Prima sarcină: primul trimestru a trecut ușor. De la testul de sarcină pozitiv la o burtică care a devenit vizibilă - jurnal de sarcină
Si am ajuns la finalul saptamanii 13 de sarcina. Primul trimestru pentru mine a fost ok, pot spune așa, cu multe emoții și sentimente, multe trăiri și noi experiențe.
De la aflarea sarcinii a început totul ca un vis, mare fericire pentru noi. Din punct de vedere fizic pot spune că am scăpat ușor, față de ce am auzit experiențele altor viitoare mămici, eu in afara de o jena la mirosurile de mâncare și oboseală, nu am avut nimic.
- vei citi:
Am avut un prim trimestru de sarcina usor
Ma asteptam sa fie mult mai grea sarcina
Tine un Jurnal de sarcina si poti castiga Geanta Bebelusului
Jurnal de sarcina
- fragmente din jurnalul de sarcina al mamicii Florina117 - material publicat pe sectiunea de bloguri de la Desprecopii
Am avut un prim trimestru de sarcina usor
Primul trimestru pentru mine a fost ok, pot spune așa, cu multe emoții și sentimente, multe trăiri și noi experiențe.
De la aflarea sarcinii a început totul ca un vis, mare fericire pentru noi. Din punct de vedere fizic pot spune că am scăpat ușor, față de ce am auzit experiențele altor viitoare mămici, eu in afara de o jena la mirosurile de mâncare și oboseală, nu am avut nimic.
Nu am avut parte de grețuri sau amețeli, nici de dureri de burtă sau de cap, chiar am fost o norocoasă din punctul ăsta de vedere. Din punct de vedere psihic la fel, inafara șocului și realizarea și conștientizarea a ceea ce mi se întâmplă, nimic nu m-a făcut sa ma simt mai fericită și mai împlinită ca în acele momente. Tot ce gândeam era cum va fi, ce voi simți și prin ce schimbări voi trece. Singura mea grijă din acele momente era să trecem cu bine peste trimestrul 1, acesta fiind cel mai predispus avorturilor spontane. Dar ușor ușor, cu trecerea săptămânilor, cu toate analizele făcute și controalele aferente, am trecut primul trimestru cu brio.
Ma asteptam sa fie mult mai grea sarcina
Băiețelul meu a fost cuminte și nu m-a deranjat chiar deloc, au fost momente când efectiv nu simțeam că sunt însărcinată, fără stări de rău, fără indispunere sau nervi. Țin să ii mulțumesc pentru asta și să ii transmit că îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Pentru mine, fiind prima sarcină, mă așteptam să fie mult mai grea prima parte a sarcinii, din auzite știind că grețurile și vărsăturile erau la ordinea zilei, stările de rău și amețeală la fel iar oboseala se descria ca fiind interminabila, 24 h din 24 h fiind extenuata. Dar nu a fost deloc așa, pentru mine chiar a fost ceva foarte ușor de dus și de trăit, nu asa cum m-am speriat din auzite.
De aceea nu trebuie să ne bazăm pe experientele altora deoarece fiecare suntem diferite și simțim totul diferit. Fiecare sarcina e diferita și specială în felul ei. ❤️
Despre teste de sarcina, mai poti citi
Cele mai utilizate 10 teste de sarcina in Romania
7 Teste de sarcina pe care le poti prepara singura in casa
Autor - Florina117, o mamica de la Desprecopii - publicat aici
Publicat pe blogurile gravidutelor de la Desprecopii - la categoria JURNAL DE SARCINA
Tine un Jurnal de sarcina si poti castiga Geanta Bebelusului
Geanta Bebelusului este un proiect de suflet pentru gravidute, sustinut de Desprecopii. Cele 40 de saptamani de sarcina constituie cel mai frumos anotimp al unei femei.
Si pentru ca ele trec asa de repede, dar si asa de intens - te invitam sa pastrezi cate ceva din memoria lor. Fa-ti timp cateva minute pe zi - si scrie despre tot ce simti in cel mai special Jurnal de sarcina de pe net. In schimbul acestor amintiri unice, vei primi un cadou special de la noi: GEANTA BEBELUSULUI citeste aici detaliile.
Ad-Extra3:
Despre dezvoltarea bebelusului in burtica, in timpul sarcinii, cititi:
Cat de curand puteti auzi bataile inimii bebelusului? \
In burtica mamei: miscarile si programul de lucru al locatarului drag
In burtica mamei: ce aude bebelusul Sarcina pe saptamani, calatoria fructului catre nastere
Bebelusul din burtica: Primele batai de inima
Retardul de crestere intrauterina
Sapte pacate ale sarcinii
Principalele etape ale dezvoltarii fetale
Sarcina gemelara (cu gemeni), ingrijiri la dublu
Noua luni... in mintea unui barbat
Miscarile fetale, primele semne ale bebelusului in burtica
Dopul gelatinos
Ce culoare vor avea ochii bebelusului?
Odiseea sarcinii in 40 de saptamani sau sarcina pe saptamani
Sarcina (Intrebari & Raspunsuri)
Momente cheie in sarcina
Sarcina prelungita
Cand vine barza?
Calculul datei nasterii
Despre data conceptiei sau cand exact se va naste copilul?
Dezvoltarea intrauterina a bebelusului
Aplicatia Odiseea Sarcinii: Calculator de sarcina si tot ce trebuie sa stii despre sarcina
Pentru in zilele noastre, telefonul smart este cel care ne insosteste la fiecare pas - ne-am hotarat sa creem o aplicatie pentru telefoane smart si tablete ODISEEA SARCINII. Acesta este cadoul de la Desprecopii pentru fiecare graviduta care vrea sa stie in orice moment cum se dezvolta fatul din burtica, cum creste, ce teste de sarcina urmeaza, ce pericole poate aduce sarcina, cum sa nasca si cum sa se pregateasca pentru marele moment: acela in care se va intorce cu bebelusul acasa ... de la maternitate.
► Descarca aplicatia pentru sisteme Android aici: Odiseea Sarcinii.
► Descarca aplicatia pentru IOS aici: Odiseea Sarcinii.
Suport si grupuri de burtici
Sfatul nostru este sa comunicati cu colegele de generatie. La Desprecopii avem sute de generatii de burtici care au legat o prietenie speciala. In sectiunea Odiseea Sarcinii, veti gasi listele de gravidute - care vor naste in aceeasi luna. Nimic nu poate fi mai reconfortant decat sa pastrati legatura cu femei care trec exact prin aceleasi stari si emotii.
→ Cauta si pe Facebook Desprecopii - Desprecopii are un grup pentru fiecare luna - cauta Mamici de luna anul (de exemplu - Mamici de Septembrie 2023)
Vino pe grupurile noastre secrete Gravide la prima sarcina ❤️ Grup de suport 💗 oficial Desprecopii si JURNAL DE SARCINA
autor: Desprecopii - toate drepturile rezervate (c) 2023
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII