Mi-am ascuns depresia postpartum pana cand o prietena m-a m-a făcut să caut ajutor

Medicul care m-a asistat la naștere mi-a întins, fără prea multe explicații, un chestionar despre depresia postpartum. A zâmbit în timp ce îl răsfoia, apoi l-a mototolit și l-a aruncat. „Ești bine,” mi-a spus, păcălit de masca zâmbetului meu obosit. Așa am mințit, fără să spun nimic, prima persoană care m-a întrebat dacă am depresie postpartum.

La doar patru zile după ce am născut, stăteam într-un cabinet rece, pe un scaun tare, cu fetița mea plângând în brațe. Era prima ei vizită la medic. Eu abia mai puteam sta în picioare. Mă durea tot, sângeram, eram epuizată. Gândurile îmi erau în ceață, vorbele mi se opreau pe drum. Asistenta mi-a pus în față un alt formular – tot despre depresia postpartum.

Nicio explicație, doar un pix și niște întrebări care mi-au tăiat respirația.

„Te-ai simțit îngrijorată fără motiv?” Cum să nu? Încercam să-mi țin copilul în viață și nu aveam nici cea mai vagă idee ce fac.

„Te-ai simțit tristă?” Da. Dar și copleșită, vinovată, singură, confuză.

„Ai reușit să râzi?” M-am gândit la noaptea trecută. Fetița mea nu voia să mănânce. Timp de opt ore am plimbat-o prin casă, cu soțul meu în urma mea, întrebându-ne dacă trebuie să mergem la spital. Nu, nu era nimic amuzant.

„Te-ai învinovățit când lucrurile au mers prost?” Cum aș fi putut să nu? Fiecare plânset al ei era, în mintea mea, vina mea.

Nimeni nu mi-a spus că depresia postpartum nu arată mereu ca în pliante. Că poate purta un zâmbet. Că se poate ascunde sub întrebări simple. Că uneori, e nevoie să întrebi de două ori. Sau să rămâi și să asculți. 🖤

A ascunde depresia mea postpartum a fost ușor: când oamenii m-au întrebat dacă îmi place fiecare secundă de a fi proaspătă mamă, am mințit și am spus da.

Mi-am ridicat privirea spre copilul meu. Am început să devin paranoică că, dacă răspund sincer la aceste întrebări, o vor lua de lângă mine. Mi-am schimbat toate răspunsurile pentru a părea o proaspătă mamă care se descurcă bine. I-am păcălit pe toți. Pediatrul a comentat cât de bine îmi merge. Laudele ei m-au încurajat să continui să mint – și am devenit foarte bună la asta, săptămânile care au urmat.

Depresia postpartum a crescut asupra mea, tăcută și invizibilă. A început cu schimbări bruște de dispoziție, lacrimi din nimic și momente de furie nedreaptă îndreptate spre soțul meu. A evoluat repede. M-am trezit ignorând apelurile prietenilor, lăsând mesajele nevăzute și simțindu-mă goală în mijlocul unei case pline. Îmi spuneam în gând că nu sunt o mamă suficient de bună. Mă întrebam dacă bebelușul meu simte lipsa de iubire din mine, dacă mă va iubi vreodată cu adevărat.

Fiecare decizie luată în timpul travaliului mă bântuia – dacă aș fi făcut altfel, dacă aș fi cerut altceva, dacă aș fi fost mai puternică. Faptul că alăptatul mă durea cumplit și nu reușeam să continui îmi părea un eșec personal.

Am început să dezvolt gânduri obsesive: nu lăsam pe nimeni să aibă grijă de copil în lipsa mea. Simțeam că, dacă nu eram acolo, se putea întâmpla ceva rău. Mă verificam din minut în minut, îi ascultam respirația, mă uitam la fiecare gest și îmi imaginasem scenarii apocaliptice.

Epuizarea nu era doar fizică. Era emoțională. Mentală. Și nimeni nu vedea. Pentru că în poze zâmbeam. Pentru că spuneam „e bine”. Pentru că eram o mamă bună în ochii lumii. Dar în mine, eram pierdută.

💔 Dacă te-ai regăsit în acest text, nu ești singură. Depresia postpartum afectează 1 din 7 mame și poate arăta diferit de la femeie la femeie. Nu trebuie să suferi în tăcere. Cere ajutor. Vorbește. Vindecarea începe cu un singur pas: sinceritatea față de tine. Ai dreptul să fii bine. Ai dreptul să fii auzită. ❤️‍🩹 - Desprecopii.com

Eu și soțul meu nu știam prea multe despre depresia postpartum înainte să mă consume. A fost martor prin ce treceam, dar a presupus că era normal. Nu-l acuz pentru asta. Și eu mă pretindeam că e normal. Mi-a fost teamă că, dacă i-aș spune altfel, se va întoarce împotriva mea și va lua copilul. Știu că acum nu ar face niciodată așa ceva, dar pe atunci gândurile mele mă bântuiau fără licăriri de claritate.

Mai multe despre depresia postpartum și despre cum să obțineți ajutor

În cazul meu, depresia postpartum era ușor de ascuns. I-am evitat pe cei mai mulți dintre prietenii și familia mea, așa că ei nu știau. Vecinii mă întrebau dacă îmi place fiecare secundă să fiu o proaspătă mamă. A minți era ușor dacă răspundeam cu un simplu „da”. La controlul meu postpartum de șase săptămâni cu medicul ginecolog, am sperat că ea va fi cea care va observa. Eram în plină completare a sondajului privind depresia postpartum cu răspunsuri sincere, când ea a intrat, mi l-a luat din mână și l-a aruncat la gunoi. Păcălită de zâmbetul meu, a concluzionat că sunt bine.

Ar fi trebuit să o corectez. Dar presupunerile ei m-au făcut să mă simt rușinată. M-am retras mai mult în mine și în minciună.

Un singur om m-a văzut cu adevărat.

O prietenă care locuia la câteva străzi distanță – mamă de doi copii – a fost singura care a reușit să pătrundă dincolo de aparențe. Mi-a propus ceva simplu, dar profund: un sistem de „check-in” în trei pași – un apel, un mesaj și o întâlnire față în față, în fiecare săptămână. Nu părea intruziv, ci grijuliu. M-a făcut să mă simt importantă, vizibilă, chiar și atunci când voiam să dispar.

După o lună, și-a făcut curaj și mi-a spus că e îngrijorată. Observase că refuzam să vorbesc despre copil sau despre mine, că nu mâncam și că mă închideam în superstiții bizare. Îi cerusem să nu spună cu voce tare că bebelușul e bine, de teamă că ceva rău s-ar putea întâmpla. A știut, din propria experiență, că ceea ce trăiam era mai mult decât oboseală. Era depresie postpartum.

Nu am știut să-i răspund dacă o am. Dar i-am spus că aș vrea ajutor.

Ea nu m-a presat. Mi-a oferit câțiva pași simpli care au făcut diferența:

🔸Mi-a trimis contactul terapeutului ei și m-a încurajat să scriu un mesaj, fără presiune.

🔸Mi-a oferit mâncare caldă de câteva ori, fără să ceară nimic în schimb.

🔸A venit cu mine în parc, în zilele în care nu puteam ieși singură din casă.

🔸M-a validat: mi-a spus că ce simt este normal și că nu sunt o mamă rea.

Ce am învățat?

👉 Că depresia postpartum se poate ascunde bine. Uneori în zâmbete, alteori în tăcere.

👉 Că sprijinul unei singure persoane poate schimba totul. Nu trebuie să fii specialist ca să fii salvator. Doar să fii prezent și să întrebi: „Cum ești… cu adevărat?”

👉 Că ajutorul nu înseamnă slăbiciune. Înseamnă vindecare.

 Sfaturi pentru mame și prietene:

• Dacă ești mamă și simți că ceva nu e în regulă, vorbește. Cu o prietenă. Cu un medic. Cu tine însăți.

• Dacă ești prietena unei proaspete mame, verific-o des. Nu doar dacă are nevoie de scutece. Întreab-o și dacă a mâncat. Dacă a dormit. Dacă se simte copleșită.

• Nu minimiza semnalele. Uneori „E doar o fază” e exact ce NU are nevoie să audă.

• Oferă sprijin concret: un apel, o mâncare, o oră de stat cu bebe.

 Depresia postpartum nu e o rușine. E o realitate. Dar nu trebuie trăită singură. Ai dreptul să fii susținută. Ai dreptul să fii bine. ❤️‍🩹 - semneaza o mămică din Comunitatea Desprecopii

Despre depresia postpartum, mai poti citi

Depresia postnatala: cum iti poti da seama ca esti afectata si ce trebuie sa stii

Depresia postpartum, o boala reala si nu un moft

Starea depresiva postpartum - de ce trebuie tratata cu seriozitate de ambii parinti

Depresia postnatala, semne ingrijoratoare

Suport: clubul mamicilor

In afara de faptul ca ai avansat de la Odiseea Sarcinii la Primele 365 zile..., dintr-o data, ai o multime de prieteni pe care nu ii stiai.

Strainii pe strada iti zambesc cand te vad cu caruciorul, femeile iti dau atentie si tie si mogaldetei din carucior... Alte mame va invita la petreceri de copii. Seful te intreaba cum a fost la vaccinul bebelusului. Iar pagina default a browserului devine forumul mamicilor inteligente de pe Desprecopii.com. Clubul in care ati intrat este cel al parintilor si are o multime de mebri. Bine ai venit!

autor: Desprecopii.com - toate drepturile rezervate © 2025

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️