Gripa porcina: simptome, protectie si tratament
Gripa porcină este denumirea unui tip de gripă provocat de virusul A/H1N1pdm09. Este o boală respiratorie a porcilor cauzată de virusul gripal de tip A, care de obicei provoacă gripă la porci. Virusii gripei porcine duc la niveluri ridicate de îmbolnăvire, însă la rate reduse de mortalitate în rândul porcilor. Virusii gripei porcine pot circula de la un porc la altul tot timpul anului, dar cele mai multe îmbolnăviri se produc la sfârșitul verii și în lunile de iarnă, similar cu perioadele de vârf ale îmbolnăvirilor gripale la oameni.
Gripa porcină poate afecta oamenii. Virusul gripal A/H1N1, cunoscut și sub numele de gripa porcină după pandemia din 2009, este un exemplu de virus care, deși inițial asociat cu porcii, s-a adaptat și poate fi transmis de la om la om. Acesta a provocat îngrijorare globală în 2009 când a fost identificat pentru prima dată la oameni, ducând la o pandemie. Virusul H1N1 poate cauza simptome asemănătoare gripei sezoniere, inclusiv febră, tuse, dureri de gât, dureri musculare, și în unele cazuri, poate duce la complicații severe sau chiar deces.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și alte organizații de sănătate publică monitorizează îndeaproape virusurile gripei, inclusiv tulpinile H1N1, pentru a preveni răspândirea acestora și a recomanda vaccinuri eficiente în fiecare sezon gripal. După pandemia din 2009, virusul H1N1 a fost inclus în vaccinurile sezoniere contra gripei pentru a proteja împotriva acestuia.
despre Gripa Porcina, veti citi:
Ce este gripa porcina?
Gripa porcina in Romania
Cate tipuri de virusi ai gripei porcine exista?
Se pot imbolnavi oamenii de gripa porcina?
Cat de frecventa este gripa porcina la oameni?
Care sunt simptomele gripei porcine la oameni?
Se pot imbolnavi oamenii de gripa porcina mancand carne de porc?
Cum se transmite gripa porcina?
Transmiterea gripei porcine de la o persoana la alta
Diagnosticarea infectiilor umane cu gripa porcina?
Ce medicamente pot trata infectiile cu gripa porcina la oameni?
Alte exemple de epidemii ale gripei porcine
Este virusul gripei porcine H1N1 identic cu virusii umani H1N1?
Gripa porcina la porci: Cum se transmite gripa porcina la porci?
Semnele gripei porcine la porci
Frecventa gripei porcine la porci
Exista un vaccin pentru gripa porcina?
Despre gripa
Ce este gripa porcina?
Gripa porcina este o boala respiratorie a porcilor cauzata de virusul gripal de tip A care de obicei provoaca gripa la porci. Virusii gripei porcine duc la niveluri ridicate de imbolnavire, insa la rate reduse de mortalitate la porci.
Virusii gripei porcine pot circula de la un porc la altul tot timpul anului, dar cele mai multe imbolnaviri se produc la sfarsitul verii si in lunile de iarna, la fel cu varfurile de imbolnaviri gripale la oameni. Virusul clasic al gripei porcine (un virus gripal de tipul A H1N1) a fost izolat prima data la un porc in anul 1930.
Gripa porcină poate afecta oamenii. Virusul gripal A/H1N1, cunoscut și sub numele de gripa porcină după pandemia din 2009, este un exemplu de virus care, deși inițial asociat cu porcii, s-a adaptat și poate fi transmis de la om la om. Acesta a provocat îngrijorare globală în 2009 când a fost identificat pentru prima dată la oameni, ducând la o pandemie. Virusul H1N1 poate cauza simptome asemănătoare gripei sezoniere, inclusiv febră, tuse, dureri de gât, dureri musculare, și în unele cazuri, poate duce la complicații severe sau chiar deces.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și alte organizații de sănătate publică monitorizează îndeaproape virusurile gripei, inclusiv tulpinile H1N1, pentru a preveni răspândirea acestora și a recomanda vaccinuri eficiente în fiecare sezon gripal. După pandemia din 2009, virusul H1N1 a fost inclus în vaccinurile sezoniere contra gripei pentru a proteja împotriva acestuia.
Gripa porcina in Romania
Un număr de 20 cazuri de gripă, majoritatea cu virus AH1N1, au fost diagnosticate la nivel național, a declarat marți, 2 februarie 2016, Institutul "Matei Balș", conform scrie Agerpres.
Cate tipuri de virusi ai gripei porcine exista?
Ca toti virusii gripali, virusii gripei porcine sufera mereu mutatii. Porcii se pot infecta cu virusii gripei aviare si cu virusii gripei umane, la fel ca si cu virusii gripei porcine. Cand virusii gripali ai diferitelor specii infecteaza porcii, virusii se pot incrucisa (facand schimb de gene), rezultand noi virusi care sunt o combinatie de virus porcin, uman si/sau aviar. De-a lungul anilor, au aparut diferite variatii ale virusului gripei porcine.
In acest moment, exista patru mari subtipuri ale virusului gripal A, care au fost izolate la porci: H1N1, H1N2, H3N2 si H3N1. Totusi, virusii gripali izolati cel mai recent la porci au fost virusii H1N1.
Ad-Extra3:
Se pot imbolnavi oamenii de gripa porcina?
Virusii gripei porcine nu infecteaza in mod normal oamenii. Totusi, au fost raportate infectari sporadice ale oamenilor cu gripa porcina. Cel mai des, aceste cazuri apar la persoanele care au fost expuse contactului direct cu porcii (de exemplu, copiii care s-au aflat in apropierea porcilor la diverse targuri rurale sau lucratorii din industria de profil). In plus, sunt documentate cazuri in care o persoana infectata a transmis gripa porcina altor persoane.
De exemplu, se pare ca o epidemie de gripa porcina din Wisconsin in anul 1988 a dus la mai multe infectii ale oamenilor si, desi nu a izbucnit o epidemie in comunitatea respectiva, anticorpii dovedesc transmiterea virusului de la pacientii la personalul sanitar care au fost in contact apropiat cu ei.
Cat de frecventa este gripa porcina la oameni?
După pandemia de gripă porcină (H1N1) din 2009, virusul A/H1N1pdm09 a devenit una dintre tulpinile gripale sezoniere care circulă în rândul populației umane. Ca urmare, frecvența acestuia variază de la un sezon gripal la altul, împreună cu alte tulpini de virus gripal, cum ar fi H3N2 și tipurile de gripă B.
Virusul H1N1 poate provoca epidemii anuale de gripă, asemănătoare cu alte tulpini gripale sezoniere, iar gravitatea și răspândirea acestuia pot varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv de rata de vaccinare a populației și de cât de bine se potrivesc tulpinile de virus incluse în vaccinul gripal cu cele care circulă în populație.
De la pandemia din 2009, organizațiile de sănătate publică, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, monitorizează îndeaproape virusul H1N1 și includ tulpina în vaccinurile gripale sezoniere pentru a ajuta la prevenirea răspândirii bolii și a reduce severitatea îmbolnăvirilor. Prin urmare, în timp ce gripa H1N1 continuă să afecteze oamenii, măsurile de prevenție, inclusiv vaccinarea, pot ajuta la controlul prevalenței sale în populație.
Care sunt simptomele gripei porcine la oameni?
Simptomele gripei porcine la oameni sunt similare cu simptomele unei gripe umane sezoniere si includ febra, letargie, lipsa poftei de mancare si tuse. Unii oameni care au gripa porcina au raportat si ca le curge nasul, au dureri de gat, greata, voma si diaree.
Se pot imbolnavi oamenii de gripa porcina mancand carne de porc?
NU. Virusii gripei porcine nu se transmit prin alimente. Nu va puteti imbolnavi de gripa porcina mancand carene de porc sau preparate din porc. Este sigur sa mancati carne de porc preparata si gatita corect. Gatirea carnii de porc la o temperatura interna de 71 °C ucide virusul gripei porcine, precum si ceilalti virusi si bacterii.
