De ce nu ne traim amanarile sau despre cum trece viata pe langa tine ...

Tema: Ciocolata pentru suflet | 0 | 17/8/2014

Tumultul vieții moderne ne face să amânăm, mereu, câte ceva. Și dacă nu resimți amânările, fiind prins în iureșul lucru-casă-copii, în momentele de răgaz devii conștient de ele. Dureros, uneori. Și tardiv.

Ce amâni, într-o zi?
Dar într-o viață, ce amâni?
Dar, odată...

Tumultul vieții moderne ne face să amânăm, mereu, câte ceva. Și dacă nu resimți amânările, fiind prins în iureșul lucru-casă-copii, în momentele de răgaz devii conștient de ele. Dureros, uneori. Și tardiv.

Ce amâni, într-o zi?

Amâni să-ți săruți soțul și să-i pregătești micul-dejun preferat. Acum trebuie să fugi mai repede la serviciu, să te apuci de proiectul cu termenul aproape depășit.

Amâni să ieși în curte cu fiul tău, să construiți o căsuță din lemne sau să vă jucați de-ascunselea. Ai o migrenă, ai lucrat prea intens. Preferi să stai pe întuneric, în camera ta.

Amâni să-ți suni părinții, pentru a treia oară săptămâna aceasta, pentru că n-ai timp (și nici dispoziție) să asculți poveștile lor interminabile, sfaturile lor depășite și tânguielile că iar s-a scumpit gazul sau că-i supără reumatismul mai rău decât de obicei.

Amâni (din nou) să bei o cafea cu prietena ta cea mai bună, pe care o cunoști din liceu, căreia îi spuneai odinioară totul și care te sună tot la două zile să stabilească o întâlnire cândva când ești mai liberă.

Amâni să-ți faci consultul acela la medic pe care ar fi trebuit să-l faci deja demult, dar acum nu e momentul, nu poți lipsi de la serviciu pentru asta, nu e o prioritate, poate nu e nimic grav, poate trece de la sine dacă nu vorbești despre asta.

Amâni ora de sport care ți-ar da puțină energie și tonus; nu te poți mobiliza pentru asta și invoci pretexte care să te scuze față de tine însăți: nu am pantofi de sport potriviți.

Amâni să citești cartea pe care ai cumpărat-o cu luni de zile în urmă, acum nu te poți concentra, vrei ceva ușor, deschizi televizorul și butonezi uitîndu-te în gol, dincolo de ecran.

Dar într-o viață, ce amâni?

Amâni uneori decizia de a avea copii, împingând-o departe, la vârste riscante. Ai o carieră de urmat, încă un examen de dat, încă o promovare de trecut. Și, când constați că devine din ce în ce mai târziu pentru maternitate, ai de luptat cu alte himere: cu perspectiva infertilității, cu riscul crescut de malformații, cu prejudecățile sociale.

Amâni, alteori, luarea unor decizii dure, dar necesare. În loc să tragi plasturele rapid și cu forță, grăbind vindecarea, preferi să-ți acoperi tristețea și vânătăile cu pansamentul călduț și înșelător al unor convenții inutile. Și prelungești, pe termen nedefinit, o stare de fapt aberantă, un confort relativ și ipocrit menit a-ți masca lașitatea.

Amâni să spui ”te iubesc” celor care merită, considerând că ajunge că ei știu asta, că nu e nevoie de reconfirmări și nici de declarații. Amâni din neobișnuința de a-ți arăta un sentiment care ar putea fi la o adică văzut ca o vulnerabilitate, amâni până când ”te iubesc”-ul sună fals ca într-o telenovelă sau până când se izbește dureros de pereții goi, întorcându-ți înapoi doar propriul ecou.

Amâni să-ți trăiești viața așa cum îți imaginai când erai copil. Atunci când te vedeai luptând pentru principiile tale, crezând în posibilitățile tale nelimitate, testând imposibilul și trecând dintr-o aventură într-alta. Acum, principiile au devenit un lux în confruntarea cu provocările vieții de fiecare zi, șeful are grijă să-ți amintească constant că nu faci suficient de mult, ”imposibil” înseamnă mutarea din apartamentul tău gri într-o ipotetică casă cu gard alb iar aventura o reprezintă încercările de a-ți înscrie copilul la o școală de elită.

Dar, odată...

Odată, îți vei permite să stai cu copilul tău o după-amiază întreagă, urmărind gâze prin iarbă. Odată, vei merge de mână cu soțul tău la film, ca în urmă cu 20 de ani, și vei aștepta să se stingă lumina ca să-l săruți. Odată, vei sta un week-end întreg cu părinții tăi, în vechea ta cameră, vă veți aminti momente frumoase din copilăria ta, veți râde la glumele vechi de 50 de ani ale tatei și poate că veți mânca celebrul cremeș al mamei. Odată, o vei suna pe învățătoarea ta, pe care o mai vezi uneori prin piață, căruntă și ridată, și-i vei mulțumi că a fost în viața ta timp de patru ani memorabili și definitorii. Odată, vei merge sigur în vacanța aceea nebună la Roma, la care visezi de ani de zile, cu telefoanele închise. Vei merge la concertul trupei tale rock preferate, vei sta în primul rând și vei veni acasă răgușită de atâta cântat. Vei ieși cu prietena ta, cea care te sună din doua-n două zile, veți merge amândouă într-un club, vă veți plimba de mână pe străzi ca în trecut și vei constata că lucrurile esențiale au rămas aceleași.

Dar acum nu e momentul. Acum e momentul să tragi cât poți, să fii serioasă și responsabilă, să te sacrifici, să te implici, să faci bani. În principal să faci bani. Totul se cuantifică, din păcate, în bani; iar dacă vrei vreodată casa aceea cu gard alb și cu garoafe roșii la ferestre, atunci trage, fii serioasă, fii responsabilă, sacrifică-te, implică-te, fă bani. Amână celelalte. Amână, din nou. Nu acum.

Ce frumos și simplu ar fi să ne trăim amânările, iar nenorocita aceea de casă albă să nu ne coste toate lucrurile care nu pot fi cumpărate cu bani și care nu pot fi amânate la infinit. Interesantă abordare a vieții; să trăiești pur și simplu. Dar, din păcate, nu mă pot gândi acum la asta, trebuie să mai amân puțin.