Copilaria mutilata de haosul virtual, isteria Facebook

Tema: Internet | 0 | 3/12/2013

De cativa ani buni ma tot intreb din cand in cand de ce lumea pare ca a luat-o pe o traiectorie anapoda, in ciuda descoperirilor uluitoare care se fac in foarte multe domenii, de ce oamenii, mai ales cei tineri, sunt mereu tentati sa aleaga raul in locul binelui, haosul in locul ordinii, uratul in locul frumosului.

Timp pierdut pe Facebook

De cativa ani buni ma tot intreb din cand in cand de ce lumea pare ca a luat-o pe o traiectorie anapoda , in ciuda descoperirilor uluitoare care se fac in foarte multe domenii, de ce oamenii, mai ales cei tineri, sunt mereu tentati sa aleaga raul in locul binelui, haosul in locul ordinii, uratul in locul frumosului. Si nu, nu e vorba de o perceptie subiectiva a lucrurilor, marcata de o eventuala diferenta intre generatii, ci e adevarul pur, demonstrat de evidente care nu au cum sa nu atraga atentia. Sa luam, de pilda, exemplul cel mai la indemana, cel care a generat, de altfel, si randurile de fata... Facebook-ul.

Cititi un topic fierbinte pe forumul DC: Facebook fara acordul parintilor!

Copiii sunt prezenti masiv pe Facebook, in ciuda interdictiilor de varsta

De ceva timp, fiica mea, care nu a implinit inca 11 ani, isi doreste un cont pe Facebook, dorinta pe care i-o refuz constant, invocand cele mai pertinente argumente posibile. E drept ca ma numar printre parintii norocosi care detin inca un oarecare control asupra contactului copiilor proprii cu mediul virtual. Nu stiu cat va mai dura asta, dar sa spunem ca, cel putin deocamdata, lucrurile, privite din directia adultului, se situeaza in sfera normalitatii.

Refuzul meu argumentat, desi pare ca este inteles de fiecare data, genereaza bosumflare si un soi de incapatanare specifice varstei adolescentei intrate in contact cu interdictiile inerente impuse de parinti. In cele din urma lucrurile se linistesc si, cel putin pentru o perioada, Facebook nu mai reprezinta un subiect de disputa intre mine si copilul meu. Asta nu ma impiedica totusi sa meditez cat se poate de serios asupra problemei.

Ce i-o fi atragand oare atat de mult la Facebook pe copii?

(Ii includ aici si pe adolescenti...). Raspunsul nu e greu de ghicit si in mod sigur nu are sens sa etalez aici idei perimate. In fond, nu acesta este scopul meditatiei. Problema mea, si a altor milioane de parinti, este alta - cum sa le feresti pe aceste fiinte fragile de pericolele care pandesc la tot pasul intr-un astfel de univers haotic cum este mediul Facebook? Cum sa le convingi ca, dincolo de amuzamentul unui mod de a comunica, aparent nevinovat, atractia fata de Facebook poate degenera in adevarate obsesii, distrugatoare de vieti? O dovedesc deja numeroasele drame nascute in haosul Facebook, ale caror personaje sunt, in genere, tineri care au cazut prada mirajului virtual.

Citeam bunaoara cu cateva luni in urma despre o adolescenta care, dintr-un oarecare teribilism, a anuntat pe Facebook ca va da o petrecere acasa cu ocazia zilei de nastere si care s-a trezit invadata de alti adolescenti, la fel de teribilisti, dornici de distractie, ce au distrus fara scrupule tot ce au apucat . La fel, tot cu ceva timp in urma, m-a cutremurat o stire despre un adolescent din Olanda, care si-a ucis o prietena in urma unei dispute iscate pe Facebook din niste motive banale. Sunt cazuri extreme, vor spune unii... De acord, insa nimeni nu ne garanteaza ca propriii copii nu pot fi victimele unor astfel de cazuri extreme . Prin urmare, ce e de facut?

Primul lucru care imi vine in minte este oferirea de alternative. Si nu ma gandesc la alternative care ar putea parea desuete, de genul "Mai lasa Facebook-ul si mai pune si tu mana pe o carte !", care nu ar face decat sa adanceasca o prapastie care se creeaza inconstient intre parinti si copii. Cartile au, desigur, rolul lor si prezenta lor in viata unui om este cruciala, insa nu despre ele aste vorba in cazul de fata. Prin urmare, ce alternative reale pot fi oferite unei lumi virtuale in care pentru adolescenti, dornici de libertate fara limite, totul pare sa fie posibil?

Facebook nu are nici o legatura cu lumea reala, ci numai cu niste aparente

N-am gasit inca un raspuns care sa ma satisfaca. Ma intreb insa daca nu cumva puterea exemplului ar putea avea vreun efect . Eu insami am un cont pe Facebook, pe care il accesez din varii motive. La o analiza mai obiectiva, imi dau seama insa ca nu imi este indispensabil si ca nimic, dar absolut nimic din ceea ce inseamna contactul meu cu lumea Facebook nu are vreo importanta reala, nici macar ca amuzament. Si atunci? De ce am un cont pe Facebook? Si, mai mult, de ce mi l-am redeschis dupa ce timp de cateva luni de zile bune mi l-am inchis de bunavoie? Sunt intrebari pe care daca fiica mea mi le-ar pune, recunosc ca n-as sti sa-i raspund ferm.

Si atunci ce pretentii sa am de la un copil, bombardat zilnic, probabil, de colegi si de prieteni cu replici de genul "Cum, n-ai Facebook? Pe ce lume traiesti? N-ai Facebook, nu existi!". Cum sa-l tin departe de o lume haotica, in care binele si raul sunt notiuni iluzorii, in care impresia ca tot ce zboara se mananca transforma adesea copii inocenti in victime ale virtualului? Oftez, mai meditez putin si, in cele din urma, ma vad silita sa recunosc Nu stiu& Dar asta nu inseamna ca ma dau batuta. In fond, viata mea si a copiilor mei nu se limiteaza la Facebook. Si oricat de mare ar fi isteria, cu riscul de a parea in ochii copilului meu un parinte conservator si depasit de vremuri, nu am de gand sa las sa-i fie mutilata copilaria.