Păreri: Ce fel de povești le spunem copiilor?

TEMA: Activitati educative pentru copii | 0 | 3/4/2024

Pareri - Ce fel de povesti le spunem copiilor?

Copiii mei au fost si sunt innebuniti dupa povesti...Dar care copil nu este? Le-am spus povesti de cand erau mici de tot si nici macar nu silabiseau, apoi le-am citit povesti, apoi am spus si am citit impreuna.

Ce fel de povesti le spunem copiilor?

Copiii mei au fost și sunt înnebuniți după povești...

Dar care copil nu este? Le-am spus povești de când erau mici de tot și nici măcar nu silabiseau, apoi le-am citit povești, apoi am spus și am citit împreună. În dorința mea de părinte egoist credeam că dacă fac asta îi voi apropia de lectură și că vor deveni pasionați de cărți atunci când vor crește. Nu prea a fost așa... cel puțin în cazul Elisei, pentru care cărțile rămân la nivelul la care sunt pentru generații întregi de copii contemporani, care au început să descopere lumea prin tehnologie mai mult decât prin instrumentele cu care am crescut noi.

O fi bine, o fi rău... am încetat să mai judec pentru că am impresia că întotdeauna sfârșesc într-un fel de perpetuum mobile care mă epuizează. Să spunem că am ajuns la maturitatea de a lua lucrurile așa cum sunt și de a încerca să fac ceva bun din ele.

Revenind la lectură și la povești...

Nu știu dacă Tudor va fi un împătimit al lecturii și nici nu vreau să fac previziuni oricum inutile. Cert este că deocamdată este fascinat de povești, pe care le preferă citite, cu cartea în față, astfel încât să poată face completări când simte nevoia. De câteva ori am încercat varianta clasică, pe care o țin eu minte din copilărie, când tata îmi spunea povești la lumina flăcărilor din sobă ce se transformau rând pe rând în toate personajele posibile născocite de mintea mea de copil. Am încercat să îi spun povești clasice, cu lumina de veghe și ținându-l în brațe sub pătură. A funcționat și nu prea... și m-am tot întrebat de ce.

Apoi, când am găsit răspunsul, am testat din nou ca să mă conving că nu greșec. Și nu greșesc! Lui Tudor nu îi plac poveștile spuse, pentru că îi este frică de lup. Da da, ați citit bine... I-am spus într-o seară Capra cu trei iezi și când a auzit de lup a început să plângă. La fel s-a întâmplat cu Scufița roșie. Asta m-a pus serios pe gânduri. Și apoi am stat și eu și m-am întrebat cine m-o fi pus să îi spun copilului astfel de bazaconii. Da știu, sunt clasice... ei și ce dacă? Hai s-o luăm așa, logic... cum să îi spui unui copil că lupul o mănâncă pe bunică??? Sau că lupul mănâncă iezii??? Cum să îi spui asta la 3 ani și un pic când sentimentul de frică începe să prindă bine de tot contur???

povesti pentru copii

În cele din urmă am revenit la 101 dalmațieni și la Cartea Junglei și am lăsat lupul să se odihnească. Și, cu tot respectul pentru Perrault și pentru Creangă îl vom lăsa pe lup să se odihnească muuuult și bine de acum înainte.
In loc de PS: Chiar așa, voi ce povești le citiți / spuneți copiilor?