Spiridusul

Acasa > S-a mai nascut o stea - experiente de la nastere povestite de mamici - ghid pe judetele Romaniei

2 | 31/1/2011

Spiridusul

• De cand ma stiu bunica ma indoctrina: sa nu faci copii, iti distrugi viata, risti sa mori pe masa de nasteri, sunt dureri groaznice, etc asa ca multa vreme am trait cu o spaima cumplita de nastere. In plus m-am si casatorit destul de traziu, la 29 de ani, si imi doream macar vreo doi ani de "casa mea". Pe la 31 ne-am hotarat ca e timpul sa avem si noi un bebel. Sotul nu ma presa, spunea ca sunt singura in masura sa iau o decizie...

Material original publicat pe Forumul Desprecopii in sectiunea Nasterea pe Glob

Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

De cand ma stiu bunica ma indoctrina: sa nu faci copii, iti distrugi viata, risti sa mori pe masa de nasteri, sunt dureri groaznice, etc asa ca multa vreme am trait cu o spaima cumplita de nastere. In plus m-am si casatorit destul de traziu, la 29 de ani, si imi doream macar vreo doi ani de "casa mea".

Pe la 31 ne-am hotarat ca e timpul sa avem si noi un bebel. Sotul nu ma presa, spunea ca sunt singura in masura sa iau o decizie. Imi doream foarte mult un copil dar, in acelasi timp, eram macinata de teama. iar cand am vazut ca bebe intarzie sa apara m-am gandit ca poate, asa mi-a fost scris. Eram ferm convinsa sa nu fac tratamente sau sa stau cu ochii pe calendar si termometru ci sa las lucrurile sa curga in voia lor.

Timpul trecea si eram din ce in ce mai sigura ca nu e sa fie... Pana intr-o vara frumoasa cand mi-am dat seama ca se intampla ceva. repede, test de sarcina, nu am avut rabdare nici sa-mi astept sotul si DA, era acolo. Am mers imediat si la ginecolog care mi-a facut eco si a spus ca daca nu-l atentional nu observa nimic, atat era de timpurie sarcina. Pe monitor se vedeau trei cerculete mai inchise la culoare. De acea bebelul din burtel a purtat multa vreme porecla de 3 celule.

Bucuria venea dupa o perioada foarte urata, in 3 ani pierdusem trei persoane dragi mie - unchiul, bunica si tata. Mama se retrasese la sat si nu am sa uit cum am mers pe cararea din gradina sa-i dau vestea cea mare iar ea, cand m-a vazut, s-a albit si a intrebat imediat daca s-a intamplat ceva rau. Saraca, era pregatita doar pentru nenorociri. perioada de sarcina a fost una dintre cele mai frumoase ale vietii mele.

Am fost super rasfatata de sot si de restul familiei, mi se indeplineau toate dorintele iar eu debordam de energie. Am avut si momente mai proaste - o infectie la gingie taiata pe viu ca nu vroiam anestezic ca sa nu-i dauneze bebelului, dureri de spate, contractii dar, in mare a fost bine. Din cauza spaimei mele cu muritul la nastere am hotarat din start sa fie cezariana. Sarcina ajungea la termen in 15 martie iar doctorul mi-a sugerat operatia in 14 cand era el de garda. Mi-am facut programare la coafor, manichiura, pedichiura, etc ca sa-mi inampin odorul cum se cuvine.

In 10 martie am mers, ca de obicei la serviciu, m-am agitat, mi-am vazut de ale mele. Mama venis la noi in ziua aceea pentru ca se implinea un an de la moartea tatalui meu si vroia sa mearga la cimitir. Pe la 19.00 ajung si eu acasa si ma paleste o foame de nu mai terminam de mancat. la televizor era un film cu un baraj care ameninta sa se prabuseasca. Si ma scol eu la un moment dat din pat si incep sa masor camera in lung si in lat bombanind ca asa film prost n-am vazut in viata mea iar televiziunea care-l da ar trebui scoasa de pe cablu. Si bombanind asa odata simt cu se prelinge apa pe picioare. La care ma rastesc la sotior; hai, ce stai, du-ma la spital, vrei sa nasc aici? Se agita si el si mama ca bagajul nu era facut, asteptam data de 14. reusim sa inghesuim intr-un rucsacel c ne da noua prin cap, chemam taxi si valea la spital. Intre timp imi sun doctorul si il anunt ca a sosit momentul.

Vine omul intr-un suflet si incep preparativele. Anestezista ma intreaba daca am mancat ceva si cand incep eu sa insir ciorba, dovlecei, snitel, portocala, iaurt... zice bine, facem epidurala ca de generala nu poate fi vorba. A fost cel mai naspa moment. Ghemuita cu fundul pe masa, cu spatele arcuit, asteptand injectia. Si cand am mai simtit si un fel de curentare de-a lungul piciorului, gata am fost. Se pare insa ca era semnul ca anestezia a prins. Operatia a decurs usor, simteam ca ma apasa cineva pe burta, ca trage de mine, dar nu durere. Si, la un moment dat un bot tipator a aparut in mainile unei asistente. Eu, sa tip de ciuda ca nu am ochelarii pe nas sa vad mai bine minunea. M-au lasat sa-i pun manuta pe fundulet si au dus-o.

M-au inchis si m-au dus si pe mine in salon unde a venit sotorul si mama, terminati amandoi de emotie. Am vazut eu ca se cam codeau si i-am luat la intrebari. Copilul era bine dar se nascuse exact la un an de la moartea tatalui meu.

Nu stiu daca a fost o coincidenta sau un semn dar acum, dupa 2 ani si jumatate pot sa spun ca Spiridusul meu e cea mai mare comoara posibila si ca eterna mea spaima e ca nu sunt o mamica suficint de atenta si de grijulie.

Mamica de spiridus

autor:  Danitin - membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2006

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️