Mami și tati formează o echipă în educația copilului, dar cum putem face acest lucru într-un mod constructiv? - Sfaturi și păreri

TEMA: Meseria de parinte | 0 | 11/12/2023

Mami si tati fac echipa in educatia copilului dar cum o facem intr-un mod constructiv? - sfaturi si pareri

A crește un copil nu este cu siguranță un lucru ușor, însă este cel mai frumos lucru greu de pe Pământ...

A face acest lucru de unul singur poate fi greu și, cu siguranță, are dezavantajele sale și își pune amprenta asupra copilului. A crește un copil în doi, deși este, în fond, situația tipică și considerată de către majoritatea oamenilor drept varianta cea mai firească, nu este neapărat și varianta cea mai ușoară - dar mama și tata trebuie să formeze o echipă armonioasă în educația copilului lor.

Puncte cheie in educatia copilului
Tatici mai implicati
Fiecare cu stilul lui
Cupluri care se disputa
Echipa ideala
Alternanta de roluri, o solutie

Puncte cheie in educatia copilului

Inca de cand se naste si pana ajunge om mare, un copil genereaza in interiorul cuplului parental numeroase divergente de opinie care au la baza diferentele, firesti pana la urma, dintre caracterele celor doi parinti. Asadar, dezacordul intre parinti in ceea ce priveste educatia copilului este ceva cat se poate de firesc. Important este ca in aceasta munca de echipa care este educarea si cresterea unui copil, fiecare dintre coechipieri sa constientizeze ca atingerea telului final este mai importanta decat principiile si orgoliile personale, indiferent de natura lor, fara ca acest lucru sa presupuna negarea propriei persoane.

Exista cateva puncte cheie in aceasta lupta constructiva dusa de ambii parinti pentru educarea propriului copil. Atata timp cat fiecare este capabil sa accepte propriul rol, fara a-l discredita, fie si indirect, pe acela al celuilalt parinte, lucrurile ar trebui sa functioneze fara gres, cel putin in teorie.

Tatici mai implicati

Cu cateva decenii in urma, rolurile erau clar stabilite in aceasta privinta, in majoritatea familiilor. Daca mamele se ocupau de toate detaliile, de tot ceea ce inseamna educatie practica, tatii erau cei care luau deciziile importante. Astazi, rolurile s-au echilibrat, taticii sunt din ce in ce mai implicati in treburile cotidiene care privesc cresterea copiilor, in timp ce mamele nu doar participa la deciziile importante, ci, uneori, le iau din proprie initiativa. Este oare insa acest echilibru cu adevarat benefic pentru copil? Privita din alt unghi, situatia se poate reduce la faptul ca, avand aceleasi roluri in familie, mama si tata pot fi asemanati cu doi capitani care conduc acelasi vas. Si, nu de putine ori, ceea ce mama aproba, tatal refuza sau invers. Cum poate fi gasita calea de mijloc? Atentie, deci, la cat si cum sunt implicati taticii!

Tatici mai implicati

“Mda... teoretic coechipieri, practic fiecare o tine pe a lui. Nu e ideal, dar cam asa e. Nu sunt lucruri fundamentale, mai degraba chestiuni organizatorice, dar diferente si diferende exista. Am incercat sa picam la mijloc, sa sa fie toata lumea multumita.” (aalina2203)

Fiecare cu stilul lui

Se spune adesea ca intr-o familie, in fata copilului ambii parinti trebuie sa spuna acelasi lucru, sa se puna de acord, astfel incat sa para ca au aceeasi opinie in diverse privinte. Cum sa fie oare posibil acest lucru daca este vorba despre doua persoane cu principii foarte diferite? Unul sa minta, in timp ce celalalt poate sa spuna adevarul sau cum? Poate ca in trecut, atunci cand ambii parinti proveneau, in genere, din acelasi mediu social, din familii care aveau in comun inclusiv principii legate de cresterea si de educarea copiilor, aceasta punere de acord se putea face fara prea multe explicatii.

Astazi insa acest lucru este din ce in ce mai dificil. Parintii sunt pusi mai degraba in situatia de a gasi puncte comune intr-o mare de divergente si de a le explica propriilor copii ca, desi nu sunt in unanimitate de acord cu o decizie sau alta, trebuie sa faca anumite compromisuri. Adevarul este ca traim intr-o lume in care compromisul devine o necesitate, pe mai mule planuri.

Divergentele sunt insa, in cele din urma, productive, intrucat ele provin din moduri diferite de a percepe lumea. Se spune ca felul in care fiecare parinte simte nevoia sa isi creasca copilul reflecta sub o forma sau alta consecinte ale experientelor din propria copilarie. In timp ce unii parinti vor sa le dea copiilor exact atat cat au primit si ei, altii isi doresc sa nu le lipseasca ceea ce le-a lipsit lor in vremea copilariei. Din fericire, intr-un cuplu, partenerii au in mod cert copilarii diferite si, prin urmare, comportamentul lor fata de propriii copii difera. Astfel, o mama care a fost privata de multe lucruri in copilarie, va avea tendinta sa o umple de cadouri pe fiica sa, in timp ce un tata care a avut o copilarie fireasca va tempera aceasta pornire, impunand anumite limite.

“Noi avem o regula: niciodata nu ne contrazicem in fata copiilor. Cand vorbesc eu, sotul nu se baga si viceversa. Cred ca e corect asa.” (Ginger01)

“Nici eu nu cred ca parintii ar trebui sa aiba pareri diferite in fata copiilor. Ei ar trebui sa stie sa managerieze situatia, astfel incit, chiar daca parerile sunt diferite, in fata copiilor ei sa se completeze unul pe altul, sa arate ca o echipa.” (andacos)

Ad-Extra3:

Cupluri care se disputa

Sa fie oare lupta deschisa mai buna decat o pace aparenta si impusa prin compromis? Nu prea cred, pentru ca in aceste cupluri razboiul este continuu si atunci cand nu exista divergente in privinta valorilor, parintii se contrazic in permanenta in legatura cu diverse detalii ale vietii cotidiene sic el mai adesea asupra modului in care inteleg sa isi exercite autoritatea. In timp ce unul ii reproseaza celuilalt ca este prea permisiv, celalalt ii reproseaza ca este prea sever. Fiecare dintre parinti devine radical in propria atitudine pentru a compensa atitudinea celuilalt. Chiar daca ajung sa isi imparta rolurile, intotdeauna unul va fi cel simpatic si dragut si celalalt va fi cel rau. In aceasta situatie, copilul se trezeste practic singur in toata aceasta disputa permanenta si asta nu e deloc bine. In orice caz, ideea confruntarii dintre parinti este, dupa cum sustin specialistii, sanatoasa decat un acord fals si consimtit doar in aparenta. In fond, in viata oamenii se mai si cearta intre ei.

Sa fie oare lupta deschisa mai buna decat o pace aparenta si impusa prin compromis?

“Daca mereu discuti in spatele usii inchise si copilul vede numai cum dispar parintii, apoi apar amandoi cu decizia, ca un judecator, ca un zid de care el se loveste si de care nu poate trece pt ca e mic si nu are pe nimeni “de partea lui”, crezi ca e util pentru educatia lui? Acum vorbesc de cazul in care ce decid parintii nu e tocmai pe placul celui mic. Pentru ca daca amandoi parintii vin si zic de comun acord "azi nu mancam acasa, mergem la pizzerie, apoi in parc", ma indoiesc ca e vreo problema. Nu credeti ca e ok pt educatia copilului in general sa asiste din cand in cand la discutii in contradictoriu, cu argumete? Sa vada ca intr-o relatie nu e doar, unul vorbeste si celalalt zice "da, mami, cum spui tu!" sau "da, tati, tu esti mare si puternic si ai dreptate!" Eu cred ca pentru copii e bine sa vada ca pot sa isi spuna parerea, chiar daca e in contradictie cu cel din fata lui, sa stie sa isi sustina ideile si sa isi afirme dorintele. Pentru o fetita cred ca e ok sa vada ca mama ii spune oneori sotului "nu ai dreptate, nu e asa…" si sa stie ca e ok pentru o femeie sa isi contrazica barbatul. La fel cred ca e bine pentru un baietel sa vada ca tatal lui isi spune parerea si nu zice doar "da, mami!'. Si cred ca in general e sanatos ca cei mici sa vada si sa invete o relatie inseamna si compromisuri si certuri si contraziceri, nu numai zambete largi si viata idilica 24/24.” (Laura25)

Echipa ideala

Pentru a face intr-adevar echipa in educatia copilului este necesara o impartire corecta a domeniilor de actiune ale fiecaruia dintre parinti. Fiecare are teritoriul lui si este stapan pe el, fara ca celalalt sa intervina. Pentru ca mecanismul sa functioneze, trebuie ca fiecare dintre parinti sa respecte pozitia celuilalt in domeniul sau, chiar daca nu este de acord cu ea. Sau, foarte important, ar trebui respectata opinia celui care si-a exprimat-o primul in fata copilului. Daca tatal, spre exemplu, a spus deja ca este de acord sa doarma copilul la un prieten, mama, chiar daca are motive sa nu fie de acord, va trebui sa accepte. Si aici intervine dificultatea, pentru ca cel care trebuie sa bata in retragere se simte adesea privat de respectul celuilalt si nu are incredere in educatia oferita de celalalt. Educatia copiilor poate deveni o problema majora in cuplu, ducand adesea chiar la separare, chiar daca nu exista probleme pe alte planuri.

“Pentru mine, a forma echipa cu soțul meu in astfel de situații nu înseamnă a ne da dreptate reciproc si a ajunge la o înțelegere (de cele mai multe ori tatii lasa de la ei), ci este in funcție de cultura fiecărei familii, de regulile care sunt stabilite de comun acord încă de la inceput. Copilul este bine sa participe direct, in funcție de vârsta, la diferite situații in ceea ce privește problemele si situațiile existente in familie. Sa nu uitam ca si el este un membru al familiei si nu trebuie sa il ferim de ceea ce va trebui sa știe pentru mai târziu. De la noi învață cum va fi viitorul familiei sale.” (Copil72)

Alternanta de roluri, o solutie

Pentru parintii foarte conflictuali, care nu isi pot infrana propriile orgolii, schimbul de roluri poate fi o solutie. Principiul este foarte simplu - autoritatea este impratita in mod egal, fiecare dintre parinti avand din cand in cand rolul de capitan. Copiii trebuie sa fie preveniti asupra acestui lucru, pentru a nu fi bulversati in perioadele de transfer de autoritate de la un parinte la altul. In acest mod, copiii nu-si vor pierde increderea in parinti, pentru ca ei vor sti ca mama si tata nu sunt de acord in anumite privinte, dar stiu sa respecte deciziile luate in comun.

Exista totusi un risc. Atunci cand copilul stie ca nu are voie sa faca un lucru cand este cu mama, dar ca atunci cand este cu tata poate sa il faca, va specula acest lucru. In prezenta mamei isi va permite sa il faca, in timp ce atunci cand este cu tata nici macar nu va adduce vorba despre el. In schimb, cand sunt ambii parinti de fata, va profita de dezacordul lor pentru a genera o disupta intre ei, timp in care el va face ce isi doreste, lasandu-i pe parinti sa se certe.

“Noi nu ne contraziem in fata copiilor si deja stim clar cum vom reactiona intr-o anumita situatie. Noi vorbim foarte mult, ne spunem punctele de vedere, gasim cele mai bune solutii impreuna. Sincer, nu as putea locui cu un partener cu care nu as ajunge la un consens tot timpul in ceea ce priveste educatia copiilor.” (J.D.)

Esential in munca de echipa pe care o presupune educarea unui copil este ca parintii sa nu subestimeze rolul acestuia din urma. In fond, el trebuie sa fie in centrul atentiei. Si trebuie retinut ca un copil este capabil sa inteleaga si sa accepte, atunci cand lucrurile sunt clare, ca mama si tata nu au aceeasi opinie si ca asta nu e ceva nefiresc. Este insa esential ca pozitia unuia sa nu fie invalidata de pozitia celuilalt. Altfel spus, trebuie sa existe un respect reciproc fata de pozitia celuilalt. In plus, adesea in aceasta ecuatie poate interveni o a treia pozitie (a unui profesor, a unui educator de exemplu), care poate fi diferita si de a mamei si de a tatalui. Nici in acest caz copilul nu este bulversat atata timp cat exista respectul, pentru ca el stie ca lumea este alcatuita din oameni diferiti, cu puncte de vedere diferite, dar care trebuie respectate si luate ca atare.

Spune-ti parerea proprie in legatura cu acest subiect si vezi care sunt opiniile altor parinti, AICI