Cum se transmite gripa porcina?
Virusii gripei se pot transmite direct de la porci la oameni si de la oameni la porci. Infectiile umane cu virusii gripei porcine sunt mai probabile atunci cand oamenii sunt in apropierea porcilor infectati, cum ar fi in adaposturile pentru porci si expozitiile agricole.
Este posibila transmiterea gripei porcine si de la o persoana la alta. Se crede ca transmiterea de la o persoana la alta se produce in acelasi mod ca si transmiterea gripei sezoniere, care este in principal o transmitere de la o persoana la alta prin tuse sau stranut de la oamenii infectati cu virusul gripal. Oamenii se pot infecta prin atingerea unui obiect contaminat cu virusii gripali si apoi atingandu-si gura sau nasul.
Transmiterea gripei porcine de la o persoana la alta
In septembrie 1988, o femeie insarcinata de 32 de ani care altfel era sanatoasa, a fost internata in spital cu pneumonie si a murit dupa 8 zile. In corpul ei a fost detectat virusul gripal H1N1. Cu patru zile inainte sa se imbolnaveasca, pacienta a vizitat un targ rural ce includea o expozitie de porci, de unde a contractat boala asemanatoare gripei.
Rezultatele studiilor care au urmat au aratat ca 76% dintre oamenii care au adus porci la targ aveau anticorpi ai gripei porcine, insa fara a fi bolnavi. Studiile suplimentare sugereaza ca unul din trei angajati care au avut contact cu pacienta au facut forme usoare de boala asemanatoare gripei, organismul lor producand anticorpi asemanatori infectiei cu gripa porcina.
Diagnosticarea infectiilor umane cu gripa porcina?
Pentru a diagnostica infectia cu gripa porcina de tip A, trebuie colectata o mostra de secretie din caile respiratorii in primele 4-5 zile de boala (cand o persoana infectata are cele mai mari sanse de a transmite virusul). Totusi, unele persoane, mai ales copiii, pot transmite virusul inca alte 10 zile. Identificarea virusului A al gripei porcine necesita trimiterea mostrei la un laborator specializat pentru testare.
Ce medicamente pot trata infectiile cu gripa porcina la oameni?
Exista patru tipuri diferite de medicamente antivirale care sunt folosite in Statele Unite la tratamentul gripei: amantadine, rimantadine, oseltamivir si zanamivir. Desi cei mai multi virusi ai gripei porcine au cedat la aceste patru medicamente, virusii gripei porcine izolati mai recent de la oameni sunt rezistenti la amantadine si rimantadine.
In acest moment, se recomanda folosirea oseltamivirului sau a zanamivirului in tratarea si/sau prevenirea infectiei cu virusul gripei porcine.
Alte exemple de epidemii ale gripei porcine
Probabil cea mai cunoscuta epidemie de gripa porcina este cea izbucnita printre soldatii din Fort Dix, New Jersey USA, in anul 1976. Virusul a dus la imbolnaviri de pneumonie diagnosticate cu ajutorul radiografiilor la cel putin 4 soldati si un deces; toti acesti pacienti erau considerati sanatosi inainte de a se imbolnavi. Virusul a fost transmis contactelor apropiate intr-un mediu de antrenament, cu transmitere limitata in afara grupului de antrenament.
Se crede ca virusul a circulat timp de o luna, apoi a disparut. Sursa virusului, momentul exact al patrunderii sale in Fort Dix si factorii care i-au limitat raspandirea si durata sunt necunoscuti. Epidemia de la Fort Dix poate a fost cauzata de introducerea unui virus animal intr-o populatie umana aflata sub stres, ai carei membri sunt in contact apropiat unii cu altii, traind intr-un mediu aglomerat in timpul iernii. Virul A al gripei porcine prelevat de la un soldat din Fort Dix a fost numit A/New Jersey/76 (Hsw1N1).
Este virusul gripei porcine H1N1 identic cu virusii umani H1N1?
NU. Virusul gripei porcine H1N1 este diferit din punct de vedere genetic de virusii H1N1 umani si, de aceea, vaccinurile impotriva gripei sezoniere umane nu ofera protectie impotriva virusilor H1N1 ai gripei porcine.
Gripa porcina la porci: Cum se transmite gripa porcina la porci?
Se crede ca virusii gripei porcine se raspandesc cel mai mult la porcii care se afla in contact apropiat unii cu altii si posibil prin obiectele contaminate care sunt folosite intai la porcii infectati, apoi la cei neinfectati. Porcii din turmele care au infectii continue ale gripei porcine si cei vaccinati impotriva gripei porcine au boala numai sporadic, sau fac doar simptome usoare ori nu fac deloc simptome ale infectiei.
Semnele gripei porcine la porci
Semnele gripei porcine la porci sunt cresterea brusca a temperaturii, depresie, tuse (asemanatoare latratului), scurgeri nazale sau oculare, stranut, dificultati de respiratie, inrosirea sau inflamarea ochilor si faptul ca nu se mai hranesc.
Frecventa gripei porcine la porci
Virusii gripei porcine H1N1 si H3N2 sunt endemici la populatiile de porci din Statele Unite, fiind ceva cu care industria de profil se intalneste in mod obisnuit. Epidemiile printre porci apar in mod normal in lunile mai reci (la sfarsitul toamnei si iarna), iar uneori la introducerea unor noi purcei in turmele susceptibile. Studiile au aratat ca virusul gripei porcine H1N1 este comun la populatiile de porci din intreaga lume, cu 25 la suta dintre animale avand deja in organism anticorpii, ceea ce arata existenta unei infectii anterioare.
Studiile din Statele Unite au aratat ca 30 de procente din populatia de porci are astfel de anticorpi H1N1. Mai precis, 51 la suta din porcii din zona de centru-nord a SUA aveau anticorpii H1N1. Infectiile umane cu virusii gripei porcine H1N1 sunt rare. Nu exista o metoda de a diferentia anticorpii produsi ca reactie la vaccinul antigripal la porci de cei produsi ca reactie a infectiilor porcilor cu virusul gripal H1N1. Cititi: Vaccinurile sau Imunizarile copilului
Desi se stie ca virusii H1N1 ai porcilor circula in populatiile de porci cel putin din anul 1930, virusii gripali H3N2 au inceput sa circule printre porcii din SUA abia in anul 1998. Virusii H3N2 au fost introdusi initial in populatia de porci de la oameni. Virusii actuali H3N2 ai gripei porcine sunt foarte inruditi cu virusii H3N2 umani.
Exista un vaccin pentru gripa porcina?
Da, există un vaccin pentru gripa porcină, mai exact virusul gripal A/H1N1. După pandemia din 2009, tulpina H1N1pdm09 a fost inclusă în vaccinurile gripale sezoniere. Aceste vaccinuri sunt actualizate anual pentru a reflecta cele mai recente tulpini de virus gripal care se așteaptă să circule în sezonul gripal respectiv.
Vaccinurile gripale sezoniere concepute pentru a proteja împotriva mai multor tulpini de virus gripal, inclusiv H1N1, H3N2 și una sau două tulpini de gripă B, în funcție de tipul de vaccin. Aceste vaccinuri sunt recomandate de organizații de sănătate publică la nivel global, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, pentru a reduce riscul de gripă și complicațiile asociate acesteia.
Vaccinarea anuală este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei și a complicațiilor sale, recomandată persoanelor cu vârsta de peste 6 luni, în special celor care se află în grupuri cu risc ridicat de complicații gripale.
Cititi: Vaccinarea, mituri si ne-adevaruri
La Medicul va Raspunde veti gasi sute de raspunsuri la intrebarile puse medicilor Desprecopii.com
Despre gripa mai cititi:
autor: Redactor D. S.
Toate drepturile rezervate (c) 2016
-referinte: WebMD
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 2 comentarii
eu cred ca ce spune netu e adevarat
Citind articolul acesta, mi se pare ca virusul gripei porcine nu este foarte periculos, in schimb informatiile de la televizor spun altceva, au murit oameni bolnavi de gripa A.Care este adevarul?
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII