Gastroenterita la bebelus: cauze, simptome si tratament - sfatul medicului pediatru
Gastroenterita la bebeluși poate debuta similar unei răceli, manifestându-se inițial prin simptome precum febră, oboseală și pierderea poftei de mâncare. Ulterior, prin afectarea mucoasei gastrointestinale, pot apărea simptome precum vărsături și diaree apoasă. Diareea acută este una dintre cele mai frecvente afecțiuni întâlnite la sugari și copiii mici, fiind asociată cu riscul de deshidratare și posibile complicații serioase. În cazul în care pierderile de lichide sunt semnificative, acest lucru poate pune în pericol viața copilului.
Este important să fiți conștienți de simptomele gastroenteritei și să acordați atenție specială hidratării și alimentației corecte a bebelușului în timpul episoadelor de boală - iata ce trebuie sa stii - sfatul medicului pediatru.
Diareea acuta la bebelus
Ce este Gastroenterita?
Un bebe alaptat poate face enterocolita?
Ce provoaca diareea la bebelus?
Gastroenterita acuta (sau gastroenterita virala)
Cand este vorba despre diaree acuta?
Importanta curateniei in bucatarie
Cum intervin parintii cand bebelusul are enterocolita si diaree acuta?
Care sunt semnele deshidratarii grave?
Cum se face tratamentul enterovirozelor?
Cum reluam alimentarea bebelusului?
Cum putem preveni enterocolita la bebelusi?
Enterocolita la bebelus: simptome, tratament si prevenire
Diareea acută la sugari
Diareea acută este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale sugarilor și copiilor mici. Diareea poate duce la deshidratare și poate avea consecințe grave. Dacă pierderea de lichide este semnificativă, acest lucru poate pune în pericol viața copilului.
Gastroenteritele sunt mai frecvente, în special în sezonul cald, când circulația microbilor este crescută.
Ce este Gastroenterita?
Gastroenterita este o inflamație a tractului gastrointestinal care poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene sau parazitare. Această afecțiune se manifestă prin simptome precum diaree, greață, vărsături, crampe abdominale și uneori febră. Gastroenterita poate fi contagioasă și se poate transmite prin consumul de alimente sau lichide contaminate, contactul direct cu o persoană infectată sau prin alte mijloace de transmitere a germenilor patogeni. De obicei, aceasta se rezolvă de la sine în câteva zile, prin odihnă, hidratare și administrarea de medicamente simptomatice. În unele cazuri severe, sau la sugari și copii mici, poate fi necesară asistența medicală pentru a preveni deshidratarea.
Gastroenterita poate fi cauzată de contaminarea apei sau a alimentelor cu microorganisme sau toxine.
Boala poate fi provocată de bacterii (Salmonella, Escherichia coli, Streptococcus, Bacilul botulinic etc.), de virusuri care se dezvoltă în intestin (enterovirusuri) sau de paraziți. Vara suntem mai expuși riscului de a contracta această boală din cauza temperaturilor ridicate și a umidității crescute, care constituie un mediu excelent pentru dezvoltarea rapidă a microbilor.
Un bebe alaptat poate face enterocolita?
Da, un bebeluș alăptat poate face enterocolită. Deși alăptarea exclusivă este considerată una dintre cele mai bune metode de protecție împotriva infecțiilor intestinale la sugari, inclusiv a enterocolitei, există totuși posibilitatea ca un bebeluș alăptat să dezvolte această afecțiune.
Enterocolita la sugari poate fi cauzată de diverse motive, inclusiv de infecții bacteriene, virale sau parazitare, de alergii alimentare, de intoleranțe la anumite alimente sau chiar de o igienă necorespunzătoare. În unele cazuri, bebelușii alăptați pot fi expuși la agenți patogeni prin intermediul alimentelor solide introduse în dieta mamei sau prin alte surse de contaminare.
Este important ca părinții să fie vigilenți în ceea ce privește igiena, să ofere alimente proaspete și sănătoase, să monitorizeze reacțiile bebelușului la diferite alimente și să acorde atenție semnelor de infecție sau de disconfort digestiv. Dacă apare o problemă, este recomandabil să consultați un medic pentru evaluare și tratament adecvat.
Ad-Extra3:
Ce provoaca diareea la bebelus?
Diareea poate fi provocata de medicamente - cum ar fi antibiotice cu spectru larg, laxative sau de greseli de alimentatie sau de pastrare a alimentelor.
Gastroenterita acuta (sau gastroenterita virala)
Cum debuteaza gastroenterita acuta?
Gastroenterita acuta poate debuta asemenator uneo raceli. Ulterior, prin afectarea mucoasei gastrointestinale, pot apare varsaturi si diareea apoasa.
Cand este vorba despre diaree acuta?
- scaunele sunt apoase sau semiconsistente
- au un miros si culoare ciudata
- numarul scaunelor depaseste 4-5 pe zi
Diareea infectioasa se poate asocia cu stare febrila, scaderea poftei de mancare, varsaturi si crampe la stomacel.
Importanta curateniei in bucatarie
Gastroenterita bebelusului sau copilului mic poate avea drept cauza microbii din bucataria propriei case.
Medicii recomanda
- Bucătăria trebuie ținută în perfectă curățenie, deoarece gândacii și muștele pot fi surse de contaminare a vaselor și ustensilelor.
- Castronelele și vasele în care se pregătește hrana copilului trebuie să fie folosite doar în acest scop.
- Apa fiartă și răcită sau apa plată sunt mai sigure decât apa de la robinet.
- Apa de fântână este contraindicată în alimentația sugarului. Pe lângă microbi, apa de fântână poate conține și substanțe organice care pot provoca intoxicații grave, cum ar fi intoxicatia cu nitriți.
- Mama trebuie să se spele pe mâini de fiecare dată când pregătește hrana pentru bebeluș sau atinge alimentele în bucătărie.
- Produsele achiziționate de la țărani din piață (brânza de vacă, laptele, ouăle) prezintă un risc mai mare decât cele cumpărate de la un magazin autorizat.
Cum intervin parintii cand bebelusul are enterocolita si diaree acuta?
Prima urgenta este inlocuirea sarurilor eliminate din diaree si varsaruri. In forme usoare si medii de diaree acuta, aceasta se face pe cale orala cu solutii de electroliti tip Gesol - care contin sodiu, potasiu, bicarbonat si glucoza.
Daca e o forma grava de diaree, Gesolul se administreaza prin perfuzie, in spital. In primele 3-4 ore se dau 10-20 de mililitri/ora de Gesol pentru fiecare kilogram de masa corporala.
Evident, insa, medicul este cel care va stabili ratia de perfuzie, astfel incat volumul de solutie sa nu depaseasca doua treimi din ratia de lichide pe 24 de ore.
Se mai poate administra si ceai glucozat pentru a evita incarcarea de sodiu, substanta care poate duce la hemoragie cerebrala.
Care sunt semnele deshidratarii grave?
- deshidratarea grava se produce atunci cand un copil a pierdut prin varsaturi si diaree - mai mult de 10% din greutate.
- extremitatile copilului devin albastrui, marmorate, cu tendinta de racire
- pulsul este slab perceptibil si alert
- mucoasele se usuca, ochii par infundati in orbite
- copilul zace, este somnolent si confuz
- volumul de urina se reduce progresiv
- daca fontanela anterioara nu s-a inchis, ea devine scobita
Daca apar aceste semne - ce sugereaza deshidratarea periculoasa a copilului - se recomanda internarea de urgenta intr-o sectie de pediatrie.
Cum se face tratamentul enterovirozelor?
Enteritele care au la baza un virus, nu raspund la antibiotice - ca si diareea acuta.
In unele forme usoare se pot administra eubiotice intestinale ca de exemplu: Ercefuryl. Acest medicament are o actiune locala cce respecta echilibrul interstinal, adica flora bacteriana normala, atacand numai germenii patogeni si normalizand astfel numarul de scaune.
Mai exista o serie de preparate ce vizeaza combaterea varsaturilor (cu metoclopramid) dar si folosirea unor preparate medicamentoase cu efect antiareeic. Smecta, ce contine o argila speciala (smectita) are proprietati antidiareeice - este bine tolerat de copilul mic.
Cum reluam alimentarea bebelusului?
Copilul nu trebuie sa sufere de foame. In prima etapa vor fi introduse alimente care contin proteine. Intestinul sau are nevoie de proteine si calorii pentru a-si mentine integritatea, in mod contrar, diareea se va prelungi, evoluing spre cronicizare.
Alimente considerate in general antidiareeice (supa de morcov, orez) sunt hipocalorice si lipsite de proteine. In general se recomanda ca re-alimentarea sa se faca cu un preparat dietetic (fara lactoza si sarac in grasimi).
Exceptia de la acesta recomandare - este sugarul alimentat exclusiv la san in primele 6 luni - la care se recomanda laptele matern - fara nici o rezerva.
Cum putem preveni enterocolita la bebelusi?
Pentru a preveni enterocolita la bebeluși, iată câteva măsuri importante:
✅ Igiena adecvată:
Spălați-vă întotdeauna mâinile înainte de a manipula alimentele și după schimbarea scutecului sau igienizarea bebelușului. Igiena corespunzătoare poate reduce riscul de contaminare cu bacterii și alte microorganisme.
✅ Sterilizarea echipamentului de hrănire:
Dacă utilizați biberoane, tetine sau alte accesorii de hrănire, asigurați-vă că acestea sunt bine sterilizate înainte de fiecare utilizare pentru a preveni contaminarea cu bacterii.
✅ Evitarea alimentelor contaminate:
Asigurați-vă că alimentele pe care le oferiți bebelușului sunt proaspete, bine gătite și manipulate în condiții igienice pentru a preveni contaminarea cu agenți patogeni.
✅ Evitarea expunerii la persoane bolnave:
Încercați să evitați contactul direct cu persoanele care suferă de boli intestinale contagioase pentru a reduce riscul de transmitere a infecțiilor la bebeluș.
✅ Supravegherea hidratării:
Este important să vă asigurați că bebelușul primește suficientă lichiditate pentru a preveni deshidratarea în cazul apariției diareei sau a altor simptome digestive.
✅ Vaccinarea:
În unele cazuri, vaccinurile pot ajuta la prevenirea unor boli care pot duce la enterocolită, precum rotavirusul.
Enterocolita la bebelus: simptome, tratament si prevenire
Enterocolita la bebelus, indiferent de cauza, reprezinta o urgenta medicala mai ales daca se asociaza cu varsaturi si/sau febra, datorita riscului de deshidratare si posibilitatilor limitate de hidratare la domiciliu citeste totul despre enterocolita la bebelus.
Pentru intrebari medicale, va asteptam cu intrebari pe forumul Clinica Desprecopii.
Esti panicata? Pune o intrebare pe sectiunea de PANICA
autor: Desprecopii.com, Redactor Medic pediatru Stefana Zamfir - Toate drepturile rezervate © 2024
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII