Amintirile unui copil pe care nu l-a vrut tatal său - confesiuni dureroase 😔
Amintirile unui copil pe care nu l-a vrut tatal său - confesiuni dureroase 😔
M-am hotărât să scriu și eu povestea mea, nu ca să atrag milă, ci cu gândul că unii ar putea avea ceva de învățat. 📖✨
Povestea este a mea, copilul fără tată sunt eu, deși nu mai sunt de mult copil. Acum am 28 de ani și sunt mamă... amintirile sunt încă vii și durerea încă există, deși de mult încerc să mă mint că am trecut peste... 😔💔
- despre amintirile unui copil pe care nu l-a vrut tatal sau, veti citi:
Durerea tristetii ramane in suflet
Mama m-a crescut demna ca pe un copil fara tata
Mami, de ce nu ma iubeste tati?
Durerea m-a urmarit de-a lungul anilor
De ce nu a vrut sa isi asume tatal meu responsabilitatea de a avea un copil?
Despre alte amintiri care ramn in suflet
Publicat mai intai pe forumul Desprecopii.
Durerea tristetii ramane in suflet
M-am hotarat sa scriu si eu povestea mea nu ca sa imi planga cineva de mila ci cu gandul ca unii ar avea ceva de invatat. Povestea este a mea, copilul fara tata sunt eu desi nu mai sunt de mult copil acum am 28 de ani si sunt mamica...amintirile sunt inca vii si durere inca mai exista desi de mult incerc sa ma mint ca am trecut peste..
Povestea parintilor mei incepe prin1980 cand tata ocupa locul de inginer la fabrica unde lucra mama...cum spune mama a fost dragoste la prima vedere a urmat un an plin de fericire si dragoste s-au mutat impreuna in garsoniera lui tatadar toata vraja s-a terminat cand mama l-a anuntat plina de extaz ca este insarcinata..si el i-a raspus nonsalant ca el nu vrea copil ca e prea tanar (avea 25 de ani) ca vrea sa se distreze sa calatoreasca si un copil i-ar strica planurile asa ca sa se descurce ca pe el nu il intereseaza.
Mama m-a crescut demna ca pe un copil fara tata
Stiu ca daca ar fi putut mama ar fi facut avort dar pe vremea aia nu mergea deci la inceput nci mama nu m-a vrut dar nu o condamn, o inteleg la 21 de ani nu e o situatie prea placuta sa cresti un copil singura. A incercat mama sa-l induplece pe toata perioada sarcinii sa incerce sa ii vorbeasca si la un moment dat l-a inmuiat putin dar a intervenit bunica (mama lui) si i-a spus ca daca o ia pe sarantoaca aia de nevasta (mama fiind dint-o familie modesta si ea insusi o simpla muncitoare) il desmosteneste adio casa masina si banii la cec asa ca s-a hotarat el sa o paraseasca de tot (mama era gravida in 4 luni deja) A avut si mama orgoliul ei si s-a retras adica munceau inca impreuna dar nu l-a mai deranjat. Pe 19 decembrie 1982 am aparut eu dupa o sarcina grea si o nastere si mai grea.
M-am nascut aproape moarta m-au resuscitat aproape 40de minute dar am trait pt ca asa si-a dorit Doamne-Doamne,mama si bunica. Desigur bunica din partea mamei care a sustinut-o foarte mult pe mama si si-a dorit foarte mult o nepotica) Tata nu a dat nici un semn de viata si cand l-a sunat mama de la spital sa ii spuna ca are o fata i-a spus prompt ca nu il intereseaza pentru ca nu este a lui.
Mama a trebuie sa infrunte realitatea si a acceptat ca pe certificatul de nastere in dreptul tatalui au tras o liniuta. Si totuti cand aveam eu 2 lui i-a intentat proces de paternitate proces care a durat 3 ani petnru ca mama castiga si el facea mereu recurs. S-a ajuns la curtea suprema si s-a facut testul de paternitate pe care el il refuza dar nu a avut incotro si care bineinteles a avut ca rezultat ca sunt copilul lui natural.
Mama nu a avut nici o pretentie nici pensie alimentara nimic doar sa imi treaca numele tatalui pe certificat sa nu mai fiu copil din flori. Cand s-a terminat procesul eu avem vreo 3 anisori si nu imi amintesc nimic dar mi-a povestit mama peste ani ce s-a intamplat, ea m-a luat la toate infatisarile cu ea si eram un copil tare inteligent vreau sa spun ca am fost un copil precoce la10 luni mergeam si la 2 ani vorbeam, mergeam cu mama la proces si mi-l arata pe tat in sala si eu il strigam ii faceam cu mana dar nu ma baga in seama.
Mami, de ce nu ma iubeste tati?
De fiecare data cand era vreo infatisare eram tare bucuroasa ca mergeam se il vedem pe tati si o data mi-a povestit mama ca eram pe hol la tribunal, mama statea de vorba cu avocatul si astepta sa intre in sala si a aparut tata eu am tasnit din bratele mamei si am luat-o la fuga spre el cu manutele deschise sa il iau in brate urland tati tati...dar el s-a ascuns dupa o coloana si a fugit am ramas plangand in mijlocul holului si cand a ajuns mama la mine i-am sarit de gat si printre lacrimi am intrebat-o "mami de ce nu ma iubeste tati" intrebare la care nici astezi nu i-am gasit raspunsul.
Urmatoarea amintire legata de tatal meu e si mai dureroasa dupa ce s-a terminat procesul dupa vreo 6 luni eram bolnavioara si intr-o seara pe cand aveam febra am inceput sa plang si sa o rog pe mama sa ma duca la tata degeaba imi explica mama ca nu putem sa mergem ca tati are treaba ca nu e acasa (asta ca sa nu imi spuna ca nu ma vrea)nimic ''vreau sa il vad doar un pic si dupaia plecam''si pt ca plangeam si mi se ridicase febra m-a dus.
Am ajuns la usa apartamentului si am sunat a venit s-a uitat pe vizor dar nu a deschis. Eu am inteles ca este in casa pentru ca am auzit cum a venit la usa si am inceput sa il rog prin usa sa deschida sa il vad si dupa ia plec dar nimic. Aveam 3 ani jumate si m-a lasat sa plang pe presul de la usa mai mult de un sfert de ora. Au iesit vecinii ca urlam ca mama vroia sa ma ia de acolo, s-au rugat si ei de el dar tot nimic m-a luat saraca mama cu forta si in noapte aia am ajuns si la urgente cu febra mare de atata plans. Si credeti-ma nu este o amintire pe care mi-a povestit-o mama daca inchid ochii si acum vad palierul blocului si usa lui peste ani cand i-am descris mamei cum arat blocul si usa nu i-a venit sa creada ca pot avea amintiri asade clare de la 3ani jumate. Dupa vreo 3 luni de la faza asta a auzit mama de la o farmacista din cartier ca tata a plecat in Germania unde a si ramas pentru multi ani de zile si bineinteles a nu m-a cautat niciodata.
Ad-Extra3:
Durerea m-a urmarit de-a lungul anilor
Am suferit tare mult nu stiu de ce , nu inteleg de ce a fost asa de profunda durerea asta stiu doar ca mi-a chinuit copilaria. Stiu ca erau nopti intregi in care adormeam cu gandul la el plangand si cea mai mare durere a mea a fost ca nu am putut sa imi amintesc chipul lui dar e de inteles ultima oara l-am vazut atunci la tribunal pe hol cand a fugit de mine...toata lumea imi spune ca seman perfect cu el dar nu mi-l pot imagina. De multe ori mi s-a intamplat sa vad barbati pe strada care sa mi se para ca seamana cu mine si sa ma gandesc ca ar putea fi tata odata eram prin clasa a7a si amvazut un domn in mertou care am crezut cu putere ca e tata si dupa vreo 10 min de holbat la el mi-am luat inima in dinti si l-am intrebat daca il cheama Cristian P darr mi-a raspuns ca nu si am coborat la prima statie ca sa pot sa plang.
Cand am ajuns acasa si i-am povestit mamei i-am frant inima o zi intreaga de fiecare data cand ma privea plangea. Cand eram mititica mama a renuntat sa mai iasa cu mine in parc ma trimitea cu bunica pt ca de fiecare data cand vedeam un tatic cu copilul dar neinsotit da mamica ma duceam la el si ii spuneam respectoasa''domnule nu ati vrea sa fiti taticul meu ca eu nu am tatic''de ajunsese tot cartierul sa stie ...
De ce nu a vrut sa isi asume tatal meu responsabilitatea de a avea un copil?
Intrebarea care m-a urmarit: De ce nu a vrut sa isi asume tatal meu responsabilitatea de a avea un copil? Oare pe el nu il doare stiind ca eu ma aflu pe aceasta lume si ca sunt din sangele lui?
Cam astea sunt amintirile mele as mai avea multe de povestit dar sa nu va plictisesc inchei aici nu inainte de a va spune ca acum am o familie extraordinara un sot iubitor si un super pitic de 2 anisori care ma fac cea mai fericita fiinta de pe pamant !
autor: Lukasnicolas, Membru al Comunitatii Desprecopii.com Cititi in continuare blogul autorului>
Mai multe supe pentru suflet >>
Despre alte amintiri care raman in suflet, cititi:
Calatorie subiectiva la Husi
Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un…
Intalnire incerta cu un inger
Ploua! Iar... M-am sculat fara tragere de inima din pat. Afara e intunecat si umed si eu trebuie sa merg la administratia finanaciara sa depun niste acte. In fine, am ajuns in statia de autobuz si…
De ce nu am emigrat sau despre locul unde ramane inima
De ce nu am emigrat si de ce m-am incapatat sa cred in cuvantul AICI. Nu vreau sa starnesc niciun fel de controverse, mai ales nu as vrea sa redeschid controversele cu mine insami, de acelea mi-ar fi…
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 7 comentarii
Doamne!plâng cu lacrimi de crocodil!!! Ce om!!! Ce suflet!!! ...vad undeva un comentariu a doamnei Irina!!! Doamna Irina sper sa treceti printre o experiență de acest gen și apoi va asteptam cu astfel de comentarii tot aici,oameni inconștienți și fără suflet! Dacă nu ar exista aceștia ce rai ar fi pe pământ și numai bine insa exista și oameni cu suflet rău și otrăviți !!!
Doamne cat am putut plânge la povestea ta 😢...Asta pentru ca îmi imaginez fetița când va creste mare oare cum va reacționa si ce ii voi spune? Dar sa va spun in mare si povestea mea! Am 25 ani,la 19 ani am cunoscut un bărbat printr-o "prietena "...Ma mințit încă din prima clipa în legătură cu varsta,mi-a spus ca are 27 ani,dar nici nu ii dădeam mai mult,in schimb avea 34ani!A fost o poveste de iubire,ma facea sa plang de fericire,avea ceva ce ma facea sa cred ca el e barbatul sortit mine,imi arata ca ma iubeste in fiecare clipa.Bine inteles ca eu ma obisnuisem sa fiu rasfatata mereu si daca un pic nu imi dădea atentie imediată supăram si ii spuneam ca eu ma despart de el pentru ca el sa schimbat si nu mai e cum era (bine inteles ca nu stăteam o zi despărțiți ca nu rezistam nici unu) pana intr-o zi când bineinteles iar ne-am certat putin si am plecat,el stia ca eu nu il sun niciodată pentru ca sunt orgolioasaEe de data asta nu a fost asa si l-am sunat sa vina dupa mine sa ma duca acasa ca era ft frig afara in luna Decembrie.Dar ce sa intamplat?In timp ce suna telefonul era un ton mai ciudat...de fapt făcuse deviere de apel pe fix pt ca nu avea semnal.El avea de fapt mai are si acum o firma si intr-un sat avea muncitorii unde mergea aproape zilnic sa ii pună la munca,niciodata nu i-am spus ca vreau sa merg si eu acolo pt ca nu stătea mai mult de 3-4 ore.Deci sa revin la apel,cum spuneam a facut deviere si îmi răspunde la telefon o fetiță întreb de Bogdan si ma intreaba cine sunt,la care ii spun ca sunt prietena lui si ca vreau sa vorbesc cu el.Mi-l da la telefon la care i-am inchis telefonu ca nu ma asteptam sa fi plecat asa repede din oras dupa ce ne certasem.Ma suna un număr de fix la care se aude o voce de femeie,ma intreaba cine sunt si bine inteles ca o întreb dar cine esti tu ca tu m-ați sunat.Îmi spune ca e soția lui Bogdan si daca stiu ca au 3 copii împreună...in momentul ăla am crezut ca îmi pica cerul in cap.Nu am mai vrut sa aud de el din momentul ăla,el ma tot cautat ca ma iubeste si ca pe ea nu o iubeste ma tot lua cu buna ,când a vazut ca nu si nu mai vreau a inceput cu amenințări, ma urmărea cu foarfeca dupa el sa îmi taie parul din cap 😂 am intrat in depresii am încercat sa ma sinucid din cauza amenințărilor lui.Dupa ce am ajuns la spital 3 zile la terapie intensivă ma lăsat in pace.2ani nu am mai stiut nimic de el,2ani am suferit dupa iubirea mea si am tanjit dupa fiecare zâmbet care mi-l aducea pe buze.Dupa 2 ani ma căutat iar ca el a suferit mult si ca a ajuns si pe la spitale în germania si ca era sa paralizeze si multe prostii si minciuni pe care le-am crezut,Mi-a spus ca el nu mai e cu mama fetelor si ca nu au fost niciodată căsătoriți, ca el o sa isi asume responsabilitatile fata de copii sa nu le lipsească nimic dar nu vrea sa mai trăiască fara mine.Bine inteles ca nu am rezistat si ne-am împăcat!Era iubirea vieții mele...dar Dumnezeu mi-a dat-o înapoi...La 24 ani am rămas însărcinată cu el,brusc a inceput sa isi schimbe comportamentul si sa fie tot timpul plecat din țară,când i-am spus ca eu am nevoie de el langa mine mi-a răspuns "TU NU TI-AI DAT SEAMA CE TI-AI LUAT? " In momentul ăla m-am despărțit de el,avea 3 luni de sarcina.Mai departe va voi povestii mai tarziu 😘
Tatal copilului meu nu a trecut sa-si vada copilul de 4 ani. A plecat cu o "buna prietena de familie " de acasa, am divortat dupa 10 ani de casnicie si in acest moment sunt 4 ani de cand nu a mai trecut sa-l vada pe S, fiul nostru.are un alt copil acum, in varsta de 2 ani jumatate, pe care-l iubeste ca pe ochii din cap. De fiul lui a uitat...nu si si fiul lui de el. Ma doare...si nu inteleg de ce nu vrea sa il vada...
Trista poveste, dar ....DAR! Un barbat tanar, un pustan de 25 de ani care zice ca nu vrea copil...tarat prin tribunal cu alea alea.... de ce ar fi trebuit sa iubeasca neconditionat un copil pe care nu l-a vrut? sincer - omului i s-a bagat pe gat paternitatea. Tu singura zici ca daca era legal avortul mama ta nu te-ar fi tinut. Atunci? .... Doar a fost uniune consensuala,da? n-a violat-o. De ce era obligat sa fie tatal tau/ El a vrut o aventura. Mama ta trebuia sa se gandeasca de doua ori inainte sa ''treaca la fapte'''. Asa erau vremurile, nu erau contraceptive, riscai pe barba ta. Eu sunt femeie, dar daca as fi barbat si mi s-ar intampla mie asa ceva nu as putea recunoaste si iubi un copil pe care nu l-am vrut! Sa pui pe cineva in fata faptului implinit - o manevra de kkt. Iar daca femeia decide sa passtreze copilul , treaba ei ce face! dar sa nu se bata cu pumnii in piept ca vai, ce tata denaturatat, nu vrea copilul:((
Irina e gresit total cum gandesti.barbatii fac sex binemerci si nu protejeaza femeia de o sarcina si femeia suporta consecintele.aia care fug sunt fatalai,nu barbati si daca tu ca femeie iei partea barbatului nu esti femeie...practic batjocoresti biata fiinta care creste in burtica doar pt ca si vrut niste sex
Nu e omenesc sa gândiți așa, numai un copil ce creste fără tata știe ce simte și cum înțelege idea, o persona care poate nu a trecut prin asta nu știe ce fel de durere se simte când la grădinița e ziua tatălui sau când vezi verișori, prieteni etc. cu tati lor, de asta mi se oare ca comentariul dumneavostra este lipsit de suflet și in plus de respect fata de femeile care cresc un copil singure
M-ai impresionat f mult cu povestea ta. In situatia mamei tale sunt si eu acum. Diferenta e ca
Am ramas inmarmurita de povestea ta. Nu-mi pot explica cum de uni parinti pot fii asa. Eu as face orice pt copiii mei. Dumnezeu te-a rasplatit cu familie dupa sufletul tau.
m-ai dus cu 30 de ani inapoi. o poveste asemanatoare in unele privinte si la fel de dureroasa am trait si eu. si tot un cristian a fost responsabil. si la fel ca si tine am amintirile aproape imposibil de vii si .... nu-mi explic durerea. nici noptile cand adormeam plangand copil fiind si nici ochii in lacrimi de acum. acum am un copil minunat si il astept pe al doilea si un sot ... apoape perfect :) si totusi exista durerea, acel gol imens, acea nevoie de ceva, de el ... si desi am o viata extraordinara, a sadit in mine teama, suspiciunea, neincrederea pe care, evient, incerc sa le controlez si am un sot care zilnic imi demonstreaza contrariul, cu toate astea imi afecteaza relatia. macar de-ar invata altii din durerea celor ca noi. am auzit de atatea ori spunandu-se
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII