Studiu: Ce își doresc femeile însărcinate din Romania de la experienta nasterii
Studiu Desprecopii Media: Ce își doresc femeile însărcinate din Romania de la experienta nasterii.
2023 a atins un record negativ in ceea ce priveste natalitatea in Romania - cu cele mai puține nașteri din ultimul secol în România
În contextul în care anul 2023 a atins un record negativ in ceea ce priveste natalitatea in Romania - cu cele mai puține nașteri din ultimul secol în România, datele celui mai recent studiu dezvoltat și coordonat de echipa DespreCopii Media Research Division – „Ce își doresc femeile însărcinate?” - confirmă continuarea schimbărilor de comportament ale noilor generații de viitoare și proaspete mame care percep experiența nașterii într-un mod diferit față de generațiile anterioare.
Statistici recente arată că anul trecut s-au născut mai puțini copii decât oricând în istoria înregistrărilor statistice din România. Dacă în 1990 se înregistrau peste 314.000 de nașteri, acum numărul acestora a scăzut la mai puțin de jumătate, cu aproximativ 155.000 de nașteri anul trecut. Această scădere dramatică accentuează problema îmbătrânirii și diminuării populației.
Ce isi doresc viitoarele mamici de la nastere
Potrivit datelor obținute în urma studiului efectuat pe un eșantion de 1.550 de femei însărcinate și proaspete mame (au născut în ultimele 12 luni), atunci când vine vorba despre responsabilitatea nașterii, 70% dintre acestea consideră că nașterea este în mod egal responsabilitatea viitoarei mame și a echipei medicale. În timp ce 7% consideră că femeia are responsabilitatea principală de a naște, rolul echipei medicale fiind acela de a se asigura că nu apar complicații. Un procent similar celui din 2022 (23%) consideră nașterea ca fiind responsabilitatea echipei medicale, gravida având doar responsabilitatea de a urma sfaturile echipei medicale pentru a naște în siguranță.
Această tendință de a plasa responsabilitatea nașterii asupra echipei medicale indică schimbarea de comportament și percepții în rândul generațiilor actuale de mame (Late Millenials și GenZ). În anii 2000, nașterea era considerată majoritar responsabilitatea viitoarei mame. Acum, tendința este aceea de a acorda echipei medicale rolul principal în aducerea pe lume a unui copil.
Aspecte psihologice discutate cu medicul:
Studiul scoate din nou în lumină sănătatea mintală a viitoarelor mame și gradul de implicare al specialiștilor în monitorizarea acestui aspect. Datele arată că 72% dintre femeile gravide nu au discutat sau au discutat foarte puțin aspecte psihologice cu medicul care le urmărește sarcina, fie înainte, fie după naștere. Dintre acestea, 61% nu au avut deloc astfel de discuții, iar 11% au afirmat că acestea au fost foarte scurte sau indirecte.
Ad-Extra3:
Tipul de naștere preferat:
Nașterea naturală rămâne prima opțiune pentru majoritatea femeilor însărcinate din România, preferată de 42% dintre acestea. Dacă adăugăm și nașterea naturală cu anestezie epidurală, procentul mamelor care nasc natural crește la 50%. În schimb, 40% dintre respondenți au optat pentru nașterea chirurgicală (cezariană), dintre care 10% au ales această metodă chiar dacă nu era medical necesară.
Acest studiu a fost realizat online între 29 octombrie 2023 și 21 noiembrie 2023, pe un eșantion reprezentativ de 1.550 persoane, din care 1.160 (74,8%) sunt femei însărcinate și 390 (25,2%) sunt femei care au născut în ultimele 12 luni, cu vârste cuprinse între 16 și 40 de ani.
CIteste in continuare Zillenialii în pragul colapsului demografic - Romania si restul lumii se confrunta cu o generatie care refuza sa mai faca copii
autor: Desprecopii Media research - 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII