Unde e limita? Cred ca am atins-o!
Unde e limita? Cred ca am atins-o!
- In urma cu aproape un an am postat un subiect in sectiunea In Unul sau in Doi...pentru ca nu stiam ce sa fac, unde e limita. Acum tot el vrea sa plece de acasa (de mult se tot gandeste la asta), i-am spus sa faca ce vrea dar in mintea mea este un haos, nu inteleg nimic, este complet ilogic. Sa accept ca poate e din cauza stresului foarte puternic sau ca nu este umul potrivit? daca pleaca si se intoarce, oare o sa se repete totul? Prioritatea mea e copilul si as trece peste orice, peste jigniri de dragul ei sau peste golul din mine cand simt ca se darama totul si sa continui altfel.
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna intelegere.
In urma cu aproape un an am postat un subiect in sectiunea In Unul sau in Doi...pentru ca nu stiam ce sa fac, unde e limita.
Iata mesajul de acum un
an:
In functie de situatie fiecare are
limita lui. Oare e decizia corecta? sotul meu are o afacere, este ft stresat,
vine tarziu iar din cauza stresului a9are impresia ca se amplifica acasa), nu
vine.Mergea oro la un prieten, ori la firma. Au fost cateva nopti.
Suntem impreuna de 10 ani, casatoriti de 4, copil superb de 3, iubit enorm de parinti.Copilul l-am lasat la bunici (o saptamana), eu am incercat sa fac sa ne intelegem, sa vorbim, dar in zadar.Relatia sexuala este absenta total(nu am reusit nici cu asta, fara voia lui sa rezolv nimic si cred ca e principalul factor). am avut ideea sa iesim undeva cu prietenii sa ne mai relaxa. A fost o idee proasta(eram si ft obositi) iar dupa un paharel a inceput sa tipe la mine cand i-am cerut sa danseze cu mine (cu ceilalti se simtea ft bine), are ca o ura pe mine, in ultimul timp orice spun tipa ca nu il inteleg si nu are liniste acasa.
Acum tot el vrea sa plece de acasa (demult se tot gandeste la asta), i-am spus sa faca ce vrea dar in mintea mea este un haos, nu inteleg nimic, este complet ilogic. Sa accept ca poate e din cauza stresului ft puternic sau ca nu este umul potrivit? daca pleaca si se intoarce, oare o sa se repete totul? Prioritatea mea e copilul si as trece peste orice, peste jigniri de dragul ei sau peste golul din mine cand simt ca se darama totul si sa continui altfel.dar nu stiu cum e mai bine,Eu as mai vrea sa dau o sansa casniciei.Dar unde e limita?
*********************
Acum revin, dar sunt aproape in aceeasi situatie.
De anul trecut comportamentul sotului s-a inrautatit in
sensul ca tot asa, pleca de acasa noaptea cu prietenii, sambata seara... Desi
plangeam de ciuda ca mi se intampla tot ce mi se intampla , a plecat trantind
usa, la o "bauta " cu prietenii...
In tot acest timp eu m-am schimbat in sensul in care nu am crezut niciodata si pe care l-a remarcat si el: nu l-am mai stresat, am fost destul de calda zic eu, grija de mine si copil si de ce nu, chiar sa arat mai bine decat inainte (lucru remarcat). Cu toate astea, el continua la fel, destul de neingrijit pot sa spun, cu plecari in delegatii si ultima oara chiar se gandea la o femeie, am gasit un mesaj catre o femeie. Greseli, mesaje, am facut si eu dar, tot el nu mai rezista si imi spunea mereu, mereu ca pleaca. Inca nu iau in considerare existenta unei alte persoane, chiar daca poate e absurd, nu cred ca asta e problema (poate ar fii mai linistit).
In urma cu o zi tocmai ii propusesem sa mai avem un copil...
Dar intr-o zi cand i-am spus calm ca vreau sa plece, vreau sa ma linistesc si eu (el spunea mereu, chiar si in acea seara ca vrea, desi nu pleca daca nu spuneam). A plecat in acea seara, shocat de "curajul" meu.Dupa cateva zile, as fii vrut sa vina inapoi pt ca necazul este ca il iubesc. Nu a vrut, a venit o seara cand pot sa spun ca a fost perfect , apoi spune ca mai sta sa ne limpezim gandurile, sa o luam de la inceput (de reprosat nu a gasit nimic si sunt macar de asta mandra de mine ca am avut control si chiar nu m-am simtit vinovata de situatia relatiei)
Chiar daca imi doresc asta, i-am spus ca sufletul nu e un hotel unde vii si pleci cand vrei, dar tot nu imi vine sa cred cum se poate intampla asa ceva. Poate sunt inca bulversata dar nu stiu care ar fii alegerea buna, incep sa nu mai vreau eu, as vrea sa stau linistita si poate odata cu cineva care ma apreciaza asa cum sunt.
Cum o sa fie singur? As vrea parerile voastre in special a celor care au trecut prin asa ceva. Stiu ca la www.desprecopii.com/forum voi gasi un raspuns.
autor: zepellina, membra a clubului
Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com
2005
Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici)
>>citeva din comentariile membrilor comunitatii desprecopii.com
Citindu-te, parca ma vad pe mine.....
Exact prin aceleasi probleme am trecut
si eu. Faza cu usa trintita in timp ce tu plingeai, am trait-o si
eu.
Concluzia? Sintem divortati de aproape 5 ani.degeaba am tras 3 ani in
care am tot sperat ca se indreapta si redevine ce a fost.Nici vorba!
Dupa
cite povestesti,sigur are pe altcineva,deci singur nu este.
Taie in carne vie
si lasa-l,asta nu e nici dragoste,nici casnicie,este bataie de joc si....cel mai
mult are de suferit copilul.La copil te-ai gindit?
Ce ma socheaza si ma
uimeste peste masura este cum ai putut in conditiile astea sa te mai gindesti sa
faci inca un copil.Incearca sa-ti imaginezi cum ar fi.....
Numai bine! /
brendamitran
----
Nu stiu daca situatiile sunt similare dar in vara asta am trecut si eu prin multe porobleme cu sotul. dar eu in cele din urma am stiut tot ca are pe alta si am ajuns sa stam separati mai multe luni. Eu nu intelegeam cum dupa o relatie ca a noastra in care nu a existat nicicand tensiune s-a ajuns aici.Eu i-am dat pace si pana la urma in momentul in care am zis gata divortez el s-a trezit parca si mi-a zis ca nu vrea sa ma piarda ca ma iubeste de nu mai poate ca a fost bulversat ca nu stie de ce a facut asta si tot felul de scuze si texte.L-am primit acasa sa vad daca intr-adevar e asa si pot spune ca da e super schimbat si simt ca regreta ce a facut ca ma iubeste mult si asa. ma simt mai iubita ca oricand, chiar daca uneori ii reprosez si ma macin eu interior, e super bine.si asta dureaza de cateva luni deja.
Incerc sa evit discutiile despre ce a
fost dar tot rabufnesc cateodata. Tot mereu imi multumeste ca am avut rabdare si
ca l-am lasat sa vada cum sunt eu de fapt si ca putine femei sunt ca nevasta
lui.
Il iubesc si crede-ma ca nu as fi crezut sa trec prin asta vreodata si
mai ales nu credeam ca as fi capabila sa iert.
poate ca nici nu am facut-o
inca dar el se poarta ireprosabil si accepta orice de la mine ca stie cat a
gresit. si mi-a zis ca sufera ca m-a facut sa sufar atat si ca nu va mai face
veci asa ceva.
Poate am avut noroc, poate a fost ceva
ce nici el nu stie de ce a facut-o, a fost poate o iesire din rutina. la noi
merge spre bine,incerc sa vad vara asta ca pe o incercare data de cineva si
peste care am trecut pana la urma. e deja bine sunt universul lui si face orice
sa uit si sa iert, dar la tine deja cred ca esti la limita.eu am trait cateva
luni in incertitudine tu de cate vreme?
nu stiu ce sfat sa iti dau. tu simti
cel mai bine , tu il simti cel mai bine. nu stiu daca ma crezi dar eu stiam ca
ma iubeste si ca e doar o perioada nasoala, simteam asta.chiar daca multe fete
pe forum ziceau ca ma imbat cu apa rece, simteam ca ma iubeste si uite ca asa a
fost.
Nu stiu daca experienta mea te va
ajuta dar poate cu rabdare veti trece de tot, dar se pare ca el e cel ce nu
coopereaza deloc.poate are nevoie de un soc sa se trezeasca.
Iti doresc
putere si incearca sa suferi cat mai putin.
multi pupici /
roana
----
ZEPELLINAiubita, viata e atit de scurta
incit nu se merita
s-o irosesti...eu am parte de un sot extraordinar,asa ca
pot doar
sa-mi imaginez prin ceea ce treci...de fapt,inainte sa-l intilnesc
pe sotul meu,am avut o relatie asemanatoare casniciei tale,dar atunci cind esti
casatorit si sint si copii la mijloc,cazul tau,cred ca e mult mai greu sa faci
pasul decisiv...
Eu n-am inteles niciodata chestia asta cu "luam o
pauza"...atit timp cit se trateaza de o zi,doua ,ca sa-ti limpezesti gindurile e
ok...problemele, de orice fel ar fi ele,se rezolva comunicand,discutind ca intre
doua persoane mature care semnifica ceva una pt cealalta,nu trintind usa
abandonind totul ca un las...
Sfatul meu e sa te gindesti bine inainte de a
decide sa continui viata in acest mod...timpul zboara,tineretea trece si ea si e
pacat ca atit tu cit si copilul tau sa nu va bucurati de acesti ani asa cum
trebuie...
Te pup si iti urez mult succes indiferent de calea pe care o vei
alege.../ piccaflor
----
draga mea,eu te inteleg perfect.Si eu am avut un sot(primul)care avea acelasi comportament ca al sotului tau.Venea beat de la universitate,(era student)ma lovea,ma injura,lipsea noptile ,cand mai aveam si eu curajul sa ii reprosez nu vorbea cu mine zile in sir...absolut nici un cuvant.se lua si pleca.saraca de mine,ramaneam fixand usa in urma lui si plangeam de rupeam pamantul.lui nici nu ii pasa si eram gravida!!!.Intr-o seara cand s-a hotarat sa vorbeasca cu mine mi-a spus:plec la parintii mei cateva zile,voi veni inapoi....Si dus a fost.cand a plecat nici macar nu m-a sarutat,sau sa ma imbratiseze...vreau sa spun ca m-a parasit gravida...a plecat pur si simplu cand mai aveam 3 luni sa nasc...asa cum a fost il iubeam ,dar stii de ce?pentru ca era viitorul tata al copilului meu.si-a batut joc de viata mea.Sunam la socrii mei(fosti) acasa si imi spuneam ca fiul lor s-a hotarat sa ma paraseasca ,sa nu ii mai deranjez,etc etc...
Sfatul meu este sa il lasi naibi de sot sa il lasi in pace.stiu ca doare,tu il iubesti enorm,dar te vei distruge asa.Eu am crezut ca voi muri de atata suferinta,dar m-am rugat la Dumnezeu si m-a ajutat.A iesit soarele si pe strada mea.la fel va iesi si pe strada ta,ai incredere.dupa atata suferinta ai si tu dreptul la fericire.Eu sunt casatorita a doua oara.am un sot foarte bun,iubitor si familist.nu am crezut niciodata ca ma voi mai putea indragosti vreodata sau sa mai imi refac viata dupa un esec.Eu am fost fata saraca si cu un copil in spate,dar acuma am tot ce imi doresc..spune-i nemernicului sa isi faca bagajele si sa plece,sa te lase pt. totdeauna in pace.Il va durea si pe el,dar vei fi tu mandra de tine,de faptul ca il pui la punct.
Iti doresc multa putere,curaj.Nu mai
vorbi cu el.Sunt sigura ca copilul va intelege despartirea voastra.
Stiu din
experienta mea ca un sot betiv si petrecaret nu se va schimba in bine
niciodata.va deveni mai rau si pe deasupra si violent.
Iar faptul ca iti mai
doresti un copil cu el nu cred ca este un gand bun.
vei avea si mai multe sarcini de indeplinit, si vei fi tot singura. / kiwwy
****
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 9 comentarii
Nu mai pot!!!, soțul meu este abuziv emoțional , nu mai rezist, nu trece o zi in care totul sa fie normal, nu mai pot, nu mai rezist eMa acuza pe mine din orice, eu sunt de vina, manipulează orice situație Nustiu ce a-și putea sa fac, cum da ies din situația asta in condițiile in care nu am un venit, nu mai am prietenii, nu am o munca sau o specializare, locuiesc in străinătate, in tara nu am o casa a mea am o anumită vârsta nustiu , parintii ma pot ajuta dar nu asa de mult au si ei o pensie mica si vorba aia eu sunt demult plecată nu a-și indrazni.
Credeam ca sunt singura, am o fetita de 2 ani jumate si sunt insarcinata in 4 sapt(eu am vrut);niciodata nu m-am inteles bn cu sotul meu,cand se apuca de baut duce la amanet lucruri,salariul tot se evapora;problema e ca el nu are unde sa se duca, iar mie mi-e mila.dar simt ca nu mai pot;locuiesc cu ai mei,avem casa alaturi dar cred ca daca ne-am muta m-ar bate de m-ar rupe; cateodata simt ca nu mai pot,nuj nici ce sa fac cu sarcina, doresc enorm copilul, dar sa cresti 2 copii sg este f greu;am vazut cat de greu e sa-i cresti sg la surori;si totusi nu asta e motivul , motivul adevarat e ca el nu are unde sa se duca si ma suna, ma roaga ,ca nu mai face, ca nu a mancat, ca nu a dormit ,nu s-a spalat si tot asa;partea proasta e ca si mamica sufera odata cu mn;sunt derutata complet;surorile se uita la mine cu mila si se intreaba de ce accept toate astea
Eu am o fetita de 1 an si 8 luni, sunt insarcinata in 7 saptamani. In momentul de fata am greturi foarte mari, nu pot manca, am racit destul de tare,acasa ma asteapta fetita si ea bolnavioara.Trebuie sa am grija de ea pentru ca tatal copiilor mei nu este decat o zi pe saptamana cu noi.Dimineata pleaca devreme,nu-l vad, iar seara vine tarziu pe la 22, sau daca vine devreme mananca si se culaca spunand ca e obosit.In fiecare saptamana isi vede baiatul din casatoria anterioara.Simt ca nu mai pot face fata...nu e langa noi sa ne ajute, sa ne sustina....Daca ii spun sa plece cum ma descurc eu gravida si cu un copil de 2 ani? Simt ca nu mai pot continua relatia cu el....dar am nevoie de ajutorul cuiva.Mama mea nu locuieste in acelasi oras cu mine
buna! pot sa spun ca si eu trec prin aceiasi situatie, ma simt sfasiata de durere fetelor, sunt casatorita de 3 ani,printre alte probleme peste care am reusit ssa trec cu sotul meu acuma nu mai fac fata. sa schimbat total,de aproae 2 luni sa schimbat exagerat,in toti acesti 3 anii niciodata nu a indraznit sa ma jigneasca insa acuma de 2 luni ma jigneste enorm, ne certam groaznic,oare are pe alta in viata lui, oare nu ma mai iubeste . avem un baietel de 2 ani o scumpete,am fost fericit pana acuma, cand el pur si simplu imi arunca in ochii toate nimicurile , simt ca nu mai pot, va rog jutati ma , va pup
si eu sunt in acceasi situatie.sotul meu,dupa un divort si o impacare (tot cu mine) a hotarat ca sa ma scoata afara cu un copil de 3 ani,dupa ce a lipsit nopti de acasa ,betii,batai si altele.partea proasta e ca eu sufar si simt ca mor,iar pe el nu-l intereseaza.
Pot spune ca am fost intr-o situatie similara.La numai 4 saptamani dupa ce l-am nascut pe baietelul meu sotul meu mi-a spus ca nu mai e fericit si vrea sa divortam. Dupa multe plansete si rugaminti a acceptat sa mai incercam. De fapt eu eram singura care incercam sa lipesc cioburile sparte. Am avut o viata ...relativ... normala insa erau multe semne care-mi spuneau ca are o relatie cu o colega de-a lui si pe care eu, de dragul copilului, refuzam sa le vad.Dupa 9 luni de chin si certuri neincetate si cu 20 kg mai putin am acceptat sa luam o pauza( pana atunci mi se parea o mare tampenie chestia asta). In acea perioada, de 2 luni, am realizat ca nu facea decat sa ma umileasca si sa-si bata joc de mine.Si am luat decizia sa ne despartim ramanand insa prieteni. Au urmat cateva luni de chin in care ma luptam cu dragostea si cu ura ce traiau laolata in mine.In seara dinnaintea ultimei infatisari la divort stateam langa baietelul meu care avea deja 1,6 luni, si din cand in cand oftam. Si-a lasat jucaria, a venit la mine si m-a strans tare la pieptul lui si m-a sarutat pe par. Atunci am stiut ca am langa mine un sufletel care ma va ajuta sa trec peste toate si ca pot merge linistita inainte. Divortul s-a pronuntat, au urmat mizeriile de dupa care s-au accentuat din momentul in care fostul sot a aflat ca am langa mine un barbat minunat care iubeste copilul cum putini tati naturali stiu sa o faca :)iar copilul este topit dupa el. Desi fostul sot are o relatie cu...colega de care pomeneam si nu este interesat de copil (il vede o data la 3-4 saptamani) nu inteleg de ce nu suporta sa ma vada pe mine si pe baietelul nostru fericiti. Acum tot ce-mi doresc este sa fiu lasata in pace sa pot sa traiesc povestea de dragoste in trei.
nu stiu unde este limita am si eu o fetita superba de 6luni. miam iubit sotul dar lucrurile se transforma il iubersc si azi dar parca este altcineva si nu stiu cum sa mai ajung la noi e ca o singuratate in doi pe care o accept chiar si cand facem dragoste limita este acolo unde fetita mea incepe sa sufere si sa o afecteze comportamentul nostru iar fara el ea ar fi foarte trista la fel si fara mine nimeni in lumea asta nu ne poate inlocui atata timp cat e liniste sunt lucruri mai importante decat o splendoare in iarba limita o da scara de prioritati iar scara mea de prioritati si a multor altora e zambetul fetitei mele si pe locul 1000 eu si povestea mea de dragoste poate ca nu mai sunt lumanari declaratii de dragoste poate au ramas doar reprosurile dar fetita mea e fericita cand il vede si asta conteaza cel mai mult depinde ce pirzi si ce castici fara el asta e scara de prioritati asta iti da limita pana la care mergi cred eu
Durererea sfasietoare care ma apasa imi spune ca am ajuns la capatul puterilor,dar viata mi-a demonstrat ca intotdeauna pot duce mai multe... Si eu sunt casatorita de aproape trei ani si am trait in umbra unei alte femei, femeie pe care sotul meu a adorat-o... am muncit peste masura sa facem o casa si ne-am dorit mult un copil. Situatia s-a rasturnat teribil cand am ramas insarcinata. Sotul meu s-a departat foarte mult, a inceput sa lipseasca de acasa, sa se ascunda de mine, sa minta ca merge la serviciu (si nu era asa) etc. Dupa fiecare revenire acasa ii gaseam intotdeauna fire de par blond (eu sunt satena) pe vesmintele lui, haine de-ale lui lipsa, apeluri anonime de la
Draga mea, multi se dau experti si isi dau cu parerea, dar probabil numai tu stii ce e in sufletul tau. Cu toate acestea, poate simti nevoia sa auzi cazuri similare sau diferite pareri pentru a te decide intr-un fel sau altul. Nu pot decat sa iti spun ce ti-au mai spus si altii ca e pacat sa iti traiesti viata alaturi de un om pt care nici nu existi. E .limpede ca are pe cineva si poate ai putea trece peste asta ca te gandesti ca ai un copil cu el si ca il iubesti, etc, dar gandeste-te ca in timp totul se va agrava, adica el va deveni mai distant (daca asta mai e posibil...) poate chiar mai agresiv, etc Problema e ca toate acestea se rasfrang asupra copilasului tau care u merita sa te vada suferind sau sa va vada certandu-va si asa mai departe. Eu am crescut intr-o familie in care mama l-a iubit pe tata prea mult , el destul de indiferent . Mereu se certau iar eu nu am mai suportat Au ramas cica pt mine impreuna, dar de multe ori ii spuneam mamei , chiar daca eram o pustoaica si chiar un copil, ii ziceam sa il lase ca si eu sufeream cand o vedeam de multe ri trista , si am aflat si ca o insela si apoi era uneori destul de violent iar eu saream mereu s-o apar (nu ca ea nu ar fi putut ...) dar nu suportam s-o vad agresata si pana la urma au ramas impreuna si acum se mai cearta, inca nu suport sa ii aud certandu-se, iar ura mea pt tata s-a mai estompat, insa tot mai rabufneste uneori. Si vreau sa iti spun ca toate acestea lasa urme pt un copil, asa ca daca nu o faci pt tine, gandeste-te la copilul tau si nu il supune la asemenea traumatisme...Numai bine sarbatori fericite si Dzeu sa iti lumineze calea.Numai bine!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII