Despre menstruatie. Cum discutam cu fetita noastra despre acest eveniment din viata ei - experienta mamicilor

Despre menstruatie. Cum discutam cu fetita noastra despre acest eveniment din viata ei - experienta mamicilor

Despre menstruatie. Cum discutam cu fetita noastra despre acest eveniment din viata ei - experienta mamicilor

Despre menstruație: Un ghid pentru mămici cu fete. Prima discuție mamă-fiică despre menstruație reprezintă un moment semnificativ în adolescența unei fete. Atunci când îi vorbești fiicei tale despre menstruație, este important să-i explici și regulile de igienă feminină de bază și produsele necesare pentru perioada menstruației.

🔸Când ar trebui să abordezi acest subiect? Ei bine, nu trebuie să aștepți ca fiica ta să te întrebe despre pubertate și menstruație. Conform specialiștilor, momentul ideal este puțin înainte de a intra în perioada pubertății. Este esențial ca atât fetele, cât și băieții să înțeleagă schimbările care vor avea loc în corpul lor.

Orice mama trebuie sa isi inveta fiica ...  

Copiilor le place sa afle lucruri de la parintii lor. Si puteti fi siguri ca tot ceea ce dumneavoastra nu le spuneti, vor afla, mai mult sau mai putin deformat, de la prieteni sau de la scoala. Oferindu-le copiilor informatii de calitate, parintii se asigura ca acestia vor putea discerne adevarurile de minciuni. Copiii considera ca anumite aspecte legate de pubertate pot fi infricosatoare si asta poate influenta felul in care ei trec printr-o perioada si asa dificila.

Vorbiti despre menstuatie ca un lucru pozitiv

E foarte important ca parintii sa explice faptul ca menstruatia este un lucru pozitiv.
Daca o mama se refera la ciclul menstrual ca la un blestem sau ca la o povara, ceva neplacut si dureros, fetita ei poate ramane cu o impresie negativa despre asta. In loc sa se planga, mamele trebuie sa explice ca menstruatia este ceva natural, un proces biologic fara de care ar fi imposibil sa fie mame.

La fel de important este sa le explicati copiilor ca nu suntem toti la fel.
Asta o va ajuta pe fetita dumneavoastra sa inteleaga ca nu are o problema daca ei i se dezvolta corpul mai iute sau mai lent decat prietenelor ei.

Explicati adolescentei regulile de baza ale igienei feminine

Atunci cand le vorbiti fetelor despre menstruatie trebuie sa le explicati si regulile de baza ale igienei feminine si produsele necesare pentru perioada menstruatiei.
Desi puteti trai cu impresia ca reclamele de la TV s-au ocupat deja de asta, informatia trebuie sa vina completa de la mama.
Fetitele pot fi tentate de tampoanele interne, care daca nu sunt folosite cum trebuie, le pot provoca neplaceri si chiar le pot rani. Trebuie de asemenea sa le spuneti ca in timpul ciclului e posibil sa aiba crampe, din cauza contractiilor muschilor uterului.

Un alt motiv pentru care e important sa le vorbiti copiilor despre menstruatie relativ devreme, este acela ca fetele care deja au o viata sexuala (este o realitate si in Romania, unii copii au o viata sexuala mult mai devreme decat va inchipuiti) pot ramane insarcinate chiar inainte de prima menstruatie.

Uneori ovulatia poate avea loc chiar inainte de primul ciclu. Asta inseamna ca fetele pot fi fertile si pot ramane insarcinate chiar daca inca nu au ciclu. 

Ad-Extra3:

Ce intreaba de obicei fetele despre menstruatie si ce raspunsuri le-ati putea da:

De ce doar fetele au menstruatie?
Explicati-le ca baietii trec prin alt gen de schimbari la pubertate: li se schimba vocea, le creste par pe fata. Atunci cand o fata incepe sa aiba ciclu menstrual, inseamna ca poate deveni mamica.

Menstruatia tine toata viata?
Nu. Femeile au ciclu pana la varsta de 45-51 de ani, ceea ce inseamna ca dupa 50 de ani e putin probabil sa mai poata ramane insarcinate pe cale naturala.

Cat dureaza menstruatia si cat de mult sange se pierde?
Acest lucru difera de la un organism la altul. Unele fete au ciclu 3 zile, altele o saptamana. Fluxul de sange poate fi abundent sau dimpotriva, redus. Cantitatile de sange pot varia de la un ciclu la altul.

Sunt mai bune tampoanele interne decat cele externe?
Depinde de confortul psihic al fetei. Un tampon intern poate fi inconfortabil in primii ani, pentru ca pelvisul si vaginul sunt inca in crestere. Fetitele se simt mai bine cu un tampon extern la inceput, dar e posibil sa vrea sa foloseasca tampoane interne pentru ca prietenele lor asta folosesc. Fiecare cutie de tampoane interne contine instructiuni de folosire. Asigurati-va ca fiica dumnevoastra le citeste. Mai bine, cititi-le impreuna. Desi primele utilizari ale tampoanelor interne pot fi neplacute, explicati-i fiicei dumneavoastra ca e nevoie de putina practica. Muschii vaginului se pot incorda daca fetita e nervoasa si de aceea inserarea primului tampon poate fi dificila. Sfatuiti-o sa foloseasca un tampon  slim , dintre cele cu aplicator.

Fetele au voie sa faca sport sau sa inoate in timpul ciclului?
Cata vreme se simt bine, fetele au voie sa faca orice. Daca vor neaparat sa inoate e posibil sa aleaga un tampon intern ca sa poata intra in bazin in timpul menstruatiei.

Ce este sindromul socului toxic?
Sindromul socului toxic este o infectie bacteriana rara, asociata cu folosirea tampoanelor interne. Desi este rar, este foarte grav. Poate fi prevenit prin schimbarea regulata a tampoanelor si utilizarea celor mai subtiri tampoane interne. Tampoanele interne trebuie schimbate la 4 ore sau chiar mai des daca este un ciclu abundent.

Toate fetele au crampe in timpul ciclului?
Teama de crampe este foarte importanta. Dar pana cand la primul ciclu nu se poate prevedea daca si fetita dumneavoastra va avea sau nu crampe. E important sa le spuneti fetelor ca aceste crampe nu sunt de durata. Uneori o sticla cu apa calda sau o baie calda pot fi de ajutor. Daca devin prea puternice, crampele pot fi combatute de medicamente usoare pe baza de ibuprofen. Crampele sunt ceva obisnuit dar daca fetita da semne de dismenoree (crampe puternice care impiedica fetita sa mearga la scoala, sa invete sau sa doarma) ori are orice alta problema cu menstruatia, e important sa discute cu pediatrul.

Ce este Sindromul Premenstrual?
Sindromul Premenstrual implica iritabilitate, tensiune, balonare, dureri de sani, stari emotionale negative. Acesta se poate instala chiar inainte de menstruatie, dar de obicei se intampla dupa mai multi ani de la prima menstruatie, daca se intampla. In acest caz, e nevoie de odihna, de miscare si de o dieta echilibrata.

E nevoie de dusuri profunde si de deodorante intime in timpul ciclului?
Nu. De fapt, dusurile profunde pot creste riscurile de infectare, pentru ca distrug echilibrul bacterial in vagin.

Cum sa abordati subiectul despre menstruatie

Chiar daca vi se pare ca dumneavoastra va e greu sa discutati despre asta, aflati ca fetitelor (si chiar si baietilor) li se poate parea dificil sa aduca vorba despre asta. Daca vi se pare ciudat sau stanjenitor sa discutati despre menstruatie, iata cateva moduri de abordare a subiectului.

♦ Cautati o enciclopedie.

♦ Intrebati-va medicul de familie  cum sa discutati pe aceasta tema cu copilul.

♦ Puneti-va la punct cu informatiile (daca sunteti tatic singur) si pregatiti-va sufleteste sa le aduceti la cunostinta copilului atunci cand le va cere.

♦ Incercati sa va coordonati informatiile cu cele primite la scoala.

♦ Incercati sa deschideti discutia imediat dupa o reclama pentru calmante sau tampoane.

♦ Daca fetita sau baiatul aduc vorba despre asta., intrebati de unde are informatiile. Intrebarile poti fi o buna cale de a indrepta orice parere gresita pe care copilul o are.

♦ Inainte de a va duce fiica (de 9-10 ani)  la medic pentru un control de rutina avertizati-o ca e posibil sa fie intrebata daca i-a venit ciclul. E un pretext bun sa aflati daca are intrebari despre primul ei ciclu.

E important sa le spuneti copiilor adevarul despre menstruatie intr-o maniera adaptata varstei lor si sa nu va lasati dezarmati de intrebarile lor. Sunt aceleasi intrebari pe care le vi puneati si dumneavoastra la varsta lor, acum aveti ocazia sa le oferiti un raspuns.

✅ Citeste si Fetita ta si prima menstruatie; cum sa abordezi aceasta conversatie cu tact - 10 sfaturi de la psiholog

Ce spun Mamicile de pe Desprecopii.com:

 Fetita mea are 10 ani si pot sa spun ca discutiile de genul acesta au decurs firesc,de cate ori a avut o curiozitate am fost foarte deschisa si cu toate explicatiile reale, de la bun inceput (mi se pare nefiresc sa-i spui unui copil ca l-a adus barza chiar daca el este mic). Apoi au mai fost discutii provocate de mine in ideea de a o informa pentru ca observ de multe ori ca fetitele gresesc pentru ca nu sunt informate, nu stiu cum sa reactioneze,nu cunosc pericolele. Discutiile au pornit de multe ori si de la subiecte dezbatute la TV sau reviste si practic ea stie ca ma poate intreba orice, eu ii raspund cu toata sinceritatea,sinceritate care o cam socheaza pe mama care m-a crescut altfel, eu tot ce am aflat am aflat de la prietene. am deschis la inceput diverse subiecte ca sa vada ca sunt deschisa si dispusa sa vorbim orice!Ca sa indrazneasca sa puna intrebari atunci cand doreste.Acum practic discutam cand vrea ea, n-o stresez. (Marilen)

Trebuie sa abordati subiectul natural, ca si cum ati vorbi despre cum se face o ciorba, sa nu ii dati prea multa greutate! Foarte important: cand abordati subiectul menstruatie, sub nici o forma nu ii spuneti fetei ca e un blestem, ca e o pedeapsa, ca o sa o doara, ca o sa se chinuie! Mama mea asa a facut cu mine si toata viata am avut probleme cu ciclul, fac terapie acum ca sa privesc problema din alt unghi...este foarte important sa perceapa totul ca pe un dar, ca pe ceva natural, firesc, toate fiintele vii au...  (rory 76)

eu as intreba-o direct daca vrea sa stie ce sunt tampoanele, daca a auzit vreodata de primul ciclu, etc. Si neaparat i-as repeta ca sunt lucruri normale care ni se petrec atunci cand crestem, ca orice ar fi sa nu uite ca tu o poti ajuta sa rezolve probleme de orice natura si ca nu are de ce sa i fie rusine, pentru ca si ea e femeie precum esti tu, doar ca e mai micuta.  Si i-as explica si despre ce nu e normal sa i se intample (sa fie atinsa in anumite zone) (Mama Giuliei)

Despre menstruatie am abordat subiectul in urma cu cateva luni, are 10 ani. N-a fost ff curioasa sau prea interesata, dar am zis sa fie cat de cat in tema, sa nu sperie in cazul in care i s-ar intampla. Copila mea si-acum e copilaroasa, asa ca n-o stresez cu subiectele, daca nici ea nu se agita. In schimb am cumparat pt. fiecare copil, avem si baiat de 12 ani cate o carte: Cartea fetelor si Cartea baietilor. Abia am apucat sa le rasfoiesc, le-am lasat lor in vacanta la mama, sa le mai citeasca. Sunt scrise super, asa ca nu ma tem. (Agho)

Cum am facut eu? Am luat o in bucatarie si i-am spus ca trebuie sa-i spun ceva ca intre fete(asta dupa ce venise sa ne arate ca i a crescut ceva par...la subrat)si i-am zis ca, pe masura ce trece timpul corpul ei va suferi ceva schimbari si va trece la o alta etapa, ii va creste par, ii vor creste sanii si ii va veni ciclu ceea ce inseamna ca trebuie sa fie atenta cum cand si in cel se va face igiena ....si ca trebuie sa aibe in ghiozdan tampon si i-am aratat cum se foloseste. Am intrebat-o daca are si alte intrebari legate de orice (n-a avut) dar s-a dovedit ca a bagat la cap la o lectie de dirigentie cand au discutat si cand cateva fetite au putut aborda subiectul...restul habar nu aveau! (Cosmi1975)

Incerc sa fiu prietena ei si sa-mi povesteasca totul, nu fac caz din ce nu-i nimic;iar despre problemele  celalalte discut cu ea de fiecare data cand e nevoie sau imi pune o intrebare, totul firesc si natural, fara a exagera nimic si fara povesti fantastice. Vreau ca ea sa creasca cu un sentiment de incredere si siguranta in mine si cred ca trebuie sa le spunem tot ce au nevoie si ne intreba, niciodata nefiind prea devreme sau prea tarziu sa discutam despre astea, momentul potrivit e cand ne pun intrebarea. iar discutiile alea, gen  hai sa vb ca intre fete nu cred ca-si au rostul decat atunci cand fetita nostru o cere si nu cand consideram noi ca a venit momentul, cred ca dauneaza mai mult si ele nu vor recepta mesajul corect ci vor ramane cu senzatia aia de  chestie extrem de serioasa si importanta . (Catinuta)

Monica are 5 ani si 10 luni si stie ca bebelusul creste intr-un loc special in burtica mamei numit uter. Ca bebelusul atunci cand este in burtica mamei este protejat (sa nu se loveasca, sa nu-i fie frig) de un saculet, un perete dublu al uterului (i-am desenat cum arata) in care este sange. Si ca atunci cand in uter nu este bebelus - sangele respectiv curge si se reface luna viitoare. Monica este foarte interesata de anatomie - functionarea organelor, chestii din astea si ii tot povestesc cand ne uitam pe enciclopedii .... Eu nu am voluntariat neaparat informatii dar atata ma intreaba si ma suceste pe toate partile ca pana la urma ii dau toata informatia. (Sorana)

Eu nu am stiut nimic despre menstruatie si am aflat in tabara! Mi-a fost groaza, am crezut ca o sa mor, nu stiam ce sa fac, cui sa ii spun... Prefer ca fetele mele sa nu treaca prin ce am trecut eu zilele alea! Asa ca stiu pentru ce sint tampoanele pe care le folosesc si stiu ca este un proces normal in viata fiecarei fete cind ajunge la pubertate. Incerc sa le educ sincer, deschis si cu prietenie, in toate... (Happy in To)

 

Despre pubertatea copiilor nostri, merita citit si:

Primele intalniri ale adolescentului: de la ce varsta le permitem si de ce
Mami, vreau sa ma machiez! – cand, cum, cat iti lasi fiica sa se machieze?
Totul despre pilula contraceptiva: minighid pentru adolescenti si parinti
Ce fac adolescentii online: riscuri si pericole de care trebuie sa stie parintii
23 de idei pentru a-ti imbunatati relatia cu copilul tau adolescent

Pentru a intalni alti parinti de adolescenti, participati la  sectiunea speciala a forumului Desprecopii.com: Adolescentii

autor:  B. H., A. D. si mamicile de pe forumul Desprecopii.com, Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com 2023

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

15 comentarii din totalul de 32:

  1. Larissa
    Larissatrimis la 1/12/2022

    Buna am 12 ani si mama mea mia explicat ce inseamna ciclu dar ieri mia curs ceva alb pe lenjeria intima si mam speriat va rog sa ma ajutati!

    Raspunde la acest comentariu
  2. Laura
    Lauratrimis la 10/6/2020

    Ioana-Maria, mie înca nu mi-a venit, dar am o verisoara care mi-a povestit ca cam cu o saptamâna înainte de a avea prima menstruaţie avea niste secreţii vaginale atât de abundente, încât trebuia sa-şi schimbe lenjeria intima de vreo 3 ori pe zi!

    Raspunde la acest comentariu
  3. Aura Iordache
    Aura Iordache trimis la 15/12/2019

    Bună! Eu am 12 ani si mie mia venit menstruatia pe data de 15 Noiembrie si trebuia sa imi vina tot pe 15 Decembrie si nu mia venit ce trebuie sa fac acum ?

    Raspunde la acest comentariu
  4. Andreea
    Andreeatrimis la 4/7/2016

    Am o intrebare. Pot folosi un tampon intern daca inca nu mi a venit prima menstruatie?Se poate intampla ceva grav?(sunt doar curioasa)

    Raspunde la acest comentariu
  5. monica k
    monica ktrimis la 24/5/2016

    Buna fetelor ma numesc monica si am 12 ani,de mai mult timp pe lenjeria intima imi curge o supstanta alba,ce poate sa fie asta? Oare in curind voi avea ciclu si eu? O prietena de la mine din clasa deja are ciclu si ma asigura ca si eu voi avea in scurt timp. Ajutatima varog!

    Raspunde la acest comentariu
  6. Francy
    Francytrimis la 23/5/2016

    Ioana -maria eu am 11 ani și dacă vrei să știi ce este lichidul alb , este simplu . Ai dreptate este perioada înainte de menstruație . Este lichid complet normal , tipic fetelor uneori curge mai mult și uneori mai puțin , el se numește secreția albă care doar curăță vaginul și asta înseamnă că îți va veni menstruația . Mie mi-a venit și e ceva natural și firesc . Sper că te -am ajutat !!!! :)

    Raspunde la acest comentariu
  7. Gabriela
    Gabrielatrimis la 23/5/2016

    Buna!Ma numesc Gabriela,vreau sa va spun ,ca am 13 ani si nu sunt dezvoltata normal,sunt foarte scunda,sînii sunt mici si menstruatia inca nu mi-a venit,imi fac griji ca nu am mentrustie si sîni mici am ,ce sa fac ,ajutati-ma va rog!?

    Raspunde la acest comentariu
  8. iana
    ianatrimis la 19/5/2016

    buna sunt iana si am 15 ani ma ingrijoreaza faptul ca am avut ciclu doar o zi in rest a mers cite o picatura la mine ciclu dureaza 3 4 zile dar de data asta a mers doar o zii bine apoi mergea foarte incet ce poate fi ma ingrijoreaza

    Raspunde la acest comentariu
  9. Madii
    Madiitrimis la 6/3/2016

    Buna , am 10 ani , dar ciclu menstrual nu , am secretie vaginala , par pubian si par in zona axilei !! Ce pot face ?( o colega are tot 10 ani si are menstruatie )

    Raspunde la acest comentariu
  10. Maria Melinte
    Maria Melintetrimis la 4/3/2016

    Hey!Am 11 ani si nu mi-a venit..Am:par axiliar mai putin si par pubian ,serectie vaginala,imi inmuguresc sanii,am si cateva cosuri si..deocamdata mai nimic:) cam peste cat timp sa am?

    Raspunde la acest comentariu
  11. Ma numesc Galina
    Ma numesc Galinatrimis la 8/1/2016

    Salut ma numesc galina si sunt putin ingrijorata fetita mea s re 10 ani si cu doua zile in urma ia venit ciclul iam ecsplicat ada cum e si ce trebuie sa faca si ca totul e normal ea parca a inteles dar eu ca mama sunt putin ingrijorata e normal s tit de micuta sa i apara ciclul

    Raspunde la acest comentariu
  12. Cristina
    Cristinatrimis la 25/7/2015

    Mie mia venit ciclu dar eu purtam deja sutien. Eu nu stiu asa de multe va rog sa ma ajutati!!!

    Raspunde la acest comentariu
  13. Gabriela
    Gabrielatrimis la 13/7/2015

    Buna!Am 13 ani si vreau sa spun ,ca nu sunt normal dezvoltata ,sunt foarte scunda,sînii sunt mici si menstruatie ,si imi fac griji ca nu am nimik la virsta asta,spunete-mi ce pot face!?

    Raspunde la acest comentariu
  14. Enuc Iulia
    Enuc Iuliatrimis la 22/4/2015

    Buna! Am 13 ani si tot aștept ciclul menstrual de mult timp. Parul pubianin am de mai uml de un an , dar si la axila. Sânii mi se dezvolta de aproape 2 ani si acea secreție vaginală o am de aproximativ un an....puteți sa îmi ziceți dacă este ceva normal sau ar trebui sa consult un medic?

    Raspunde la acest comentariu
  15. Ana-Maria
    Ana-Mariatrimis la 16/4/2015

    Ciclul vine maxim la 16 ani.Nu trebuie sa va faceti griji daca inca nu aveti ciclu la 12 ani. Ciclul vine o data si o data. Ciclul nu este la toate domnisoarele regulat. Poate sa nu fie cateva luni. Eu,nu am inca ciclul regulat. Am 13 ani si ciclu mi-a venit la 12. Nu trebuie sa va doriti sa aveti ciclu. O sa vina! Dar nu o sa fie usor.unele fete au dureri de burta. Eu nu am dureri,dar ciclu e abundent. Trebuie sa aveti grija de igiena personala ca sa nu prindeti vreo infectie. De fiecare data cand schimbati absorbantul trebuie sa va spalati locurile intime... La 12 ani inca nu avea sanii dezvoltati (nici acum nu sunt dezvoltati),dar ciclul a venit. Ciclul este ceva normal. la fiecare fata insa diferit..

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII