Rosul este ”pentru fete”...
Este adevarat... teoria suna mult mai bine decat practica
Cu rabdare si intelegere...
Imbracamintea copiilor in Romania

La momentul de demult in care singura dilema era daca ii dai body-ul albastru cu dungi sau pe cel albastru cu buline, timpurile de azi pareau o utopie. Atunci, cand odrasla isi exprima preferintele doar pentru masinuta cu lumini si sunete in detrimentul papusii, vremurile cand urma sa devenim sclavii modei erau indepartate si ireale. Dar iata-le, in deplinatatea manifestarilor lor...

Rosul este ”pentru fete”...

Tricoul rosu nu e bun, pentru ca rosul este ”pentru fete”. Surprinzator, teoria nu mai tine cand cumparam a zecea masinuta rosu-Ferrari.

Pantalonii in carouri alb-albastru sunt ”demodati, mami, nimeni nu mai poarta carouri in ziua de azi!” La fel ultima camasuta pe care i-ai cumparat-o, pe care ai dat o gramada de bani si care-si face veacul nepurtata in fundul dulapului, asteptand sa creasca vreun alt copilas mai putin critic cu privire la moda.

Iar jeansii trebuie sa fie neaparat slim, neaparat albastru-deschis si, daca e posibil, sfasiati strategic. Se accesorizeaza cu bretele trendy.

Nu vreau sa imi imaginez cum ar fi aceeasi idee de scenariu cu o fetita cocheta in rolul principal, desi e posibil ca la varsta scolara interesul sa nu depinda de sex, ci de alte criterii. Cert e ca, dupa cum vedeam lucrurile cu citiva ani in urma, la nasterea copilului, printre avantajele de a avea baiat se numara o anumita lejeritate in codul vestimentar si lipsa dilemelor de genul ”ce sosete sa asortez la gentuta”. M-am inselat amarnic. Copilul se piaptana tacticos dupa dus, isi ”face freza” cu meticulozitate inainte de orice iesire si enunta cu spiritul critic al unui Versace: ”camasa asta pur si simplu nu se potriveste la pantalonii mei”.

Probabil ca scenariile descrise se potrivesc multor mici actori aflati la varsta la care experimenteaza, simt, gusta alegerile, se exprima. Acestea toate ma fac sa privesc cu ingaduinta ”toanele”. Le vad ca o incercare a copilului de a-si exprima personalitatea, de a iesi in evidenta, de a fi el – asa cum intelege el asta la varsta scolara mica. inabusirile din fasa a oricarei tentative de exprimare a simtului estetic al copilului, asa naiv si uneori caraghios cum ni s-o parea noua, ca adulti, nu mi se par o abordare corecta. Principiul ”tu esti mic, las’ ca aleg eu pentru tine”, pe langa faptul ca suna dictatorial, ii poate induce sau dezvolta copilului un sentiment de neincredere, o incapacitate de a lua decizii in ceea ce il priveste. increderea in sine este un proces care se construieste de la varste mici si care  trebuie exersat constant. Copiii au nevoie de un teren in care sa se manifeste in functie de imaginatia si creativitatea lor; nu te poti astepta tu, ca parinte, sa ai brusc un adolescent asertiv, independent si increzator dupa ce mereu ai ales in locul lui.
 

Este adevarat... teoria suna mult mai bine decat practica

Ce te faci insa atunci cand copilul vrea sa mearga la scoala cu blugi gauriti si cu tricou cu schelete si cranii? Sau poate chiar in pantalonii de pijama, care sunt super-extra cool? Pana unde merge, cu alte cuvinte, permiterea manifestarii alegerilor copilului, evitand, totusi, ridicolul anumitor situatii care, la urma urmei, l-ar expune tot pe el? Sau cum evitam crizele din fata dulapului, cand trebuie neaparat o anume bluza sau o anume pereche de pantaloni (care de obicei se afla in cosul pentru spalat) in timp ce ceasul arata inca zece minute pana la inceperea programului? Cu alte cuvinte, exista vreo limita in acceptarea dreptului copilului la imaginea proprie, si daca da, cum o impunem fara a-i leza personalitatea?

