Crusta de lapte sau dermatita seboreică infantilă - cauze și cum se tratează la bebeluși

Crusta de lapte sau dermatita seboreica infantila - cauze si cum se trateaza la bebelusi

Crusta de lapte sau dermatita seboreică infantilă - cauze și cum se tratează la bebeluși

Dermatita seboreică infantilă, cunoscută popular sub denumirea de crustă de lapte, este o afecțiune a pielii, foarte des intalnită la nou-născuti, care apare mai ales in zona scalpului, sub forma unor coji aspre, grase, de culoare galbenă.

⇒ Iată care sunt cauzele și cum se poate trata dermatita seboreică la bebeluși.

- veti citi:
Dermatita seboreica infantila sau 'crusta de lapte'
Cauzele dermatitei seboreice infantile
Tratamentul dermatitei seboreice infantile
Cum ingrijim pielea bebelusului?
Ce remedii naturiste pot trata dermatita bebelusului?
Despre dermatita si eczema la bebelus mai cititi

Dermatita seboreica infantila sau 'crusta de lapte'

Dermatita seboreica infantila, cunoscuta popular sub denumirea de crusta de lapte, este o afectiune a pielii, foarte des intalnita la nou-nascuti, care apare mai ales in zona scalpului, sub forma unor coji aspre, grase, de culoare galbena. Cojile apar insa adesea nu doar pe pielea capului, ci si in jurul urechilor, al ochilor sau la baza nasului. De cele mai multe ori, dermatita seboreica infantila apare in primele 3 luni de viata, dar nu il deranjeaza pe bebelus, pentru ca nu produce dureri sau mancarimi. Simptome asemanatoare apar si la copiii mai mari, insa acestea sunt asociate mai degraba cu matreata decat cu dermatita seboreica.

Cauzele dermatitei seboreice infantile

Chiar daca denumirea populara este de  crusta de lapte , dermatita seboreica infantila nu are nicio legatura cu laptele. Denumirea vine de la faptul ca are aspectul unei cruste de lapte uscat, insa e bine de stiut ca este o afectiune cutanata care nu este cauzata de o infectie bacteriana, de alergie si nu are legatura cu igiena. Este vorba pur si simplu de o acumulare de celule moarte, fixate pe piele de un exces de sebum. Medicii nu sunt inca edificati asupra cauzelor precise ale aparitiei dermatitiei sebroeice, insa 2 ipoteze sunt mai des vehiculate. Unii sustin ca ar fi vorba de o infectie fungica, iar altii considera ca dermatita apare ca urmare a activitatii unei glande sebacee hiperactive.

In multe cazuri poate fi vorba intr-adevar de o infectie fungica, care are legatura cu antibioticele administrate mamei inainte de nasterea bebelusului sau cu cele administrate nou-nascutului in prima saptamana de viata. In general, la bebelusi, infectiile fungice cauzate de administrarea antibioticelor se manfiesta prin aparitia dermatitelor in zona scalpului, a urechilor, in zona de contact cu scutecul sau in gura.

O alta cauza a dermatitei seboreice poate fi insuficienta de biotina , una dintre vitaminele mai putin cunoscute din complexul B, o substanta importanta in reglarea glicemiei si in normalizarea metabolismului. De asemenea, un rol important il are excesul de sebum, datorat faptului ca hormonii mamei  influenteaza inca organismul nou-nascutului. Astfel, glandele sebacee elibereaza o substanta care face ca celulele moarte sa se fixeze pe piele in loc sa cada.

Tratamentul dermatitei seboreice infantile

In majoritatea cazurilor nu este necesar un tratament special al dermatitei seboreice infantile. Este suficienta o igiena normala, care include spalarea usoara cu apa calduta. Cojile vor cadea de la sine. Multi parinti isi fac insa griji din cauza aspectului neplacut al dermatitei si cauta remedii care sa o faca sa dispara mai repede.

Pentru bebelusi, medicii pot prescrie anumite unguente pe baza de cortizon, care se aplica mai multe zile. In cazul copiilor mai mari, dermatitia este asociata cu matreata si de aceea medicii pot prescrie sampoane antimatreata sau sapunuri antifungice, pe baza de ketoconazol (2%).

Ad-Extra3:

Cum ingrijim pielea bebelusului?

Pana sa ajungeti la medic insa, puteti cere la farmacie o crema emolienta care inmoaie cojile si pe care o puteti aplica de 2 ori pe zi, inainte de baie sau inainte de culcare. Foarte eficiente sunt cremele pe baza de galbenele sau cele care contin vitamina E. Uleiul pe baza de ciubotica-cucului este si el foarte bun, fiind un antiinflamator natural. Uleiul de migdale hidrateaza, iar cremele pe baza de salvie sunt antibacteriene. Cel mai eficient este sa aplicati crema inainte de baie si sa o lasati sa actioneze cam 15 minute, apoi sa spalati bland piele cu un sampon delicat si cu apa calduta. Nu insistati aupra cojilor care nu se desprind pentru ca puteti provoca rani.

Ce remedii naturiste pot trata dermatita bebelusului?

Remediile facute in casa sunt si ele foarte eficiente. Uleiurile naturale (mai ales uleiul de masline sau uleiurile minerale) sunt folosite pentru indepartarea crustei. Acestea se aplica seara si se lasa peste noapte, apoi, a doua zi, se incearca indepartarea blanda a crustei cu un tampon din bumbac, insa nu se insista daca nu se desprinde, pentru a nu provoca rani.

Un alt remediu il constituie pasta cu bicarbonat de sodiu, obtinuta dintr-o lingurita de bicarbonat dizolvat intr-o ceasca de apa calduta, in care se adauga apoi putin ulei pentru bebelusi. Aceasta se aplica pe crusta timp de 10 minute, apoi se clateste cu apa calduta.

Unii medici sustin ca sunt de evitat sampoanele, chiar daca ele sunt special create pentru copii, deoarece multe dintre ele pot agrava dermatita din cauza substantelor pe care le contin. Gelul de aloe sau uleiul de ceai verde sunt si ele remedii des folosite, insa daca se observa vreun efect negativ, tratamentul trebuie imediat intrerupt.

Ceaiurile din diverse plante adugate in apa de baie sunt si ele remedii eficiente. Ceaiul de brusture si ceaiul de musetel se numara si ele printre remediile populare des folosite in combaterea crustei de lapte.

🟠 Util de citit Cum tratăm crusta de lapte a bebelușului cu ulei de cocos

Cand trebuie sa ne ingrijoram?

In principiu, dermatita seboreica infantila nu este o afectiune periculoasa. Ea trece de la sine si este suficienta o igiena adecvata. Insa in unele cazuri pot aparea complicatii ce trebuie tratate cu atentie. Daca crusta devine rosiatica si iritata si se raspandeste si pe alte parti ale corpului sau daca observati ca bebelusul dezvolta si o infectie fugica bucala sau o dermatita de scutec persistenta, atunci s-ar putea sa fie nevoie de o interventie medicala de specialitate. Daca crusta incepe sa sangereze, ea poate deveni un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. De obicei acest lucru se intampla atunci cand cauza este o infectie fungica si este nevoie de un tratament cu antibiotic pentru a rezolva problema. Uneori, dermatita seboreica infantila poate fi asociata cu problemele legate de imunitate. De asemenea, adesea apare asociata cu diareea. E destul de dificil pentru un nespecialist sa distinga cauza afectiunii, de aceea cel mai indicat este sa consultati un medic, care va da un verdict corect.

Despre dermatita si eczema la bebelus mai cititi

Dermatita atopica (eczema)
Cremele pentru bebelusi pot favoriza eczema
Baia cu agenti de inalbire diluati usureaza eczemele copiilor
Iritatia produsa de scutece
Totul despre alergii

Topicuri pe forum in care apar sugestii de remedii naturiste:

A facut coji in cap  
"Solzisori" pe cap
Solzisori - pana cand?

Cititi si din experientele mamicilor de la Desprecopii.com care s-au confruntat cu eczema la copii:

eczema la bebei - vol I
Eczema la bebei - vol.II
Eczema la bebei - vol III
Dermatita atopica (1)
Dermatita atopica (2)
Dermatita atopica (3)

Esti o mamica care are nevoie de sfaturi?

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 1 comentarii

  1. Iulia Diana
    Iulia Dianatrimis la 14/4/2016

    Fetita mea, Cristina, de 4 anisori a avut o dermatita de care nu mai stiam cum sa scapam pana cand nasa ei i-a facut cadou o crema ce este folosita ca remediu pentru dermatie si psoriazis de la pure potions. Si e minunata crema. Chiar functioneaza.

    Raspunde la acest comentariu
    • Elena
      Elena trimis la 11/7/2017

      Cum se numea crema ??sa încercam și noi

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII