veti citi
De multe ori, copilul conduce relația emoțională părinte-copil
Să discutăm despre două situatii - ambele luate de pe forumul Desprecopii
Deci intrebarea este: copiii își manipulează părinții?
Insă, presupunând că ei sunt manipulatori - facem actiuni nefericite
Ceea ce pare a fi manipulare este de fapt o nevoie emotională pe care o are copilul
Încercați să permiteți o supapă de siguranță emoțională
Cel mai bun instrument impotriva manipulării este timpul de calitate
Când comportamentul manipulativ este o problemă
Ce facem in cazul acestei lupte de putere?
Accesele colerice ale copilului: ce trebuie să stii și cum trebuie procedat

De multe ori, copilul conduce relația emoțională părinte-copil

Uneori, avem impresia ca in relatia parinte-copilul, noi parintii suntem cei manipulati emotional. SI nici nu e de mirare ca e asa - tinand cont ca pentru noi parintii, copiii sunt marea noastra sensibilitate. Chiar mai mult, avem impresia ca ei copiii - coordoneaza relatia parinte-copil si cu cat incercam mai mult sa nu pierdem controlul cu atat eforturile lor sunt mai abile pentru a ne manevra echilibrul emotional si in cele din urma de a ne submina autoritatea.

Să discutăm despre două situatii - ambele luate de pe forumul Desprecopii

ambele situatii de pe forumul Desprecopii

Fetita mea in varsta de 2ani si 5 luni este foarte racita. De cand o duc la gradi imi raceste de doua ori pe luna. Un lucru ma pune pe ganduri la ea:tuseste pana vomita .daca accesele de tuse sunt mai slabe ea se forteaza sa tuseasca si sa vomite.nu inceteaza pana nu reuseste.o vad bine ca ar putea sa nu vomite dar ea nu ma aude pana nu-si face treaba. in ultimul timp ii distrag atentia,o amenint ca chem asistenta sa-i faca injectie si se calmeaza. la inceput cand vomita eu plangeam si eram foarte afectata de starea ei,cu timpul m-am obisnuit cu starile ,dar ea vrea sa obtina de la mine aceleasi reactii ca la inceput si tuseste cat mai teatral posibil.ma striga ,cu toate ca sunt langa ea si-mi spune intr-una "mami,uite, vomit" daca ii distrag atentia uita sa vomite dar daca o alint si-i spun ca mi-e mila de ea pana nu vomita nu se lasa. Poate fi la o varsta atat de frageda o adevarata manipulatoare?oare?
Pe fii-mio (7 ani si jumatate) l-am trimis la mama in weekend - Acolo si-a petrecut mult timp deci deci nu cred ca e o schimbare prea mare de mediu.

De dimineata am sunat ca de obicei sa vad ce mai fac si cand colo aud ca aseara a fost un adevarat "teatru" .
S-au intors din oras seara , erau copii pe afara jucau fotbal (dar pe strada unde e trafic intens) si fi-mio i-a cerut mamei sa-l lase la copii. Mama i-a zis sa aibe rabdare caci nu-l poate lasa singur in afara curtii, pe strada (de obicei il insoteste de teama sa nu-l loveasca o masina).

A tot insistat si vazand ca e refuzat s-a pus pe urlete si tavaliri pe jos ca in final sa se lase cu "a sufoc, nu mai am aer, nu mai pot respira...o sa mor!"
A intrat toata lumea in panica, i-au dat cu apa pe fata si dupa minute bune s-a linistit, ca in final dupa ce a mancat sa-i zica bunicii ca el n-a avut nimic numai ca vroia sa-l lase la copii[bang]!
E prima data cand face teatru asta si de amploarea asta si nu stiu cum sa-i explic ca nu e bine deloc ce face si ca nu este normal comportamentul lui.
Mi-a picat fisa ceva mai devreme de unde frazele "nu mai am aer, nu mai pot respira...".
Acum aproape o luna de zile, eram aici, eu in casa si el in curte scose-se casetofonu si asculta muzica.
Eu ies sa vad pe unde e cam la 10 minute, am iesit si...nu l-am mai gasit!
L-am cautat disperata prin tot cartierul si nu a fost de gasit!
Am trait o panica imensa, nu pot descrie in cuvinte!
Si dupa jumate de ora apare si domnu fii-mio vesel, fara nici-o problema, zicandu-mi ca fost intr-o poienita cu alti copii destul de departe.
Am facut un atac de panica puternic si imi amintesc ca-i spuneam sozului ca nu pot respira si ca nu am aer.
Si de aici probabil...a copiat si el...
In fine, va rog sa ma sfatuiti ce sa fac in cazul acestei situatii noi cu care nu m-am mai confruntat? Copilul meu ma manipuleaza? Ce sa fac?

Deci intrebarea este: copiii își manipulează părinții?

Vei fi tentat sa spui „Desigur, copiii își manipulează părinții! Copiii mei o fac tot timpul! ”

Avem tendința de a numi manipulare atunci când un copil ne privește și apoi face ceva ce știe că este în afara limitelor, cum ar fi intratul cu noroi in casa sau aruncarea jucariei surorii/fratelui lor prin cameră. Numim manipulare atunci când un copil cere ceva de la un părinte și, auzind „Nu”, merge direct la celălalt părinte, pentru a se ruga inca o data, si mai dragastos si chiar folosind parghii emotionale mai dure.  Deci pe scurt, numim manipulare atunci când copiii au un comportament exact invers normalului  - care ne scoate din sarite în momentele în care răbdarea noastră este deja întinsă - folosindu-se de niste parghii emotionale.

Insă, presupunând că ei sunt manipulatori - facem actiuni nefericite

Când interpretăm comportamentul copiilor ca fiind manipulator, intram pe un drum stiut insă neplacut - cu care am fost învățați să le urmăm în răspunsul nostru.

• Ne simțim atacati, așa că atacăm în schimb, cu pedeapsă, dezaprobare grea sau izolare.

• Ne simțim neapreciați, așa că ne retragem căldura și dorința de a ne conecta.

• Simțim că trebuie să-i învățăm copilul o lecție, așa că ii tinem teorie, il jignim si mergem pe carari neplacute.

• Ne întărim controlul in familie, în efortul de a rămâne la conducere.

• Devenim teoreticieni si asteptam alte incalcari ...

Pe scurt, percepția că copiii noștri sunt manipulatori ne trimite într-o stare de spirit extrem de neplăcută. Ne ia din farmecul de a fi părinți. Prin urmare, copiii noștri se distrează și mai puțin. Avem brusc impresia ca - ei au cerut-o si ca suntem obligați să răspundem cu mai multă supraveghere și cu răspunsuri din ce în ce mai dure. Este greu să știi ce să mai faci in aceste situatii.

Ceea ce pare a fi manipulare este de fapt o nevoie emotională pe care o are copilul

Si totusi, dacă copiii nu încearcă să-și manipuleze deloc părinții? Si ce se întâmplă dacă intelegi ca ceea ce fac este un fel de cerere de dragoste si atentie - acea nevoie esentiala a copilului pe care o cere mintea sa pentru a creste echilibrat?

Este mai ușor să ne credem manipulati pentru ca stim ce inseamna acest lucru insa nu trebuie sa ne grabim in a crede asta. Pe de o parte, unele forme de manipulare de către copii sunt inofensive. De exemplu, dacă fiica ta vrea să meargă la un dans într-o zi de sâmbătă și este extraordinar de atenta cu tine în acea săptămână, dar în același timp primește note bune, este de încredere și își face treburile, atunci ar trebui să poată a merge. Afisajul farmecului este dulce, adecvat și inofensiv.

Pe de altă parte, acel farmec poate fi folosit necorespunzător, cum ar fi atunci când un copil joacă un părinte împotriva altuia pentru a obține ceea ce își dorește. Sau atunci când un copil a demonstrat un comportament anterior de încredere și încearcă să-și manipuleze părinții prin faptul că este excesiv de dulce și conformat pentru a avea șansa de a ieși vineri seara.

La fel și în ceea ce privește comportamentul copiilor. Fiecare comportament care se îndepărtează de la participarea jucăușă, flexibilă și entuziastă în viața de familie ne prezintă un mesaj despre o nevoie care, la un moment sau altul, nu a fost satisfăcută. Nevoile copiilor sunt mari si importante. Nevoile lor nu pot fi reduse când suntem obosiți și căutăm liniște și liniște. Și, uneori, copiii poartă sentimentele de la nevoi nesatisfăcute pe care le-au avut cândva în momentele lor prezente, de parcă s-au agățat de o pătură sau de un suzet. Nevoia actuală poate fi demult dispărută. Dar sentimentul de nevoie poate fi puternic și prezent.

Pentru a complica lucrurile, noi părinții nu suntem intotdeauna bine echipati cu strategii perfecte de parenting - pentru a răspunde nevoilor copiilor noștri. Noi suntem o alta generatie - poate nu am avut asa de multe jucari si nu ne-am jucat asa de mult iar dorința copiilor nostri de a se juca se simte împovărătoare uneori.

Încercați să permiteți o supapă de siguranță emoțională

Copiii au nevoie de acces regulat la o supapă de siguranță emoțională și trebuie sa le oferim aceasta sansa. Acea supapă de siguranță este șansa de a plânge cu lacrimi de crocodil, de a face mici scenete, de a tipa și a striga și a tremura dacă s-a speriat, și de a râde și a chicoti (dar nu pentru că sunt forțați să bâlbâie) pentru bine.

Pe măsură ce ascultăm și avem rabdare cu ei (și uneori, deținem o limită rezonabilă sau o așteptare), ei își descarcă sarcina emoțională. Este simplu și funcționează! Presupunerea care stă la baza este că, atunci când copiii ne apasă butoanele, e grav sa nu poata simti pe nimeni acolo. Și mai mult decât orice, trebuie să se simtă conectați. Conexiunea este oxigen pentru mintea lor. Ascultându-le în timp ce dețin o limită rezonabilă îi ajută să redobândească acel sentiment de conexiune care le permite minții lor să treacă în modul „Mă bucur să fiu aici!”.

Interpretarea comportamentului copiilor, in relația directă cu părinții

Așadar, atunci când un copil te privește și apoi începe să facă ceva ce știe că este în afara limitelor, cum ar fi aruncarea în ghiveci a solului pe covor sau aruncarea jucăriei surorii sale în cameră, zice: „Trebuie să mă simt conectat cu tine. Suntem în aceeași cameră, dar pur și simplu nu te pot simți acolo! Ajutor! ”Stabiliți-vă limitele apropiindu-vă și oprind-o, apoi rămâneți pe Listă, astfel încât să poată plânge sau îndrăgosti până când se simte din nou aproape de voi. Ai un instrument, iar atenția ta este un balsam puternic pentru mintea ei. Își va folosi „valva de siguranță” înnăscută pentru a elibera sentimentele neîncetate care se aflau sub acel comportament nefericit.

Când i-ai spus „Nu” copilului tău, iar el se duce direct la partenerul tău pentru a pleda cazul sau  - copilul spune: „Simt ca am mare nevoie de acest lucru. Dacă nu o obțin, vă voi arăta cât de tare imi doresc acest lucru. Asa ca e bine sa stii amandoi. ”Un al doilea„ Nu ”va declanșa acele sentimente mari, sentimente potrivite pentru o situație, posibil trecută, în care se simțea lipsită.

In aceasta situatie, parintii trebuie sa ramana ambii linistiti si siguri pe ei - păstrând limita, dar oferind amabilitate, indiferent cât de greu sau de mult plânge. Nu are nevoie într-adevăr să obtina chiar tot ce isi doreste dar trebuie să aiba prilejul de a plange sau de a-si aratat nemultumirea. Dezamăgirea se stinge incetul cu incetul. Stai aproape. În curând, își va recupera capacitatea de a fi iar multumit si fericit.

Când copilul tău are un comportament care te scoate din pepeni iar răbdarea ta este deja limite, copilul semnalează: „Nu petreci suficient timp cu mine. Când pleci, intru în panică! Cine are grija de mine? Ajutor!"

Cel mai bun instrument impotriva manipulării este timpul de calitate

Cel mai bun dintre instrumentele de parenting în momente de genul acesta, este Timpul de Calitate. Acordând copilului tău atenția ta nedivizată, chiar dacă doar pentru cinci minute - și devenind un partener ce il asculta   - vei reusit cu timpul sa puteti discuta de la egal la egal - ca doi adulti. 

Petrecand tmp de calitate cu copilul - va veti putea conecta cu copilul iar unul din beneficii este chiar faptul ca veti putea cantari impreuna propriile gânduri, priorități, sentimente și nevoi. Un parteneriat de ascultare vă poate oferi cea mai buna imagine despre copilul dvs permițându-vă să vă bucurați copilul si sa vă vedeți atât frumusețea, cât și eforturile lui de a se conecta cu proprii lui parinti.

► Citeste Cum sa petreci mai mult timp de calitate cu copilul tau: cateva idei pentru rutina zilnica

Când comportamentul manipulativ este o problemă

Adevărata problemă a manipulării este insa atunci când copiii folosesc amenințări comportamentale pentru a vă manipula.  În acest tip de manipulare, copilul îți spune: „Accepta ce iti cer eu sau infrunta consecintele....” Cu alte cuvinte, „Dacă nu obtin ce vreau eu ... ai sa ai probleme.” În acest sens manipularea devine un joc de putere și control pentru copil și de aceea situatia devine periculoasa pentru părinți.

Când copiii se luptă cu părinții lor pentru putere și control asupra lucrurilor, copilul face lucruri care nu sunt potrivite, iar părinții fac lucruri care nu sunt eficiente. Copilul vorbește în mod abuziv sau incearca sa gaseasca o victorie de etapa care este o modalitate necorespunzătoare de a obține ceea ce își dorește, iar părinții dau înapoi sau cedează, ceea ce este un răspuns ineficient. Si complet gresit.

Ce facem in cazul acestei lupte de putere?

Ori de câte ori un copil folosește o forță de putere (verbala desigur) pentru a-și atinge scopul, trebuie să fii foarte atent la modul în care răspunzi. În primul rând, nu poți renunța și nu poți negocia în timp ce copilul se află în acea stare de spirit. Dacă copilul tău ridică vocea la tine atunci când aude cuvântul nu sau îți strigă, spune asta:

„Nu vom vorbi despre asta dacă ridici vocea sau dacă începi să mă ameninți.”

Dacă un copil comenteaza si tranteste usa in urma lui aceasta nu este o problema. Este supapa sa emotionala. Insa vorbim despre comportament intimidant și amenințător. Aceasta este o manipulare care este concepută pentru a vă face sa dati înapoi.

De obicei, atunci când copiii folosesc acest tip de comportament, au acționat în trecut in acest fel si au obtinut ce au dorit ei. Majoritatea părinților știu ce urmeaza. Așa că, atunci când vedeți că vine o astfel de situatie, amintiți-vă: ca cel mai important este sa transmiteti urmatorul mesaj „Trebuie să-ți gestionezi vocea și comportamentul.”

Accesele colerice ale copilului: ce trebuie să stii și cum trebuie procedat

Cu ceva timp in urma te numarai poate printre spectatorii involuntari ai unor scene tipice care ar scoate din minti pana si pe cel mai calm om, cu care multi parinti se confrunta in nenumarate situatii si te bucurai, poate, naiv ca nu esti tu in pielea personajelor care atrag privirile ca un magnet. Si te gandeai ca tie nu ti s-ar putea intampla asa ceva ...ntz ntz ...Acum insa tu esti in rolul acelui parinte: copilul zbiara si face o criza colerica la superlativ ... Iata cum trebuie sa detonezi situatia :))

Mai multe despre psihologia copilului aici >

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda. 
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2024

referinte
Patty Wipfler
handinhandparenting.org/article/do-children-manipulate-their-parents/

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️