Frustrarile si fericirile unei mame

TEMA: Meseria de mama | 0 | 16/12/2018

Sunt mama... si asta mi-a schimbat complet viata.

Sunt mama… si asta ma face sa scot la iveala tot ce am mai bun in mine. Sunt mama... si sunt fericita. – variatii pe aceeasi tema in nuante diferite, izvorate din culoarea pe care sufletul meu o are in fiecare clipa – mereu aceeasi, dar uneori atat de intensa, incat mi-e greu mie insami sa o disting in lumina existentei mele cotidiene.

Sunt mama... si asta imi ocupa tot timpul
Procesele de constiinta ale unei mame
Cu ani in urma...
Sufletul mamelor
Despre meseria de mama

Sunt mama... si asta imi ocupa tot timpul

Sunt mama... si asta mi-a schimbat complet viata. Sunt mama… si asta ma face sa scot la iveala tot ce am mai bun in mine. Sunt mama... si sunt fericita. - variatii pe aceeasi tema in nuante diferite, izvorate din culoarea pe care sufletul meu o are in fiecare clipa – mereu aceeasi, dar uneori atat de intensa, incat mi-e greu mie insami sa o disting in lumina existentei mele cotidiene.

Procesele de constiinta ale unei mame

Imi fac mereu in ultima vreme, In timp ce imi beau cafeaua de dimineata sau uneori tarziu, in miez de noapte, dupa ce reusesc sa pun punct nebuniei de peste zi, lungi procese de constiinta legate de modul in care imi indeplinesc eu aceasta datorie morala pe care viata mi-a incredintat-o in inertia ei de a-i face feiriciti pe oameni - aceea de a fi parinte. Si nu stiu cum se face ca imi doresc mereu mai mult de la mine pentru copiii mei, ca imi reprosez mereu lucruri pe care le fac sau pe care nu le fac sau lucruri pe care as fi vrut sa le fac altfel. Un exemplu banal... imi propun de luni de zile sa imi duc fetita la lectii de chitara, dar aman mereu, din motive banale, adesea stupide, cu totate ca imi amintesc cat de mult mi-am dorit eu insami, copil fiind, sa fac acest lucru si ca l-am facut abia tarziu, in vremea unei adolescente tarzii, cand dorinta nu mai avea aceeasi intensitate. Si pe langa el, alte zeci de amanari, de lucruri facute altfel decat se creioneaza in mintea mea. De ce? Lipsa de timp, stres cotidian izvorat din goana dupa lucruri marunte, menite, cel putin teoretic, sa imi usureze misiunea.

Gasesc intotdeauna explicatii, dar niciodata metoda perfecta de a nu mai avea nevoie de explicatii. Imi fac mereu planuri despre cum ar trebui sa gestionez mai bine totul, dar mi se pare ca esuez de cele mai multe ori in regrete izvorate din aceeasi dorinta de bine, de mai bine pentru ei… pentru fiintele gingase care imi transforma frustrarile, prin nu stiu ce magie fara nume, in clipe de fericire pe care nimic din existenta mea nu le egaleaza in intensitate. Uneori am impresia ca traiesc intr-un bizar perpetuum mobile si incerc cu disperare sa tin pasul cu miscarile ritmice, tulburate adesea de factori exteriori care ma iau mereu prin surprindere. Am sentimente contradictorii, ma bucur, ma revolt, plang, ma incapatanez, reusesc, esuez, fac de toate fara sa imi dau seama care dintre stari ma defineste cel mai bine. Fiecare zi e o continua lupta cu timpul si cu mine insami, cu credintele mele, cu prejudecatile celor din jur, cu lucruri pe care nu mi-am imaginat vreodata ca vor reprezenta o problema pentru mine.

Cu ani in urma...

Cu ani in urma, pe cand totul parea sa se deruleze mult mai lent si fara turbulente, imi spuneam razand ca imi doresc o casa plina de copii, cinci mai exact. Dupa prima nastere, a fost primul lucru care mi-a venit in minte si o buna bucata de vreme mi-am mentinut dorinta. Apoi, timpul a inceput sa curga mai repede, viata a inceput sa-mi intinda capcane si eu m-am lasat de prea multe ori prinsa in ele. Am acumulat treptat frustrari si fericiri din care s-a nascut un bizar amestec de trairi al caror efect inca il resimt uneori. Am realizat brusc, intr-o zi oarecare ca nu as face fata unei case pline de copii sau poate, cine stie, e doar teama de esec cea care ma face sa am astfel de indoieli...

Uneori, dimineata, in goana dupa punctualitate, printre cersafuri manevrate rapid, printre imbracat in fuga, cani cu lapte plimbate de ici colo si indemnuri motivationale din care verbul “a intarzia” nu lipseste niciodata, imi dau seama ca existenta mea zilnica e o continua provocare. Apoi, dupa ce ii las pe cei mici la scoala, respectiv la gradinita si ajung eu insami la serviciu, in cele cinci minute care imi mai raman pana cand trec la treaba am din cand in cand cate o revelatie care ma motiveaza sa fac fata provocarii unei noi zile - oricat de greu ar fi, oricate frustrari as acumula, oricate esecuri as avea in misiunea mea de parinte, clipele de fericire suprema in care imi vad copiii zambind si alergand de ici colo zglobii, imi anuleaza orice frica.

Ad-Extra3:

Sufletul mamelor

Gasesc mereu, nici eu nu stiu cum si unde si de ce resurse care ma fac sa merg mai departe si care imi dau credinta ca sensul acestei experiente de a fi mama se afla mereu dincolo de aceste mici neajunsuri cotidiene si ca momentele de fericire, inegalabile in ele insele, sunt doar preludiul unei fericiri supreme pe care orice mama o simte la un moment dat in existenta ei, ca pe o suma a tuturor clipelor fabuloase din existenta sa de fiinta efemera pe acest pamant. In fond, cred ca noi, mamele, avem sufletul modelat dintr-o materie miraculoasa care are o infinita capacitate de adaptare la viata si asta ne da intotdeauna puterea de a merge mai departe, mereu mai departe in cautarea fericirii.

Despre meseria de mama merita de citit si:

4 sfaturi pentru a caștigi timp zilnic in meseria de mamică - din experienta mamicilor

Cititi acest articol aici

Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor

Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)