Întrebări frecvente despre durerea de cap la copii
Când ar trebui să mergem la medic?
Dacă apare durerea de cap, anumiți factori fac necesară vizita la medic. De exemplu, când cauza durerii este necunoscută, reapare des sau durează mult timp. Consultați lista noastră de verificare .
Citiți mai departe articolul: Durerea de cap la copii. Când ar trebui copilul să meargă la medic?
De ce prezintă și copiii dureri de cap?
Cefaleea poate fi una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate a copiilor de vârstă școlară. Cauzele și factorii care sporesc durerea sunt legați de o susceptibilitate congenitală în cazul celor mai multe tipuri de cefalee.
În plus, pot fi implicați diferiți factori declanșatori: de la suprastimulare, cauze psihice sau probleme musculare. Află aici mai multe informații despre durerea de cap la copii.
Cum poate fi tratată durerea de cap a copilului?
Dacă este doar o durere de cap ușoară ce apare destul de rar, pot ajuta metodele naturale, cum ar fi exercițiile în aer liber sau masajul la tâmple. Dacă aceste metode nu ajută, pot fi administrate analgezice corespunzătoare vârstei copilului și în doza recomandată de medic.
Citește despre ameliorarea durerii
Care este diferența între cefaleea de tip tensional și migrenă?
Cefaleea de tip tensional și migrena pot fi ușor de diferențiat pe baza simptomelor. În timp ce cefaleea de tip tensional afectează întregul cap și nu are simptome asociate, migrena este de obicei unilaterală și este însoțită de greață, sensibilitate la lumină și zgomot. Adesea, mișcarea agravează migrena.
Citiți mai departe despre: Cefaleea de tip tensional la copil: simptome, cauze și tratament
Citiți mai departe despre: Migrena la copil: simptome, cauze și tratament
Care este diferența dintre durerile de cap ale copiilor și cele ale adulților, dar și tratamentul acestora?
În teorie, durerea de cap a copiilor nu este diferită de cea a adulților: dezvoltarea, cauzele și tipurile sunt similare. În anumite circumstanțe însă, durerile de cap ale copiilor pot să apară în conformitate cu un model diferit, cu o durată mai scurtă și cu o frecvență mai mare. (1)
Citiți și despre: Ce cred părinții despre durerile de cap ale copiilor și care pot fi cauzele?
Cum se pot preveni durerile de cap ale copiilor?
Activitățile zilnice ale copiilor pot fi organizate în așa fel încât durerile de cap să aibă mai puține șanse să se dezvolte. De exemplu, somnul suficient, mesele echilibrate și un program regulat de luat masa pot ajuta. Consultați graficele noastre informative pentru mai multe indicii referitoare la prevenirea durerii de cap.
Unde găsesc mai multe informații despre durere?
În această secțiune am strâns multe informații despre durerea de cap la copii. Alege una din categoriile de mai jos pentru alte articole interesante.
Durerea de cap Ameliorarea durerii Stil de viață Întrebări frecvente
De asemenea, vă sfătuim să contactați un medic pediatru sau medicul de familie de fiecare dată când aveți întrebări.
Sursa: (1) S. Evers și colab. Therapie idiopathischer Kopfschmerzen im Kindes- und Jugendalter. Revidierte Empfehlungen der Deutschen Migräne- und Kopfschmerzgesellschaft (DMKG) und der Gesellschaft für Neuropädiatrie (GNP). Nervenheilkunde 12/2008 [Terapia durerilor de cap idiopatice la copii și tinerii adulți. Ghidul revizuit al Societății Germane pentru Migrene și Cefalee și al Societății Germane pentru Neuropediatrie]
Durerea de cap Ameliorarea durerii Stil de viață Întrebări frecvente