Imi vine sa-l stang tare tare si sa opresc timpul - emotiile unei mame de baiat - confesiuni
Mă așez în pat lângă el și se lipește cu spatele de mine. Îl cuprind în brațe și îmi afund nasul în părul lui, care miroase dulce, a șampon de bebeluși. Îmi vine să-l strâng tare, tare... și să opresc timpul.
Să rămânem așa pentru totdeauna, eu mămica lui, și el, băiețelul care îmi șoptește să-l „adorm un pic”. Apoi, se lasă purtat în lumea viselor, fericit și fără griji, strâns lângă mine.
E sambata seara, ora de culcare.
După o negociere scurtă, îl las să se bage în pat cu o punguță de piese Lego, să mai meșterească la o mașinuță, în timp ce eu îi citesc povestea. E destul de târziu și am avut o zi plină, încărcată de activități. Bianca adoarme pe la mijlocul poveștii, dar el continuă să meșterească, absorbit complet de creativitatea lui.
Termin de citit si in soapta, ma roaga sa il ajut cu masinuta.
Mai adăugăm câteva piese împreună, îmi explică ce vrea să facă, apoi, deodată, îmi spune: „Mami, să nu te superi, dar eu mă culc un pic” și își pune capul pe pernă. Îi spun să stea să strâng, să se așeze sub pătură. El zice: „Nu, că dorm doar un pic, apoi mă trezesc să te ajut la mașinuță”. Îl pup pe obraz și îi spun că poate să doarmă cât vrea, că eu iau piesele și mă duc în camera cealaltă, la lumină, să fac mașinuța, să nu o deranjăm pe Bianca cu veioza aprinsă. Îmi mulțumește și se așează la locul lui, sub pătură.
Mă mut în sufragerie și mesteresc de zor la mașinuță. Vine și tati să dea o mână de ajutor, când îl aud strigându-mă încetișor. Bag capul pe ușă și întreb dacă m-a strigat. Îmi spune: „Da, te rog, vino să stai aici, să mă adormi puțin”. Mă așez în pat lângă el, se lipește cu spatele de mine, îl cuprind în brațe și îmi afund nasul în părul lui, care miroase dulce, a șampon de bebeluși.
Îmi vine să-l strâng tare, tare și... să opresc timpul.
Sa ramanem asa, eu mamica lui, un baietel care ma roaga "sa il adorm un pic", apoi aluneca in lumea viselor, fericit si fara griji, lipit de mine.
Va recomandam sa cititi in totalitate subiectul de pe forumul desprecopii.com : Confesiunile unei mame de baiat
Ad-Extra3:
Despre meseria de mama - ati putea citi si:
Copiii mamelor care lucreaza sunt mai grasi si mai inactivi?
Cat timp petrecem cu copiii nostri?
5 greseli pe care le fac parintii divortati
10 secrete ale meseriei de mama
Vreti sa fiti o super mama? Incercati mai bine sa fiti o mama buna
Parintii laudarosi: cum reactionam?
Cum ti se schimba viata cand devii parinte!
Cat de vitregi sunt parintii vitregi ...
5 greseli pe care le fac femeile la medic
Mai multi copii = mai multe bucurii
Ce simti cand vezi copiii crescand ...
Copilul unic la parinti: despre crestere si educatie
Copii mici - decizii mici; copii mari- decizii mari
Cum ne-a schimbat diabetul viata ...
Sindromul Femeii Frumoase... pentru mamicile care vor sa isi faca copilul fotomodel
Incepe scoala - 11 sfaturi de organizare pentru parinti
A deveni mama: o transformare dramatica
Cat de vitrega e mama vitrega?
Fratii- cum ii ajutam sa se inteleaga bine
autor: Laura25, membru moderator - desprecopii.com - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII