Durerea pierderii unei sarcini
Durerea pierderii unei sarcini
Pierderea unei sarcini este un eveniment incredibil de trist din viata unei femei. Este o durere imensa. Din nefericire, societatea nu recunoaste pierderea sarcinii ca fiind moartea unui copil, si ca prin urmare, trebuie urmata de o perioada de doliu sufletesc...
Dar, aceasta durere trebuie spusa si trebuie lasata sa se aseze intr-o margine de suflet.
despre durerea pierderii sarcinii, veti citi:
Pierderea unei sarcini este o lacrima adanca in suflet
Durerea se diminuează pe măsură ce timpul trece şi acceptăm situaţia
Plansul este normal
Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini
Ce am pierdut, pe lângă copilul aşteptat ?
Atitudini care fac pierderea sarcinii mult mai dificila
Durerea pierderii unei sarcini implică mai mult decât să găseşti un răspuns la această întrebare
Grupuri de suport pentru pierderea unei sarcini
Pierderea unei sarcini este o lacrima adanca in suflet
O lacrima! O lacrima adanca ramane in sufletul unei femei care pierde o sarcina. Si totusi din nefericire, societatea nu recunoaşte pierderea sarcinii ca fiind moartea unui copil, şi că prin urmare, trebuie urmată de o perioadă de doliu sufletesc. Dacă aceasta este prima sarcină pierdută, veţi putea fi surprinsă de intensitatea sentimentelor.
Durerea este provocată de ruperea unei legături, si cu cât mai stânsă a fost legătura, cu atât durerea este mai mare.
Studiile arată că legătura dintre mamă şi copil se formează încă din primele săptămâni ale sarcinii, când multe dintre noi nici nu ştiam că sarcina există şi astfel vestea vine ca un şoc ingrozitor.
Durerea se diminuează pe măsură ce timpul trece şi acceptăm situaţia
Sentimentele dvs. vor include probabil şoc, negare, furie, vină, depresie şi acceptare, nu neapărat în această ordine. Chiar dacă aţi trecut o dată prin aceste stări, pot reapărea în orice moment, dar vor scădea în intensitate, sentimentul de vină fiind cel care persistă cel mai mult în timp. Vrem să vă reasigurăm că nimic din ceea ce aţi făcut sau nu aţi făcut nu a dus la moartea copilului dvs. Unele persoane consideră că pierderea sarcinii a fost o pedeaspă de la Dumnezeu/divină, dar nu a fost decât natura care şi-a urmat cursul. Cu toţii avem tendinţa de a da vina pe cineva, în special când nu avem răspunsuri.
Plansul este normal
Este normal şi sănătos să plângeţi această pierdere, iar lacrimile vă vor vindeca. Perioada necesară vindecării variază mult de la o persoană la alta, dar în trei până la şase luni ar trebui să vă reveniţi, chiar dacă nu vă veţi reveni niciodată la forma de dinainte de sarcină. Dacă durează mai mult, vă sfăruim să apelaţi la consiliere de specialitate, în special în cazul pierderilor de sarcină recurente.
Înabuşirea sentimentelor cu medicaţie sau alcool e o metodă de a trişa suferinţa. Dacă la început lasă impresia că funcţionează, nu fac decât să prelungească inutil procesul de vindecare.
Vă puteţi considera vindecate atunci cind vă puteţi gândi la altceva. Asta nu înseamnă să uitaţi sau să vă ignoraţi amintirile. Datele importante pot rămâne speciale pentru dvs, chiar dacă, odată cu trecerea timpului, veţi simţi mai puţină durere şi veţi accepta cu mai multă uşurinţă situaţia. Vă veţi reveni şi veţi fi bine.
Ad-Extra3:
Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini
Pierderea unei sarcini este însoţită de o serie de alte pierderi pe care cei ce nu au trecut prin asta nu le pot percepe. Nu numai că ne-am pierdut copilul, dar suferim şi efectele unei naşteri şi pe cele ale unei morţi şi de cele mai multe ori nu avem un copil pe care să-l înmormântăm. Atunci când participă la o înmormântare cei din jur ştiu cum să se poarte. Dar dacă nu are loc o astfel de ceremonie uneori nici nu realizează că noi suferim. Acesta este un stress în plus, pentru că ne poate face să ne simţim obligaţi să le explicăm, pe când dacă ar vedea un bebeluş născut mort sau un copil mort, toată lumea ar realiza cât de devastaţi suntem. Suferinţa noastră li s-ar părea normală.
Dacă am pierdut sarcina în primele luni, această pierdere poate fi minimalizată dar pentru noi dureroasă este ruperea unei puternice legături cu copilul nostru şi nu durata sarcinii. Mai există şi alte pierderi pe care ne e greu să le explicăm unei persoane care nu a trecut prin aşa ceva. De aceea este important să vorbim cu alte femei care au trăit această experienţă, pentru că empatia care se naşte în acest gen de discuţii poate să ne mângâie. Fie că e vorba de o bunică, de mama sau de sora ta, o prietenă, un medic, sau uneori, în mod surprinzător, o simplă cunoştinţă sau o persoană de pe forum, acestea înţeleg sentimentele şi pierderile implicite, mai subtile.
Ce am pierdut, pe lângă copilul aşteptat?
.png)
Nu vom sărbători evenimentul unei naşteri fericite.
Ce am visat pentru acest copil nu se va implini
Dispare viitorul pe care familia noastră l-ar fi avut cu el pentru că am avut timp să ne facem planuri cât pentru o viaţă
Nu ne mai putem numi mame (dacă nu avem deja un copil)
Am înregistrat un eşec, ca femei, în proprii ochi sau în ochii celorlalţi
Ne pierdem încrederea în trupul nostru care simţim că ne-a trădat
Ne temem de urmările unor hemoragii majore
Suntem confuze şi disperate atunci când privim un sac embrionar gol.
Ne pierdem seninătatea atât de necesară pentru o altă sarcină.
Ne pierdem siguranţa că aşa ceva nu ni se putea întâmpla chiar nouă
Nu mai credem în viaţă
Nu mai aşteptăm nimic de la viaţă
Nu mai aşteptăm nimic de la noi înşine.
Ne pierdem încrederea în noi
Pierdem controlul asupra sentimentelor noastre
Ne-am putea pierde identitatea
Avem sentimentul că nu suntem în stare să dăm viaţă cu toate că trupul nostru afirmă în fiecare lună că am fi putut.
Vina, ruşinea, jena sunt ilogice dar prezente
Ne e teamă că nu putem duce atât de multă durere
Avem senzaţia că ar trebui să nu vorbim despre asta, să ascundem această pierdere din moment ce celor din jur li se pare că reacţiile noastre sunt exagerate.
Avem senzaţia că nu suntem în stare să facem ceea ce mii de femei fac în mod natural, ca un simplu act de viaţă şi gelozia noastră şi furia la adresa lor.
Relaţia noastră cu partenerul se schimbă, uneori iremediabil, în cazul în care celălalt nu ne înţelege. Simţim izolarea şi însingurarea care derivă din această neînţelegere.
Suntem obligate să facem faţă unor comentarii nelalocul lor, unele dintre ele făcute cu bună intenţie dar nefericite.
Trebuie să facem faţă atitudinii celor ce au copii fără a trece prin problemele noastre, care încearcă să se arate înţelegători, sau uneori, chiar fără intenţie ne privesc cu milă.
Ne e greu să facem faţă sentimentelor pe care le avem în legătură cu sarcinile prietenelor sau ale rudelor, mai ales dacă trebuie să nască în jurul datei la care şi noi am fi născut.
Ne e greu să ne apropiem de bebeluşii lor.
Reacţia noastră este puternică atunci când vedem copii rău trataţi pentru că ştim cât de preţioşi ar fi pentru noi şi cât de mult i-am aprecia.
Ne întrebăm Ce-ar fi fost dacă sau Măcar dacă nu aş fi făcut asta sau cealaltă atunci când nu ştiam că suntem însărcinate.
Gândim că într-un fel sau altul ne-am ucis copilul sau că am făcut ceva ce nu trebuia.
Ne e dor de copil chiar şi atunci când ştim că a murit.
Am pierdut ultima şansă de a avea un copil datorită vârstei.
Am pierdut ultima şansă de a concepe pentru că nu ne mai permitem încă un FIV
Trăim cu sentimentul că ne-am dezamăgit partenerul
Trebuie să acceptăm şi vina pe care o simţim dacă înainte de această pierdere de sarcină am făcut o întrerupere de sarcină
Propriile noastre procese de conştiinţă sunt uneori prea aspre.
Atitudini care fac pierderea sarcinii mult mai dificila
Trăind într-o lume în care ştiinţa a depăşit o mulţime de graniţe, în special în domeniul sănătăţii, s-ar putea ca neputinţa specialiştilor de a ne explica de ce am pierdut sarcina să fie un şoc în plus. Uneori atitudinea lor pragmatică poate face mult rău. Referindu-se la copilul nostru ca la un avorton ne pot jigni. Un avort poate fi un eveniment medical minor şi nu de puţine ori ei nu ne înţeleg durerea.
Ne-am vindeca mai uşor dacă personalul medical cu care intrăm în contact ar avea o atitudine ceva mai înţelegătoare. Trăim un secol în care orice este instant şi femeile pot face orice. Dar câte dintre noi trebuie să accepte experienţa unei astfel de morţi, câte dintre noi se pot resemna la gândul că se mai întâmplă ?
Durerea pierderii unei sarcini implică mai mult decât să găseşti un răspuns la această întrebare
Femeile nasc acum la vârste mai mature, când sunt mai conştiente de propriul ceas biologic, aşa că reacţia la pierderea unei sarcini poate fi mai puternică. Şansele lor de a naşte copii sănătoşi scad pe măsură ce înaintează în vârstă. Femeile se nasc cu 2 milioane de ovule din care doar 400 ar putea deveni o şansă de viaţă. Calitatea acestor ovule scade şi de la 35 de ani în sus, declinul se accelerează. De aceea numărul pierderilor de sarcină este mai mare. De aceea pot apărea probleme chiar dacă bebeluşul se naşte la termen.
Femeile se pot simţi presate, fie că e vorba de presiuni interioare sau din afară, să încerce iarăşi, poate prea curând. Nu îşi oferă o perioadă de doliu, cu bună ştiinţă încalcă termenele de 3 până la 6 luni pauză înainte de o nouă sarcină, prescrise de medici. Asta poate avea consecinţe cum ar fi depresia post natală după o sarcină normală sau tensionarea relaţiei cu partenerul.
Femeile vor căuta întotdeauna un răspuns la întrebarea DE CE, şi deşi există motive, rareori le sunt cunoscute. Trebuie să te obişnuieşi să trăieşti fără nici un răspuns.
Grupuri de suport pentru pierderea unei sarcini
Durerea unei pierderi de sarcina (82)
Durerea unei pierderi de sarcina (80)
Durerea unei pierderi de sarcina (79)
Durerea unei pierderi de sarcina (78)
Durerea unei pierderi de sarcina (77)
Durerea unei pierderi de sarcina (76)
Durerea unei pierderi de sarcina (75)
Durerea unei pierderi de sarcina (74)
Durerea unei pierderi de sarcina (73)
Durerea unei pierderi de sarcina (72)
Spulberarea viselor sau avortul spontan
Despre pierderea sarcinii mai cititi:
Chiuretajul dupa avort
Doua liniutze....
Comunitate si forumuri specializate de discutii pentru aspirante:
Pentru suport, sfaturi si prietenie, va asteptam pe forumul aspirantelor: Asteptind un ingeras in viata noastra.
Multumim Grupului de Suport în cazul unei pierderi de sarcină din Wellington, NZ pentru bunavointa si suport. Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2018 - traducere si adaptare: A.I. si A.D.
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
15 comentarii din totalul de 56:
Salutare fetelor. Cuvintele sunt de prisos şi în astfel de cazuri, doar timpul vindeca ranile. Poate cineva sa descrie simptomele unui avort spontan? La primul nu am avut nici un semn decât sângerare, mi-e teama pt sarcina actuala şi mi-ar fi de folos raspunsurile voastre.
Buna , Pe 5 aprilie am pierdut si eu o sarcina , un sufletel pe care nu am apucat sa il vad la eco. S-a intamplat cu cateva zile inainte sa merg la eco sa vad minunatia pe care o asteptam cu totii ( eu sotul si printisorul nostru de 5 anisori) . Intr-o dimineata m-am trezit bn , dupa vre-o ora la serviciu am mers la baie unde .... am incremenit cand am vazut ca sangerez. Au curs cateva chiaguri .... am ajuns direct la urgente unde la eco bebe nu mai exista :( uterul era deja curat . am facut doua zile repetata Beta HCG,, care a scazut f tare de la o zi la alta .... mi s-a spus direct avort spontan . am revenit dupa doua sapt la un control unde ce sa aud : endometrul meu este la fel de mare ca i acea zi in care am pierdul ingerasul. Acum urmez un tratament , am facut si analize. Mai sunt mamici care au pierdut si endometrul nu a scazut asa cum trebuie? mi-e foarte teama , nu as vrea sa ajung la chiuretat.... imi doresc foarte mult unh al doilea colilas. multa sanatate dragi mamici ....
Copiii simt. Am o fetita de 4 ani, si de cand a venit pe lume mi-am propus sa nu o las singura, sa-i ofer un fratior sau o surioara. Desi imi doream, o parte din mine se opunea cu vehementa. Noul job, care s-a dovedit a fi indeplinirea dorintei mele din facultate, ma facea sa aman momentul unei a doua sarcini. Sub presiunea constientului meu, a sotului si familiei am ramas intr-un final insarcinata. Undeva in mintea mea nu-mi doream sarcina si uneori impinsa de acest impuls nu tineam cont. Munceam pana la epuizare, nu mancam si nu ma feream de viroze. Apoi am racit, puternic. Cu tuse si febra puternica. Nu am luat nimic, constienta fiind de sarcina. Intr-un final am ajuns la control. Nu aveam nicio tresarire, pana cand, doctorita mi-a spus.... sarcina oprita din evolutie. In acel moment s-a prabusit un zid de vinovatie peste mine. Nu mai conta nimic... munca, cariera... totul mi se parea ca o gluma proasta. Imi tremurau mainile.... n-am mai fost in stare sa leg cateva cuvinte... m-am pierdut. Mintea mea o luase razna.... polii ratiunii se inversasera... ce e bine si ce e rau nu mai era asa clar. Ca prin vis, mi-aduc aminte ca am fost programata peste cateva zile la maternitate pentru chiuretaj. Stiind ca micutul din mine, care a avut totala incredere in mama lui, e acolo, dar nu mai e viu... mi-a dovedit cat sunt de vinovata. Inainte cu doua zile de chiuretaj am pierdut sarcina printr-un avort spontan cu sangerare puternica. M-au luat cu salvarea... dar in acel moment as fi vrut sa mor. Probabil ca daca nu era cineva langa mine... n-as fi chemat pe nimeni... doar sa mor. Durerile pe care le-am simtit...nu se compara cu cea pe care o am in suflet acum. Ma simt vinovata.... pentru tot. Pentru ca munca a fost prioritatea mea... pentru putinul timp pe care l-am petrecut cu fiica mea si cu sotul meu. Un pui mic de nici 12 saptamani m-a facut sa-mi dau seama ce este important si ca poate a inteles ca mama lui nu l-a dorit cu toata inima. Poate ca a simtit.
Si eu mi-am pierdut baietelul iubirea mea mica a incetat din viata la 4 luni de sarcina. nu il voi uita niciodata pe ingerasul meu.
Buna.Si eu am pierdut sarcina la 27 de sapt pe data de 22-02-2017 .Nu am sa o uit niciodată era fetiță bucuria mea deoarece am un băiețel de 11 ani.A fost vina la Dr mea care ma luase in evidenta de luni mici.Nu ma pot împăca cu ideea de ce eu am pierdut.Când altele nasc si asi părăsesc copii te miri pe unde.Te înțeleg k si eu am trecut prin coșmarul acesta.Pot spune doar capul sus .
Traiesc cea mai mare durere de pana acum....pe 8August testul a iesit pozitiv,am fost fericita dar si tematoare ca ceva rau se poate intampla cu minunea din burtica mea.Pe 13 aug am mers la eco,unde ni s-a spus ca este ffffff mic si pt confirmare am facut un Beta Hcg care a avut o valoare de 3245ui/ml.Am avut niste secretii maronii pt care mi s-a prescris Utrogestan.Pe 27 august la eco ni s-a spus ca este f mic si ca este posibil sa se fi oprit din evolutie,am merg si la camera de garda unde ni s-a spus ca fie am ovulat mai tz,fie s-a oprit din evolutie,nu prezenta activitate cardiaca....am crezut ca mor chiar acolo....inima mi s-a rupt in mii de bucati.a doua zi am mers la un ecograf performant,unde am vazut fatul,la 5 sapt si 6 zile avea 2,5 mm si 106 batai pe minut,am auzit inimioara cum bate,a fost cel mai frumos sunet pe care mi-a fost dat sa il aud,dar sambata au aparut sangerarea si durerile pelviene si de spate,am suferit un avort spontan;asa ca puiul meu in ziua in care facea 6 saptamani in burtica,a disparut.....nu stiu cum si daca voi trece peste aceasta durere sufleteasca!?Doar Dumnezeu ma poate ajuta acum!
Pe 23 august 2015 am pierdut o sarcina de 11 saptamani. As vrea un singur raspuns, DE CE?????? Era totul perfect, eu sanatoasa, el foarte bine - i-am auzit inimoara, era bine prins in fundul uterului. Nu inteleg de ce s-a intamplat asta. Doctorul in afara de ,,probleme cromozomiale " nu a stiut sa imi zica. imi este frica ca nu voi mai putea ramane sarcina, dar daca acest lucru se va intampla imi este si mai frica sa pierd din nou, nu voi mai putea trece a doua oara peste acest teribil eveniment. Tin sa mentionez ca am incercat sa raman insarcinata 6 luni si eram dezamagita luna de luna cand imi venea menstruatia. Rog sa ma ajutati voi, cele care ati trecut prin acest lucru, pentru ca eu simt ca cei din jurul meu nu ma inteleg si nu percep suferinta pierderii copilului meu. Doamne ajuta!
Ramasesem gravida eram foarte ferikiti si am pierdut mult sange de 2 ori cheaguri eram in 2 luni dar plancenta era mare si bebele meu eram mik nu se dezvoltase a doua zii mau chiutat si am simtit o durere lam pierdut de sf petru si pavel nu o sa uit nikiodata
buna fetelor si eu am pierdut o sarcina gemelara la 27 de saptamini am plins incontinuu 2 zile miam facut atitea sperante is tare suparata dar trebuie sa inteleg ca asa a fost voia lui dumnezeu si nam ce face,ma consolez cu gindul ca so facut 2 ingeras si de acolo ne vegheaza erau 2 fetite
Buna!pe 7 noi 2017 am plecat de urgenta la maternitate fiind insarcinata in 20 sapt cu gemeni baietei...a fost sarcina gemelara monoamniotica monocoriala...i_am simtit toata ziua in burtica pana la ora cand am mers la baie si m_am trezit k mi s_a rupt apa...am vrut doar sa fie ei bine desi costientul imi sp k nu se poate nu poate fi nici makr o sansa sa fie salvati...prima sarcina...primiii copiii care i_am asteptat sa ne umple casa cu fericire cu rasete :'( o parte din mn au ramas cu ei cu ingerasii mei...nu o sa imi aj timpul sa ii pot plange..nu o sa am lacrimi cata suferinta si durere se afla in sufletul meu.
sii eu am pierdut baietelu la 39 de sapt a murit in mine din pacate sa sufocat cu cordon ombilical
Buna fetelor, pe 24 iulie, anul acesta, am pierdut si eu un ingerash....Cand am aflat ca sunt insarcinata am fost putin speriata,nepregatita dpdv psihic, insa dupa 2 saptamani m-am obisnuit cu idea, am inceput sa-mi fac iluzii si implicit sa iubesc fiinta ce crestea in mine, la 6 saptamani I-am auzit inimioara batand, am fost extrem de fericita.......insa dupa doar 3 saptamani a venit vestea oribila...cand am mers la ecograf, mi-a zis doctora ca inimioara lui nu mai bate.....sunt foarte trista!Mi-e teama ca a doua oara voi pati acelasi lucru....nu stiu ce sa mai fac....dupa 3 luni as vrea sa incerc din nou....
tocmai am trecut prin al doilea chiuretaj in decurs de 9 luni...simt ca mor..numai ganduri negre imi trec prin minte...nu gasesc forta sa merg mai departe..ma doare sufletul..nu am aer sa respir simt ca mi se sfarseste viatza...prima sarcina sa oprit la 9 saptamani iar acuma al doua sarcina la 12 saptamani...atatea sperante...atatea vise..atatea rugaciuni fara sa-mi fie ascultate, atatea intrebari fara raspuns...imi doresc sa ma fi luat pe mine nu pe bebele meu ...cum sa mai privesc spre viitor? viatza mea parca ar fi prinsa intr-un labirint. nu pot intelege altele cum pot merge de bunavoie sa faca avort cu copii sanatosi..doamne unde esti? unde iti e dreptatea???Intr-un fel ma simt vinovata ..am 28 de ani si m-am casatorit acuma 6 ani..nu vroiam nici in ruptul capului copii pe atunci..vroiam o casa..o afacere..visul oricarui cuplu..acuma m-am realizat financiar si platesc pe partea cealalta pt gresala comisa.
Cu citeva zile in urma am trecut si eu prin durerea pierderii unei sarcini,cu toate ca nu a fost planificata ne-am bucurat mult cind am aflat vestea,dar la 5 sapatmini am pierdut-o..........pling mereu si nu ma pot impaca cu ideia,mai avem un baietel de 5 anisori incerc sa fiu tare dar cind il vad imi dau lacrimile.......atitea planuri,atitea vise spulberate.....sotul sufera si el dar incearca sa ma faca sa uit e destul sa vad femei insarcinate sau bebelusi si mi se rupe sufletul......de ce trebuie sa trecem prin asa ceva .......
fetelor , ma doare sufletul pt voi si pt mine....am patit-o la fel acum , recent , pe 12 august 2012 ....a murit baiatul meu in mine de 4 zile si de abia a 5 l-am nascut .....la 37 de saptamanai .......ma apropiam de termen ...s-a strangulat in cordonul ombilical ....stiu ce simtiti , plang si nu pot sa-mi revin ......il vreau langa mine si ma intreb de ce s-a intamplat asa ???? cine-i vinovat ??? Sper sa ne ajute Dumnezeu sa trecem peste asta ...si sa ne binecuvinteze c-un bebe cat mai curand !! Va puup pe toate si va sunt alaturi cu sufletul pt ca stiu ca este groaznic si de neimaginat ce-am patit !
Bebelusa mea care avea totul pregatit, pana si numele (Sofia)mi-a murit in burtica la 35 de saptamani ...........pe 7 iunie 2012 am nascut o fetita de 1700 gr...fara viata din cauza preeclamsiei declansata in saptamana 32......nici nu mai stiu a cui e vina....dar am decis ca trebuie sa arat putere macar ptr sotul meu care n-a sprijinit cu toata fiinta lui si mi-a zis ca inebuneste de durere cand ma vede plangand...bineinteles ca am zile de nu ma regasesc orice as face.......trebuia sa nasc la 1 iulie si dupa nici 3 sapt a nascut nasa mea de cununie un beietel minunat........cand am fost la ea sa o vedem si mi-a dat copilul in brate am crezut ca ma inghite pamantul de durere,i l-am dat inapoi si am fugit plangand de disperare inchizandu-ma in baie..........si azi imi pare rau ca am reactionat asa dar pur si simplu nu m-am putut controla..........nimeni in afara de sot nu m-a mangaiat.....parca .toata lumea imi arunca vesnica sintagma : "lasa draga ca esti tanara si faci altii.... "nu caut mila nimanui doar respect ptr cand vreau sa plang sa pot plange nu sa ma ascund prin colturile casei ca ma poate vedea cineva sa ma judece........si mai regret un singur lucru ca nu am avut taria sa imi vad fetita........poate ar fi fost mai rau cine stie.............dar era fetita mea ..iar eu am refuzat sa mi-o intiparesc in memorie..........
As vrea sa primesc si eu un sfat
pe 12 iulie anul acesta am pierdut cel mai de pret lucru care avea sa ne umple inima de bucurie... nu am gasit nici o explicatie... nu am sa uit nikiodata ... era prima data care ramasesem insarcinata si era un copil asa de dorit ... dr nujtiu cu ce am gresit in viata de mi sa int asta pt ca cei ce nu isi doresc copii se duc si face avort ca si cum ar scapa de un obiect... si cele care isi doresc cu adevarat si are posibilitatea sa cresca un copil fara lipsuri ...i se int sa i se opreasca sarcina din evolutie la 3 luni fara o zii ... fara nici o explicatie...se spune ca e ceva de la natura...poate oprii suferinta celei mai mari pierderi din viata cu cuvintele acestea? ... oare sau gandit vreodata ca i se poate int si lor asa ceva si nici ei nu ar fii multumiti cu cuvintele astea? a fost ca si cum te.ai fii dus de buna voie si ai fii sp ca vrei sa faci chiuretaj ca nu iti doresti un copil... este prea nedrepta viata asta :(( pot sa mai fac 10 copii si tot nu voi uita niciodata de aceasta pierdere mare:(
buna,pe data de 25 feb.2011 am aflat groaznica veste k bebelusului mei i se oprise inimuta,aveam aproape 3 luni,este ceva ce nu voi uita in viata mea mi l_am dorit asa de mult fiind prima sarcina,mai rau apoi chiuretajul la fel primul din viata meafoarte greu nu stiu ce sa mai fac,sunt alaturi de toate mamele ce si_au pierdut pruncii si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne binecuvanteze cu un alt ingeras.Sa nu ne pierdem speranta.Doamne ajuta...
Durerea pierderii unei sarcini este foarte mare, cele ce au trecut prin asta inteleg perfect. Am avut si eu experienta neplacuta sa pierd prima sarcina, s-a intimplat spontan, oprire in evolutie, fara sa mi se dea vreo explicatie. Aveam doar 23 de ani si nu intelegeam unde e problema... Lacrimi, durere, pareri de rau, mai ales ca era un copil planificat si asteptat. Am avut mare noroc de forumuri si internet, ceea ce ma ajutat ft mult sa trec peste. In unul din forumuri am citit la o mamica despre Sf. Nectarie, facatorul de minuni, nu mai auzisem pana atunci de acest sfant. Mi-am cumparat iconita, am scos Acatistul de pe net si m-am rugat neincetat. Peste doar cateva luni am ramas din nou insarcinata, am avut o sarcina extrem de usoara, iar acum am o fetita dulce si cuminte, care ne bucura inimile in fiecare clipa. Ii multumesc Domnului si Sf. Nectarie pt aceasta minune din viata mea, si va sfatuiesc pe voi, cele ce treceti prin experiente neplacute, sa va rugati neincetat
Luni 06.02.2012 am aflat ca bebitza al meu a incetat sa mai traiasca,nu s-a mai dezvoltat din saptamana a 9.....a fost cea mai groaznica zi din viata mea.......cea mai trista........nu cred ca exista cuvinte care sa exprime sentimentul pe care il traiesti in momentul cand doctorul iti spune asa ceva........marti am facut chiuretajul,alta experienta noua din viata mea.A fost prima sarcina a mea,primul chiuretaj pana la varsta de 34 ani..........nu imi revin nici acum...........de marti nu am iesit din casa........sunt in concediu medical.sper ca intr-o zi am sa pot sa imi tin in brate si eu copilasul me..........sunt alaturi de toate mamele care au trecut sau trec prin asa ceva
Pe 21 decembrie am descoperit ca sarcina mea a incetat in evolutie la 7 saptamani desi eu eram in 9 saptamani. Am fost la ecograf si asteptam sa vad acel semn care ii indica ritmul cardiac....dar nimic ..a fost un soc, in special a doua zi cand am facut intrerupere de sarcina. Refuzam inconstienta chiuretajul, vroiam copilul, mi-l doream nespus.Cea mai urata zi din viata mea. Nici azi, 4 februarie, nu am reusit sa depasesc tristetea care ma copleseste pe dinauntru,sentimentul de vinovatie.. Indiferent ce as face, indiferent unde as merge sau ce activitati as avea, nu pot umple golul dinauntrul meu. Desi ma consider o femeie puternica, am 36 de ani, pot spune ca pentru astfel de momente nu exista remediu ..decat,, timpul si sunt alaturi de toate femeile care intampina o astfel de pierdere. Sper , cu ajutorul lui Dumnezeu, ca intr-o zi sa tin in brate copilasul meu... Multa sanatate tuturor!
buna, acum 2 saptamani am poirdut si eu o sarcina la 30 de saptamani, a fost cea mai urata zi din viata mea cand a trebuit sa-mi nasc copilul mort, ma doare sufletul si ma simt atat de pustie, ma rog la D-zeu sa ma ajute sa trec psete aceasta durere si sa am curajul sa incerc din nou,sunt alaturi de voi cele care ati trecut prin asa ceva si va doresc din suflet sa nu va pierdeti speranta ca intr-o zi va veti tine copilul sanatos in brate.
Salut, acum 3 ore, am aflat ca fatul din burtica mea nu are semne de viata, inimioara nu-i batea, si deja la 3 luni la cre eram, nu era dezvoltat. Presupunerea medicului, ca sa oprit din dezvoltare la vreo 9 saptamini. Eu, sincer simteam ca ceva nu e bine, ma simteam prea bine a fi insarcinata, m-am informat lumt asupra avortului spontan, ca sa cunosc simptomele. In momentul cind mi-a zis doctorul
A trecut o saptamana de cand am pirdut-o pe fetita mea...la 27 saptamani de sarcina. Totul mergea bine,imi amintesc cum ii simteam pumnisorul plimbandu-se prin burta mea,chiar incepusem sa comunicam,caci pe unde ma simtea,incepea sa miste si daca la inceput nu ma puteam atasa de sarcina asta,gasind motive ca am deja un baietel de 1 an si 9 luni pe care mi l-am dorit si il iubesc enorm,si nu mai aveam fiorii de emotie pe care i-am trait in prima sarcina,pe zi ce trecea tot mai mult o iubeam si mi-o doream,mai ales cand am primit vestea ca este fetita! Dar,dintr-o data,n-am mai simtit-o...nu mai misca,o simteam din ce in ce mai slab...iar cand au trecut 2 zile fara sa o mai simt,am mers la control...mi s-a spus ca avea o malformatie la inimioara. Am simtit ca mi se rupe pamantul de sub picioare! A doua zi,am facut morfologia fetala,acvelasi lucru. A treia zi m-a chemat la spital,sa o asculte cu doppler-ul.....dar......era prea tarziu..Parca aud vocea medicului,si nu mi-o pot scoate din minte.
Tuturor mamelor care trec prin aceeasi experienta: e teribil, durerea din inima trece greu, dar nu va pierdeti speranta. Iar pentru cele care cred in Dumnezeu, eu cred ca toti bebelusii pierduti o sa ii primim inapoi in cer.
Am 28 de ani si eu am pierdut primul meu bebelus in saptamana a noua de sarcina. Am avut de doua ori infectie puternica la rinichi, cu temperaturi foarte mari - prima oara nici nu am stiut ca sunt insarcinata si am mers la spital cam tarziu. Dar se pare ca bebelusul a supravietuit a prima infectie, caci la a doua internare era viu si se dezvolta normal. In seara zilei cand m-am externat a doua oara, am observat ca am o scurgere de sange din vagin: cand am vazut sangele pe hartia igienica am stiut ca ceva nu e in regula: parca mi-a dat cineva cu parul in cap. Am fost la ecografie si mi-au spus ca bebele e mort..... Al doilea par. Speram ca imi va spune ca totul e in regula cu copilasul (ei il numesc fat, dar pentru mine a fost copilas din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata). A doua zi am fost iar la ecograf, ca sa fie siguri ca e mort si apoi m-au curatat. Imi era o groaza de nedescris - dar doctorul nu a inceput procedura pana nu m-a linistit si mi-a promis ca nu va durea aproape deloc. Mi-a facut anestezie locala (aproape ca nici nu am simtit cand mi-a facut injectia in uter) si o injectie in vena. Asadar mi-a eliminat durerea considerabil. Am simtit cum imi umbla inauntru, dar a fost o durere suportabila si a durat putin. Acum ramane durerea din suflet, dupa iluziile pe care ni le-am facut eu si sotul meu in legatura cu acest bebelus - ne hotaraseram si cu privire la nume. Este vorba de un copil pe care l-am pierdut inainte de a-l avea. Sper ca viitoarea sarcina sa ma faca sa trec peste asta si sa nu se repete ce a fost acum.Si nu voi intelege niciodata femeile care se duc de buna voie la avort.
Buna. Ma numesc popa elena vream sa va spun ca si eu am trecut printr-o pierdere unei sarcini.In luna a treia am depistat la un control de rutina ca copilul era mort de o luna.In timpul sarcini am luat medicamente de mentinerea sarcini.Dar in luna adoua am avut un deces in familie! Sunt o fire foarte inimoasa.Care ar putea fi peirderea de sarcina.Si vreau un raspuns pentru acceasta intrebare.Multumesc.
Si eu ma aflau in aceeiasi situatie de 5 zile miam pierdut copilasul mult dorit,sarcina mi sa oprit din evolutie la 11sapt,iar docorul mia facut chiuretaj,imaginativa ca este prima data in viata mea cand raman gravida is dupa asa o bucurie dupa 11sapt sa fac si un chiuretaj,dr meu a fost foarte atent si a lucrat cu grija ma anesteziatsi local si intravenos am fosr foarte speriata ca o sa ma doara dar nu a durut foarte tare.Dar acuma nu ma pot opri din plans iar durerea pe care o simt nu se mai opreste,dr mia spus ca nu mai peste 6luni am voie sa raman iarasi gravida am citit pe alte siteuri ca dupa 3luni poti sa incerca iarasi.Si asa mai avea o intrebare ce analize ati facut dupa o sarcina oprita din evolutie.Va multumesc sper ca dupa cateva luni sa va dau vesti mai bune un bebe melt visat.
Ma numesc Mihaela si am 26 de ani imi pare tare rau pt toate mamicile care trec prin asa o durere mare nu am trecut prin asa ceva si sper ca Dumnezeu sa ma fereasca imi doresc un copil de 3 ani de zile si nu vrea sa apara dar totusi traiesc cu speranta ca minunea o sa apara.Trebuie sa fim tari si sa mergem inainte imi pare rau si va inteleg durerea.
buna , e greu pentru majoritatea femeilor cand se intampla o tragedie de acest fel , si eu am avut 2 experiente neplacute , unul a fost avortul spontan la 11 saptamani , si pentru care nu am primit nici o explicatie , deci nu stiu de ca s-a provocat , un timp mi-am urat propriul corp pentru ca nu a vrut sa tina bebele si l-a scos afara , ca eu l-am pierdut jumate acasa si jumate la spital , apoi dupa un an am avut o extrauterina , si pentru ca mi-am urat corpul parca au stiut asta medicii si mi-au facut o operatie de la buric pana jos de toata frumusetea , adio strand cu costum de baie in 2 piese , asa ca au trecut de atunci 5 ani , ani in care am asteptat sa vad daca mai pot , dar nimik. Parca nici nu mai am incredere ....dupa cate aud in jurul meu ....am o prietena care maine naste prin cezariana , va fi fetita , dar si ea saraca a trecut prin multe , parca mi-e groaza sa povestesc , dar cu ajutorul unui doctor bun din timisoara a reusit , maine va tine fetita pentru prima oara in brate , ma bucur enorm pentru ea . Din pacate locuiesc in Resita si aici avem doctori de toata jena , macelari cu diploma , si majoritatea femeilor merg la timisoara sa nasca , si sunt monitorizate de doctori de acolo. Rusine sa le fie celor de aici ...As mai avea de povestit intamplari urate ale unor prietene dar poate alta data , parca m-au obosit amintirile ...
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII