Puterea exemplului, a jocului de rol și a super-eroilor în educația copilului

Puterea exemplului, a jocului de rol si a super-eroilor in educatia copilului

Pentru fiecare dintre noi, orice început reprezintă o perioadă de stângăcie, de testare și acomodare. Fie că vorbim despre o relație, despre o nouă etapă în viață, lumea din jurul nostru e o mare necunoscută. Odată cu nașterea, fiecare dintre noi pornim în descoperirea ei cu pași mărunți, dar siguri. Este misiunea noastră, ca adulți, să le explicăm copiilor noștri despre toate lucrurile pe care le vor afla de-a lungul vremii, despre faptul că au dreptul la propriile păreri și opinii.

Toate acestea sunt pentru ca ei să își dezvolte o personalitate cât mai puternică, să distingă răul de bine, să se apere și să devină cea mai bună versiune a lor.

Suntem în era în care găsim informație peste tot în jurul nostru

Cei mici trebuie să beneficieze de o atenție corespunzătoare, pentru a căpăta obiceiuri sănătoase, și pentru ca întreg procesul de învățare să fie unul natural. Cea mai bună soluție pe care o avem, ca părinți, este să le arătăm, să le povestim, să testăm lucruri împreună.

Puterea exemplului în educație

Copiii sunt influențați de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar acțiunile tale au cea mai mare autoritate pentru o dezvoltare sănătoasă. Cei mici învață cum să trăiască observând și imitând comportamentele adulților din jur. Prin adoptarea unui comportament și a unor acțiuni bune, îl poți ajuta să se dezvolte corespunzător. Am pregătit pentru tine câteva sfaturi despre cum să dai un exemplu pozitiv copilului tău. (i)

•    Fii vulnerabil - nu-ți fie frică să îi spui celui mic despre eșecurile pe care le trăiești. Explică-i cum reușești să depășești provocările vieții.
•    Prețuiește oamenii mai mult decât bogățiile materiale - arată-i că o relație sănătoasă valorează întotdeauna mai mult decât un obiect.
•    Îmbrățișează provocările - ieși din zona ta de confort și confruntă-ți fricile. Copilul va aprecia foarte mult atitudinea ta pozitivă.
•    Fii dedicat dezvoltării personale - îmbunătățește-te mereu. Cel mic va observa cât de implicat ești pentru a avea o viață bună.
•    Controlează-ți emoțiile - când te afli în fața unei situații frustrante sau îngrijorătoare, folosește diferite tehnici pentru a rămâne calm.

Un copil inteligent din punct de vedere emoțional va vorbi cu ușurință despre emoțiile sale și le va conștientiza. În același timp, va recunoaște emoțiile celor din jur. Va ști să își gestioneze trăirile prin comportamente rezonabile, chiar și atunci când lucrurile nu merg în direcția dorită de el. (ii)
 
Putem întotdeauna să ne străduim să ne îmbunătățim, să devenim oameni mai buni și părinți cu abilități potrivite. Ca părinți, noi reproducem în copiii noștri trăsăturile pe care le purtăm chiar noi înșine. Dacă vrem să creștem copii exemplari, viețile noastre trebuie să fie exemplare! Schimbările mici vor face diferența de-a lungul vieții.

De ce este jocul de rol atât de important?

De câte ori nu s-a întâmplat ca cel mic să îți ia telefonul și să imite o conversație cu cineva imaginar, fiica ta să îți ia eșarfele înflorate și să spună e o doamnă aflată la plimbare sau să se joace cu telecomanda ca și cum ar conduce o mașină? Sau cât de ușor au început jocurile între voi cu replici de genul: „ Eu sunt conductorul! Haide în tren să te duc la mare!” sau „Bine ați venit la magazinul meu! Ce cumpărați astăzi?”.

Beneficiile jocului de rol în rândul copiilor sunt fundamentale pentru o dezvoltare echilibrată și sănătoasă. Mulți specialiști folosesc această tehnică drept terapie pentru copiii care trec prin situații dificile. Împreună cu distracția, folosirea imaginației în jocul lor, le îmbunătățește creativitatea și promovează o performanță mai bună. De asemenea, ei vor dezvolta o abordare puternică în tratarea problemelor. Acest lucru se datorează faptului că le este permis să preia personaje din viața reală, în activitățile lor. Jocul de rol este foarte important pentru dezvoltarea copilului tău, deoarece îi încurajează creativitatea și imaginația, îi îmbunătățește limbajul și abilitățile de comunicare, îl ajută să se dezvolte social, emoțional și fizic. (iii)

Jocul de rol îl va ajuta pe copil să se înțeleagă mult mai bine pe el însăși și pe cei din jurul lui. De asemenea, el va percepe mai ușor toate schimbările care au loc în societate, pentru a se putea integra cu mai mare ușurință. LEGO® DUPLO®, a creat multe seturi care se potrivesc de minune în jocurile de rol dintre copii și părinți sau frați mai mari. Parcul de distracție (10956) este unul dintre aceste minunate seturi de cărămizi, care vă va ajuta să transpuneți în lumea voastră de poveste un interesant scenariu din viața reală.

Puterea super-eroilor

Este un lucru amuzant când vezi un copil care se crede Batman, Spiderman sau o prințesă din lumea magică a poveștilor. Ce poate fi mai drăguț de atât? Dar, este demonstrat științific că micuții pot rezista mai mult în fața unor sarcini dificile și dau dovadă de auto control îndelungat când pretind că sunt super-eroi. Fără perseverență, oamenii mici de azi se pot transforma cu ușurință în adulți care renunță la prima provocare întâlnită. (iv)

Tocmai de aceea LEGO®, cunoscutul producător de cărămizi colorate, pentru toate vârstele, a creat o gamă foarte variată de seturi care să îl ajute pe cel mic în descoperirea vieții. Construcția cu acest tip de piese este accesibilă tuturor, iar pasiunea se va instala rapid. Peisajele construite din cărămizi LEGO®,  umanizează tematicele seturilor. Astfel îi vor permite celui mic o mai bună înțelegere a spațiului comunitar. El va înțelege rolul pozitiv al polițistului, al pompierului, al doctorului și astfel se va simți ocrotit. De asemenea, îl vor încerca și sentimente de responsabilitate când se va transpune în pielea acestor personaje. (v)

Setul cu mașina pentru adunat gunoiul și reciclat (10945) îi vor dezvolta simțul răspunderii, o mai mare grijă față de mediul înconjurător încă din primii ani de viață. Diversele modalități de transport proiectate din cărămizi, îl vor învăța tot ce trebuie să știe la vârste fragede despre felurile de mișcare în lume. Ba chiar vă puteți preface împreună, că sunteți piloții unuia dintre cele mai rapide avioane și că vizitați o insulă tropicală  unde mâncați banane proaspete. În lumea LEGO®, cel mic poate să fie orice vrea el, nu există nici o limită. Aceste seturi sunt proiectate pentru dezvoltarea copiilor în cea mai importantă fază a vieții lor.

Vă sfătuim să luați fiecare zi pe rând, să încercați să aduceți îmbunătățiri asupra vieții voastre, ca familie, treptat. Fiecare pas mărunt făcut înspre o schimbare pozitivă, înseamnă un pas uriaș pentru o viață mai bună și o dezvoltare sănătoasă a copilului.

Referințe:

(i) Daniel Wong. Iul 15, 2021.
(ii) Unicef. Iul 15, 2021.
(iii) Pbcexpo. Iul 15, 2021.
(iv) Everyday research methods. Mai 07 2021.
(v) Desprecopii. Iul 15, 2021. 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Tema:Jucarii

Învățare prin joacă

Jocul părinte-copil înseamnă la urma urmei distracție. Dar este de asemenea extrem de benefic pentru dezvoltarea și învățarea copiilor. Copiii de până la 16 luni pot deduce informații esențiale despre o jucărie, doar observând adulții care se joacă mai întâi cu ea.

Ajută-l să se joace! Tu (chiar așa, tu!) ai șansa de a le înlesni joaca, ajutându-i să consolideze ceea ce știu deja și învățându-i lecții noi.

LEGO® DUPLO® înseamnă a oferi copilului tău oportunitatea să construiască, să creeze şi să se dezvolte, descoperind în acelaşi timp... ATÂT DE MULTE FELURI DE A SE JUCA! Află mai multe accesand Site-ul LEGO® DUPLO®!

Cumpără LEGO DUPLO online aici

Emag
Noriel