Nasterea la Spitalul Filantropia: o emotie coplesitoare si rauri de lacrimi. O experienta a unei nasteri prin cezariana - peripetii cu final fericit

TEMA: Am nascut prin cezariana: povestea mea | 1 | 17/8/2024

Bebelușul dorea să ne cunoaștem... În acel moment aveam 38 de săptămâni și 4 zile. Doamna doctor dorea să mai aștepte, ecografic, bebelușul avea 2700 de grame, era micuță, pierdeam lichid, iar dopul gelatinos încă nu se eliminase.

M-a trimis să îmi fac foaia de internare. Am mers, am făcut foaia, și durerile au început să se intensifice, aveam contracții...

Am sunat soțul să îmi aducă lucrurile necesare pentru spitalizare. Totul a fost bine până în acest punct. Am mers împreună cu o doamnă infirmieră să mă pregătesc pentru a intra în salonul de pretravaliu, unde am fost preluată de patru asistente care erau "moașe" în sala de nașteri, împreună cu o doamnă doctor anestezist și o asistentă de anestezie. Le mulțumesc enorm... mi-au explicat tot ce trebuia să știu și mi-au prezentat toate riscurile.

vei citi:
Eram programata sa nasc prin cezariana
Am simtit ca s-a rupt efectiv ceva
Vine momentul sa mergem spre sala de nasteri
Un sentiment de fericire inexplicabil
Personalul neonatologiei si medicii... oameni minunati
Nașterea la Spitalul Filantropia din București - alte experiențe povestite de mamici

nasterea prin cezariana

nasterea la Filantropia

Eram programata sa nasc prin cezariană

Imi aduc aminte ca si cand a fost ieri, o zi de toamna, vineri... 16.10.2020, medicul ce mi-a urmarit sarcina nici mai mult nici mai putin de aproximativ 3 saptamani si cu care am si nascut dealtfel, (o doamna pe sufletul meu care si-a dat interesul ca eu si micuta mea sa fim bine pana la final), ultimul control, eram programata sa nasc prin cezariana martea ce urma sa vina, datorita unor probleme ce nu imi premitea nastere naturala... Numele meu este Andreea M., sunt mamica de 1 an si o luna, a unei minuni numita Anastasia Ioana. Sa incepem poveste noastra, cu finalul fericit...

Merg catre Spitalul Filantropia alaturi de sotul meu, nepregatita pt nastere, in aceste 3 saptamani am mers de 3 ori pe saptamana la controale, aveam dureri de burta ingrozitoare in aceasta perioada...

Ajunsi la spital, am asteptat foarte putin aparitia doamnei doctor, am fost pusa la aparatul pt mobitorizarea fetala, totul bine, pana in acest punct... a venit o doamna asistenta cu rezultatul, dupa care am intrat in cabinet sa discut cu medicul... avand si probleme, sarcina joasa, placenta lasata pe partea stanga, foarte joasa, bebe nu vroia sa mai asimileze mai deloc...

Doamna doctor m-a intrebat daca este ceva schimbat in starea mea si daca durerile sunt mai rele decat erau inainte... raspunsul meu fiind ca de fiecare data, sunt la fel...

Am simtit ca s-a rupt efectiv ceva

Am fost rugata de dumneaei sa ma pregatesc pt control, am incercat sa fac acest lucru cand deodata am simtit ca s-a rupt efectiv ceva, era "apa"...

Bebe vroia sa ne cunoastem... in momentul acela aveam 38 sapt si 4 zile, doamna doctor dorea sa ma mai tina, echografic bebe avea 2700gr, era micuta, pierdeam lichid, dopul gelatinus inca era...

M-a trimis sa imi fac foaie de internare, am mers am facut foaia, durerile incepusera sa se acutizeze, aveam contractii...

Am sunat sotul, sa imi aduca necesarul pt spitalizare, totul bine pana in acest punct.

Merg impreuna cu o doamna infirmiera sa ma pregatesc pt a intra in salonul pretravaliu unde am fost preluata de catre 4 asistente care au fost in sala de nasteri "moase", o doamna doctor anestezist impreuna cu asist de anestezie, le multumesc enorm... mi-au explicat tot ce era de explicat si mi s-a pus in vedere toate riscurile...

Vine momentul sa mergem spre sala de nasteri...

Una dintre asistentele "moase" m-a luat si a mers impreuna cu mine catre sala, dealtfel am rugat-o pe aceasta sa mi se faca o poza cu fetita sa o pot avea ca amintire, bineinteles ca am fost dusa cu zaharelul... da, da, mamica... dar nu am vazut nicio poza, pot spune ca a fost singura mea experienta urata in acel spital pana la final...

Operatia a decurs normal, la ora 14:16 am facut cubostinta... bebelina a avut 3000 gr, 51cm lungime, nota 9, fara probleme.

Ad-Extra3:

Un sentiment de fericire inexplicabil

Cu o emotie coplesitoare si rauri de lacrimi, asa pot explica primul moment din noua mea viata, dupa primul tipat al micutei.

Plangea, cu o voce ascutia si puternica, mi-a fost adusa si pusa pe obrazul meu, in momentul acela ea a tacut, iar eu am simtit ca o conexiune... ceva de neexplicat in cuvinte.

Totul bine, sunt transferata pe sectua ATI unde am fost tinuta pana la orele 21, dupa aceea m-au transferat pe salon.

Asteptam cu nerabdare sa vad puiul de om... micuta mea, ingereul meu mult dorit si asteptat... a venit momentul... mi se parea atat de mica si perfecta, era totul meu... nu mi-a fost lasata in salon, doqr am facut cunostinta oficial sa spunem asa...

Personalul neonatologiei si medicii... oameni minunati

Ziua urmatoare am cunoscut personalul neonatologiei si medicii... oameni minunati... la fel cat si al maternitatii... totul a decurs bine bebe s-a adaptat repede, eu m-am recuperat foarte bine incat medicul neonatolog cat si ginecolog au fost de acord sa mergem duminica acasa.

Pe scurt aceasta a fost experienta nasterii micutei mele, una cu peripetii dar cu final fericit.

Autor - Andreea Matei, o mamica de la Desprecopii

Util de citit:

- Nasterea prin cezariana: motive medicale care o recomanda
- Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!