Dumnezeu să o binecuvanteze pe Maria!

Dumnezeu să o binecuvanteze pe Maria!

Dumnezeu să o binecuvanteze pe Maria!

  • Se întâmplă rar ca pe un site care celebrează în fiecare zi vieţi noi, să se decreteze doliu. E ca şi cum, pe insula noastră de vacanţă, acolo unde ne refugiem când vrem să ne deconectăm sau să găsim soluţii pentru problemele care ne ard, brusc, la toate ferestrele ar flutura cârpe negre şi aerul ar mirosi a fum de lumânare. Ni se pare incredibil că în zilele noastre o femeie tânără moare la naştere...
Material despre o poveste reala de viata intimplata in randul comunitatii Deasprecopii.com (forumul Desprecopii.com ) In sectiunea Nasterea pe Glob, va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

"Mereu am crezut ca asa ceva se întâmpla numai în filme…."
(Laura25, 18 februarie 2006, ora 9:55:12)

Se întâmpla rar ca pe un site care celebreaza în fiecare zi vieti noi, sa se decreteze doliu. E ca si cum, pe insula noastra de vacanta, acolo unde ne refugiem când vrem sa ne deconectam sau sa gasim solutii pentru problemele care ne ard, brusc, la toate ferestrele ar flutura cârpe negre si aerul ar mirosi a fum de lumânare.

Ni se pare incredibil ca în zilele noastre o femeie tânara moare la nastere. 17 februarie 2006 a fost prima zi în care comunitatea desprecopii a tinut doliu pentru unul dintre membrii sai: AndreeaC, mamica de ianuarie-februarie 2006, a murit dupa ce a nascut-o pe Maria.

N-am cunoscut-o pe AndreeaC, dar am fost martora dramei familiei ei, alaturi de toti cei peste 1000 de oameni care au simtit nevoia sa spuna în acelasi mesaj: "Condoleante, Dumnezeu s-o odihneasca pe Andreea si bun venit Mariei pe lume".  "E nedrept!" "Medicii sunt niste criminali! "Cum poate Dumnezeu lasa un suflet mic fara mama?" "Nici macar n-a apucat sa-si tina fetita în brate, sa o vada…".

Gândul acesta, ca pruncul meu ar fi putut creste fara mine, ca m-as fi stins înainte sa o vad, înainte sa o tin în brate, înainte sa-i învat fiecare gest, fiecare respiratie, fara sa-i cunosc zâmbetul, fara sa o pot legana, fara sa-i fiu aproape… gândul asta ne-a facut pe mine si pe toti cei ce zilnic intra pe DC, sa alergam sa ne luam copiii si sa-i strângem la piept. "De ce plânge mama?" probabil s-au întrebat ai nostri în ziua aceea…

Au fost zile întregi în care n-am putut vorbi despre asta, în care n-am mai intrat pe forum sau pur si simplu nu am vrut sa scriem la topicul acesta si totusi iata, dupa mai bine de doua luni, înca mai sunt oameni care deschid subiectul "Doliu pe DC" si îsi exprima regretele. Cel mai greu trebuie sa le fi fost celorlalte mamici, de pe forumul de ianuarie-februarie 2006, cele care o cunosteau pe Andreea si care stiau cu câta dragoste a asteptat sa-si tina fetita în brate. 


Inainte de nastere


AndreeaC


Camera Mariei era aproape gata... 


Maria si bunica. Maria doarme acum
in vechea camera a mamicii ei, Andreea.


Maria si tata

Ca mine si ca tine, Andreea alesese un nume pentru copila ei…

( "Asadar: la eco a iesit fetita (Maria), are acum 33++,voi naste la Polizu, cu dr. Alina Dascalu. Au început durerile de spate si de solduri (când dorm).) Ca mine si ca tine, îi pregatise camaruta ("Luna asta trebuie sa termin cu bagajul si camera bebelusei. Mai am o multime de cumparat, de aranjat, de lipit etc. Sper sa reusesc si sa nu ma prinda bb nepregatita." - scria pe 3 ianuarie), pusese deoparte prima fotografie de la eco, cumparase câteva hainute si poate câteva jucarii… Ca mine si ca tine, se temea putin de nastere dar se straduia sa-si pastreze zâmbetul (Acum ninge, sper ca asa sa fie si de Craciun, sa se bucure copiii. Si nu numai. :) Multa sanatate, multe bucurii si sarbatori fericite.
PS: Am citit povestea nasterii lui ioachim chiar cu o seara înainte sa primesc link-ul de la tine (am gasit pe net, ca nu mai aveam rabdare :))  Mi-a placut cum ai scris-o, e tare amuzanta, când citesti dupa... dar eu sunt inainte... oricum - mi-a placut: acum când ma gândesc la ea, zâmbesc si ma apuca groaza, plus ca am mai citit si alte asemenea povesti pe net si am observat ca nasterile au loc cu tot felul de peripetii. Asa ca ma astept. Cu zâmbetul pe buze înainte, ca altceva nu vad ce-as putea face. Salutare. Aveti grija de voi.) Ca mine si ca tine, a citit despre nasterile de dinainte ale colegelor de forum (Buna fetelor! Bine ati venit acasa cu bebeii, celor care au nascut de curand si tin pumnii celor care se pregatesc de nastere. Eu am citit mai mereu ce ati scris, dar mi-am facut mereu de lucru cu altele si nu am apucat sa scriu. Tot mai gasesc câte ceva de facut, parca nu se mai termina. Am facut liste peste liste. Azi am fost la manichiura, mâine ma duc la epilat si apoi la 11 la doctor, la control. Sunt deja în saptamâna 40. Dar nu am nici un semn: burtica nu mi se pare sa fii coborât, dureri nu, dop nu, lichid nu... or fi gresit termenul? dupa masuratori trebuie sa fie între 9 si 12 feb. Vedem mâine. Poate ne opreste acolo.)

Ca putine dintre noi, înainte de a naste, s-a dus la biserica si s-a spovedit.

("Fetelor, cred ca mai am putin ...sau nu?Azi am fost la control, totul E ok, doar colul putin înmuiat. Am stabilit întalnire la eco, pe vineri. Sfatul medicului a fost sa ma plimb, sa stau linistita. Asa ca o iau încetisor de la Polizu pâna la Romana pe jos. Acolo pauza de o cofetarie, întâlnire cu sotul, mers pe jos pâna la Universitate. Dupa ce ies din pasaj simt cum curge ceva cald. Cred ca-i apa. Caut o toaleta sa verific. Sânge. Fuga la spital, tel. dr. Vazut medic de garda, apoi eco. Bb ok, miscari, inima, placenta. Doar burtica se întarea din când în când. Cica sângerarea ar fi de la tuseul vaginal. Cu taxiul acasa, oprit la biserica sa ma spovedesc. La iesire alunec pe scari, cad pe spate si dau cu capul de o treapta de marmura. Am început sa plâng. Acu-s acasa si de când am venit au mai curs câteva picaturi de sânge (rosu). Bb misca, iar burtica se mai întareste la 5-6 minute de vreo 3 ori la rând, apoi sta cuminte. Cumnatu' e cu masina la scara." ) Ca mine si ca tine, înainte sa plece la spital a deschis forumul si a spus: cred ca nasc! Ca mine si ca tine a anuntat primele semne ale nasterii (Fetelor, azi bb al meu s-a agitat mai mult decât de obicei. Pâna acum eu n-am avut nici un simptom (dureri, dop, lichid) din cele citite în relatarile voastre. Dar acu', de ceva vreme simt niste întepaturi jos. Se poate sa fie primele semne?)

Ca tuturor mamicilor din comunitatea noastra, i s-au tinut pumnii si i s-a facut galerie:

"Hai, Andreea, sa te întorci sanatoasa acasa cu Mariuca!"

("....Multumesc pt urari! Sunt înca acasa. Am trecut cu bine peste noapte. Acum - burtica e mai tare decât de obicei, din când în când se mai întareste si mai rau în partea dreapta si îmi curge si ceva rozuliu. Am vb cu dr - cica se poate sa fie dopul. Sunt pe faza").

Ce tragedie! Andreea nu s-a mai întors acasa. De ce?

Placenta inserata jos, cazatura dinaintea nasterii, incompetenta medicilor, un travaliu prea lung, amânarea nejustificata a unei cezariene de urgenta?  Embolie amniotica, au spus medicii. La câteva zile dupa ce Andreea plecase sa nasca, sotul ei a intrat pe forum nu ca sa spuna: "Fetele mele sunt acasa" ci dintr-un bun simt enorm: s-a simtit dator sa ne povesteasca despre ultimele ei ore, ca sa le linisteasca pe cele ce înca nu nascusera, ca sa nu lase pecetea rusinii pe obrazul medicilor

("Sunt sotul Andreei Calin si va scriu de pe contul ei pentru ca se pare ca mai dureaza ceva pâna se va activa al meu. Vreau sa va multumesc pentru gândurile voastre. Va voi spune povestea asa cum o stiu eu, pentru ca vad ca multe dintre voi sunt foarte speriate. Andreea a avut o sarcina aproape perfecta. Toate problemele ei au fost cât se poate de banale si s-au rezolvat de la sine. Ultima ecografie a fost cu o zi înainte si a fost bine. Placenta urcase, contractiile au început exact la data prezisa de medic, nici o zi mai devreme sau mai târziu. Cazatura din ziua precedenta nu a avut nici un efect negativ. La tomograf nu s-a vazut mai mult de un cucui. A plecat la spital la insistentele mele, pentru ca ea ar mai fi stat un pic, contractiile nu i se pareau destul de regulate. A venit pe picioare, s-a internat singura si a urcat pe jos doua etaje. Doctorita Dascalu a venit la timp, anuntata de asistente. Andreea vorbise deja cu ea la telefon si i-a spus în ce stadiu se afla. A avut echipa completa la nastere: doctor, asistente, moasa, anestezist. Stopul cardiac s-a produs aproape de sfârsitul procesului. Au facut cezariana si au început sa o resusciteze. Dupa 40 de minute inima ei a început din nou sa bata. Initial, bazându-se doar pe perioada cât a trecut între stopul cardiac si conectarea la aparate, doctorita a fost optimista. Rezultatele analizelor au venit abia la ora 14.00 (copilul s-a nascut la 5.45) si atunci prognosticul s-a schimbat radical. Am fost acolo! Medicii s-au mobilizat extraordinar. Au venit imediat doctorita de garda, un chirurg, asistente, practic tot spitalul. Mi-am dat seama ca e ceva grav pentru ca asistentele plângeau si abia mai nimereau clantele la usi. Toata adrenalina din spital s-a dus la Andreea. A mai trait 15 ore ca urmare a efectelor medicamentelor, dar corpul ei nu a reusit sa treaca de soc si sa înceapa sa functioneze pe cont propriu. A avut cei mai buni medici, cea mai buna aparatura si toate substantele care ar fi putut-o ajuta. Vreau sa multumesc doctoritei Dascalu si tuturor medicilor, asistentelor si personalului ale caror nume nu le stiu. Au facut doua minuni: au salvat copilul si au resuscitat-o pe Andreea. Nasteti linistite la Polizu! Copilul e perfect sanatos, manânca foarte mult si a trecut deja de icter.
Va multumesc mult! Tudor Calin)

Ne-am propus ca Maria sa devina fetita noastra de suflet.

Am strâns pentru ea niste banuti, evident nu-i vor ajunge pentru toata viata, dar sunt bani pentru zile negre, pe care bunicii si tatal îi vor pune în banca.

("Maria e frumoasa si cuminte, gângureste, are 5 kilograme. Cand am intrat în camera ei, dormea pe pieptul bunicului. A pus-o usor în pat dar s-a trezit relativ repede. A deschis la început un ochisor si ne-a privit asa, smechereste... I-am dus banutii donati de voi, o rochita si o carte a bebelusului în care bunica sa îi puna fotografii cu mama, sa tina un grafic de crestere si sa noteze primul zâmbet, primul pas, primul cuvant. Fotografia mare a Andreei e pusa exact în fata patutului. Mariuca are camaruta ei, cu patut si masuta de înfasat, cu jucarii si tot ce-i mai trebuie. E bine îngrijita de bunici si îi place mult sa stea în brate, cu nasucul lipit de pieptul celui ce o tine. Au multumit pentru bani. Între timp se lupta cu greutatile obisnuite: laptele praf destul de scump, pampersii care se duc foarte repede. Se plictiseste repede de jucarii, desi, spune Tudor, "avem la hainute si jucarii cât pentru cinci copii".)

Cine ar fi crezut ca o postare pe forum e dovada scrisa a firului de ata de care ne atârna vietile, asa cum spunea una dintre noi? Cine ar fi crezut ca pozele cu burtica si cele facute în pragul usii, când te tii cu o mâna de spate si zâmbesti desi îti vine sa strigi de durere, vor fi singurele poze din care puiul tau va sti ca tu erai mama, asa aratai când înca nu se nascuse?

Ne e greu sa ne împacam cu ideea ca nu s-a putut face nimic. Dar trebuie sa mergem mai departe, si sa-l rugam pe Dumnezeu sa aline durerea parintilor Andreei, cei care au fost nevoiti sa-si conduca pe ultimul drum copilul. Sa ne rugam ca Maria sa creasca mare si frumoasa, de doua ori mai iubita si mai alintata. Sa speram ca într-adevar exista viata vesnica si ca într-adevar Andreea este îngerul Mariei, sa îl rugam pe Dumnezeu sa-i netezeasca micutei calea în viata si sa nu puna pe umerii ei mici poveri mai mari decât pierderea mamei.

Dumnezeu sa o binecuvânteze pe Maria!

autor: Andreea Demirgianmembra a clubului Desprecopii.com, redactor Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2006

 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

 >>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

15 comentarii din totalul de 28:

  1. anymony
    anymonytrimis la 16/2/2010

    LA MULTI ANI MARIA!!!Ai deja 4 anisori, esti fetita mare si frumoasa. Sa ai parte de ce e mai bun in viata, si sa ii bucuri pe tati si pe bunici.

    Raspunde la acest comentariu
  2. iulia
    iuliatrimis la 24/6/2009

    Tragic..foarte tragic. Am cunoscut-o pe Andreea, am vazut cat de frumos a crescut Maria. Din nefericire am aflat o veste nu tocmai placuta: tatal Mariei a luat-o de la bunici si nici nu le da voie sa o vada.Voi ce mai stiti de Maria?

    Raspunde la acest comentariu
  3. Andreea
    Andreeatrimis la 30/11/2007

    Dumnezeule...unde erai cand femeia asta avea nevoie de tine ???? am si eu o fetita....Maria....vom avea imediat 1 anisor....am stat 3 nopti in spital...timp in care nu ne-a intrebat nimeni de sanatate...am experimentat pe copilul meu cum e sa fii mama..e primul..am invatat din mers si din carti si internet ce trebuie sa-i fac...adevarul e ca sistemul sanitar romanesc e ca inexistent la 3 zil de la nastere nesimtitul de portar pentru ca nu i-am dat destui bani nu l-a lasat pe sotul meu sa urce sa-mi ia geamantanul...l-am carat singura, am lasat bebelusa pe pat si m-am intors dupa ea...eram la etajul 2...daca mi se intampla ceva credeti ca-i pasa cuiva...aiurea...mi-e o sila de tara asta si de scuzele penibile pe care toti le inventeaza...intrebarea mea e pana cand? si cand mai citesc si despre tragedii ca aceasta...dumnezeu sa-i dea sanatate micutei Maria si ce si-a dorit mama ei pentru ea sa i se indeplineasca...

    Raspunde la acest comentariu
  4. tapalaga violeta
    tapalaga violetatrimis la 8/11/2007

    doamne dumnezeule cata durere,astazi am intrat prima data aici si uite ce am gasit.....am plans in hohote,am si eu o fetita si imi imaginam fel de fel.....multa sanatate copilasului si familiei,dumnezeu sa va aiba in paza.MULTA SANATATE

    Raspunde la acest comentariu
  5. Geo
    Geotrimis la 4/8/2007

    Abia acum, la aproape un an si jumatate de cand s-a intamplat,am citit si eu aceasta poveste tragica. Si la fel de mult m-au rascolit fotografiile!Doamne, ce frumoasa era Andreea! Ce mila infinita m-a cuprins cand am vazut-o pe micuta Maria, sufletel nevinovat! Ai grija, Doamne de micuta si de familia ei! Andreea,odihneste-te in pace acolo, in Rai, unde sunt sigura ca ai ajuns!

    Raspunde la acest comentariu
  6. nikoluisa
    nikoluisatrimis la 4/3/2007

    nu pot sa cred ca in ziua de azi se mai poate intampla asa ceva, ti se rupe sufletul, nu ma pot oprii din plans . E atat de tragic cand astepti noua luni sa-ti strangi puiul in brate si.... dintr-o data totul se naruie in fATA TA. Sincere condoleante.

    Raspunde la acest comentariu
  7. gabi
    gabitrimis la 8/2/2007

    Nici acum nu-mi vine sa cred ca se mai poate intampla asa ceva in ziua de azi ! Eu sunt o mamica (daca mai pot spune asa) careia i-a murit bebelusul. Poate este o mare diferenta intre noi doua dar o mama fara copil si un copil fara mama este foarte dureros... pe 10 februarie ar fi implinit 3 luni ... Am auzit tot felul de

    Raspunde la acest comentariu
  8. ionescu carmen
    ionescu carmentrimis la 4/2/2007

    andreea isi va veghea copilul din ceruri ,dumnezeu sa o odihneasca in pace.

    Raspunde la acest comentariu
  9. nicoleta bejenaru
    nicoleta bejenarutrimis la 18/1/2007

    Am citit azi 17.01.2007 aceasta poveste.Am fost cutremurata.Nu m-am putut abtine din a plange aceasta tragedie.Dumnezeu sa o odihneasca pe Andreea si sa aiba grija de Maria, sa creasca sanatoasa si inconjurata de multa dragoste.

    Raspunde la acest comentariu
  10. Catalin
    Catalintrimis la 30/11/2006

    O imensa tragedie s-a abatut peste aceasta familie!Este greu de inteles ca aceasta a facut parte din planul Divin. Ar insemna ca Dumnezeu sa fie crud!...sau mintea noastra de simpli muritori nu pot inca intelege.Maria, mamica ta a facut sacrificiul suprem pentru tine! Fii sigura ca te va veghea in continuare de acolo unde s-a dus. Un ingeras ca tine stie acest lucru mai bine ca noi!Pentru tatic numai cuvinte de inbarbatare. Sa fii tare sa aperi si sa cresti cum stii mai bine ingerasul daruit de sotia ta!

    Raspunde la acest comentariu
  11. angelica_g
    angelica_gtrimis la 20/9/2006

    Nu ma pot opri din plans!!!!!Sunt f sigura ca Dumnezeu ne-a adus pe acest pamant pe fiecare cu un scop anume! Cred ca odata scopul atins, dintr-un

    Raspunde la acest comentariu
  12. SDS
    SDStrimis la 21/7/2006

    Buna fetelor.Cu voi mi-am petrecut cele 9 luni de emotii, si cu DC am depasit fiecare temere pe care am avuto cu privire la ceea ce simt... O perioada am disparut pentru ca nu am mai avut acces la net de acasa. Am revenit acum cind puiul meu are deja 1,2ani, e mare (mi se pare), si incerc sa recuper tot ce am pierdut: informatii, stiri... si am ramas socata de cazul Andreei... nu am cuvinte. Am plins si inca imi mai curg lacrimi pe obraji cind va scriu. Dumnezeu le stie mai bine pe toate si in planul Sau stie de ce a permis una sau alta. Fie ca Maria sa creasca mare si sanatoasa si... nici nu am cuvinte. Parca mii frica sa mai fac un bebe, mai vreau o fetita, dar toate la timpul lor. APRECIERI tatalui care este atit de puternic si face fata. Mian lui Dumnezeu sa fie asupra familiei si sa ii tina sub aripile Sale protectoare.

    Raspunde la acest comentariu
  13. claudia
    claudiatrimis la 29/6/2006

    Maria ste o fetita extraordinar de frumoasa, foarte voinica,vesela si cu o gurita micuta si dulce.Multe mamici si-ar dorii sa aiba o asemenea fetita.

    Raspunde la acest comentariu
  14. AlexandraD
    AlexandraDtrimis la 24/5/2006

    sunt mamica doar de 2 luni,D-z1eu ne-a daruit pe Sarah pe 17 martie 2006,deschideam acest site inca de pe parcursul sarcinii dar nu m-am inregistrat pana azi,cand am vazut cazul Mariei,eu si sotul meu vrem sa luam legatura cu familia Mariei!Suntem departe dar am vrea o adresa ,un nr de telefon ,sa putem vb cu tatal sau bunica...astazi cand am venit de la biserica am intrat pe site-ul acesta sa citesc despre bebelusii la luna a doua si am plans citind despre Andreea, apoi am chemat pe sotul meu sa citeasca si el ,si...greu pt ca D-zeu ne-a trecut si pe noi prin incercari de cateva luni si stim suferinta dar mai stim ca suferinta aduce bucurie.Vrem sa luam legatura cu aceasta familie daca cineva poate sa ma anunte ,va rog scrieti-mi pe adresa de e-mail alexandra.4god@yahoo.com .Dumnezeu sa binecuvinteze familia Mariei,bunici si tatal sa faca ,ca prin Maria bucuria sa fie desafarsita si suferinta sa se transforme intr-o minune a Lui D-zeu!!!

    Raspunde la acest comentariu
  15. codruta
    codrutatrimis la 15/5/2006

    la fel ca multi dintre noi, nu am cunoscut-o, dar vreau sa-i multumesc ca datorita ei imi amintesc mai des sa-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a permis sa ma bucur de fetita mea. La fiecare ma-ma spus de micuta mea, la fiecare zambet sau gangurit, imi amintesc ca undeva, atat de aproape de noi, o mica printesa isi bucura doar tatal si bunicii iar mamica ei o vegheaza de Sus. Maria, sa-ti dea Dumnezeu tot ce si-ar fi dorit mamica ta pentru tine!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII