Poezii pentru copii de 5 ani

Răţuşca cea curioasă, de Emilia Plugaru

O răţuşcă a ieşit
Din ogradă.
Lumea largă – hopa-hop –
Vrea s-o vadă.

Lângă poartă s-a oprit
Şi priveşte.
Mai departe – mac-mac-mac –
Nu-ndrăzneşte.

Pe drum trece – dur-dur-dur –
O maşină.
Spre răţuşcă – aoleu –
Vrea să vină.

Când maşina a plecat –
O căruţă.
Se îndreaptă – vai-vai-vai –
Spre micuţă.

Pân-acuma n-a văzut
Niciodată,
O maşină, o căruţă
Cum arată.

Speriată-i rău de tot
Mititica.
Vrea acasă – iute, iute –
La mămica.

Şi răţuşca – hop-hop-hop –
În ogradă.
Lumea largă nu mai vrea
Să o vadă.

Până creşte, o să stea
Doar în curte.
E micuţă, iar în drum
Rele-s multe.

Toamna ţese-un covoraş, de Emilia Plugaru

Pomii, goi, se întristează,
La verdeaţa lor visează.
Toamna ţese colo jos
Din frunze covor frumos.

Eu încet, încet păşesc,
Teamă mi-e să nu-l strivesc,
Şi buchet de frunze-adun
În ierbar să mi le pun.

Cumătra vulpe, de Otilia Cazimir

Ţipă gâştele şi zboară,
Zboară penele-n poiană…
– Ce-o fi asta, surioară?
– Ia, o vulpe năzdrăvană;

Cum stătea-n tufiş la pândă,
Costelivă şi flămândă,
S-a gândit că pentru masă
N-ar strica o gâscă grasă...

Vine, vine iarăşi iarna, de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,
Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.

Văcuţa Ilenuţei, de Emilia Plugaru

Dimineaţa Ilenuţa
Îşi scoală de zor văcuţa,
O apucă de frânghie
Şi la câmp cu ea o-mbie.

– Hai văcuţă la plimbare
Unde e verdeaţă mare,
Să paşti multă iarbă deasă,
Să faci smântânică grasă.

Smântânica tare-mi place –
Mama tort din ea îmi face,
Tort gustos îţi dau şi ţie,
Iar tu lăptişorul mie.

Dilema

Mi-a spus mama mea odata
Ca am ochi de ciocolata.
Gura ca ar fi capsuna
Si nasul dintr-o aluna.

Buni-mi zice: „dulcea mea”,
Tanti imi spune „acadea”.
Tata, ca-s o ” bombonica”,
Bunicul, „prajiturica”

Iar cind tremuram odata
Mi s-a spus ca-s „inghetata”.
Stau si judec: „mai sa fie!?
Sunt cumva cofetarie?

Mărunţica, de Constanţa Buzea

Dragi copii, fetiţa este
Mărunţica din poveste.
Poţi să-i zici, poţi să nu-i zici,
Tot i-e milă de pisici,

Că se miorlăie şi-i cer
Mâncărică cu piper.
Mărunţica le promite
Lapte dulce şi clătite.

Ele tac, mai fac un pas,
Le trag şoarecii de nas.

Am 5 ani

Cine zice ca sunt mic?
Am 5 ani si sunt voinic.

Dimineata cand ma scol
Ma spal pe maini, pe gat, pe fata
Fara niciun ajutor.

Tiii, ce rau m-am incaltat
Stangu-n dreptu' l-am bagat.
De ce radeti?
Nu-i nimic, am 5 ani si sunt voinic!

Corpul meu

De cand am venit pe lume
Mi-a placut sa stiu de mine.
In oglinda ma privesc
Si incep sa povestesc:
Am un cap rotund, vezi bine,
Urechiuse foarte fine -
Doua sunt stie oricine,
Un nas mic si o gurita
Si doi ochi de albastrita.

Vine-ncontinuare corpul,
E legat de cap cu gatul.
La corp am 2 manute,
Ce au 10 degetute.
Si mai am 2 picioare,
Care-s bune la miscare.
Vezi acesta-i corpul meu,
Sa-l invat nu-mi va fi greu.

Gradinita de copii

Gradinita de copii
Plina e de jucarii:
Papusele, ursuleti,
Calusei si tot ce vreti.
Dimineata-n zori de zi
Vezi multimea de copii
Venind veseli, multumiti,
Pentru lucru pregatiti.

Broaştele şi Luna, de Emilia Plugaru

Toate broaştele din lac
Cântă-n noapte „Oac, oac, oac!!!”
Luna, la auzul lor,
Iese iute dintr-un nor.

O broscuţă strigă-ntruna:
– Uite Luna! Iată Luna!
Hai cu toatele în cor
Să-i cântăm un cânt de dor!

„Oac-oac-oac, oac-oac-oac!!!” –
Cântă broaştele din lac.
Din cer luna le aude
Şi fuguţa... iar se-ascunde.

Melcul şi furnica, de Emilia Plugaru

– Eşti un leneş, nu munceşti.
Stai mereu la umbră-n casă,
Te-ai născut cu ea în spate
Şi de muncă nici că-ţi pasă.

– Furnicuţo, zice melcul,
Nu-i mai judeca pe toţi.
Ia-ţi şi tu căsuţa-n spate
Şi aleargă dacă poţi,

Pe cărare ziua toată,
După spice, grăuncioare
Şi abia atunci, surată,
Zi cât eşti de muncitoare.

Sireata, de Elena Farago

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

– De ce plângi, fetiţa mamei?
– Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

– Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
– Să mă ierţi!…
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

– Care şorţ? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.