Probabil ca raspunsul depinde in totalitate de pozitia parintilor. Exista parinti extrem de permisivi, care n-au o problema in a-si trimite copilul la scoala in pijama daca asa isi doreste el, la fel cum exista parinti care nu accepta nicio deviere de la codul vestimentar impus de ei. intre aceste doua extreme, probabil ca majoritatea parintilor incearca sa impace gustul copiilor cu anumite norme obiective ale lumii in care traim.

Cu rabdare si intelegere...

Cu rabdare si intelegere se poate construi o rutina prin delimitarea unor reguli care sa dea loc copilului sa-si exercite alegerile. Eu am facut, spre exemplu, o delimitare vizuala a garderobei copilului in doua parti: haine cu care merge la scoala + diverse situatii mai formale (mers la teatru, nunti, ocazii festive, iesiri la restaurant etc) si celelalte. Ambele ”tabere” sunt alese de el; rareori cumpar haine fara sa fie si el de fata. Din doua motive: pentru a evita sa le depozitez nepurtate in fundul dulapului si, mai important, pentru a-i cultiva obiceiul alegerii. Hainele ”casual”, impreuna cu accesoriile lor, cuprind cele mai nastrusnice combinatii, insa prefer sa-i cultiv acum, la aceasta varsta, deprinderile alegerilor proprii.

Daca scopul principal al incurajarii optiunilor vestimentare ale copiilor este cultivarea alegerii, este corect sa specificam ca acest proces este conditionat de banii parintilor. Oferta romaneasca in domeniul imbracamintii copiilor s-a diversificat mult, exista practic aceleasi optiuni (in linii mari) cu ofertele din strainatate. Ceea ce difera este in principal puterea de cumparare: multi parinti cumpara hainele copiilor din piete, din depozite, cu preturi mai mici. Pentru a cumpara haine ale unor marci cunoscute, cu design interesant, cu material de calitate, e nevoie de un buget care nu este la indemana tuturor parintilor romani. Iar la varsta la care hainele trebuie schimbate la cateva luni, in ritmul cresterii copiilor, probabil ca nu foarte multi parinti dau alocatia pe cateva luni a copilului pentru un tricou, cand exista tricourile chinezesti de pe tarabe.

Imbracamintea copiilor in Romania

In Romania, imbracamintea copiilor este un subiect controversat si atunci cand se ajunge la eterna dilema ”pro” sau ”contra” uniformei scolare. Cei care sunt impotriva ei ii reproseaza in mod special tocmai tendinta de ingradire a personalitatilor diverse ale copiilor, limitarea exprimarilor lor plenare, incorsetarea in normele rigide ale sarafanului albastru si camasii albe cu papion. si de asemenea, inutilitatea ei: oricat de mult ai vrea sa semene toti copiii dintr-o clasa, sa fie ”la fel”, ei NU SUNT la fel. Dintr-o mie de alte motive. insa la aceasta varsta (si nu numai) diferentele se evidentiaza si prin alegerile vestimentare. Exista, pe de alta parte, argumentul sentimentului de apartenenta, al mandriei de a face parte dintr-o anumita comunitate si de a exprima acest sentiment prin simbolurile vestimentare specifice (care este, consider, principalul argument al purtarii uniformelor in scolile din strainatate).

Cu toate aceste neajunsuri si situatii particulare, cred ca este important sa-i oferim copilului ocazia alegerilor proprii, pentru ca si acesta este un proces care se invata. Simtul proportiilor, armonia culorilor, combinatiile de texturi pot fi, dincolo de manifestari exterioare ale individualitatii copilului, semne timpurii ale unor inclinatii artistice pe care noi, ca parinti, dorim sa le incurajam sa creasca.

Cititi mai multe despre dezvoltarea copilului intre 4-12 ani:

 

Pentru a intilni alti parinti cu copii intre 4-12 ani, participati la sectiune speciala a forumului Desprecopii.com

In floarea copilariei (4-12 ani)
Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate

autor: redactor Nana - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2014

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️