Copilul - un tsunami emotional. Cum ti se schimba viata cand devii parinte. Pentru totdeauna.

TEMA: Meseria de parinte | 0 | 24/6/2020

Sunt multe mame/tati tinere(i) care nu sunt pregatiti (si aici nu ma refer la cunostinte ci la capacitatea de a face fata, de a te adapta, de a invata din mers si de a pune copilul pe primul loc) pentru ceea ce urmeaza in viata lor...

Iata cum ti se schimba viata cand devii parinte...pentru ca un copil este un adevarat tsunami emotional...

veti citi:
Cum ți se schimbă viața când devii părinte
14 luni durează pană vei intelege cum functionează meseria de parinte
Nu vreau să fiu un părinte perfect!

Cum ți se schimbă viața când devii părinte

de pe forumul Desprecopii...

Citind un topic atat de frumos de pe forumul de discutii generale, ca si cum as fi participat la o lectie deschisa pentru si despre viata, mi-am permis sa deschid acest topic, unde as vrea sa discutam "cum ti se schimba viatza cand devii parinte". Sunt multe mame/tati tinere(i) care nu sunt pregatiti(si aici nu ma refer la cunostinte ci la capacitatea de a face fata,de a te adapta, de a invata din mers si de a pune copilul pe primul loc) pentru ceea ce urmeaza in viatza lor.

Cele noua luni de sarcina sunt mirifice...extraordinare..le traim cu intensitate insa nu toate mamicile sunt pregatite sa fie mame, adica nu sunt constiente ca viatza li se va schimba pentru totdeauna.Aceasta schimbare nu o transcriu ca un lucru negativ, ci ca un lucru firesc, natural.

Acum sa vorbesc din punctul meu de vedere strict personal.
Cea mai mare schimbare la mine,cu care m-am acomodat cel mai greu, (trecand peste nasterea dureroasa, colicii lipishtocului meu de 3 luni de zile, lucruri pentru care clar nu am fost pregatita insa care s-au vindecat) a fost renuntarea la munca, lipsa dinamismului, socializarea, diversitatea, toate acele satisfactii care le simteam muncind, miscandu-ma, fiind activa, simtim ca fac parte din mine si eu din ele.

Cu somnul nu am avut probleme, nici acum nu am, dorm pe apucate, insa imi lipesesc orele de somn cand dormeam dimineatza pana tarziu, erau un moft, ce mai..deci sa revin, cea mai mare problema a mea a fost claustrarea. Eu am nascut in noiembrie si toata iarna am stat majoritatea timpului in casa...ma simteam ca un leu in cusca..voiam sa evadez, imi vedeam sotzul cum pleaca la munca si voiam si eu..aproape salivam... Subliniez ca in tot acest timp cand eu aveam de a face cu aceste lupte interioare nu mi-am neglijat copilul sau mi-am revarsat furia pe el ca nu mai aveam eu libertatea de inainte...ar fi fost macabru sa fac asta..

Si usor-usor am realizat ca nimic nu va mai fi ca inainte si ca trebuie sa renunt la procesele mele de constiinta.
Deci odata ce devii parinte trebuie sa iti faci ordine in viatza si sa iti schimbi prioritatile, trebuie sa iti placa sa fii parinte inainte de a-ti placea orice altceva ce iti facea cea mai mare placere inainte!Si prioritar:daca procesul de schimbare nu s-a finalizat pana la nasterea copilului, fazele prin care trece parintele nu trebuie sa il afecteze pe copil, adica,exemplul cel mai concludent: NU ITI SE DA COPILUL PENTRU CA CEA MAI MARE PLACERE A TA E SOMNUL!!

Alt exemplu personal.Sunt o maniaca a curateniei, tot ce inseamna curatenie. In primele luni mi-a fost usor, bebe mic, curatenia se pastra..acum e mare, deja nu se mai poate pastra..si dadeam ca disperata din coate acum catevaluni sa pot tine pasul si sa mentin ordinea..facea fii-mea firmituri de pufuleti/biscuiti intr-un colt al casei?eu repede cu matura...rasurna jucariile..eu repede le asezam. punea mana de 100 de ori pe oglinda, televizor si lasa urme, eu repede le stergeam tot de 100...pana am obosit...si am renuntat sa mai am casa oglinda in fiecare secunda caci copilul trebuia sa exploreze si am preferat sa mentin curatenia in limite, preferand sa fie dezordine. Una e mizeria, jegul si alta e dezordinea.

Si ar mai fi osumedenie de exemple despre cum ti se schimba viatza cand devii parinte...
Eu una sunt bucuroasa si multumita de mine ca prin copilasul meu meu am reusit sa ma autoeduc, reeduc..si cea mai mare realizare a mea e ca am dobandit o infinita rabdare care nu o aveam inainte de a naste...!
Multumesc ca m-ati citit si astept si parerile voastre despre cum ti se schimba viatza cand devii parinte.

Cand am aflat ca sunt insarcinata viata mea s-a intors cu susul in jos. Medicii mi-au spus ca n-o sa raman niciodata insarcinata. Ei bine, s-au inselat. Si n-am sa regret nici o clipa ca s-au inselat. A aparut primul bebe, apoi al doilea . Ca si celelalte mamici nici eu n-am mai dormit de doi ani o noapte intreaga. Uneori simt ca pic din picioare de oboseala, dar cand imi zambesc puisorii uit totul. Intalnirile cu amicii s-au mai rarit, si involuntar s-a triat si cercul de prieteni. Cumparaturile le fac pe fuga, si curatenie la fel.

Am investit in aparatura care sa-mi usureze munca (ex: masina de spalat vase, etc) tocmai ca sa am mai mult timp pentru fetele mele. Inainte ma vaitam mereu ca n-am haine suficiente, desi gemea sifonierul. Acum nu mai simt nevoia sa-mi cumpar mie nimic. Si nu ma pot abtine sa nu le cumpar fetelor cate ceva. O hainuta, o jucarie,... ceva. Am invatat pe de rost cantecelele din Clubul lui Mickey Mouse, desenele animate cu micile genii, si multe altele. Acum dansez cu printesele mele si ne jucam impreuna. Alaturi de ele parca am invatat sa traiesc. - spune mariana_flo

Am simtit si eu schimbarile ulterioare nasterii ca orice mamica. La primul am simtit si eu claustarea, lipsa de activitate ca mai inainte, programul facut dupa copil, nu dupa mine. Mai ales ca eram in Romania inca si activitatile cu si pt bebelusi se reduceau la plimbarea prin parc cu alte mamici, cu care, eu fiind f tanara, nu aveam prea multe in comun. Insa nu mi s-a parut o tragedie, stiam ca, avandu-l asa tanara voi avea preocupari diferite fata de prietenele mele deci nu m-a socat situatia.

Insa am suferit de depresie post-natala, ciudata depresia asta, plangeam frecvent, fara motiv, desi eram plina de fericire avandu-l in brate. Foarte contradictorii sentimentele.

La al doilea, dupa ce am nascut fetita, de frica primei depresii post-natale, nu prea ma prindeai pe acasa. Plecam cu ea cat era ziulica de lunga. Duceam baiatul la scoala si apoi fugeam in parc, la activitati cu si pt bebelusi, baby singing, play group etc. Pana la 3 cand luam baiatul de la scoala si apoi ori iarasi in parc, ori acasa la putina curatenie.

Cu ea n-am suferit de depresie.
Social am avut norocul, neprogramat, ca si cele doua bune prietene ale mele sa aiba copii, tot fetite, in acelasi timp ( o fetita e cu 3 luni mai mare ca a mea si cealalta cu doar 3 sapt). Asa ca eram impreuna tot timpul.

Schimbarea majora a fost somnul. Dar nu deranjant, deci desi eram privata de somn nu eram nervoasa, doborata etc. Poate si pt ca sotul meu s-a implicat mereu total, ori facea el treburi prin casa, ori ma lasa sa dorm tarziu in weekend.

La fel o schimbare majora cu cea mica a fost iesitul in oras. Daca inainte ieseam cu sotul si baiatul (care avea deja 6 ani cand s-a nascut cea mica) pe oriunde, dupa aparitia ei trebuia sa-mi iau si casa cu mine[:D], am continuat sa iesim peste tot, restaurante etc, insa plecam cu schimburi, biberoane, scutece, la greu. Trebuia organizare, nu ne mai incaltam doar si plecam, trebuia sa incep pregatirile la greu din timp.

Insa cred eu ca daca stii ce vrei si cum doresti sa mentii dinamica familei, poti continua sa traiesti ca inainte de nastere cu mici exceptii (cum ar fi iesirile in cluburi[:D]). In rest noi nu ne-am cramponat de alte considerente, am mers la drum lung cand avea cea mica doar 10 luni (condus 2 zile cu opriri noaptea) chiar mi se pare mai usor sa pleci la drum cu un copil mic care mananca si doarme, decat cu ei acum (9 ani si 3 ani) cand se plicitisesc mai repede si incep sa se certe, sa urle, etc. - spune Luna1

Am facut cunostinta cu fiul meu la doua ore dupa nastere, ma astepta ,avea ochii deschisi, l-am privit,nu-mi venea sa cred cat de frumos era (mai vazusem pana atunci noi nascuti, m-am uitat si la ceilalti bebelusi din salon )m-am prezentat, am vorbit putin cu el,parea ca m-asculta ,cred ca asa a si fost.

In primele luni de sarcina mi-am dorit sa fie fetita, in ultimele luni mi-am dorit sa fie baiat (cele ce au nascut pot intelege acest lucru)! Din acea zi pana astazi nu m-am simtit niciodata singura , am trecut prin momente foarte grele insa un copil iti da foarte multa putere sa treci peste toate problemele .

De cand s-a nascut , ar fi multe de spus , sunt multe etape prin care trece orice parinte cum ar fi : a mers in picioare la 11 luni fara a folosi mersul in 4 labe sau taras, a vorbit la 1 an si 4 luni dar foarte clar cam pe la 2 ani si un pic. A fost cuminte precum o fetita pana prin clasa a V a .... in tot acest timp ,in preajma lui am ras cu lacrimi , asa se intampla si-acum cand imi povesteste cate ceva !
Fiul meu este cel mai bun prieten ,mi-a dovedit-o ! - spune Luisa1983

Spune cum ti s-a schimbat viata de cand ai devenit mamica sau tatic la acest topic pe forum: Cum ti se schimba viatza cand devii parinte!

14 luni durează pană vei intelege cum functionează meseria de parinte

Meseria de parinte, desi cea mai importanta din viata unui om, se invata din mers.

Mamicile si taticii au recunoscut ca este nevoie de 14 luni pentru a controla fraiele parentingului. Pana atunci, vor exista lupte crancene cu somnul bebelusului, nopti nedormite, stresul primei febre si pauzele in care vei face curatenie dar ... nu te speria, intre toate acestea exista si momente de fericire pura care valoareaza cat tot universul. Iata cat dureaza pana vei intelege cum functioneaza meseria de parinte si ce vei descoperi pe parcurs ...

Nu vreau să fiu un părinte perfect!

Probabil ca fiecare parinte cocheteaza la un moment dat cu dorinta de a fi un parinte model. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori, insa am renuntat repede la idee, pentru simplul motiv ca mi-am amintit ca viata e frumoasa in imperfectiunea ei. Am constatat totusi ca exista in jurul meu parinti care fie se cred parinti model fie isi fac din aceasta eticheta un scop in viata. Si ori de cate ori sunt nevoita sa interactionez cu ei ma simt oarecum stinghera iata de ce nu trebuie sa fii un parinte perfect...