Creșterea imunității copiilor în sezonul rece pe timp de pandemie: 7 sfaturi de la medicul pediatru

Creșterea imunității copiilor în sezonul rece pe timp de pandemie: 7 sfaturi de la medicul pediatru | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Ce putem face pentru a consolida imunitatea naturală a copiilor? A avea un sistem imunitar care funcționează bine, susținut de obiceiuri sănătoase, ar putea ajuta la reducerea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19.

În prezent, laboratoarele MedLife au posibilitatea de a detecta anticorpii obținuți fie prin boală, fie prin vaccinare. Dar mai multe despre imunitatea copiilor în sezonul rece, pe timp de pandemie, ne spune doamna Dr. Georgescu Miruna, Medic Specialist Pediatrie, la Spitalul de Pediatrie MedLife:

Veți citi:
Cum putem consolida imunitatea naturală a copiilor?
7 sfaturi de la medicul pediatru 

 Cum putem consolida imunitatea naturală a copiilor?

Să nu uităm și de imunitatea naturală a copiilor, care ar trebui cu atât mai mult întreținută în sezonul rece, despre care știm că este apanajul virozelor respiratorii, în special cu virus sincițial respirator (VRS), adenovirus și gripă.

A avea un sistem imunitar care funcționează bine, susținut de obiceiuri sănătoase, ar putea ajuta la reducerea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, potrivit CDC - Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention).

Însă, alimentația sănătoasă sau mișcarea nu pot împiedica în totalitate pe cineva să contracteze coronavirusul sau să vindece boala, susține OMS (Organizația Mondială a Sănătății). Pentru că sistemul imunitar implică funcții multiple care au loc în întregul corp, susținerea acestuia necesită câteva elemente de bază.

7 sfaturi de la medicul pediatru

Iată șapte modalități prin care poți sprijini sistemul imunitar al copilului cu igienă, hrană, odihnă și multe altele:

 Încurajează igiena personală - Spălarea corectă a mâinilor este cel mai important lucru pe care copiii trebuie să-l învețe.

 Respectă programele de imunizare - În prezent, copiii sub 12 ani nu pot fi vaccinați împotriva coronavirusului, dar respectarea programelor pentru alte imunizări este esențială pentru sănătatea pe termen lung a tuturor copiilor.

 O alimentație sănătoasă - Când vine vorba despre utilizarea alimentelor pentru a sprijini funcția imunitară, o metodă recomandată de toți experții este o nutriție echilibrată. Crește varietatea de fructe și legume. Zincul și vitaminele B, C și A sunt alți câțiva micronutrienți care ajută celulele imune să lupte împotriva infecțiilor. Printre alimentele bogate în zinc se numără stridiile, carnea roșie, carnea de pasăre, nucile și fructele de mare. Alimente precum somonul, legumele cu frunze verzi și produsele lactate oferă vitamina A. Toate grupele de alimente conțin niveluri diferite de vitamine B. Și citricele, broccoli, căpșunile și roșiile sunt bogate în vitamina C.

 Promovează sănătatea intestinală - Microbiomul din tractul gastrointestinal ajută la gestionarea modului în care funcționează sistemul imunitar. Alimentele cu probiotice care susțin microbiomul includ iaurtul, chefirul, kimchi, varza murată și pâinea cu maia.

 Prioritizează somnul - Somnul este momentul în care corpul se regenerează, deci, a-ți ajuta copiii să mențină o rutină de somn sănătoasă este, de asemenea, esențial pentru funcția imunitară. Copiii mici s-ar putea relaxa în momentul în care părinții le citesc sau după o plimbare în aer liber. Copiilor mai mari le-ar putea plăcea să se relaxeze ascultând materiale audio sau povești. În plus, o cameră întunecată și răcoroasă este cea mai favorabilă pentru a obține un somn adecvat.

 Reducerea stresului - Deoarece stresul cronic nu aduce nimic bun sistemului imunitar, supravegherea sănătății mintale a copilului prin timp de calitate și prin discuții cu experții în caz de nevoie, este, de asemenea, importantă pentru susținerea imunității.

 Activitate fizică regulată - Exercițiile fizice eliberează substanțe chimice care stimulează starea de spirit. Copiii mici ar trebui să se joace cât mai mult în aer liber.

Prin urmare, imunitatea copiilor poate fi crescută și prin suplimente, dar în primul rând printr-o alimentație sănătoasă, cu produse de înaltă calitate și prin sport, care poate fi practicat chiar și acasă, în condiții de pandemie.

 Descoperă abonamentele individuale MedLife!

Solicită abonamentul individual MedLife pentru tine și copilul tău pentru a beneficia de:

• acces telefonic non-stop la servcii medicale;
• un set de analize de laborator gratuite/an;
• reduceri de până la 50% la consultații și investigații medicale.

Mai multe detalii despre abonamentele pentru adulți, dar și pentru copii aici.

autor: Desprecopii.com. Material realizat cu sprijinul doamnei Dr. Georgescu Miruna, Medic Specialist Pediatrie, la Spitalul de Pediatrie MedLife
Toate drepturile rezervate (c) 2021

 

Abonamente individuale MedLife

De ce să alegi MedLife?

Cu o experiență de aproape 3 decenii, am crescut cel mai mare sistem de servicii private de sănătate din România pe pilonii valorilor care ne definesc în primul rând ca oameni, apoi ca profesioniști. Când vii la MedLife, ești tratat cu respect, grijă, empatie, pentru ca în tine să cultivăm încrederea și speranța, ingredientele care ne ajută ca împreună să facem România bine.

Sănătatea este profesia și pasiunea noastră. Diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunilor sunt cele mai importante aspecte de care ținem cont zi de zi pentru a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient.

Mai multe informații aici

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️