Iată de ce stresul este o cauză a durerii de cap la copii

Iată de ce stresul este o cauză a durerii de cap la copii

Putem vorbi de stres atunci când e vorba de copii de 7-12 ani și reprezintă acesta o cauză a durerii de cap?

Adulții tind să vadă lumea copiilor plină de fericire și fără griji. La urma urmei, copiii nu au un loc de muncă sau facturi de plătit, deci ce i-ar putea stresa?

Se pare că multe lucruri! Chiar și copiii mici au griji și simt stresul într-o anumită măsură.

Surse de stres pentru copii

Stresul este o formă de răspuns la cerințele care ne sunt adresate și este determinat de capacitatea noastră de a le îndeplini. Stresul provine adesea din surse externe, cum ar fi: familia, locul de muncă, prietenii sau școala. Dar, de asemenea, poate veni din interior, adesea legat de ceea ce credem că ar trebui să facem, față de ceea ce am putea să facem.

Deci, stresul poate afecta orice persoană care se simte copleșită, chiar și copiii. Pe măsură ce ei cresc, presiunile academice și sociale (mai ales din încercarea de a se integra într-un anumit grup) reprezintă o sursă de stres.

Mulți copii sunt prea ocupați să mai aibă timp de joacă creativă sau de relaxare după școală

Copiii care se plâng de toate activitățile de la școală sau extrașcolare, sau copii care refuză să mai participe la ele, acuzând adesea dureri de cap, ar putea fi depășiți de programul încărcat pe care îl au. Discutați cu copilul dumneavoastră despre activitățile extrașcolare și ce își dorește el. Dacă se plânge, faceți o lista de argumente pro și contra de oprire a unei activități, și căutați modalități de a-l ajuta să le gestioneze pentru a diminua o posibilă stare de anxietate.

Stresul copiilor poate fi intensificat de multe lucruri

Copiii vă pot auzi vorbind despre problemele de la locul de muncă, grija pentru o persoană dragă sau chiar probleme financiare? Părinții ar trebui să urmărească modul în care discută astfel de probleme în preajma copiilor, deoarece aceștia le pot simți anxietatea și vor începe să se îngrijoreze.

Știrile pot cauza stres copiilor

Copiii care văd imagini deranjante la televizor cum ar fi emisiuni interzise vârstei lor, știri sau aud vorbindu-se despre dezastre naturale, război și terorism, se pot îngrijora vizavi de siguranța lor și de cea a oamenilor pe care îi iubesc. Discutați cu copilul dumneavoastră despre ceea ce vede sau aude și monitorizați cu atenție timpul petrecut în fața ecranelor digitale pentru a-l ajuta să înțeleagă ce se întâmplă, fără a-l îngrijora inutil.

De asemenea, dați mai multă importantă lucrurilor care nu sunt importante pentru adulți

Aceste lucruri aparent banale pentru un adult – o ceartă cu un prieten, viața socială, agresiunea și hărțuiala la școală, frica de a nu se adapta într-un grup nou - pot cauza mult stres copiilor. Lăsați-l să știe că ii înțelegeți stresul și nu îi interpretați sentimentele ca fiind necorespunzătoare.

Semne și simptome ale stresului la copii

Deși stresul nu este întotdeauna ușor de recunoscut, indicii importante pot fi: modificările de comportament pe termen scurt, schimbările de dispoziție, schimbări ale orarului de somn și, mai ales, durerile de cap.

Stresul și durerea de cap la copii

Stresul și programele încărcate pot crește frecvența durerilor de cap. Fiți atenți la lucruri care ar putea cauza stres în viața copilului dumneavoastră, precum dificultatea de a ține pasul cu cerințele școlare sau relațiile tensionate cu colegii. Dacă durerile de cap ale copilului sunt legate de anxietate sau depresie, luați în considerare discuția cu un specialist.

Da, nivelurile ridicate de stres sau anxietate pot fi cauza durerilor de cap la copii. Este important să acordați atenție simptomelor copilului dumneavoastră și să consultați un medic dacă cefaleea se agravează sau apare frecvent.

Stresul și anxietatea declanșate de probleme cu colegii, profesorii sau cu părinții, pot juca un rol major în declanșarea durerilor de cap la copii, deci atenție și la viața socială a copilului.
 

Durerea de cap Ameliorarea durerii Stil de viață Întrebări frecvente