Gemenii: intrebari, raspunsuri si provocari pentru parinti de bebelusi gemeni
-
A avea gemeni sau, mai exact, a creste gemeni, este cu siguranta o provocare pentru orice parinte, indiferent de cat de multa experienta are in cresterea copiilor. Si asta nu doar pentru ca practic totul se multiplica cu doi, ci si pentru ca a fi parinte de gemeni presupune si a invata cum sa gestionezi o relatie intre doi copii care, pe cat de mult seamana intre ei, pe atat de mult difera, fiecare fiind, in fond, o individualitate unica.
Pot fi alaptati gemenii?
Cum se petrec primele zile cu gemenii?
Ce greseli trebuie evitate?
Cum pot fi ajutati gemenii sa se individualizeze?
Gemenii trebuie separati?
Garderoba identica – o greseala?
Gemenii vorbesc mai tarziu?
Intre gemeni exista intotdeauna un dominator si un dominat?
A avea gemeni sau, mai exact, a creste gemeni, este cu siguranta o provocare pentru orice parinte, indiferent de cat de multa experienta are in cresterea copiilor. Si asta nu doar pentru ca practic totul se multiplica cu doi, ci si pentru ca a fi parinte de gemeni presupune si a invata cum sa gestionezi o relatie intre doi copii care, pe cat de mult seamana intre ei, pe atat de mult difera, fiecare fiind, in fond, o individualitate unica.
Dilemele pe care le au adesea parintii de gemeni au generat raspunsuri teoretice complexe din partea specialistilor, mai mult sau mai putin confirmate sau contrazise de practica in sine, intrucat fiecare pereche de gemeni are, dincolo de tiparele cunoscute, propria individualitate. Totusi, exista cateva aspecte cu a caror complexitate se confrunta orice parinte care are copii gemeni si carora specilaistii le ofera cateva raspunsuri motivante. Iata, asadar, intrebari aparent banale, dar care pun adesea in dificultate.
Pot fi alaptati gemenii?
La prima vedere pare o intrebare fara sens. Desigur ca pot fi alaptati, ceea ce creeaza insa dificultati este gasisea unui mod ideal in care acest lucru sa fie facut in asa fel incat toti cei implicati (mama si copiii) sa se simta satisfacuti. Altfel spus, totul este o chestiune de organizare si de dozare a consumului de energie. Cel mai potrivit in acest sens este apelul la o persoana specializata (moasa, asistenta, medic), care poate da sfaturi pertinente in acest sens. Experienta anterioara a mamicilor care au trecut prin aceasta faza este, de asemenea extrem de utila.
Cum se petrec primele zile cu gemenii?
Iti vine sa crezi sau nu, aceste prime zile reprezinta o experienta unica si coplesitoare din punct de vedere emotional. Ca orice mama, vei simti o bucurie imensa atunci cand iti vei tine copiii in brate, insa este posibil sa simti si o permanenta senzatie de neputinta si de insuficienta a exprimarii afectiunii. Si asta pentru ca tendinta este de a tine, pe rand, un singur bebelus in brate si de a-l alinta, insa, in acelasi timp, apare si sentimental de tristete ca celalalt este lasat, chiar si pentru cateva minute, deoparte. A trece constant de la unul la celalalt creeaza adesea un sentiment de neputinta, cu care mamicile de gemeni se confrunta mai ales in aceste prime zile. De asemenea, mici diferente aparente (unul este mai mare, celalalt mai mic), antreneaza atitudini materne diferite, care ulterior genereaza un sentiment de vinovatie. Antrenarea celor din jur in a te ajuta sa faci fata primelor zile cu gemenii este o solutie indicata pentru a supravietui emotional si pentru a face fata oboselii. Ai grija insa de momentele intime cu fiecare dintre cei doi bebelusi si evita sa il dai in permanenta in grija cuiva din familie doar pe unul dintre ei.
Ce greseli trebuie evitate?
Cea mai mare greseala pe care o aduc in prim plan psihologii este aceea de a-i privi pe gemeni ca pe un tot comun, ca pe jumatati ale unui intreg sau ca pe doua fiinte identice. Psihologul francez René Zazzo, specialist in domeniu, considera ca gemenii nu exista. Altfel spus, dincolo de controversa pe care o astfel de afirmatie o poate genera, gemenii sunt individualitati care trebuie puse in valoare nu prin asemanarea dintre ei, ci tocmai prin diferentiere. Este drept ca astazi putini parinti cultiva inca ideea de similitudine a gemenilor, cei mai multi adoptand aceasta atitudine corecta a individualizarii si a sublinierii diferentelor dintre cei doi copii, insa, adesea, tendinta de a-i considera identici este aproape instinctiva. Specialistii considera ca aceasta tendinta trebuie atenuata prin cateva practici simple cum ar fi:
-Evitarea numelor asemanatoare pentru cei doi copii;
-Evitarea folosirii prea dese a apelativului colectiv “gemenii”, atat in familie, cat si in anturajul copiilor si inlocuirea lui cu numele distinct al fiecarui copil;
-Evitarea adoptarii unei vestimentatii similare sau a unei tunsori identice si in general a oricarui detaliu identintic pentru cei doi copii;
-Amenajarea de spatii separate pentru fiecare copil (paturi separate, dulapuri separate etc.).
Riscul cel mai mare al cultivarii ideii de asemanare perfecta nu este atat faptul ca cei doi copii vor fi priviti ca identici, ci mai ales pericolul ca ei sa fie considerati jumatati ale unui intreg, incurajandu-se astfel prejudecata ca ei nu pot exista decat impreuna, ceea ce le poate crea numeroase frustrari in viitor.
Cum pot fi ajutati gemenii sa se individualizeze?
Psihologii avertizeaza ca adesea gemenii exercita o fascinatie periculoasa pentru parinti, in sensul ca antreneaza trairi ce predispun la perceperea gemenilor ca un tot unitar si nu ca entitati individuale. Sfatul specialistilor este de a face tot ce este posibil pentru ca cei doi copii si persoanele din jur sa perceapa mai degraba diferentele dintre ei decat asemanarile. Fiecare dintre cei doi copii trebuie sa constientizeze propria individualitate, propria unicitate. Parintii ar trebui sa isi manifeste trairile fata de fiecare dintre copii si nu fata de amandoi la un loc. Spre exemplu, atunci cand unul dintre ei incepe sa mearga in picioare si celalat inca nu merge, bucuria parintilor trebuie exprimata astfel incat celalalt sa nu resimta “obligatia” de a face si el acelasi lucru ca fratiorul sau geaman si, de asemenea, atunci cand incepe si el sa mearga, evenimentul trebuie tratat cu aceeasi intensitate a bucuriei, dar fara a compara. Este absolut necesar ca fiecare dintre copiii gemeni sa aiba ocazia sa isi exprime propriile trairi, emotii si reprezentari mentale, altfel spus, asteptarile parintilor nu trebuie sa fie comune fata de ambii copii si nici sa se incurajeze un comportament comun.
Gemenii trebuie separati?
Avand in vedere ca asemanarile dintre gemeni sunt doar aparente si nu ar trebui sa fie supralicitate, psihologii considera ca o separare a gemenilor se impune pentru a-i ajuta sa iasa din tiparul lor gemelar. Separarea trebuie sa inceapa din primele zile, prin amenajarea de spatii separate pentru fiecare dintre ei. Trebuie, de asemenea, evitata amestecarea hainutelor precum si plasarea patuturilor unul langa altul. Fiecaruia dintre gemeni trebuie sa i se aminteasca prin toate mijloacele posibile ca este unic, ca are identitate proprie. Trebuie evitata, de asemenea, cumpararea de haine si de jucarii similare pentru ambii copii. Separarea sau mai bine spus individualizarea gemenilor se face din mers, prin grija fata de micile detalii ale vietii cotidiene. Socializarea precoce poate ajuta la ruperea unei fuziuni toxice a gemenilor, fiecare dintre ei facandu-si prietenii proprii si manifestandu-si preferintele proprii.
Garderoba identica – o greseala?
In mod cert, DA! A-i imbraca la fel pe copiii gemeni inseamna a contribui enorm la anularea individualitatii fiecaruia dintre ei, creandu-le si celor din jur o imagine falsa in acest sens. Este adevarat ca hainele nu reprezinta decat un invelis exterior, insa efectele pe care le pot avea asupra dezvoltarii personalitatii copiilor pot fi coplesitoare. Psihologii ii sfatuiesc pe parintii de gemeni sa evite pe cat posibil o vestimentatie comuna, nu doar in sensul de a nu imprumuta hainele de la unul la altul, ci si in sensul de a evita sa le cumpere copiilor gemeni haine identice. De altfel, daca individualitatea fiecaruia dintre ei este incurajata de timpuriu, in timp fiecare va avea propriile gusturi si preferinte.
Gemenii vorbesc mai tarziu?
Atunci cand parintii neglijeaza aspectele evocate anterior, in privinta pericolului care pandeste o dezvoltare sanatoasa a gemenilor din punct de vedere emotional, este posibil ca gemenii sa se izoleze de exterior, dezvoltand inclusiv un mod particular de comunicare, bazat pe faptul ca ei intre ei se inteleg foarte bine, asigurandu-si o coeziune si mai puternica a universului lor. Socializarea este indispensabila pentru ca gemenii sa se dezvolte din punctul de vedere al comunicarii. In niciun caz parintii nu trebuie sa cada in capcana socializarii dintre cei doi copii, considerand ca daca se joaca frumos intre ei si isi vorbesc unul altuia intr-un limbaj al lor acest lucru suplineste socializarea cu alti copii. Intarzierea vorbirii la gemeni apare de multe ori tocmai datorita neglijarii acestor aspecte. Altfel spus, o limitare a socializarii gemenilor cu alti copii antreneaza intarzieri in ceea ce priveste achizitiile lingvistice.
Intre gemeni exista intotdeauna un dominator si un dominat?
Studiile arata ca o astfel de dominatie se exercita inca din perioada intrauterina, fapt dovedit de ecografiile din timpul sarcinii, in care se poate vedea nu doar faptul ca unul dintre gemeni este mai dezvoltat, ci si faptul ca acesta are de cele mai multe ori pozitii care atesta tendinta de dominare a celuilalt. Prin urmare, problema dominarii este una reala, insa, atata timp cat ea nu este incurajata, nu ar trebui sa aiba efecte negative asupra dezvoltarii ulterioare a gemenilor. Parintii trebuie sa aiba grija sa sublinieze faptul ca fiecare dintre copii este o individualitate, fara insa a incuraja diferentierea negativa, in sensul ca unul este perceput mai inteligent, mai frumos etc. Tendinta de dominant poate fi atentuata pozitiv prin valorificarea potentialului fiecaruia dintre gemeni, privit ca individualitate distincta de fratele sau.
In comunitatea DC, vei gasi intotdeauna suportul unui grup mare de parinti de gemeni si tripleti cu care iti poti impartasi nevoile, temerile, bucuriile. Te invitam, asadar, sa iti impartasesti aventura proprie de parinte cu gemeni sau tripleti pe forumul special dedicat.
Va recomandam sa mai cititi si:
Pentru suport va recomandam forumurile
Gemeni, tripleti sau mai mult
Comori la dublu/triplu. Mamici si tatici care au fost foarte eficienti.
autor: Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2015
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII