cu locomotiva si gara. Trenul a fost distrus in cateva zile , dar dragostea lui pentru surioara lui va fi mereu aceeasi…

Prima luna a trecut usor, 10 zile le-am petrecut in spital, restul le-am petrecut bucurandu-ma de minunile mele… Dar bucuria nu putea fi maxima pentru ca asteptam rezultatul ala nenorocit la biopsie.

Am trait cateva zile de cosmar pentru ca mi se tot spunea la telefon ca nu e gata azi, sa sun maine. Maine nu era gata, sa sun poimaine.

Poimaine am sunat si nu era gata, sa sun raspoimaine. Intr-un final am aflat: nu exista nici urma de celule maligne, dar inca nu se stie exact ce a fost, trebuia refacuta biopsia, era ceva ciudat acolo…

M-am bucurat nespus ca cele mai negre ganduri ale mele nu s-au adeverit. Iar cand am primit rezultatul final am fost muta de uimire: formatiunile alea de pe trompa si ovar fusesera o sarcina extaruterina veche, care se eliminase partial, erau reziduri de placenta acolo.

Eram afara la plimbare cand m-a sunat soztul sa-mi spuna exact ce scria pe rezultat. N-am putut decat sa ma opresc pe-o banca, mi-am aprins o tigara si m-am intrebat: cum am facut eu copilul asta??? O trompa era cu endometrioza, cealalta era cu sarcina aia extrauterina veche… E de un dar de la Doamne Doamne…

S-am incalecat pe-o sa si va spusei povestea noastra… Am sa v-o spun intr-o buna zi si pe cea a lui Luk…

autor:  adameasca- membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>

Alte experiente cu nasterea prin cezariana - povestiri reale din Comunitatea Desprecopii

Nașterea gemenelor prin cezariană la maternitatea Filantropia: ce a fost bine, ce NU mi-a plăcut si recomandările pentru mămici care vor naste acolo

Nașterea la Pitești: o sarcină cu risc monitorizată la București și o cezariană la Spitalul Judetean Pitești - experiența unei mămici medic

Am nascut in Tailanda: la a doua cezariana - experienta mea

Acum am in brațe tot sensul vieții. După 4 zile de chin am născut de urgență prin cezariană - experiența mea

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️